Am promis că mă trezesc şi scriu şi într-un fel aşa fac. Nu prea e vina mea că m-am trezit târziu...oricum eram frântă :)
Ziua de 17 Martie, cunoscuta şi ca Ziua Sfântului Patrick am început-o undeva pe la 6 dimineaţa. La 7.30 mă învârteam bezmetică prin cartier căutând un autobuz. Din nefericire, autobuzele începeau să meargă la 8, oră la care eu trebuia deja să fiu în centru. Aşa că destul de greu m-am prins că trebuie să iau un taxi. Până în centru 10 euro. La 8 fix eram în holul Hotelului Gresham din Dublin. Evident că eram a doua persoană şi nici măcar coordonatorul nu venise încă. Pe la 8.20 au ajuns şi restul voluntarilor şi am stat de vorbă cu cei pe care îi ştiam deja din zilele anterioare. Pe la 8.30 au venit şi coordonatorii şi s-au apucat de strigat listele. Când...surpriză...vreo 10 voluntari printre care şi eu nu ne găseam pe liste. Dacă eram doar eu mai ziceam, da eram 10 şi nici toate standurile nu aveau numarul de voluntari complet. Era cumva logic ce se întâmplase, dar totuşi coordonatorul se apucă să sune coordonatorul general al voluntarilor, care îi spune că a printat lista cu voluntarii valabilă acum o săptămână. O listă provizorie, la care s-a lucrat şi modificat timp de o săptămână. În fine pe la 9 să zicem că terminaseră cei doi coordonatori de strigat lista prin telefon.
Aşa cum ştiam din mailul trimis cu o zi înainte de coordonatorul general al voluntarilor, eu eram repartizată la standul VIP adică unde vine preşedintele şi primarul şi alţi demnitari. Precaută întreb dacă am voie să fac poze cu Nikon D90 adică un aparat mare, cu un obiectiv şi mai mare. Surpriză...nu aveam voie. Deşi cu o zi înainte mi se confirmase că nu ar fi probleme. Atunci am cerut să schimb standul. Fapt ce i-a nelămurit pe toţi voluntarii: adică nu vreau să fiu la standul VIP, doar pentru că nu pot face poze??? Cam da. Oricum doritori au fost o grămadă şi am făcut schimb cu o tipă care era la standul de la Christ Church.
Deci pe la 9 am plecat din centru spre standul nostru. La 9.30 era deja aranjat standul, cu numele oamenilor pe scaune. Aşa că ne-am pus pe aşteptat. La 12 trebuiau să vină primii oameni. Cine o fi gândit treaba asta clar nu a gândit-o. Aşa că pentru mine frigul de dimineaţă s-a simţit ca un cuţit timp de vreo 2 ore. Irlandezul care coordona standul de lângă mine era în elementul lui, ba chiar la un moment dat a stat în tricou...
Am avut noroc că pe la 11 au venit primii spectatori. Nişte americani, vreo 8. Le-am făcut poze, i-am aşezat,  le-am spus unde e toaleta, ne-am pierdut timpul cu ei.
Deja de la 11.30 a început să se anime standul meu. Ce trebuia să fac eu era să le cer biletele, să îi verific pe o foaie şi să le indic locurile. Iniţial trebuia să fim câte trei voluntari pe stand, un lider şi doi voluntari. La mine eram două, eu lider şi încă un ajutor. Numai că am făcut pe-a liderii pe rând şi ne-am făcut poze cu lista în poziție oficială...
Prost a fost că a început să plouă şi deşi aveam umbrelă, să cauţi oameni pe o listă şi să îi poftești la locurile lor s-a dovedit a fi dificil cu umbrelă.
Pentru că nu am fost iuţi de mână noi cele de la standul 8 nu aveam nici tricou, nici geacă impermeabilă pentru că e recesiune şi nu toţi voluntarii aveau parte de aşa ceva. Bine că unii aveau şi tricou şi geacă şi umbrelă e altă treabă... Noi aveam amândouă umbrele. Tipa cu care eram eu, era americancă din Chicago şi făcea masterul în politici publice la DCU.
În fine, la 12.30 erau cam toţi oamenii aşezaţi şi aşteptam parada. M-a impresionat că toţi cei care aveau pălării mari verzi şi le-au dat jos ca să vadă şi cel din spate, iar în timpul paradei nimeni nu s-a ridicat în picioare. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi în România...
Apoi am avut vreo 10 ruşi, din Siberia, care pe la 12.30 s-au dus să viziteze un pub :), iar când le-am spus că pot pleca, dar să aibă biletele la ei au început să scandeze: Romania, Romania!!! Ştiau că sunt din România că mă întrebaseră, numele însă nu şi-l mai aminteau. Oricum au avut timp berechet să viziteze două pub-uri, mai ales că stăteau pe un rând întreg şi nu deranjau alţi oameni ca să se aşeze.
Per total standul meu a fost unul cuminte. Am avut de rezolvat probleme normale, ca unde să îşi pună oameni căruțul copiilor? sub stand. Unde e toaleta? în spatele standului. Cum se zice Noroc în irlandeză? am trimis la standul alăturat condus de un irlandez. Dacă se pot schimba locurile? am zis că da, daca e un loc liber lângă, dar dacă vine titularul locului să treacă la locul de pe bilet... Simplu.
Cred că am făcut vreo 200 de poze, că toţi cei care aveau aparate performante s-au prins că ştiu unde e zoom-ul şi măcar le încadram frumos şi îmi cereau să le fac poze.
Distractiv până pe la 13 când parada tot nu venea. Atunci irlandezul de la standul alăturat şi-a chemat prietenii, o formaţie, care i-a mai ţinut ocupaţi pe oameni. Au venit şi nişte animatori, care au dat premii... În dreptul nostru parada a început pe la 14 poate 14 şi ceva. Pe stradă erau oameni care veniseră cu copii de la 8 ca să prindă loc în faţă...
Despre paradă nu vă spun nimic. Am să ataşez cât de multe fotografii pot, iar restul le puteţi vedea pe profilul de facebook, adică aici. Îmi cer scuze că le-am pus watermark, dar dacă cineva ia poze de aici sau de pe facebook, să se chinuie măcar să scoată watermark-ul. Mi s-a mai întâmplat, de aia zic :(

Ştiu, cu toţii aşteptaţi poze de la parada si promit să mă trezesc mâine înaintea vostră să scriu postarea cu parada, însă până la paradă, vineri am fost în stradă. Voiam să ajung în cartierul creativ, dacă vă mai amintiți, şi chiar acolo am fost pusă să fac voluntariat. Numai că eu creativ am înţeles că ar fi ateliere, ba chiar în pliant era o fotografie cu cineva care făcea bijuterii, însă creativ în capul organizatorilor înseamna artistic sau cumva. Pe scurt am văzut două spectacole, unul de dans şi unul al unei fanfare. Trebuiau să fie mai multe manifestări, doar că vineri a plouat şi mulţi artişti şi-au anulat spectacolele din stradă.
Rolul meu a fost pentru jumătate de spectacol să ţin un steag, iar cealaltă jumătate să anim oamenii adunaţi să privească. Mi s-a explicat că trebuie să dansez, să mă mişc în aşa fel încât şi restul să prindă ideea şi să danseze. La irlandezi nu e greu, ei dansează practic din orice, plus că turiştii care erau la acea ora (7-8 seara) prin centru erau deja lucraţi de câteva beri. Apoi mi se făcea semn când să aplaud, iarăşi simplu pentru că era cumva la mintea cocoşului când avea o fanfară să termine de cântat. Şi apoi cu un microfon mergeam prin public şi întrebam diverse, iar unul dintre organizatori venea cu premii.
A fost interesant, însă aveam să mă dau cu capul pentru prima dată de proasta organizare şi de talentul irlandezilor de a nu fi niciodată punctuali.
Totul trebuia să înceapă la 18, noi, voluntarii ar fi trebuit să ajungem la 17.30 să instalăm nişte steaguri şi să aşteptăm formaţiile şi eventual să le ajutăm cu ceva. La 17.30 pe strada respectivă nu era nimeni care să pară cât de cât organizator. Două străzi mai încolo era într-adevăr o scenă. Am aşteptat până la şi 40, apoi am plecat spre acea scenă. Am aflat că nu acolo trebuia să fiu, i-am dat telefon lui Alin care mi-a trimis numărul de telefon al celui responsabil şi aşa am aflat că el era într-adevăr pe stradă.
Greu am ajuns la el, eram prima, era deja 18 şi conform programului trebuia să înceapă spectacolul. M-a liniştit că sunt prima, că primele două formaţii au anulat că plouă şi că totul va începe probabil pe la 19. Până atunci au mai venit 4 voluntari, din 8.

Şi azi tot pungi am împachetat. De această dată pungi de pânză ce vor fi oferite celor care vin să se uite la paradă.
Am aflat şi ce se va întâmpla cu pungile împachetate ieri. În mare cei care plătesc biletul de 60 de euro pentru a vedea Parada vor beneficia şi de două mese, micul dejum şi prânzul la magaziunl M&S din centru, pentru că în Irlanda M&S au şi un fel de supermarket şi cafenele şi presupun că şi restaurante. M&S este principalul sponsor al Paradei din acest an. Aşa că până acum am aflat că cei care dau 60 de euro pe bilet vor primi un voucer de 50 de euro pentru magazinele M&S şi două mese şi încă nişte prostioare pe acolo. Eu zic că înapoi li se întorc aproape toţi banii şi că cei 60 de euro sunt bani, bine cheltuiţi.
Să revenim. Azi, pentru că am fost şi ieri şi pentru că am ajuns prima, am fost şefă peste voluntari. Nu-i prea tare? Şi surprinzător m-am descurcat şi în loc să terminăm în doua ore jumătate, am terminat în două. Nu vreau să generalizez, da mare parte din muncă o făceau indienii, spaniolii şi românca. Cei doi irlandezi stăteau la vorbă şi îşi îndesau genţile cu chestii gratis. La început am fost tentată să fac şi eu acelaşi lucru, da iar îmi umplu casa cu prostii pe care nu le-as folosi niciodată?
Nu e ca şi cum am fi furat sau ceva asemănător, pentru că nu ne puteau plăti (se pare că în Irlanda voluntariatul se plătea până anul trecut cu 9 euro pe oră) au zis că putem lua orice de acolo. Da ce să faci cu tricouri, pungi sau articole promoţionale? iţi iei una, două, poate dacă ai copii se vor bucura, da eu nu aveam sincer ce să fac cu ele.
Tot azi am întâlnit prima chestie nasoală, de când sunt eu în Irlanda. Vorbeam şi fiecare a spus de unde e şi ce face în Dublin. Şi când mi-a venit rândul am spus desigur că sunt româncă. S-a lăsat o linişte de m-am panicat, iar un tip, irlandez, a zis că sunt prima româncă pe care o întâlneşte el care a fost la şcoală. L-am întrebat cam câţi români a întâlnit. Şi mi-a zis că destui, ca a făcut voluntariat şi la organizaţiile caritabile. Şi ca să o dau în glumă, i-am spus că eu sunt dovada vie că există şi români care au fost la şcoală şi chiar la destulă şcoală...
Am râs şi toată treaba s-a terminat, dar am rămas cu un gust amar. Sincer acum aş vrea ca toţi cei care îi ţin în braţe pe ţigani, toţi cei care îi apără pe cei care se duc la furat sau cerşit în străinătate, nu doar ţigani, toţi cei care îi apără pe cei care se duc la făcut curăţenie şi şters bătrâni sau bolnavi la cur, să treacă prin ce am trecut eu sau prin ce trec românii oneşti care trăiesc şi muncesc în străinătate, în numeroase ocazii.
Cred că prea vorbim din auzite, prea gândim cu inima şi cu nu creierul. Da nu e political corect, da mi se rupe. De ce să fiu eu tratată într-un anume fel doar pentru că sunt româncă? Political corectness-ul merge în ambele sensuri...
Raluca

Poate mi-am ieşit din mână, dar adevărul este că nu m-am prea încurcat cu munca fizică mai deloc toată viaţa. Şi uite că au trecut 32 de ani şi vreo 7 luni de Dublin ca să ajung la munca fizică.
Nu e mare lucru, pe bune. Ieri am avut de umplut o grămadă de sacoșe cu o grămadă de bunătăți. Imaginaţi-vă că la finalul zilei era o cameră plină cu pungi ca cele din poză. Nu am înţeles exact ce se va întâmpla cu ele pentru că în afară de un card cu reducere de 50 de euro la Marks&Spencer erau doar dulciuri şi cipsuri. Se chemau M&S bags, din motive lesne de înţeles, da cine va beneficia de ele pe bune dacă ştiu să vă spun. Probabil voi afla sâmbătă sau nu voi mai afla niciodată.
Într-o altă cameră erau alţi voluntari care împachetau nişte pungi din pânză inscripționate cu logo-ul festivalului care cică vor fi aruncate în mulţime.
Nu erau interesante...nişte jocuri pentru copii, nişte ghiduri cu Dublinul şi niste magneţi de frigider.
Aşa şi după ce am terminat de umplut camera cu pungi, am despachetat 10 cutii cu peruci verzi şi vreo 20 cu ochelari. Care la fel vor fi aruncate în public. Abia aştept sâmbătă să văd oameni cu ochelari şi peruci despachetate de mine :)
Aşa per total a fost fain că ne-am distrat, ne-am băgat nasul în toate bunătăţile şi am şi plecat acasă cu tot felul de cipsuri, dulciuri, apă minerală şi obiecte inscripţionate cu logo-ul festivalului.
Şi pentru că tot eram acolo mi-am luat şi mapa de presă. Adică un stick de un giga cu informaţii şi pozele oficiale ale festivalului şi legitimaţia.
Cam asta a fost o zi de voluntariat :)
Raluca

Nu ştiu exact ce îi face pe unii cititori să creadă că dacă am postat despre Ziua Sfântului Patrick în Dublin şi dacă stau în Dublin, aş şti şi ce se va petrece în aceeaşi zi, 17 martie, şi în Bucureşti.
Habar nu aveam, presupuneam că vor fi spectacole cu cei care ştiu să danseze ca în Irlanda şi cu cei de la Blackbeers, da mai mult nu ştiam. Şi uite că pentru voi am căutat pe net şi am alfat.
Şi ce să vezi, există o Asociaţie Culturală Româno-Irlandeză, şi ea este responsabilă cu organizarea manifestărilor de Ziua Sfântului Patrick de vreo 5 ani încoace. Am descoperit chiar şi că Fântâna de la Universitate din Bucureşti a fost înverzită într-un an cu aceeaşi ocazie. Nu e prea tare? Am trăit atâţia ani în Bucureşti şi nu am ştiut de asta cu fântâna, deşi recunosc am fost în Centrul Vechi la un concert organizat de ACRI.
Aşa, această asociaţie are un site, acolo puteţi afla amănunte, iar eu vă spun că pe 17 martie în Bucureşti la ora 17.00 pe Smârdan, în Centrul Vechi, aveţi ocazia să vedeţi dansuri irlandeze şi să ascultaţi rock irlandez. Ba mai mult va fi şi o paradă pe străduţele Centrului Vechi şi muzică irlandeză. Nu e mult, da măcar e ceva. Eu sper să găsiţi şi ceva să vă costumaţi în verde şi să vă simţiţi fix ca în Dublin. Oricum în Bucureşti există o grămada de baruri ce vor să pară pub-uri irlandeze, în care puteţi bea un Guinness sau chiar mânca plăcinte irlandeze sau supe cremă. Aşa că nu e chiar greu să sărbătoriţi şi în Bucureşti Ziua Sfântului Patrick, unde mai pui că e sâmbătă când puţini lucrează.
                                        "Leprechauns, castles, good luck and laughter
                                         Lullabies, dreams, and love ever after.
                                         Poems and songs with pipes and drums
                                         A thousand welcomes when anyone comes."