Translate

November 21, 2011

Vreţi să fiţi fericiţi? nu vă mutaţi în Anglia sau Irlanda

Eu de mult timp spuneam că Irlanda nu este decât o altă ţară, poate mai răsărită decât România, poate cu mai multe castele, dar o ţară ca oricare alta. Nu este el dorado Europei şi în afară de mici chestiuni ce se pot rezolva cu uşurinţă, dacă nu s-ar mai fura în România, a trăi în Irlanda sau în România e fix la fel.
După această introducere, din care probabil nu aţi înţeles nimic, vă clarific. Nu vă panicaţi. Nu mi s-a întâmplat nimic, titlul acestei postări este titlul, tradus, al unui articol din Gardianul englezesc, The Guardian.
În mare ei spun că există un studiu care arată clar că locuitorii Marii Britanii şi hai şi ai Irlandei, că tot sunt în aceeaşi zonă, sunt cei mai nefericiţi europeni. Publicaţia nu precizează nimic despre studiu, în afară de compania care l-a realizat, şi spune că pe baza unor chestiuni cum ar fi numărul de ore din zi în care străluceşte soarele, speranţa de viaţă, zilele de concediu dintr-un an şi vârsta pensionării, decretează că englezii şi irlandezii sunt cei mai nefericiţi oameni din lume, care muncesc de se spetesc şi nici nu se recrează întocmai ca francezii de exemplu, care sunt, în top. Francezii beneficiază de soare aproape ca italienii şi spaniolii, au cu 10 zile de concendiu mai mult într-un an, se pensionează cu 3 ani mai devreme decât englezii şi desigur şi speranţa de viaţă este mai mare.
Totuşi ziarul spune că salariile sunt mai mari în Anglia şi Irlanda, decât în Franţa şi fiind mai mari au mai multe lucruri pe care le pot cumpăra cu banii, gen case, maşini şi alte bunuri...
Concluzia e că englezii şi irlandezii nu s-or distra întocmai ca francezii, dar măcar câştigă mai bine...
Raluca
P.S. Studiul arată şi că în Anglia şi Irlanda preţurile la carburanţi, electricitate, alcool, ţigări şi alimente sunt cele mai mari din UE şi că cetăţenii celor două ţări dau mai puţini bani pentru sănătate şi educaţie decât media Uniunii. Am studiat studiul (cum sună), deşi în UE, România şi Bulgaria nu au fost studiate (ca să păstram ridicolul propoziţiei)...

No comments:

There was an error in this gadget