Translate

November 4, 2011

Gândire de câine

Am cunoscut la viaţa mea doi câini foarte bine, pe Lady şi pe Dea. Ambele collie şi pecizez asta pentru că este foarte important, ambele de un devotament exemplar, deşi Lady venea la noi la vârsta de aproximativ 8 ani. Ambele căţele şi acesta este un aspect important pentru că se zice că femelele sunt mai ataşate de stăpân, mai blânde şi mai înţelegătoare. Nu spun că aşa ar fi şi că masculii ar fi mai prejos, dar cică ar conta şi treaba asta.
Pe Lady am avut norocul să o cunosc doar trei ani, dar am fost mişcată de comportamentul, de inteligenţa şi de blândeţea ei, poate de asta am vrut tot un collie. Şi admit că la început adolescenta Dea nu aducea deloc cu Lady şi chiar mă întrebam dacă fac parte măcar din aceeaşi rasă. Dea nu a stat la învăţat, deşi făcea şi face şi acum un "şezi" şi un "culcat" exemplare, când vrea. Dă şi lăbuţa tot când vrea. De ascultat ascultă acum, mai ales în momentele în care chiar trebuie să asculte, iar de mers în lesă merge corect chiar dacă nu ne-am bătut vreodată capul cu treaba asta.
De când a plecat Alin în Irlanda şi am stat mai mult singure am observat că are grijă de mine. De la distanţă, da să ştie că sunt în regulă şi dacă stau la calculator sau lucrez şi nu mă mişc minute bune, ridică capul să vadă dacă sunt în regulă. Nu mai spun că dacă mă doare ceva, cum erau până acum jumătate de an măselele, stătea lângă mine sau simţea dacă doream să stea lângă mine. Uneori durerile erau destul de mari şi nu suportam pe nimeni lângă mine, da sigur dacă aţi avut dureri de măsele ştiţi la ce mă refer. Şi afară se uită după noi să ne repereze şi nu se îndepărtează nepermis de mult... Şi nimic din toate astea nu am învăţat-o noi. Nu am favorizat-o eu în vreun fel ca să mă placă pe mine sau nu i-am pus doar eu mâncare sau mai ştiu eu ce.
Ei acum Dea are artrită şi deşi până acum câteva zile mergea greu, acum se şi ridică greu. Şi mai am şi eu dureri de oase, dar nu pot spune cu siguranţă cât o doare, dar clar o doare. Dar cu toate astea are aceeaşi ochi care caută joacă, expresia ei nu lasă să se vadă că suferă. Uneori o mai simt că nu îi e bine şi o întreb dacă o doare ceva, dar îşi revine repede. Uneori o ajut să se ridice şi apoi mulţumită dă din coadă ca şi cum a trecut, dar ştiu că nu trece şi m-aş da de o mie de ori peste cap ca ei să îi fie bine. Şi aş mişca lumea ca pe ea să nu o doară nimic.
Şi chiar şi acum când mi-au dat lacrimile, a ridicat capul să vadă ce am, tot eu, nu ea.
Sper ca medicamentele anti-inflamatoare să funcţioneze şi să nu o mai doară şi să fugă după minge cum fugea acum o săptămână şi să ne plimbăm pe promenadă şi să ne jucăm prin casă şi totul să fie bine.
E doar fetiţa mea.
Raluca
There was an error in this gadget