Translate

October 8, 2018

Morocco - Things I've liked in Marrakech

Let's get down to business. It was my first time in Africa and although I do know that Morocco is not the entire Africa as much as Luxembourg is not the whole Europe, I might from time to time make this confusion. I do apologise.
The first thing I've liked and I'm sure you will like too if you decide to take a trip to Morocco are the people. I've read that there are people who show you a path within the souk, you get lost and then they ask you for money to get you to a known place. I've read that the sellers pull you brutally into their shops. I've read that in Jemaa El Fnaa you will surely get pick-pocketed. All of those are untrue and very wrong. Every time we looked like we were lost (which rarely happens these days because GPS has made it to the souks) someone would jump to our rescue and reading all the guides, as stupid Europeans, the first times we brutally ignored the advice. We were wrong all the time. To the point when we started trusting the local people and they never led us wrong, they never asked for money and we never ended up in shops we did not want to enter.

On the contrary, the shop owners were very informative, they explained all their goods to us even if we showed no intention of buying anything, every time I've asked for direction people would go out of their way to help and refused our money, nothing bad happened in Jemaa El Fnaa as much as nothing bad would happen to you going around Gëlle Fra in Luxembourg.

So the people are the biggest resource of Morocco, I think. Seen from the plane, Morocco is a brown country, not a single patch of green, their fields look like what you would see in a demolition site in Europe and still these people managed to survive, to be good, helpful, to have a culture (and oh such a culture!), to have customs, in essence to be good people, to be an example.
Second, those amazing buildings. The riad where we've stayed, the museums, even some of the restaurants looked amazing. Such attention for detail! Such craftsmanship! Imagine combining on a single wall, sculpted wood, nicely coloured cast and tile mosaic without any dent, without anything hurting the eye. From what I've gathered, within the Medina (old town) people chose to richly decorate the interior of their houses, leaving the exterior in a shade of light pink which gave the name Pink City to Marrakech. As most of the museums, riads (B&B or small hotel build in an old traditional Moroccan house with courtyards or gardens) and restaurants within the Medina are in old houses, imagine the abundance of colours and architectural design! So although from the distance or even from within the Medina looks light, dirty pink, inside the houses a whole universe unravels.
Third would be the food. Bare in mind that we spent two days inside our hotel room because of the food poisoning and I still say the food was great. I've eaten before tajine and couscous as there are a lot of Moroccan people in this region, but the dishes there have another taste. I'm usually not the person who likes weird combinations of sweet and sour, but the ginger chicken with figs was amazing! So much so that I've looked for and bought a cook book with Moroccan recipes, in French and even ventured to buy condiments from the spice market.
Forth would be Marrakech as an ensemble. I believe that if you wanted to, you could stay awake for a week straight and do things day and night and never be bored. Coming from sleepy Luxembourg, it was a treat to always have something to do, see or admire. Still, although I thought I would make thousands upon thousands of pictures, I came home with only eight hundred. I believe that in this lifetime I will go back to Marrakech, so I will have time for pictures, but for now I wanted to experience everything and to talk to everyone. Do you believe that in Marrakech I was fluent in French? I even knew all the words and my husband says I even arranged them all in the right order within a phrase, thing that never, ever happened in Luxembourg as much as I wanted to talk with someone.
Fifth, because it needs to be an odd number, are the crafts. Or should that be second? The carpets, the leather goods, the jewellery, the pottery, the raffia crafts, the argan oil, everything was hand made and everything was amazing! I wanted to take everything home and my shopping list got bigger and bigger each day. I did not like the haggling, but turns out that I was good at it when I wanted to. One can still find little treasures within the souk, but that someone should research a lot what they wanted to buy. I admit, I did not do my research, so I mostly chose by appearance and not the quality.
There is one thing I did not like though, that Morocco is not in EU. My 24 euro top-up of my phone lasted me exactly 8 minutes of my mother describing the weather, my data left open for 10 minutes costs 40 euros, but every coffee shop and restaurant had WiFi, I've instructed everyone to not call me and the problem was solved.

Overall Morocco is a place to visit and although I've only been to Marrakech and Essaouira, I want to go back and visit more, experience more and of course buy more crafts :)

I hope you loved reading this post as much as I loved putting it together! Also, if you fancy keeping in contact with me, drop a line at Dichisuri.ro on Facebook.

Raluca

September 24, 2018

Romania - București - Expoziția ”Un veac de frumusețe” la Muzeul Satului

Dragilor,

am tot fost întrebată de ce nu mă bucur eu de vacanțe, de ce nu stau cuminte pe o plajă? Pentru că eu, de fapt noi, preferăm vacanțele active. Dacă eu după două săptămâni de stat în vacanță aș putea comenta doar cât de făcută a fost friptura, cât de scumpe suvenirurile și cam câte cocktailuri noi am descoperit, sincer cred că aș plânge un an întreg. Vacanțele, și mai ales cele în România, sunt pentru a ne revedea familiile și prietenii, pentru a descoperi sau a redescoperi locuri noi, pentru a învăța, pentru a bate librăriile, pentru a întâlni oameni frumoși și în mare pentru a aduna povești care să îmi țină un an întreg. Nu îi condamn pe cei care se duc două săptămâni la mare, îi înțeleg, fiecare cu ale lui.

Despre expoziția ”Un veac de frumusețe” de la Muzeul Satului sincer auzisem doar chestiuni negative, mare parte confirmate pe viu, însă există și chestii pozitive. Eu din muzee învăț, iar din astfel de expoziții asimilez tot ce e de asimilat, atât negativ cât și pozitiv și folosesc mai departe.
Cred că această expoziție s-a vrut o stoarcere a unor fonduri dedicate centenarului, e o expoziție nu foarte gândită, cu un concept nu foarte închegat și cu niște piese discutabile. Diferit de Iași, cel care păzea expoziția mi-a oferit amănunte folositoare despre fiecare exponat, mi-a confirmat sau infirmat niște chestii pe care le știam deja, la urma urmei s-a ținut după mine pentru că sincer eram cam singurul vizitator. Păcat.

Din ce am înțeles (și sper să fi înțeles bine) expoziția s-a vrut un fel de sărbătorire a femeii, care, fie pace fie război, a știut să își continue drumul și nu doar atât, a și lăsat în urma adevărate capodopere de artă populară, ”Este un veac în care femeile românce au trăit adevărate tragedii: în Primul Război Mondial și-au pierdut soții, tații, au ajuns în prizonierat, au trăit dramele celui de-al Doilea Război Mondial, au fost aruncate în închisorile comuniste, au fost la Canal, au pierdut totul de nenumărate ori și au reușit de fiecare dată să se reinventeze și să o ia de la capăt.”. Este un citat pe care l-am copiat de pe o hârtie ce se afla la dispoziția vizitatorilor. Nu știu cine l-a scris, nu știu cine a gândit expoziția, nu știu nimic.
Eu una am simțit nevoia de explicații. Cumva cei care organizează expoziții de acest fel (inclusiv noi), uită că audiența lor nu e formată doar din oameni care cunosc acest domeniu, și chiar ca cineva din interior, eu simțeam nevoia de mai multe explicații. Eu în general vreau povestea. Da, văd o piesă frumoasă, văd niște cusături incredibile și mă minunez și aș vrea să știu cum au fost făcute, dar mai mult decât atât vreau să simt prezența umană, vreau povestea. Nu știu dacă muzeele când fac achiziții colectează și povești, dar sincer asta ar trebui să facă. Asta cu femeile care coseau la lumina opaițului, în secret, cu mâinile bătătorite de la câmp, e deja fumată. Eu vreau să știu de ce a ales modelul, care erau culorile zonei, de ce a ales anumite semne, de ce a considerat că, cămașa se integrează fix în acel ansamblu, ce a simțit cât a cusut o cămașă, ce întâmplări din viața ei au determinat coaserea unei cămăși, era tânără, era bătrână, și-a cusut singură cămașa, a ajutat-o cineva??? Asta cu ”Port popular femeiesc, unguri, Calata, Transilvania, început de secol XX” sincer mă lasă așa de rece de nici nu vă închipuiți.

Mă gândesc că e ok să arați cu degetul pe cei care promovează non-valori, dar pe cealaltă parte misiunea ta ca muzeu este să și educi. Pe lângă preț, de care ne lovim de câte ori deschidem o discuție despre cămășile autentice, eu zic că e și multă lipsă de informație. Bine discuția e mai amplă, că acum nici cei care lucrează în muzeu nu sunt neapărat cunoscători, sunt oameni puși acolo să dea bine, oameni servili intereselor cuiva.

Uite că am zis că mă voi concentra pe chestii pozitive și tot la negative m-am întors. Revin. Expoziția nu e aceiași cu cea pe care am văzut-o acum vreo trei ani, tot la Muzeul Satului, ceva cu miresele. Asta pentru că în Cotidianul am văzut ilustrat articolul despre fix această expoziție cu fotografii de acum trei ani și pentru că pe fb s-a creat această confuzie.
În expoziție nu se află costumele ce au aparținut Reginei Maria și sincer eu cam înțeleg de ce. Conceptul, sau ce ar vrea să fie un concept, e despre femeia anonimă (deși posterul m-ar contrazice), despre femeia care și-a îndeplinit un rol și a trăit frumos, despre acele mii de femei dintre care doar una a strălucit. De ce am spus că expoziția nu e închegată, pentru că atunci când pui pe poster și materialele de promovare chipul Reginei Maria, eu ca vizitator mă aștept să îi găsesc costumele în expoziție. Era un costum de Muscel, foarte frumos, foarte interesant, acel costum de Muscel, dar nu era cel ce a aparținut reginei.
În expoziție erau costume aparținând zonelor țării și minorităților etnice, însă eu am simțit nevoia unei delimitări între această expoziție și ultimele două camere ce, din ce am înțeles, conțineau expoziția permanentă. Despre această expoziție permanentă merită spus că e de fapt donația unei colecționare, însă sincer dacă eu și prietenele mele ne punem mintea, avem măcar cămăși, dacă nu și costume, mai valoroase, mai de muzeu.

E bine totuși, că din ce am înțeles, fostul sediu al Ministerului Culturii sau ce o mai fi fost mastodontul ăla oribil construit în muzeu, a devenit parte a muzeului cu săli de expoziții, de conferințe, automate de bilete și cafea. Însă iarăși, pe fb, cred, am văzut că expoziția e la Muzeul Satului. Cum nu trăiesc în București și nu mă duc acolo în fiecare weekend, dacă îmi zici că expoziția e în sala X, eu mă duc la singura sală pe care o știu, cea de la intrare lângă magazinul muzeului. Ei bine nu, expoziția e tocmai unde vă spuneam, în fostul sediu al Ministerului Culturii și se poate intra de la stradă și se poate parca tot acolo. Evident că eu am ajuns la intrarea pe care o știam și am bântuit prin muzeu pentru că nimeni nu își închipuie că acolo ajung și oameni care habar nu au de muzeu. Îndrumarea ”este în clădirea cealaltă” îmi e atât de vagă de nu vă închipuiți. Și nici ”de la Tulcea la stânga” nu ma ajută cam cu nimic. Așadar niște explicații clare se doreau și aici, sau niște oameni care să știe să dea explicații. E dovedit că și un robot poate tăia bilete, mă gândesc că omul e pus acolo pentru mult mai mult.

Apoi, sunt convinsă că în depozitul Muzeului Satului sunt adevărate comori, pe care eu una, cât lipsește MȚR, le-aș fi scos constant și le-aș fi arătat lumii. Desigur, cooperarea dinte muzee este 0, că doar de ce ne-am sprijini între noi, când putem să ne dăm în cap? Per total, dacă mă gândesc bine, de fiecare dată când am vizitat muzeul am descoperit lucruri noi, data trecută a fost noua aripă a muzeului, acum aceste săli de expoziții, deci nu e dracul chiar atât de negru. Sunt chestiuni de, cum zice englezul ”fine tuning”, chestiuni minore, dar care fac diferența între un muzeu condus bine și un muzeu condus după principiul ”las că merge și așa” sau ”timpul trece, leafa merge”. Nu te pricepi, te dai la o parte, și asta e valabil de la paznic, doamna de la casa de bilete, cercetători și până la director.
Acum, mie expoziția mi-a plăcut, adică mi-au plăcut unele piese expuse. Cred că pe una sau două am mai văzut-o în expozițiile muzeului, însă acum le revăd cu ochii și mintea celui care mai are un pic habar și nu doar se uită ca la desene animate. Apoi, sper sincer să mă înșel, dar o cămașă era pusă cu fața în spate, poate îmi poate confirma sau infirma cineva asta. Ar fi oribil, dacă ar fi adevărat.
Am văzut pe viu bundița ce stă la baza discuției ”Bihor, nu Dior” și campaniei, #givecredit și ansamblul în care această piesă făcea parte. Bine, eu citisem că era o bundiță pentru bărbați, dar era expusă într-un ansamblu femeiesc, o fi totuși diferită.
Multe cămăși nu aveau explicații, aceasta avea, însă eu aș fi vrut să știu mai multe despre țesătură, ce sunt liniile ale roșii, de ce cămașa nu respecta (în aparență) registrele cunoscute, de ce e brodată cu negru. Atâtea chestii s-ar fi putut spune și ar fi atras și mai mult oamenii în muzeu... poate totuși citește cineva această postare și ia de aici ce e de luat.
Iarăși o cămașă ce mi-a făcut cu ochiul. De ce pamblica aceia din dantela? de ce a fost selectată în expoziție? de ce acele semne? Întrebări ce nu cred că vor primi vreodată răspuns.
Cămașa (de fapt mâneca) asta am văzut-o atat pe fb cât și pe Instagram și mi se pare că altița cel puțin seamănă cu ceva ce am văzut în IA Aievea la Sibiu. Nu e pe gustul meu, dar apreciez munca. 
Și costumul ăsta m-a atras, nu pot spune de ce, dar m-a atras.
Cămașa ce seamănă sau poate chiar e cea a cărei replică este în IA Aidoma ce a ajuns și la Luxemburg, cămașă de Oltenia cusută de Carolina Bîrzăianu. Câtă trudă, câtă munca, femeile sunt incredibile! Cred că pe asta trebuia să se concentreze expoziția. Una e să publici un text pe o foaie și alta e să transpui acel text într-o expoziție.
Despre această cămașă, La Blouse Roumaine spune că ar fi aparținut Pincipesei Ileana și aduce ca argument și o poză. Desi cămașa pare diferită pe alocuri, daca chiar ar fi fost asa, nu ar fi mentionat muzeul in eticheta exponatului?
Romanații (??) pe care i-a fotografiat toată lumea. Vă zic, altița și încrețul sunt din alte dimensiuni! Nu îmi plac mie paietele, dar cămașa asta e altceva.
Mă atrag, mai nou, costumele ceangăilor, mi se par atipice pentru unguri, și sincer eu aș fi vrut să știu cine s-a inspirat de la cine și de la ce ceangăi vine acest costum (Bacău sau Brașov).
Sper că nu mă înșel, costum aromân, mi se pare super asemănător cu ce am văzut la muzeu în Croația. Aș fi vrut să știu de ce mânecile aveau doar acele manșete enorme brodate, se purtau cu un cojocel? Fusta sau șorțul (pe care l-am fotografiat cu altă ocazie) mi se pare incredibil și la o examinare atentă e țesut și brodat peste. Incredibil.
Per total mă bucur că am avut ocazia să văd această expoziție și, cum spuneam, să învăț. Desi postarea mea e plină de critici, sper eu că sunt constructive. Nu stiu dacă ați văzut expoziția sau dacă mai aveți timp să o vedeți, dar sincer sper ca astfel de expoziții vor mai fi organizate la Muzeul Satului și poate voi ajunge și eu să le văd.
Sper că v-a plăcut să citiți această postare măcar atât de mult cât m-a încântat pe mine să o scriu! Dacă vreți să urmăriți activitatea acestui blog, apreciați pagina Dichisuri.ro pe Facebook.

Raluca

September 21, 2018

Germany - Burg Eltz

From all the castles in this region, Burg Eltz holds a special place in my heart and every time I visit it is pure joy. It is far enough form Luxembourg so going there is almost like a day trip, but at the same time is close enough to visit it as many times as I want during summer. 

There is also Vianden, but being the only complete castle in Luxembourg arranged in a medieval style, it's always crowded with tourists, Eltz is still different.

What makes Eltz unique is that it is still owned by the same family since the 12th century and that is was never destroyed, which means that what you see now is the actual castle and not a reconstruction as most of the castles that made it to our time. 

Actually, there are three castles in one, each of them owned by a different family. You see you had to be very rich to afford a castle so examples such as Eltz are common. In our days tourists visit only two of the castles as the third is still inhabited. Also Burg Eltz is visited from April to October, so if you plan your visit this summer you have to hurry.

By car, Burg Eltz is at about an hour and a half from Luxembourg, you have a generous parking and terraces for coffee or even food. Be warned though, you can only pay cash at the restaurants, but you can purchase your ticket by card.
I hope you loved reading this post as much as I loved putting it together! Also, if you fancy keeping in contact with me, drop a line at Dichisuri.ro on Facebook.

Raluca

September 17, 2018

Romania - Sarmizegetusa Regia

Dear friends, I wanted to visit this monument since I can remember, but it was never its turn, until this year when we went to Romania especially to see it.
Sarmizegetusa Regia was the capital and the political and religious centre of the Dacians prior to the Roman conquest. Build on top of a 1200 metres high mountain, Sarmizegetusa Regia is part of a chain of six fortresses, the Dacian strategic defence system in the Orăștie Mountains.

It is not to be confused with Ulpia Traiana Sarmizegetusa, the Roman capital built by Emperor Traian after he concurred Dacia.

For me it was important to know that part of history since I've discovered so many times that what we've learned at history in school was a little altered. I wanted to see, to feel for myself and I was not disappointed.

Word of advice though, go to Sarmizegetusa Regia with your lesson learned and time to spare and try to visit all six fortresses and Traian's capital. We went on a hurry, but for sure in this lifetime I will be back.

Legend says that the archaeological site was altered by a Romanian movie filmed in the area, part of the communistic propaganda concerning our history. For me the site was impressive and I am glad I visited it. I could not pinpoint what was real and what was build up by the film crew, but the area has a specific energy.

I wanted so badly to reach the site that I almost run the last two kilometres which are to be walked to the site from the parking so when I arrived I found the first free bench and had a glucose reduction and almost fainted. I wanted so badly to have water, but unfortunately drank it all on our way, but as a miracle there is a spring of water in the middle of the archaeological site. With my powers back I visited the whole site and spent almost three hours watching and taking all in.

The most relevant connection I could make was with Newgrange in Ireland. In my mind the structure in Sarmizegetusa looked similar to what I saw in Ireland. I might be wrong, but I've already said it, I have to read more and go back more informed about Dacians. Everything is connected, the fact that I've ended up in Ireland, that I'm Romanian and that I now live in Arlonia.

For me Dacii (Dacians) are from legends, so being able to touch something they created was surreal. It was the prove that they existed and that at one point in time, we were someone. Romania has such a tormented history and as a migrant I feel the need to connect to something real, to be able to be proud of my origins. I felt that proudness in Sarmizegetusa. I felt I was part of something bigger that is only revealed to me now. I want to read and go back and walk the path between the six monuments and I know that somehow that is going to be possible in the near future. I leave the desire here and I'm sure the universe will listen.

For me Sarmizegetusa Regia seemed only as a religious capital, no sight of fortifications, no sight of living structures. It was an adventure, a point in time to be remembered. As it happened I was wearing one of my beloved Romanian Blouses with ram horns, I found a four leaf clover which reassured my connection to Ireland, I was impressed and I want to go back, someday.

Here are my pictures:







I hope you loved reading this post as much as I loved putting it together! Also, if you fancy keeping in contact with me, drop a line at Dichisuri.roon Facebook.

Raluca

September 14, 2018

Luxembourg - The Multicultural Schueberfouer

Now that Schuebi (short for Schueberfouer, an autumn funfair which happens in Luxembourg since 1340) is over, let's talk about what you missed if you did not check it out. For a month everyone living in Luxembourg, but especially the ones living next to the Glacis area, got a taste of the goodies sold at the fair, enjoyed the parties, tried the roller coasters and had sleepless nights because of the general noise.

But if you pass all the inconveniences, all the crowds, all the noises and the smells, you are left with a very multicultural experience, as I do believe culture is expressed through its dishes. Where else (except maybe Bazar International) could you sample the delicacies from Italy, Germany, Romania, Greece or Portugal?
Bare in mind, those stalls are kept by migrants to Luxembourg and the tastes were adapted to the ones required by people living here. But, nevertheless you can get an idea about the certain dishes specific to a country or a region. There are a lot of stereotypes, which are put to the mix, such as pasta from Italy or churros from Spain, when in fact churros is different from one region to the next in Spain and throughout Southern America.
When I was first introduced to Schueberfouer by my Luxembourgish friend, I was told about the tradition to eat some sort of fish, mussel (moule) or sea fruits in one of the many restaurants placed in tents and, of course, sample the local beer. I did that on the first year and because I'm a fussy eater I did not eat at Schueberfouer for the next three years, until I've discovered the sweets.
 When I think about Holland I think about raw herring and not gaufres, but since in our days everything is so mixed, I guess they got some inspiration from their Belgian neighbours, so here is Holland at Schueberfouer.
When living in such a multicultural place you create your own traditions, so for me the potato pancakes (gromperekichelcher) are more associated with the Christmas Market, so no chance I would eat that in the summer. I guess they are an all year dish for the German part of Luxembourg as you could find them everywhere at the Schuebi.
Churros, crepes, everything sweet for your taste-buds. 
Brezeln from Bavaria
Kurtos from Romania. 
Wait, we have to talk here. I say from Romania, because I love them, they have a special place in my heart and are owned by Romanians, but of course you can find kurtos kolacs from Transylvania to Vienna and in the south to Belgrade, every country on the way claiming this sweet dish. If you ask wiki and I think it is right, kurtos kolacs or chimney cake originates from Hungary. The traditional one is with a lot of sugar and nuts, but you can find them even with chocolate flakes if you want to. 
Now that Schuebi is over I will miss them till the Christmas Market :(
If this hut doesn't scream Greece, I don't know what does. 
Italian pasta, anyone?
Simon is a Luxembourgish beer, an ok-ish beer I might say, but I live in Belgium so my beer taste is up on a certain level :) Nonetheless, Simon is a good beer, try it if you have the chance.
Again a potato pancake stall 
This is flamed salmon advertised at the Schueberfouer as a Finnish dish. It is very good and after tasting it at the Christmas Market and now at the Schueberfouer I want to go to Finland. You see, cuisine can be a very good promoter of a country :)
I think it was a Bavarian hut, but I'm not sure. It had beer, that's about all I can say about it. To be fair, by the time I arrived there, I had Finnish salmon and a lot of sweets, so beer was all I could fit in. 
Another hut with a lot of wursts, a pork sausage.
It would not be Schueberfouer without the gingerbread harts.
Last but not least I arrived in Portugal.
"Pastel de nata" is a Portuguese sweet dish I've heard a lot about. Even if the Portuguese community is very big here in Luxembourg, I've never tried it here. I'm not saying you can't find pastel de nata in Luxembourg, I'm just saying I don't know where to find it in Luxembourg. Well, lucky me, I've spotted this hut right before I was about to leave Schuebi and bought some for the road home.

As I always say, look for the story. I hope that at some point someone would organise guided food tours within the Schueberfouer, as I would be the first one the sign in. Because I was lucky enough to go there also on a not so busy day and I've talked with the sellers and asked questions, I got a better view of the funfair and its multicultural dimension. 
I hope you loved reading this post as much as I loved putting it together! Also, if you fancy keeping in contact with me, drop a line at Dichisuri.ro on Facebook.

Raluca