Translate

April 28, 2016

Belgia - Olanda - Orașul enclavelor - Baarle Nassau/Hertog

Dragilor,

profit de răceala care m-a făcut să îmi iau o zi liberă și vă povestesc despre o localitate super interesantă. Nu știu dacă aveți habar ce sunt alea enclave și nici nu doresc să vă fac acum o lecție de geografie, însă despre o enclavă vă voi vorbi astăzi. Bine, de fapt despre mai multe enclave belgiene în Olanda și olandeze în Belgia și toate pe suprafața unui singur oraș. 
Nu știu dacă am făcut harta cât se poate de clară, dacă nu wiki vă stă totdeauna la dispoziție. Enclavele se află, la granița dintre Belgia și Olanda, Baarle-Nassau este enclava olandeză în Belgia, iar Baarle-Hertog este enclava belgiană în interiorul enclavei olandeze. Harta arată cel puțin ciudat așa că fiind aproape de locul cu pricina, trebuia să merg să văd și eu. La fața locului, lucrurile arată cât se poate de normal, un oraș ca toate orașele, brăzdat din când în când de dungi albe ce anunță foarte simplu că ai trecut în altă țară.
Cum noi am fost acolo de Paștele Catolic, magazinele din Belgia erau închise, dar cele din Olanda erau deschise. 
De când trăiesc în zona asta noțiunea de granițe s-a schimbat total în mintea mea. Înțeleg pe deplin ce s-a vrut a fi Schengen și de ce e necesar în partea asta de lume un astfel de acord, însă situația din Baarle Nassau-Hertog m-a pus pe gânduri chiar și pe mine. Imaginați-vă casa de mai sus, ușa e între două țări, ca și cum bucătăria ar fi în Olanda, iar sufrageria în Belgia. Vă închipuiți că e o vamă între? Cu vameși din ăia de fac pe-a șefii și se uită suspicios la tine de câte ori treci să îți mai pui cafea? Nu cred. 
Așa că nu eram eu dacă nu întrebam lumea care e treaba. Am început la centrul turistic, unde o doamna foarte drăguță mi-a povestit experiențele ei. Pentru ea să stai pe graniță e ceva firesc, nici vorbă de controale și vameși. Da a fost așa cândva demult, când orașul era chiar împărțit ca la carte. Fiecare cu primăria lui, fiecare cu biserica lui și rămășițele acestei împărțeli se văd și astăzi, dar acum lucrurile se petrec firesc, iar locuitorii nu se mai sinchisesc de granițe. Am întrebat-o ce pașaport are, și mi-a răspuns firesc, olandez. Că doar ce vă spusei că magazinele belgiene erau închise, așa cum era închis și oficiul turistic belgian.
Aici granița trece printr-un magazin. Am intrat, dar dunga albă nu e prezentă și în interiorul magazinului.
O sculptură ce reprezintă unitatea celor două enclave.
Emblemele orașelor se află sub o terasă chiar în centru, însă eu am crezut că e ceva mai oficial și le-am căutat vreo trei sferturi de oră. Le-am găsit cu ajutorul unui ghid, care numai nu m-a luat de mână să îmi arate. Și pe el l-am întrebat cum e treaba și mi-a zis că este super fericit să trăiască într-o astfel de zonă, unde mai pui că face și pe-a ghidul și mai primește și bani.
Eu și Luna pe graniță, eu în Belgia, ea în Olanda.
Într-un picior pe graniță
Granița de la restaurant, cel olandez deschis și cu mese pe terasă, cel belgian ferecat.
A fost o experiență foarte faină și deși orașul îl vizitezi în maximum o jumătate de oră, să vorbești cu localnicii e o încântare. Noi am avut o baftă fenomenală, că am vizitat zona pe o ploaie din aia de munte, mocănească ce te udă până la piele, însă cum am trecut în Olanda a ieșit soarele, iar orașul l-am vizitat pe soare de am și stat la o ciocolată pe terasă. Câteodată ți se arată niște semne, depinde de tine dacă știi să le citești sau nu.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

April 14, 2016

Luxembourg - Turul berăriei Bofferding

Dragilor,

v-am spus că am hotărât să nu spun nu oricărei oportunități îmi va apărea în cale. Așa și cu turul berăriei. Habar nu aveam că există o berărie în Luxemburg, pe modelul Guinness Storehouse evident la un nivel mult mai mic. E o berărie de familie, ce produce berile Bofferding și Battin. Dacă ați trecut o dată prin Luxembourg, știți despre ce vorbesc, dacă nu... 
Eu am ajuns acolo prin cei de la Ara City Radio, sau radioul în Engleză, din Luxemburg. Eu am lucrat pentru ei înainte de a începe masterul, iar acum îmi fac teza de master cu ajutorul lor. Și Lisa, directorul radioului, a avut ingenioasa idee să organizeze un tur privat al acestei berării, iar banii strânși să fie donați unei asociații caritabile. Tot ea a realizat că la ce vreau eu să fac pentru teza de master, m-ar ajuta să vad cum interacționează cei din radio cu ascultătorii lor. Avea dreptate. Teoretic eu nu ar fi trebuit să plătesc cei 25 de euro, cât era biletul pentru tur, dar pentru că și lui Alin i-ar fi plăcut o astfel de experiență, l-am introdus și pe el în tur și am plătit partea lui. 
Treaba mea acolo era să observ ce fac DJ-ii, cum interacționează cu ascultătorii (cei care au venit în acest tur au fost în mare ascultătorii postului de radio sau fanii postului de pe fb.), dacă vorbesc doar Engleză sau dacă schimbă pe altă limbă, când schimbă și mai ales de ce.
Însă nimic nu m-a împiedicat să particip și eu la tur, să fac poze și să interacționez cu oamenii, ba chiar le-am pus câteva întrebări pentru a înțelege cum văd ascultătorii toată treaba, iar când am ajuns acasă coordonatorul meu de master m-a felicitat pentru inițiativă, pentru că una e să observi și alta e să confirmi ce ai observat prin interacțiunea cu cel observat.
A fost o seară faină. Dacă și voi doriți să faceți turul Berăriei Bofferding, intrați pe site-ul lor și faceți o programare. Am impresia că acceptă doar tururi cu ghid, dar puteți întreba.















Turul berăriei a fost ca oricare tur de berărie. Până și amenajarea expoziției a fost similară cu cea de la Guinness. Pe mine m-au interesat reclamele lor, iar unele de prin 70 erau de-a dreptul bizare. Cu ocazia asta am și descoperit berea Battin cu fructe, care e un pic mai fină decât Kriek-ul belgian. Mi-am și făcut cercetarea pentru master, am și lăsat o portiță deschisă cu cei de la radio. A fost o seară faină.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

April 11, 2016

Luxemburg - Voluntariat la Festivalul de Film

Dragilor,

m-am decis să îi dau Luxemburgului o ultima șansă. Deși în ultima vreme abia așteptam să termin masterul ca să plec din Luxemburg, am realizat că eu am început masterul tocmai pentru a mă integra în Luxemburg, așa că am decis să nu spun nu la orice oportunitate îmi va veni în cale. 
Asta era prin noiembrie anul trecut. Și au fost multe și vor mai fi tot pe atâtea, iar una dintre aceste oportunități a fost să lucrez pentru Festivalul de Film din Luxemburg. A fost pe bază de voluntariat (adică neplătit), dar am avut alte avantaje, pentru că aici oamenii sunt atât de bogați încât dacă faci voluntariat și nu ești plătit, ți se cer scuze de 10 ori pe oră și ești răsplătit cu mâncare și băutură cât poți duce, cu obiecte promoționale, practic ești în postura să spui doar VREAU și ți se aduce. E ciudat pentru mine, pentru că eu sunt cumva obișnuită ca voluntariatul să își aducă avantaje de ordin moral, să te simți bine că ajuți sau să câștigi experiență într-un domeniu în care ai vrea să ai experiență, nicidecum avantaje materiale. Ei, în Luxemburg voluntariatul e de regula plătit cu 10 euro pe oră și tot de regulă în voucere, deci nu în bani. Însă la Festivalul de Film voluntariatul nu a fost plătit. Eu m-am bucurat că pot experimenta culisele unui Festival de Film, plus că în perioada asta viața mea se derulează între job și scris la teza de master și e un pic repetitivă, așa că ceva nou nu putea să strice.
Și nu a stricat. Poate l-am cam ofuscat pe cel care coordona voluntarii, cu programul meu haotic, dar în apărarea mea, el era plătit pentru ce făcea, iar dacă toți voluntarii aveau un program fix și totul mergea strună, care mai era rolul lui în festival? Plus că l-am simțit că la un moment dat și-a pierdut motivația și făcea totul mecanic. Belgian puturos, așa îl descriau colegii. E urât să spui așa despre oameni, dar descrierea i se potrivea mănușă. Tipul era de fapt un om bun, cu familia acasă, din Liege, venise spre Luxemburg că auzise și el, ca mulți alții că aici banii curg gârlă. El de fapt era un visător și pentru orice task trebuia să realizeze, se plângea de mama focului.
În fine, l-am înțeles, m-a înțeles și el pe mine, ne-am ajutat și aia a fost. Cât despre experiența mea, vă spun doar că a face voluntariat la festival nu înseamnă să vezi filme gratis. Mai ales dacă ești pe comunicare. Vezi și filme gratis, dar doar dacă chiar vrei și îți modifici programul pentru asta. 
Eu am fost mai tot timpul în centrul Luxemburgului, într-un cort amenajat special pentru festivalul de anul ăsta, în care au avut loc evenimente colaterale festivalului, deci fără filme. Deși treaba mea era să poftesc musafirii și să le povestesc diverse despre ce urmau să vadă, evident că am făcut mai mult de atât. M-am implicat și în primirea tuturor invitațiilor, am cărat și mâncare la un moment dat, am vorbit toate limbile pământului (deși eu eram acolo ca vorbitor de Engleză, că Luxemburghezii ăștia au impresia că ei nu vorbesc bine Engleză, dar de fapt sunt mai toți fluenți în această limbă), am făcut și poze, am postat și pe social media, am făcut de toate. Nu era task-ul meu, iar colegul meu aflat în aceeași poziție a avut grijă de o tipă cam 20 de minute și apoi celelalte 2 ore 40 a mâncat și a băut în voie. Eu nu sunt așa.
Aici e sala la primul eveniment, o proiecție 360 a unui film despre refugiați. Evident că au fost invitați și refugiații din Luxemburg și evident că au venit, și am avut și eu ocazia să schimb câteva vorbe cu câțiva. Ce povești! Te sperii și mulțumești în gând că nu a trebuit vreodată să treci prin așa ceva.
Materialele promoționale
Una din postările mele de pe fb, cred.
Dispozitivul cu care puteai vizualiza filmul 360. Erau o grămadă și organizatorii ne îmbiau să luam câte vrem. Eu am luat unul, că ce aveam să fac cu mai multe? Când am ajuns acasă, Alin mi-a zis că un dispozitiv ca ăsta costă între 20 și 30 de euro. Ce? Și ei îl dădeau gratis. Au bani luxemburghezii ăștia!
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

April 9, 2016

Belgia - Abația Villers

Dragilor,

de Paștele Catolic, am profitat de cele 3 zile libere date de Parlamentul European și am plecat să colindăm locuri mai puțin cunoscute, din Belgia. Unul dintre aceste locuri e Abația Villers sau mai precis ruinele abației. 
Văzusem poze pe internet și arăta foarte interesant. Am și avut noroc de o vreme foarte însorită, că altfel dacă și ploua plimbarea printre ruine nu cred că ar fi fost foarte frumoasă. 
Despre abație nu sunt foarte multe de zis, decât poate că datează din secolul XII, dar nu am nici o idee de ce a fost lăsată să ajungă ruină. Dacă sunteți cu adevărat interesați, aici este site-ul abației, unde puteți vedea o filmare realizată cu drone. Abația este foarte aproape de Bruxelles, dar dacă veniți dinspre Luxemburg trebuie să ieșiți de pe autostradă la Waterloo.
Vă las cu poze









Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

March 28, 2016

Luxemburg - Un nou magazin românesc

Dragilor,

un nou magazin românesc s-a deschis în Luxemburg. Vestea este mai mult decât bună, pentru că e loc pentru toată lumea și pentru că asta înseamnă că e cerere și dacă e cerere înseamnă că sunt destui români în Luxemburg care cer românește și asta înseamnă că pe viitor vor fi mai multe evenimente românești în Luxemburg, iar eu nu pot decât să fiu fericită.
Asta e logica mea. Bine, români fiind, deja s-au împărțit taberele, însă mie nu îmi pasă. Mie mi se pare că e de bine, unde mai pui că noul magazin e chiar în drumul meu și e și bine aprovizionat. E drept că am ajuns acolo o singură dată și asta pentru că am organizat o cină internațională și mi-a trebuit mâncare românească, dar e bine că există.
Am făcut câteva poze






Acolo veți găsi și adresa și postări noi despre ce produse puteți găsi.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
There was an error in this gadget