Luxemburg - Pernă săsească cu stele

Ok nu e o cămașă, dar e tot broderie, deși chiar nu mi-aș dori să transform acest blog într-unul de broderie, pentru ca eu fac mult mai multe lucruri, iar broderia e așa un 5%. Și unul dintre lucrurile pe care le fac eu e să fiu membru fondator al unei asociații culturale aici în Luxemburg pe numele ei RoKultur. Este cumva produsul prieteniei a opt doamne, într-adevăr pasionate de broderie, dar nu numai. N-am întâlnit la Poveștile cusute în Luxemburg, dar ne-am împrietenit de-a lungul lunilor și anilor când am descoperit că eram mai mult sau mai puțin în aceeași formulă când organizam expoziții, când organizam evenimente sau când planificam ieșiri la piese de teatru sau expoziții la Bruxelles. 

Printre primele evenimente la care RoKultur a participat a fost și Zilele Patrimoniului care se desfășoară la sfârșitul lui septembrie, anul acesta fiind de pe 29 septembrie pe 1 octombrie. În cadrul acestui eveniment am ținut patru ateliere de broderie saxonă într-un muzeu etnografic de pe Valea Moselei, fix în locul de unde în secolul 12, cei care acum se numesc luxemburghezi, au ales să se mute în Transilvania, iar noi îi cunoaștem drept sași. Au adus cu ei limba (de un luxemburghez de azi se poate înțelege ușor cu un sas, fără să schimbe limba), obiceiuri și modul de trai, dar au adus și textilele de casă, păretare, perne, fețe de masă. Aceste textile ne-au atras pe noi cu atât mai mult cu cât în 1960 Emil Sigerus a publicat o culegere de broderii saxone, care (surprinzător) se mai găsește și astăzi prin anticariate sau piețele de vechituri. 

Astfel, din această culegere am ales câteva modele pe care le-am brodat în cadrul atelierelor, cu lână pe pânză de cânepă, iar la final participanții au primit acasă un kit complet pentru a-și face propria lor față de pernă săsească.

Cum nu poți fi profesor fără să treci prin experiența creării unei fețe de pernă, m-am apucat și eu să cos una. Așa a început aventura: 

Lână pentru broderie, bumbac pentru festonat și unit fața de pernă, cânepă, ac și instrucțiuni, asta au primit toți participanții la atelierele noastre

Nu se poate broderie fără forfecuța în formă de barză și fără un magnet pentru ac. Acesta este de la DMC, primit cadou la o comandă, dar am și altele mai nostime.

Fără ciocolată cu lapte și cafea ”viața e pustiu”

Ilinca a văzut că mă chinui și îmi tot aducea personaje din Paw Patrol să mă ajute. Aici e Rocky, dacă nu mă înșel, dar e cam greu să mă înșel având în vedere orele de documentare despre aceste personaje.

Prima stea a prins contur

O etapă intermediară

1

2

3

Nojițele împletite în patru

Și perna finalizată 

I-am făcut poză pe fotoliul roșu, deși locul ei nu va fi acolo. Poate la un moment dat voi posta pe undeva și colecția de perne brodate, am una din Turcia, una din Ungaria, doua din Transilvania și acum cea făcută de mine.

Din punctul de vedere al broderiei, sașii brodau cu cruciulițe și după atâția ani în care am fugit de cruciulițe, pentru mine a fost dificil să nu le butucesc (să nu le transform în butuci, tehnică folosită mai ales în Bucovina), dar am rezistat. Cânepa din shop-ul Semne Cusute e o minune de cusut pe ea, firele de lână Herbstwind alunecă foarte ușor, nu se scămoșează și (cel mai important) nu ies la apă. În mare a fost un proiect care mi-a dat o stare de bine în zilele în care am ales să mă focusez pe el. Senzația de a vedea un obiect făcut cu mâinile tale și care mai e și util o știam deja de la cămăși. Acum pot să dau și sfaturi celor care au primit kit la atelierele noastre și poate au întrebări sau s-au încurcat pe undeva.

Sper că v-a plăcut să citiți această postare tot atât de mult cum mi-a plăcut mie să o scriu. Pe mine mă găsiți mai repede pe Instagram @raluca.caranfil sau pe Facebook, aici. 

La radio

 

Am decis să mă întorc la scrisul în română, nu pentru audiența mea ci pentru mine, pentru că o uit. Sunt din ce în ce mai dese momentele când apelez la Google să văd cum se scrie ceva sau cât de corect e altceva. Uit cuvinte, îmi vine din ce în ce mai ușor să mă exprim în engleză. Și e normal pentru că trăiesc în engleză și franceză, iar cele 4-5 ore în care vorbesc româna seara, acasă, sunt și ele presărate cu engleză. Așa că uit româna. Poate creierul meu nu poate ține mai mult de trei limbi, acum când încerc să învăț germana, vrea să renunțe la ceva. Mai bine ar renunța la franceză, dacă e să mă întrebe pe mine.

M-am întors în radio. A fost dorința mea arzătoare să mai fiu o dată în atmosfera aia, în camaraderia aia... nu e chiar așa, ba chiar e foarte solitară munca mea în radio, dar culeg și eu ce roade pot culege. E bine și așa, deocamdată. 

Am început în martie, am avut și un coleg o perioadă, acum sunt singură și pe undeva e mai bine, eu cu mine, nu dau explicații nimănui, nu trebuie să îmi explic deciziile, eu centrez, eu dau cu capul, dar și ce iese e numai meritul meu.

Însă nu despre radio voiam să vă povestesc, daca doriți să îmi ascultați emisiunile o puteți face pe Spotify, aici, ci despre o cămașă pe care am ales să o port în pozele oficiale, pe care le găsiți pe site-ul radioului și pe rețelele sociale când nu apuc să fac o poză cu invitatul.

Este o cămașă de Bucovina pe care am primit-o cadou de la prietena mea, Eliza, care este din Suceava. Am îndrăgit-o foarte mult, am purtat-o destul de mult, iar când am mai citit eu diverse despre cămăși, am realizat că e singura mea cămașă veche cu altița separată (știți voi, dosarul UNESCO al cămășii cu altiță) și am iubit-o și mai mult. Prietena mea este jurnalistă cu patalama și ani de experiență în spate, e cea care a înțeles probabil cel mai bine frustrarea mea legată de radio și cea care m-a susținut în orice. 

Așa, cămașa. Este cu albastru, este de Bucovina, are și altiță, e și de la o jurnalistă, era cămașa perfectă pentru pozele de care vă ziceam mai sus. Singura ei problemă e că venise cu o adiție din aceea specifică cămășilor de Bucovina mai recente, adiție care era dintr-o ață care se destrăma (pun eu o poza pe undeva). Așa că cerea un brezărău. Apoi, nu știu cât mă știți voi pe mine, dar brezărăul este metoda mea favorită de a face gura unei cămăși, normal că am sărit la această ocazie. Și i-am făcut brezărău.

Acum, adiția aia la gât, urâtă sau frumoasă, avea scopul de a coborî cămașa pe corp, ori brezărăul o cam urcă, ceea ce face ca la mână să fie nițel mai strâmtă. Probabil ar necesita și o pavă mai mare, dar cum eu nu modific cămășile vechi, nu am să mă apuc de descusut, o voi purta așa. 

Pentru brezărău am folosit o mătase în amestec cu ceva de aceeași culoare, roz, deși la mâneci, manșetele sunt cu un roșu închis, rozul se regăsește în sub-altiță deci e plăcut ochiului. Eu de obicei nu las brezărăul larg, îl fixez pe toate bucățile de pânză mai puțin pe față, în așa fel încât să ajustez cămașa pentru că eu de obicei cămășile nu prea le strâng la gât. Ce am observat la cămașa asta și recunosc eu nu fac la cămășile de Bucovina, e că pânzele care se unesc pe piept sunt cusute până sus, eu fac un fel de gură a cămășii tocmai pentru că nu îmi plac cămășile strânse până în gât. Însă chiar și așa a fost ușor de purtat o zi întreagă.

Așa arată brezărăul meu 

Nițel osd-istă cum sunt aș fi colorat și mai bine brezărăul ăla, dar ața era de împrumut, eram și în criză de timp... Nu știu dacă mă deranjează destul de tare cât să revin asupra lui, dar dacă se vor alinia planetele cu siguranță am să mă ocup. Deocamdată e ok și așa cum e.

Am revenit cumva pe blog. Nu vă voi povesti doar despre cămăși ci și despre viața mea în Luxemburg, așa cum de altfel am făcut-o și până acum. Sper că v-a plăcut să citiți această postare tot atât de mult cum mi-a plăcut mie să o scriu. Pe mine mă găsiți mai repede pe Instagram @raluca.caranfil sau pe Facebook, aici. 

Romania - Camasa Cucuteni - un an, o luna si 8 zile

Am început să cos la Cămașa Cucuteni pe 1 februarie 2022 și am pus acul jos pe 8 martie 2023, însă nu am cusut la ea un an pe muchie, pentru că prin vară am rămas fără mătasea galbenă și a fost nevoie de o serie de miracole pentru a o putea continua. Însă, să începem cu începutul.

Visez la cămașa asta din 2015 și chiar am găsit postarea pe care am scris-o atunci când am descoperit-o. Am văzut cămașa la expoziția Măiastră de la Expo Galateca printr-o minune, pentru că nu era programat să venim în România, dar cumva am ajuns în București în perioada în care aceasta era încă pe simeze și am avut ocazia să o vizitez. Știind expoziția din 2014 m-am dus ca la pomul lăudat sperând să vad multe cămăși și îmi și amintesc dezamăgirea mea când am descoperit că expoziția din 2015 a fost despre mai mult decât ii. Însă acolo am descoperit cămașa numită de ei "de Cucuteni". I-am făcut 3 poze și de atunci le am în telefon, migrate de la un telefon la altul, pe desktop la calculator, practic la îndemână să o aduc în discuție de câte ori ar fi fost nevoie.

Erau oarecum începuturile mișcării de revitalizare a cămășilor românești, doamnele din România se apucaseră de cusut, dar coseau cu bumbac găsit în mercerii, pe pânză de casă, uneori destinată pentru cu totul altceva, deci nu foarte prietenoasă cu ochii, cu mărgele de prin magazinele de hobby. Ce vreau să spun e că având materialele greșite, efortul de a cose o cămașă se dublează, deci cred că m-aș fi lăsat demult dacă începeam așa. A fost nevoie sa apară Ioana Corduneanu, forța din spatele tuturor doamnelor care au pus mâna pe ac în România. A fost nevoie de magazinul Semne Cusute și de toată știința care stă în spatele acestui magazin și a fost nevoie de pânza DEPLIN. Vedeți voi, am descoperit că eu am cusut doar pe in și cânepă, inul inegal a fost preferatul meu, am cusut Cămașa Matisse pe in inegal, dar pentru un model atât de geometric cum e cel de pe această cămașă a trebuit să apară pânza deplIN, cu același număr de fire, 12 bateala și 12 urzeală. Apoi, am cusut cu mătase DOR, așadar a trebuit să treacă anul 2018 cu expoziția din Luxemburg, unde Ioana a descoperit firele de mătase de la Atelier Zitron  și le-a adus în magazin, iar nemții au iubit-o atât de mult că i-au făcut culorile Dor și altele câteva special pentru ea, în 2019. Mătasea galbenă am descoperit-o tot când au venit fetele în Luxemburg, la Bastelkiste și mi s-a părut mie fain să cos cu DOR din Romania și mătasea 32, CHIHLIMBAR din Luxemburg.

Așadar, am cusut pe pânză DEPLIN din magazinul Semn Cusute, cu mătase DOR din același magazin și cu mătase chihlimbar (amber) de la Bastelkiste, Luxemburg. Am descoperit destul de rapid, mărind pozele făcute atunci în expoziție că punctul de cusătură erau butucii, am scos oarecum modelul și am făcut câteva probe. 

Ilinca era mică și interesată de ce făceam și de aici am poza aceasta tare dragă mie. Am făcut probe și cu mătase neagră, dar mi se părea că albastrul dorului scoate mai bine în valoare căldura ambrei. Am cusut ce am cusut și, cum spuneam, am rămas fără ambră la ultimul modul de pe piept, încă nu făcusem bentița și nici spatele. M-am gândit să las modulul necolorat, era o strajă până la urmă, dar aș fi vrut totuși să îl termin. Problema era că mătasea 32 pe care am văzut-o constant din 2018 în magazinul din Luxemburg nu se mai producea. Am luat la puricat toate magazinele online, am fost in Trier și în alte orașe din Germania în mercerii, doar doar oi găsi mătasea 32. În disperare de cauza le-am scris celor de la Atelier Zitron, explicând situația și cerând să îmi spună dacă o mai știu în stoc pe undeva. Cei de acolo au fost mega de treaba, m-au lăudat pentru ce cususem și MI-AU TRIMIS UN SCUL ÎNTREG, rugându-mă să îi menționez dacă ar fi să postez vreodată ceva. Dacă ăsta nu e o minune, nu știu sincer ce mai e.

Și uite așa, un an și 605 poze și filmulețe mai târziu am o cămașă. E identică cu originalul?, evident că nu. Cosând la ea mi-am dat seama că nu aș avea unde să port o cămașă atât de bogată în zilele noastre și că aș fi ocolit-o tocmai pentru că e greu de purtat. Așa că am decis pe spate să cos doar niște pui mai mici, niște coloane. Apoi ”altițele” sunt cusute ca în cămașa originală, dar când am trecut la râuri din avânt pionieresc nu m-am mai uitat la cămașa originală. Abia după ce am cusut vreo 3 module mi-am dat seama că modelul meu era pe lat, modelul inițial era pe lung. De aceea modelul final nu arata compact, însă ar fi trebuit să desfac destul de mult și eram cu mătasea la limită, sau ar fi trebuit să încropesc niște ștruțocămile care nu se potriveau deloc cu modelul, încât am decis sa le las așa. La fel cămașa originala are un șabac pe piept, eu nu mă omor nici după cheițe pe piept, așadar din start am decis că acea lucrătură nu va fi pe cămașa mea. Și vreau să subliniez că e cămașa mea, nu este o copie după Cămașa Cucuteni văzută în 2015 la Galeriile Galateca. Nu am idee când a fost cusută acea cămașă, dar presupun că e adaptată nevoilor și femeilor care trăiau în acea perioadă. Chiar și așa cum e cămașa mea, va fi foarte greu de integrat într-un ansamblu de zi cu zi, va trebui să o port doar la evenimente și câte evenimente sunt în Luxemburg unde poți purta așa o cămașă? Ori eu nu vreau sa o ocolesc în dulap pentru că am chirușca și cămașa urbana și cămășile pe cânepă, mult mai ușor de asortat și purtat o zi întreagă.

Însă simt că i-am făcut dreptate. Am adus-o în 2023. Mi-am luat de-o grijă. Evident că lista de cămăși în așteptare se mărește pe zi ce trece, dar eu nu mă grăbesc nicăieri. Nu am uitat de cămașa cu fir de aur, e în lucru și vă garantez că și acea cămașă e de poveste. Însă, până atunci, vă las cu câteva poze cu Cămașa Cucuteni. Ah da, dacă încă vă mai întrebați de ce se cheamă așa, aveți un posibil răspuns aici.

Sper că v-a plăcut să citiți această postare tot atât de mult cum mi-a plăcut mie să o scriu. Pe mine mă găsiți mai repede pe Instagram @raluca.caranfil

***

I've started embroidering this blouse on February 1st, 2022 and finished it on March 8th, 2023, but I haven't worked only on it for this time, because at some point the yellow silk had finished and I couldn't find more for months. 

I'm dreaming about making this blouse since the summer of 2015 when by chance we went to Romania and I saw it in a gallery in Bucharest. I took 3 or 4 pictures of it that day and since then I have them on my phone, on my computer's desktop, on hand to be able to talk about it and learn more about how to make it. BUT in order to make it a small line of miracles had to happen. First, the ladies in Romania started making their own blouses and requiring better and better materials to make a blouse, so Ioana Corduneanu (Semne Cusute) started producing fabric suitable for embroidery. The first one I've liked, the uneven linen I've embroidered my Matisse blouse on it was too uneven for this geometrical pattern. So only in 2022, Ioana came up with DEPLIN fabric from the shop (12x12). Second, Ioana and the girls from Semne Cusute had to come to Luxembourg for the 2018 exhibition, went into Bastelkiste and discovered the silk from Atelier Zitron, Ioana contacted them and after a while they developed the DOR colour for her. My blouse is made with DOR (the dark blue) from Semne Cusute shop and silk 32 from Bastelkiste. Third, when last summer, my amber silk finished, I got some more by miracle from Atelier Zitron. Forth, I got back the desire to take care of it and finish it, after my friend Ștefania gave me some new ideas about how to embroider the back, otherwise I would have probably started a new blouse and forget it altogether.

My blouse is not a copy of the original I've seen in 2015 in a Gallery in Bucharest, because it is mine and second because it is adapted to this time and my needs. The original has a lot of embroidery for my taste and I would have simply chosen other blouses to wear instead of this one. At one point I didn't pay attention to the pattern and reversed its shape, so when it came to make it a T shape on the sleeves the embroidery wasn't compact. I didn't want to undo all the progress I've made and also I was aware the amber silk was not enough for what I've needed, so I've left the pattern as it was and repeated it in front also. Also the original was made with a technique we call șabac in the front and I don't like it, so from the beginning the decision was not to replicate it. 

That being said, I feel I did it justice, it is MY blouse and I've already wore it and it is very comfortable. It is called the Cucuteni Blouse because its patterns are similar to the ones painted on the ceramic from the Cucuteni Culture. 

If you have questions or you just want to talk I'm on Instagram @raluca.caranfil

Romania - "Cos pentru o cauza" Exhibition in Bucharest

It has become sort of a tradition to be in Romania close to the IA Day, 24th of June. This year was no exception, but I went to Romania especially for this exhibition, Cos pentru o cauza. I've been there when this project took form and I really liked the concept, but somehow I did not understand how would it be put to practice. Well, let me tell you, that the ladies in the Semne Cusute Community are one of the most imaginative groups I have ever known. 

First of all the title, Cos pentru o cauza - I will choose to translate it as I embroider for a cause, although "cos" is translated as "sew", we are not tailors, we are artists, and creators, "seam" or "stitch" again did not seem right, we are not mending things that already exist. I may be wrong, as English, as much as I love it, is not my tongue, but as I see it, only "embroider" seem fit. To me "embroidery" is closer to art, although tailoring in itself is an art and although we do create entire objects, blouses...well, I may be wrong, please correct me if I am, but for now let's just call it, Embroider for a cause. 

There are a lot, but a lot of exhibitions of Romanian Blouses, all over Europe it seems, all related to June 24th the Day of the Romanian Blouse or to December 1st, the National Day of Romania, but to me, someone who has been closer to this niche, they are too many and not all of them have any purpose other than showing what the museums own or what the ladies of 2022 made. Yes it is important, as there are still Romanians who have no idea what a traditional blouse looks like, but I want more, I want exhibitions with a purpose. I want exhibitions that speak to many more people than the ladies and their husbands and friends who embroider blouses today. We already proved we know how to embroider, it is time to adhere to a greater cause. And what greater cause than the future of our kids, of our future generations?

The cause, "cauza" from the title is biodiversity and the bees and bugs the smallest of creatures that keep our all ecosystem going. The blouses have two sides, the colourful one, the world of yesterday and still the world of today, and a darker one the world of a maybe tomorrow. The exhibitions raises awareness of what might happen if you don't do diligence today. Traditionally, women of Romania would embroider on their blouses, their world, with the sun and the moon and the stars and all that there is on the sky on the shoulder part - altiță, the earth and its creatures on - încreț and the waters with their creatures on the rivers, the stripes you see on the sleeves. In a way old blouses show us the old world. We embroider them because we still have them, but what would happen in 100 years, in 200 years, if we keep going the way we are going? Well you have to visit the exhibition to find out.

I went to Romania with my daughter, because we have to pass it to future generations. Women of old times would pass the knowledge of the blouses to their daughters. I am involved in this magnificent and creative world, why wouldn't I share it with her?

The poster of the exhibition

As I've said the blouses raise awareness, but not only that. Ioana Corduneanu and the ladies of Semne Cusute Community don't just signal the problem, they also offer a solution. A solution against fast fashion, against consumerism, against harming people from less developed communities who work day and night to make the garments you and I maybe wear, once. The fast fashion brands make collections from one week to the next, it seems and we always have to have it all, but in doing that they cut costs. They pay less the workers, sometimes not allowing them the basic human rights, they use questionable fabrics, produced on a fast track using chemicals and pesticides to raise production. Sewing their garments very fast they make mistakes and one garment would last you a season if you are lucky, instead of years as it used to be. 

The solution proposed by the Semne Cusute Community is using fabrics from known sources, natural fabrics such as linen, hemp, silk and wool and less cotton. Because the request for cotton has grown so much in the last years, the producers are made to use pesticides to grow faster plants and raise production. This is dangerous for the workers involved in the process of producing cotton, but also for the environment. That is why in the last years the garment industry has introduced organic cotton, which is produces using less chemicals, but, to me, it is still a small step in the right direction. No one is saying, make your own garments, but just be aware. Choose quality over quantity! Choose linen and hemp! I have garments from those fabrics and they are good for cold and for hot temperatures, winter and summer. And why not, if you are passionate about tailoring, why not make your own? Or better yet, search for ReBlug on Facebook and see what others are saying about hemp jeans.

Back to the exhibition, don't expect a lot of photos from me, because the purpose of this post is for you to go see it at the Peasant Museum in Bucharest until July 10th, or keep an eye out for it as I bet it would travel. 

Even though I have my fair share of Romanian Blouses Exhibitions visited, even I was amazed by this one. The creativity of the ladies in the exhibition, the sheer number of bugs that are present on the authentic Romanian Blouses and old pieces of embroidery exhibited together with the new exhibition. You have to see for yourself!

I've particularly liked this one. Look at the biodiversity! You can almost say you are in a field of flowers with the bees buzzing around.

And again this one, with one side filled with bees and beehives and the other lifeless. 

\

This încreț is absolutely amazing! I have to use it somewhere. The creator of this blouse made the altițe herself on the loom and the blouse is made of hemp.

I am aware that you only have a few days to visit the exhibition, but this post is to remind you to look for it in the future. In the meantime, if you know Romanian listen to Ioana explaining each and every blouse, or just watch her without understanding the language, as I am sure you will understand the message. 

Normally I would advise you to go check my Instagram @mademoiselle.ralu as indeed I am more active there, but lately I feel less inspired to post something. It is very hot in Luxembourg as well and all I'm doing is ditch the heat. I will be back!

Romania - The costume of Queen Elisabeth of Romania

Let me tell you a story: a long, long time ago (1866) Romania became a monarchy with a king and queen, brought to my country from Germany after the local elite considered itself incapable of ruling and after many and long years of Ottoman ruling. He was Prince Karl of Hohenzollern-Sigmaringen and she was Pauline Elisabeth Ottilie Luise of Wied, or Elisabeth of Wied. They became King Carol the I'st and Queen Elisabeth of Romania. When they got married, she received as a wedding gift from the local ladies a national costume of Romania and a diamond tiara. She was photographed wearing them in 1870 and is painted in the same costume by George Peter Alexander Healy in 1872-1873.

Imagine my joy and humbleness to be in the same room with this costume and many more garments which belonged to the Kings and Queens of Romania at the National Military Museum, in Bucharest, in an exhibition which you can also visit up to September 30th.

***

La Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București s-a deschis o expoziție pe care orice roman ar trebui să o vadă, dar mai ales doamnele pasionate de cămăși și de costume populare. Se cheamă ”Costumul popular, simbol al identității naționale” și poate fi vizitată până pe 30 septembrie. 

De ce m-am entuziasmat eu așa de tare? Păi știți voi tabloul cu Principesa Elisabeta, ce avea să devina Regina Elisabeta a României, in costum național. Sau știți pozele aceleiași principese în costum național, cu fota pusă peste o crinolină ca să respecte moda vremii? Dacă nu le știți, le atașez eu acestei postări. Ei fix costumul ăla, există și poate fi văzut de aproape in 2022 în expoziția de care vă zic.

Principesa Elisabeta, 1870

Despre poza asta zic, e imposibil să nu o fi ochit pe undeva și să nu vă fi atras modul în care e poziționată fota, nefiresc pentru un costum național, dar total firesc pentru acea vreme, pentru o domnișoară ce avea să devina regină.

Ei, acesta este tabloul pictat de George Peter Alexander Healy in 1872-1873 în care la fel costumul este așezat pe o crinolina pentru a respecta moda vremii.

Principesa Elisabeta ajunge în București în noiembrie 1869 după ce se căsătorește cu Principele Carol I. În acest timp primește de la doamnele din înalta societate un costum popular românesc și o diademă (tiară) cu diamante. Cu acestea este fotografiată în 1870 și apoi pictată între 1872 și 1873. Deși când vorbim de familia regală și de promovarea costumului național, mai repede ne amintim de fotografiile cu Regina Maria, puțini își amintesc că de fapt prin simplul gest de a îmbracă costumul și a se fotografia în el, Regina Elisabeta și nu Maria a fost prima care a promovat purtarea costumului în înalta societate și printre doamnele de la curte. Că mai apoi, în timpul Mariei apar școlile de fete care învățau să brodeze costumele e foarte adevărat. În fine.

Este fără dubiu același costum din tablou, același, vă puteți imagina?

Cămașa este cusută cu mătase și fir metalic pe fâșii de pânză aplicate pe borangic cu dungi

În această poză se vede și mai bine cum e lucrată mâneca. Este o minune și mă bucur că trăiesc timpul în care aceste minuni sunt făcute publice. Sper sincer că una dintre fetele frumoase și talentate ce cos cămăși în zilele noastre, se va încumeta să o recreeze. 

Și minunile nu se opresc aici, în aceeași expoziție se află de la stânga la dreapta, cămașă care a aparținut Principelui Carol viitorul Rege Carol al II-lea, jos, cămașa Principelui Nicolae, fiul Reginei Maria și Regelui Ferdinand, fratele lui Carol al II-lea, bundiță ce a aparținut la fel Principelui Carol, precum și fota Mariei, unicul copil al Elisabetei și al lui Carol I, Itti, ce a murit de scarlatina la 4 ani.

Se vede puțin în stânga fotografiei costumul de copil cu motive ”schilărești” ce a aparținut Principesei Mărioara, viitoarea Regina a Iugoslaviei, fiica Reginei Maria.

Apoi rochia și mantia Reginei Maria a României, la fel cu motive ”schilărești” de Gorj. Regina apare purtând astfel de haine în poze deja cunoscute.

În plan îndepărtat, Costumul Principelui Carol, cu aceleași motive.

Poala din costumul Reginei Maria

O altă piesă importantă mi se pare cămașa Ecaterinei Teodoroiu

De ce e importanta? Pentru că în imaginile rămase cu Ecaterina Teodoroiu o vedem mereu în uniformă militară (nu știți despre cine vorbesc? căutați bancnota de 20 RON), însă știm că era din Târgu Jiu și că până la Primul Război Mondial, de fapt până la moartea fratelui, probabil a purtat haine civile. Așa că cel mai probabil avea și ea o cămașă de ieșit la hora și mi se pare incredibil că această cămașă poate fi văzută în 2022 la Muzeul Militar. Nu am găsit poze cu ea de dinainte de ”înrolarea” în armată, dar am găsit cel mai cuprinzător articole despre ea în Formula As. Acolo scrie clar că se păstrează lădița de voluntar a Ecaterinei și că parte din obiecte se găsesc la Muzeul Militar Național din București. Sper sincer cineva să îndrăznească să o coasă și pe aceasta.

Expoziția mai are câteva piese de îmbrăcăminte și obiecte regale, dar dacă vă pun poze cu toate ce sens are să mai vizitați voi? Ori eu fix asta îmi doresc, să ajungeți acolo și să vedeți aceste obiecte cu ochii voștri. Cel puțin costumul Reginei Elisabeta are peste 150 de ani. În țările astea pe unde mă învârt eu, se face mare tam tam pentru o rochie cu cristale veche de 60 de ani, ori aveți la o vitrină distanță haine purtate de Regii României, haine istorice. Le puteți examina de aproape, puteți scoate modele, puteți vedea tehnicile prin care au fost făcute și mi-ar plăcea daca peste un an ar apărea și replicile acestor cămăși aduse în anii noștri, cu materialele pe care le avem acum la dispoziție și cu toate cunoștințele pe care le-am acumulat.

Este mare lucru că aceste obiecte s-au păstrat și sunt expuse. E o expoziție eveniment pe care mă simt onorată să v-o pot aduce în atenție. 

Ca de obicei mă găsiți mai repede pe Instagram @mademoiselle.ralu

România - Cămășile copiilor

Postarea ar trebui să se numească - NU puneți altițe la fetițe! - însă Google e nițel mai prietenos cu titlul pe care l-am ales.

Scriu în limba română pentru că, nu e așa, noi suntem români, noi avem cămășile în ADN, noi nu trebuie să ne mai documentăm, în era asta a vitezei și a banului, noi ne permitem să cumpărăm orice.

Nu voi scrie în engleză pentru că străinii sunt interesați și ascultă, pentru că de câte ori am vorbit despre cămăși cu un străin am rămas uimită de cât de multe amănunte a reținut și cât de corect a ținut să își amintească totul, ba dacă a pus mâna pe ac, a întrebat de 10 ori înainte de a împunge o dată.

Am început documentarea pentru această postare prin martie 2020, cam o dată cu pandemia și am realizat în foarte scurt timp că nu prea am unde să mă documentez. În cărți se vorbește de portul fetelor de 14-15 ani, fetele care pe atunci erau deja considerate de măritat, iar copiii sunt ignorați. Pe grupul Semne Cusute în acțiune de pe Facebook am găsit multe exemple de cămăși cusute acum pentru copiii de azi, dar nu am găsit nimic ce să îmi pară arhaic. În fotografii, (introdusă în România în 1842), apar oameni cu stare înțoliți pentru o poză, nu țăranii. În plus țăranii care apar totuși în poze, deci își permiteau așa lux, își aranjau și copiii fix pentru ocazia asta. Așa se face că vedem niște copii de țărani îmbrăcați întocmai ca părinții lor, niște adulți în miniatură. Ori, am descoperit recent, copiii sunt foarte împuțiți, se murdăresc incredibil de repede, se târăsc pe jos, le cade mâncarea din gură, merita așadar investiția în hainele lor? Fotografia e cumva rupta de context, e menită să fie o frântură în timp și nimic mai mult, nu reprezintă realitatea zilnică. În tablouri am găsit cea mai mare sursă de inspirație. M-am uitat la Theodor Aman (1831-1891, în special ”Hora de la Aninoasa„), la Nicolae Grigorescu (1838-1907), la Ștefan Luchian (1868-1916), la Nicolae Tonița (1886-1940).

Mă voi referi așadar, la cămășile să le zicem de botez, până la cămășile fetelor de măritat, deci 14-15 ani, pentru că eu zic ca sunt cam acelasi lucru. Desigur când venea vremea măritișului, știm deja că fetele coseau cămașa de nuntă și cămașa mireului și câteodată și a părinților... Despre cămășile de sărbătoare s-a tot scris, sa vorbim de cămășile de zi cu zi, cămășile purtate de copii.

Ce mă îndreptățește să scriu așa cu năduf? Păi vine luna iunie, vin toate Zilele Iilor de pe tot Mapamondul asta, dar mai cu seamă din Iași, toate botezurile și evenimentele „de familie” în care ținem să ne îmbrăcăm pruncii „tradițional”. Mă adresez vouă bunicilor rămase în țară cu dor de copiii și nepoții voștri, nașilor ce le-a căzut pe cap un botez, iar mama vrea „ceva tradițional”, chiar mamelor de copii care nu își mai văd capul de treabă și simt că viața lor s-a sfârșit, dar totuși vor o cămășuță pentru puiul lor. Mă adresez românilor din diasporă, cei care simt că vor să aducă cu ei o Românie a lor, o Românie frumoasa, dar de cele mai multe ori aduc niște mizerii de bazar, făcute in serie, la mașină, in China, care dau al dracu de urat in pozele pe care le vad eu de la botezuri, evenimente românești sau Ziua Iei. Na ca am spus-o. Să purcedem, deci.

Nu știu la cine vă gândiți voi când aveți în cap reprezentări ale lumii țărănești, însă eu mă gândesc la Grigorescu. Ei bine Nicolae Grigorescu are acest tablou, ”Țărancă cu doniță și copil” ce se găsește la Camera Deputaților. Copilul, o fetiță în acest caz, poartă o cămășuță albă cu un batic în talie și mărgele. Abia aștept ca Ilinca mea să își bage nasul în bijuteriile mele, dar așa îmi imaginez și eu această fetiță, s-a gătit să meargă la fântână.

Ca o regulă generală, gusturile nu se discută, însă nu îmi e clar de ce pentru hainele de zi cu zi alegem cu grijă, materiale naturale, sustenabile, respingem magazinele de mass-market pentru că au materiale de proastă calitate, care se rup după o spălare, dar mergem bucuroși la artizanatul din colț sau la magazinul de suveniruri sau la tarabele de pe lângă monumente și muzee și luăm un tifon ce nu poate fi purtat de mai mult de trei ori și trebuie purtat musai cu maiou pe dedesubt. Asta la cămășile adulților.

Când vine vorba despre cămășile copiilor tabloul este și mai tragic și se găsesc de la tifoane la cămășile ucrainene cu multă broderie, iar românul cel cu tradiționalul în ADN își îmbracă copiii după ureche. Nu zic acum să vă apucați de croit și cusut, dar pe bune că e mai nimerită o cămășuță dintr-un in bun, albă, pe care să brodați voi (sau nu) niște semne, musai cu roșu.

Daca tot vorbim de tradițional, să vedem ce era "tradițional" în stele românești. Ei bine până acum câteva zeci de ani, copii nu erau foarte mult băgați în seamă decât poate după vârsta la care puteau ajuta în gospodărie. Cred că și acum avem bunici sau rude care provin din familii numeroase, familii cu mulți copii pentru că pe atunci și un banal guturai de azi le putea fi fatal. Se nășteau mulți copii, însă nu toți apucau vârsta maturității. Așa se face că în mai toate cărțile pe care le am eu la dispoziție nu se vorbește deloc de portul copiilor. Nu exista așa ceva. Copilul era îmbrăcat în cămășile vechi de lucru ale părinților, iar bebelușul era înfășat la fel în cârpe provenite din cămășile vechi. De ce? Pentru că erau mai moi. Dacă aveți pe acasă o cămașă din in sau cânepă, probabil știți că se face mai purtabilă cu timpul, fibra se înmoaie și materialul devine mai delicat. Când vorbim de ”tradițional” în România vorbim de in și cânepă și mai puțin de bumbac, care a ajuns cunoscut la noi pe la 1800 importat din Imperiul Austro-Ungar de către boieri. In lumea țărănească bumbacul pătrunde pe la 1850 și începe să fie cultivat zece ani mai târziu. (sursa)

Primesc din ce în ce mai des întrebări despre cămășile de botez. La noi copiii erau botezați cât mai repede, de ordinul zilelor, la fel pentru că nu se știa exact cât vor apuca să trăiască și să nu moară nebotezați să se transforme în moroi. (sursa) Pentru că nu stătea nimeni să le facă hăinuțe, copilul la botez era înfășat în cârpe din cămăși folosite, fie în vreo cămășuță rămasă de la un frate mai mare. Copilul era botezat de nașă și de moașă, mama nu participa la botez și de puține ori se preocupa cu ce era mai exact îmbrăcat copilul la botez, total diferit de zilele noastre unde din ce in ce mai multe mame organizează botezul, iar moașa e inexistenta.

Așadar cămăși tradiționale pentru copii nu există. Punct. Însă așa cum spuneam acum trăim în secolul în care orice e de vânzare, iar cererea creează uneori niște monstruozități. Dacă totuși vă doriți ceva pentru botez sau pentru un copil mic, vă înțeleg și eu am trecut prin asta, iată niște linii de bun simț.

Forma

Fie că sunt fete, fie ca sunt băieți, cămășile copiilor aveau forma dreapta, adică forma tricoului de azi. Dacă simțiți că e musai sa faceți o cămășuță strânsă la gât (gen ie) atunci nu croiți altița separat. Ma refer aici la fetițe, băieții poartă oricum cămăși drepte. Așa cum zice și Ioana Corduneanu (Semne Cusute) citându-l pe Ovidiu Papadima, „se spune că altițele au ceva diavolesc în ele. Se făcea că Dumnezeu și Nefârtatul lucrau dimpreună la facerea lumii și a tuturor lucrurilor, ei interveneau unul în creațiile celuilalt. Altițele au fost inventate de Diavol, numai că el le menise pentru a fi purtate pe șolduri. Dumnezeu le-a plăcut, le-a apreciat, dar a considerat că ar fi mai nimerit să fie purtate pe umeri”. Și apoi dacă ne gândim ce sunt altițele, ele simbolizează cerul, în ele fata de măritat își punea speranțele și năzuințele pentru viitor. Copiii sunt puri, încă nu au apucat să fie pervertiți de lumea în care s-au născut. Așadar o cămașă inocentă, pură, va avea mâneca pe de-întregul.

Copiii de obicei purtau cămăși drepte, cămășile strânse la gat fiind rezervate deja fetelor de măritat, însă fiecare cum simte. Tot Ioana Corduneanu pe grupul Semne Cusute în Acțiune de pe FB vă dă mură-n gură croiul, iar dimensiunile se adaptează. În mare, dacă o cămașă pentru adulți se face din 4 metri de pânză, pentru copii ar merge jumătate. Vă rog citiți și documentați-vă, nu vă aruncați cu capul înainte pentru că atunci ca și acum materialele sunt scumpe, iar copiii cresc repede.

Culori

Copiii pe timpuri nu purtau bleu și roz, nu purtau de fapt deloc culori. Culorile erau obținute din plante și nu stătea nimeni să boiască fire pentru cămășile copiilor. Dacă o să aruncați un ochi pe internetul ăsta mare veți vedea poze cu copii cu cămășuțe lungi albe. Băieți, fete, nu conta. 

Cea mai apropiată imagine de ce vreau să spun e tabloul lui Camil Ressu, ”Țărancă cu copil” de la Muzeul de Artă din Constanța

Și pentru că pe vremuri românii erau mai adepți ai curentului acesta modern al sustenabilității, cămășile copiilor se moșteneau de la frații mai mari sau chiar erau făcute din cămășile adulților transformate, peticite, culorile erau pierdute de atâtea spălări, culorile nu contau.

De fapt, chestia asta cu roz pentru fete și albastru pentru băieți era fix pe dos și abia la începutul secolului XX s-a inversat. Așadar băieții purtau roz pentru ca era văzut ca un derivat de roșu, culoarea curajului, a sângelui vărsat (pe câmpul de luptă), în timp ce veșmântul Fecioarei Maria era bleu, așa ca fetițele erau îmbrăcate cu bleu sau albastru pentru a le păstra puritatea și a avea virtuțile Fecioarei. (sursa)

Însă dacă simțiți că trebuie colorată, aflați deci că înainte de roz-bleu, bleu-roz, cămășuțele copiilor erau brodate cu roșu. Cu roșu pentru că probabil mamele „copiilor cuminți” au simțit nevoia să își apere pruncii de invidii, de deochi. Și acum purtăm ceva roșu pentru a ne apăra de deochi, pe vremuri mărțișorul se purta la mână, iar firul roșu fix asta făcea, apăra de relele nevăzute.

Pentru că iile, dar și cămășile bărbătești și cămășuțele copiilor aveau în primul rând un rol apotropaic (rol de protecție împotriva răului văzut și nevăzut), era important să fie protejate marginile pânzei unde aceasta a fost ruptă (foarfecul, deși inventat prin anul 400 d.H., a ajuns sa fie utilizat în masă abia prin 1700, pânza se rupea, se sfâșia) și pe unde relele ar putea intra. Așadar cămășile copiilor sunt brodate la gura cămășii, la poale, pe umeri și la manșetă.

Dacă v-am deschis apetitul și veți căuta bine de tot, veți găsi cămăși pentru copii albastre. Nu brodate cu albastru, chiar albastre. Sunt cămăși scăldate în sineală. Se mai întâmpla ca și cămășile de lucru să le găsiți ”cu sineala”, adică cu var albastru, cel mai probabil le dezinfectau așa și evident fiind albastre și nu albe, nu se vedea jegul la fel de bine, puteau fi purtate un pic mai mult timp între spălări.

Materiale

Și atunci, ca și acum, materialele erau scumpe, iar timpul nostru e parcă și mai scurt și mai scump. Așadar dacă vreți să puneți mâna pe ac și să faceți o cămășuță copilului dvs. vă dau link-uri către materialele din shop-ul Semn Cusute ce cred eu că s-ar potrivi unei cămăși de copil. E singurul magazin pe care l-am încercat și îl recomand. Însă ca regulă generală, vă doriți ca materialele sa fie naturale, așadar chiar daca apelați la alte magazine online sau fizice din locul în care citiți această postare, căutați in sau cânepa sau amestec de in și cânepă. 

Din shop-ul Semne Cusute, în cazul în care nu mai merg link-urile mergeți spre secțiunea Panza exclusiv In & Canepa - camasi traditionale. Acolo Ioana va da inclusiv posibilitatea cumpărării unei pătrimi de pânză, deci pentru un copil veți avea nevoie de două pătrimi.

Apoi ca fire eu zic să fie tot naturale, așadar bumbac, in, lâniță fină sau, de ce nu?, mătase. Pe toate le găsiți la secțiunea Fire pentru brodat. 

Simboluri

Așadar nu cred că putem vorbi în cazul copiilor de simboluri, însă dacă vă doriți, iată câteva ce cred eu că s-ar potrivi. 

Steluța cu opt colțuri - să îi călăuzească așa cum îi călăuzea pe vremuri pe navigatori și pe păstori

Ochiul - să îi păzească de relele văzute și nevăzute

Crucea - să îi aducă prietenii aproape

Calea ocolită - sa îi aducă sănătate și viață lungă

Gâze - nu sunt simboluri vechi, tradiționale, dar pot simboliza ceva. De ce zic gâze și nu flori, pentru că pe cămășile vechi, da alea chiar vechi, florile nu prea apăreau sau dacă apăreau erau stilizate. Vedeți și voi ce simțiți, dar eu cred că avem nevoie sa ducem mai departe gâzele, că am eu așa un feeling că fără gâze nu am mai avea nici flori. 

Exemple

Poza este de pe romaniaregala.ro 

Copilul din imagini este Maria, singura fiica a Reginei Elisabeta și a Regelui Carol I, poreclita Itti, de la little, ”mic” in engleza. Un copil admirabil, dar care din păcate a murit de scarlatina la doar patru ani. Este un portret oficial, pe acea vreme la poze sau tablouri nu te îmbrăcai cu tricoul de stat in casa, așadar nu e o cămășuță pe care Maria sa o fi purtat zilnic. Este totuși o cămășuța regala. Ei copiii țăranilor pe care vrem să îi imitam noi azi căutând tradiționalul nu aveau așa ceva. Aceasta cămășuță probabil a fost făcută special pentru Maria, dar va rog sa observați ca nu e ostentativa, e totuși de bun gust, nu iți sare in ochi ca ar fi ceva greșit. Daca așa ceva purta copilul regilor României, imaginați-vă ce purtau copiii țăranilor (v-am dat doua exemple mai sus).

”Le lever„ de William Adolphe Bouguereau (1825 - 1905) mi se pare atât de sensibil tabloul asta de nu pot explica, plus cămașa doamnei mă face să caut acum broderia englezească. Fetița s-a trezit și îi dă o îmbrățișare mamei. Desigur, dacă ați trecut vreodată printr-un muzeu, probabil vă sunt familiare din tablouri cămășuțele astea lungi pe care le purtau copiii, cam așa îmi imaginez eu că arătau și copii țăranilor îmbrăcați în cămășile taților lor.

Așadar dragilor, sper să nu vă supărați că v-am dojenit, oricum cred că cei ajunși pe blogul acesta nu sunt din categoria celor care își îmbracă copiii la botez cu cămăși cu altiță, dar simt nevoia sa atrag atenția că s-a mers nițel prea departe cu tradiționalul ăsta înțeles greșit. Știu că suntem cu toții români și că poate rezonăm cumva cu tradiționalul și credem că îl știm, dar mergeți în muzee, deschideți cărți, căutați surse credibile pe net, înainte de a vă deschide portofelul în cine știe ce magazin online. Cămășile copiilor trebuie să fie ca și ei, pure, albe, brodate discret, să nu îți sară tradiționalul în ochi. Știți ce zic?

Daca ați ajuns cu cititul până aici, vă mulțumesc. Sper că ați găsit articolul cât de cât informativ, eu una m-am chinuit să îl fac așa. Sunt mai activa pe Instagram @mademoiselle.ralu vă aștept acolo cu mai multe poze. Zi sau seară faină să aveți!

Timp de cusut

Dragilor,

nu am revenit pe blog, aș vrea foarte tare să revin, dar știți și voi expresia cu zugravul are casa nezugrăvită, cizmarul nu are pingele...tot așa și jurnalistul și social media specialistul nu are blogul la zi. Lucrez, intens aș putea spune, la lansarea unui site în engleza, dar îmi voi păstra și acest blog din motive sentimentale. Veți afla tot la momentul potrivit de pe facebook, poate voi și posta ceva aici cu link-uri și tot ce trebuie.

Acum însă am revenit pentru o scurta (sper eu) postare despre timpul de cusut sau în general despre timpul pe care îl petreceți pentru voi, pentru hobby-urile voastre, pentru plăcerile voastre... Mi-a venit ideea în minte când am postat recent ceva pe o rețea socială și cineva mi-a scris - ”de unde îți faci timp?„ și cum sunt de treabă am zis să împărtășesc și cu voi rețeta.

Nu, nu am inventat vreo mașinărie și ziua mea are 32 de ore, ba chiar cu Ilinca mica, ziua mea nici măcar 24 de ore nu mai are, dar este important pentru mine să îmi fac timpul meu, ca altfel încep să învinuiesc copilu ca nu mai am timp și dăm în altele mai nasoale.

Din capul locului precizez că eu nu sunt fan al expresiei „nu am timp” ci mai degrabă al ”nu știu să îmi fac timp” sau daca vreodată mi-ai zis ”nu am timp să ne vedem” eu am înțeles ”nu am chef să ne vedem, deci să îmi fac timp”. Nu a mai fost cazul de ceva vreme să îmi spună cineva așa, cu atât mai mult cu cât pandemie plus expat life egal foarte puțin timp de calitate petrecut fizic cu prietenii, însă fiți pe pace și mie mi s-a livrat cândva placa asta.

Așadar de unde îmi fac timp? Pai am ascultat-o pe Stela Moldovanu care a zis la un moment dat ca ea se trezește cu o ora mai devreme decât ceilalți membrii ai familiei și coase. Îmi iese și nu prea, dar câteodată îmi iese. Nu îmi pun ceas sau altceva, uneori mă trezesc înaintea tuturor, mă apuc de treabă pentru job, termin pe la un 12-13, îmi iau ceva de mâncat pe tastatura (da, știu e nasol) și apuc o jumătate de ora ba uneori chiar și o oră de cusut. O oră egal 60 a minute egal 60 de fire cusute. Deja e regal!

Apoi, asta chiar îmi iese bine de tot, Laura prietena mea din Luxemburg, cu câteva cămăși superbe la activ, m-a sfătuit să cos și când prind 10 minute libere. Și mi-am amintit că așa am procedat și la Cămașa Matisse, de am cusut pe autobuz, pe tren, în vreo pauza și am terminat-o în aproximativ 5 luni. Însă am învățat să nu mă mai car cu toate bucățile cămășii după mine, pentru că la Matisse am pierdut spatele, a fost cu tragedii și frici, dar am scos-o la capăt. Eu cos cu mătase Dor din shop-ul Semne Cusute. Am cumpărat jumătăți de scul, deci mărimea firului meu e o jumătate de scul. Firul ăla, am cronometrat, eu îl cos în 10 minute. Așadar, daca îmi găsesc 10 minute, reușesc să cos un fir de mătase. În funcție de model asta înseamnă un modul cusut. Așa se avansează mai greluț și nu ai satisfacția pe care o ai când vezi o oră cusută, dar, per total, merge mai repede. 

Acum să vă arat și ce cos? Cos o cămașă pe care am văzut-o la Galateca în 2015 cred, o cămașă Cucuteni. Așa îi zicea în expoziție, așa îi zic și eu, însă nu e cămașa Cucuteni atât de populară pe Semne Cusute, cu planșă și de toate. Am început la finalul lui ianuarie, când a apărut în shop pânza de in - DeplIN. E o pânză pentru cămășile arhaice, cu destule fire cât să văd eu bine să cos pe ea fără ochelari (12x12 fire pe centimetru) și cel mai important cu număr de fire egale și cât de cât regulate. Adică firele nu sunt ca la inul inegal sau inia cu bucăți mari pe unele fire. E o pânza cu care mă împac destul de bine, mi se pare nițel mai frumușică decât Inia pe care am cusut cămașa mea cu chirușcă. Dacă nu ați înțeles nimic, probabil nu coaseți cămăși românești, dar nu e chiar nici o tragedie.

Cum spuneam, am început-o la sfârșitul lui ianuarie și aș vrea să o port de 24 iunie. Cu cât cos la ea, mi se pare termenul din ce în ce mai nerealist, dar ca luni, ca timp pare că sunt pe muchie. Am terminat o mânecă în două luni, ar mai fi cam trei luni până pe un 20 iunie cât să îmi las timp să o închei. Dacă nu o fi 24 iunie și o fi mai încolo, nu vreau să o fușeresc doar să prind termenul, la urma urmei nu mă fugărește nimeni. 

Cam asta ar fi. Rezumând, îmi fac timp dimineața trezindu-mă mai devreme, cos și dacă am 10 minute libere, iar ziua mea nu are mai mult de 24 de ore. Am job full time și o fetiță de doi ani și o casă cu vase, aspirator, rufe...ca toata lumea.

Vă invit pe Instagram @medemoiselle.ralu, acolo postez mai des si sunt foarte activa pe stories unde mai postez din când în când progresul la Cămașa Cucuteni. Sper ca această postare v-a găsit bine. 

Cum sa NU purtati o camasa - IE

 Mi-a venit în cap postarea asta foarte aproape de 24 iunie și deci de Ziua Iei când toata lumea își scosese zestrea din dulap sau de prin lăzi și o postase pe rețelele de socializare. Sunt niște reguli de bun simț, zic eu, dar vreau să rămână aici pentru că și eu fac unele din aceste greșeli.

Din capul locului spun că eu nu sunt una dintre puristele care predică nepurtarea cămășii la blugi. Ba chiar o găsesc benefică pentru că astfel doamnele din secolul ăsta aduc din trecut un element al portului popular, ii găsesc utilizarea și nu îl uită. Așadar purtați ia cu ce vreți voi. Puneți mâna pe ac și faceți o cămașa urbana, purtăreață, aia chiar că merge la blugi, la palazzo, la chino, la bootcut, la ce vreți voi. 

1. Încercați să purtați cămașa cât mai aproape de statura ei inițială

Ce vreau să spun aici. În trecut cămășile, chiar și cele cu despicătura în față se purtau închise pe lângă gât. Și eu fac greșeala asta, pentru că eu nu pot purta nimic pe lângă gât, deci mai toate cămășile mele sunt făcute să stea ele țepene pe umerii mei cât să nu cadă pe spate, să nu își piardă ținuta. Dacă au brezărău fixez părțile cămășii și las mobile doar părțile din față. Dacă sunt cu bentiță, o cos în așa fel încât să stea locului. Evident, vorbesc de cămășile pe care le-am cusut eu. La cămășile pe care le cumpărați de pe net sau de prin târguri eu vă sfătuiesc să nu intervenți, să nu le modificați, decât dacă ați cusut 5 cămăși cu mâna voastră și ați stat cel puțin 10 ani pe grupul semne cusute în acțiune de pe fb. Altfel, croitoreasa, bunica, mătușa, prietena, vânzătorul... nu au cunoștințele (în sensul de knowledge) necesare pentru a modifica o cămașă veche.

2. Nu purtați cămășile cu poale fără fotă sau fusta pe deasupra

Da știu că pare angelic, diafan și frumos, dar de fapt sunteți cu fundul gol. Cămășile, mai ales cele vechi, nu au fost create pentru a fi purtate fără ceva pe deasupra. De cele mai multe ori poalele erau făcute din materiale de o mai proastă calitate, de cele mai multe ori acele materiale se rodeau prin frecarea cu fota, mai ales in Moldova unde fotele erau făcute din lână. Și chiar dacă aveți o cămașă cu poale într-o stare impecabilă și chiar dacă arătați perfect în ea, NU. Pur și simplu NU.

3. Fiți atente la proporțiile dintre cămașă și fotă/fustă

În special la doamnele mai în etate am văzut chestia asta și e un pic deranjantă. Sunt sigură că acele doamne sunt înconjurate de cațe care le mănâncă de fund și care nu le-ar spune ever că arată ridicol. Ei bine o fac eu. Nu știu dacă e o regulă, dar vizual ar fi ok ca de la sâni la brâu să fie o distanță de cel puțin o palmă. Arată oribil, dar oribil, să vă atârne sânii peste brâu. ORIBIL. Și, și mai oribil e să fii imortalizată pe vecie într-o poză așa pe internet să râdă alte cațe de tine. Vă trageți în poză, verificați poza. Este dreptul dvs. să spuneți ”NU îmi place acea poză, nu o vreau online”. Iar dacă vă place să vă pozați și vedeți că una dintre voi are breteaua de la sutien pe afara, o șuviță de păr aiurea, sânii peste fotă, deschideți gura și remediați situația, nu mai bârfiți pe la colțuri, că de asta suntem unde suntem.

4. Aveți grija la despicătura fotei

Fota vine parte peste parte de sus până jos, nu se trage pe fund sau pe burtă, nu lasă să se vadă poalele albe decât dacă voi vă puneți poalele-n brâu. Țărăncile de acum ceva vreme erau mult mai micuțe decât suntem noi acum. Așa încât, dacă vă achiziționați o fotă veche, aveți grijă să vă cuprindă. Fota se pune parte peste parte în față și trebuie să treacă binișor o parte peste o alta. Fota nu e ca o fustă parte peste parte, îmbinarea trebuie să fie dreaptă de sus până jos. Știu că sunt meșteri care țes și în zilele noastre fote, deci vă puteți face una pe dimensiuni. Sau dacă nu, purtați cămașa cu o fustă, fără model, și sunteți mult mai câștigate.

5. Purtați elementele costumului din aceeași zonă

Bine aici chiar și la muzee am văzut bazaconii, dar învățăm. Așadar ce vreau să spun aici. Cred că am trecut de faza ”vreau o cămașa mov să se potrivească cu o fotă mov”. Elementele de port popular nu se asortau una cu cealaltă. Ele se purtau pe regiuni. Dacă v-ați cusut sau v-ați cumpărat o cămașă dintr-o zonă și ați vrea să purtați tot costumul, cercetați ce vine în partea de jos a costumului și ce brâu sau ce paftale sau ce se pune în talie... Regina Maria purta o cămașă de Argeș la o fotă de Muscel, dar ea era Regina Maria, înțelegeți? Ea promova costumul, noi azi îl purtăm că ne place, e o mică nuanță acolo. Plus, din nou, cațele de pe net abia așteaptă. P.S. În opinia mea, costumul de Bucovina nu se poartă cu paftale. În opinia mea.

Acesta este un articol ce va fi revizuit din timp în timp. Dacă aveți sugestii, le primesc cu plăcere. Ne găsim pe Instagram @mademoiselle.ralu

P.S. Tabloul este pictat de Constantin Stahl și se află la Palatul Culturii din Iași, pe care vă îndemn să îl vizitați.