March 29, 2019

Belgium - Antwerp - A dog of Flandres

I've spotted this statue on Instagram a couple of weeks ago and promised to go see it in the future, living in Belgium and all. 

And as it happened, on Friday I got an urge to go smell the sea, booked a room and on Saturday afternoon I was walking Luna on the sand dunes near Knokke in Belgium close to the Nederlands. It was nice, relaxing and if I find a story to tell about the Belgian seaside in the spring/winter it will probably make it on the blog.

But as there isn't much to do at the seaside at this time of the year, on Sunday we checked Gent and Bruges and on Monday we went to Antwerp, to see the statue. To be fair I've always wanted to see this new type of statues, integrated into the landscape, cause you have to admit it is unusual. 

And also it fits the story. And the story is the one of Nello and Patrache, the characters in "A dog of Flandres". Nello is a young orphan raised by his grandfather in a town near Antwerp. One day they rescue a beaten dog and name him Patrache (it sounds more Romanian then you care to know). They grow up together selling milk and after a series of unfortunate events, they both freeze to death in the Antwerp cathedral or outside it. So that is why the pavement blanket makes sense for this statue. Spoiler? Go read the book!

The tale also has it's own story. It was written in 1872 by an English author, became famous as a children story in South Korea, Japan and the Philippines, to the point where it is seen as a children's classic. But being based in Flandres namely near Antwerp, got discovered by the Belgians in the 80's and in 2017 this statue was commissioned. And indeed the square was swarming with Asian tourists, but there was no leaflet at the tourism office and frankly the person working there was very intrigued of me, an European asking about the statue. He pointed me towards something written in Japanese and sent me on my way. That's how tourism functions in Belgium, I guess.

"You reap what you sow", I guess and to be fair, Antwerp is not on my favourite list, frankly none of the Belgian towns are. Yes Brussels is the capital, but it is filthy and crowded and the crime rate has skyrocketed, Bruges is very touristy, also crowded, it has some flavour to it, but not that much, Gent is the uncovered precious stone, with a castle in the middle, with cobbled streets and nice museums, but it tends to get very crowded, very fast, and that leaves Antwerp, which to me looks industrial and unvisitable. A question of taste, as I always get into arguments with the people in love with those cities. 

And to answer your next question, I love Amsterdam, I love the countryside even the one in Belgium, I even like Rotterdam the most industrial city in the Nederlands, between Paris and London, I will always choose the latter without a doubt, between France and Germany, I will always choose Germany...well you get the point. I am lucky enough to live just a couple of hours away from all of those cities and form an opinion not based on that first one romantic visit we all take. A question of taste, as I've said.

Going back to the statue, the white marble monument of Nello and Patrasche hugged together under a blanket of cobblestones was created by the local artist Batist Vermeulen, and payed for by a Chinese diamond trader. It was unveiled in December of 2017, in front of the city’s cathedral. That is where I've found it on a cold and rainy Monday. The cathedral was being renovated as it seemed all the city of Antwerp is, so I simply could not find a good angle to photograph the statue. My husband took a picture of us while I was searching all the angles and that is what you see right now. 


Don't get me wrong, you have an industrial and let's face it, ugly, city as Antwerp, you have to capitalise on any nice, charming story. And we two (three if you count Luna) we stopped there on our way home, we payed the expensive parking, we spent a buck or two on a coffee, I would even have bought a nice magnet if there was one with the statue. I am sure the Asian tourists spent even more on the city and I've heard they are very much into shopping and Antwerp offers that as well. Tourism well done and Chapeau! to the Belgians for this one. 

I hope you loved my little post about a marble statue and as usual I would love to chat with you on my social media platforms. You can find me on Instagram @mademoiselle_ralu and on Facebook at


March 18, 2019

Luxembourg - Local traditions I know and like

I love to connect with local, ancient traditions wherever I live. In Dublin I went from a spectator at the St. Patrick's Day parade, to a volunteer and then a coordinator, in my hometown I took part in a local pottery fair almost every year, it was the place where I was first introduced into the art and craft of pottery and tried for the first time a potter's wheel, so it made sense to do the same here in Luxembourg.

Although here I'm not as hands on as in the other places, I love to take part in celebrations and traditions if I can. I've decided to tie them to the seasons, cause some of them are connected to the passing of the seasons. Let's start with,


The Carnival Season

The tradition is not singular to Luxembourg as all the neighbouring countries (except France) have their form of carnival, but everywhere it has the same meaning, it is the party before the lent, a time to wear costume and act silly before the celebrations related to Easter. In Luxembourg the carnival is called "Fuesent" and tradition dictates that the first carnival is the one in Diekirch.

The Bonfire Day

Also known as Buergbrennen it is a pagan ritual related to the spring solstice. Strongly connected to Luxembourg's agrarian past, the Buergbrennen symbolises the burning of winter and welcoming of spring. It consists in burning a pile of wood and the remaining of the Christmas trees, usually shaped as crosses or as castles (buerg = castle).

The Pretzel Sunday

Also a local celebration related to Easter and lent, the Pretzel Sunday (Bretzelsonndeg) is breaking the fasting, which is a 40 days of eating mostly fruits, vegetables and occasionally fish. All I know about it is that it brings good luck to eat a pretzel on that particular Sunday and that of course it is a celebration for the pastry chefs.

Easter Monday or Emaichen

The pottery whistles shaped as birds celebration takes place every year on Easter Monday. It is a way of getting out of the house after the Easter feast, traditionally celebrated within the family. The Péckvillercher are hand crafted whistles shaped as birds and they are sold at the ceramic fair organised with this occasion in the centre of Luxembourg City and in the small town of Nospelt. In old times Luxembourg was a very prosperous pottery centre and its core was in Nospelt. There you will find a pottery museum and discover the history behind this local celebration.

The Rubber Duck Race

Organised after Easter the race consists of thousands rubber ducks which float on the Petrusse stream in the Grund area. They have numbers on them and the first duck to arrive wins a price. It is organised for charity and I think one duck costs 5 euros.


The National Day 

Luxembourgish people celebrate on their National Day the Grand Duke's birthday. Although the actual Grand Duke was not born on June 23rd, the date was kept after the Grand Duchess Charlotte, the grandmother of the duke. They organise a torch lit procession and a grand fireworks display enjoyed by locals and expats.

The BD Festival in Contern

BD is Bande Designee or Comics and the festival takes place in late July in the town of Contern in western part of Luxembourg. For a whole weekend the town is closed to cars and opened to the BD fans from all over the area. They have cosplay competitions, meet-ups with celebrities from this field, BD magazines sales and many other interesting things.

The Schueberfouer

Also related to their agrarian past, the Schueberfouer is the summer fair, it has a tradition of over 600 years and it was the place to sell your garden produce or your livestock. In our days it is a fun fair with roller coasters and food stands organised for eight days in the Glacis area.


The Vianden Nut Market

The fall traditions are all related to the earth products which are harvested in this season. One of them are the walnuts from which the Luxembourgish people make from gems and bread to alcoholic beverages. They meet for a weekend in Vianden, which gets very crowded very fast, but it is the only place from where to buy the famous walnut liquor traditional to this area. This celebration is usually held on the second Sunday of October.

The Steinsel Apple Picking Festival

The apple orchards in Steinsel are renowned in the area and one of them organises this apple picking festival. People come there to pick apples for which they pay by the kilogram, but it is a fun day out with the family, children enjoy playing in the orchard. There are also apple pies to be bought or you can squeeze your own apple juice from the apples you picked from the orchard.

The Moselle Wine Tasting Events

Less interesting for the kids, but equally fun are the Wine Tasting Events organised by various wineries on the Moselle Valley. In essence there is a walking tour of the winery followed by a tasting. Occasionally they bring local bands for entertainment and it is also a nice day to be spent out if it doesn't rain.

Steampunk Convention

Organised on the last weekend of September the Steampunk Convention is well known among the fans of this genre. For the rest of us it is a fun weekend spent in the sun on the deserted tran station in Fond-de-Gras. They have vintage train rides, animations and live music, visits of the mines, souvenirs and foods and beverages.


The Coat Sunday

Halloween is not a local celebration, but instead in Luxembourg they have Mantelsonndeg. So on the Sunday before the All Saints Day all the shops in Luxembourg City are opened and the coats prices are a little bit reduced as the locals like to buy new coats for winter in that particular day. According to legend, that was the only day the rural population working on the countryside had a chance to shop for a new warm coat before the All Saints Day when traditionally people visit the graves of their loved ones.

The Chrismas Markets

Every village and town in Luxembourg organises a Christmas Market. Big or small, opened the whole month of December or just during weekends, it is guarantied that you will find there small crafts, Christmas decorations, grilled sausages and mulled wine. Although it is a tradition imported from Germany, the Christmas Market is organised in Luxembourg and all the neighbouring countries. One thing though, in Luxembourg the market closes on December 24th so during the Christmas time Luxembourg is not a fun town anymore as the locals prefer to spent the holidays within the family or in exotic and warmer places.

Across the border

In Arlon the local celebrations are similar, they have the carnival in the spring and the Christmas Market in the winter, but they also have the Maitrank and the sumer braderie.

The Maitrank 

Celebrated on the forth weekend of the month of May, the Maitrank is a local wine made not from vine but from a flower called sweet woodruff, which to me is very similar to hemp. Its recipe is a guarded secret and the drink is served with oranges and other spices. The highlight of the celebration is making a fountain serve this flowery wine. The Arlonais have a big celebration in the middle of the town with live music, finger food and of course this flowery wine.  

The Summer Braderie

Braderie is the flea market and it is organised on the first Sunday of each month from March to November on the streets of Arlon. What they do, is close all the city centre to cars and open stalls for people selling antiques or old or vintage stuff. If you are into such a thing or even if you, like me, like to just stroll around, it is a fun thing. I think it is also a window into the past of this area and I like to look at what people used to decorate their houses with or used in their everyday lives, long ago.

As inspiration I've used this article which at the end has references to other festivals and traditions from other countries.

So there are the local traditions I know and like. There may be more and as usually I would love to chat with you on my social media platforms. You can find me on Instagram @mademoiselle_ralu and on Facebook at

March 15, 2019

Luxembourg - Diekirch Carnival

The Carnival Season has begun in Luxembourg last weekend with the Cavalcade in Dirkirch! This celebration is traditionally organised as the first one in Luxembourg and a week after it all other small towns and villages in Luxembourg are allowed to have small parades and celebrate the Carnival Season.
The Carnival Season started as a religious celebration strongly connected with the period of lent which happens before Easter. According to wiki "elaborate costumes and masks allow people to set aside their everyday individuality and experience a heightened sense of social unity. Participants often indulge in excessive consumption of alcohol, meat, and other foods that will be forgone during upcoming Lent. Traditionally, butter, milk, and other animal products were not consumed "excessively", rather, their stock was fully consumed as to reduce waste. Pancakes, donuts, and other desserts were prepared and eaten for a final time. During Lent, animal products are no longer eaten, and individuals have the ability to give up a certain object or activity of desire."

This year the Dikrcher Cavalcade celebrated 41 years of existence and according to the numbers given by the organisers, 50 or so groups and floats paraded for three hours, giving 6 tonnes of candy and chocolate to the participants.
As every year the parade was open by the donkeys the spiritual animal of Diekirch present on every nook and cranny in the city and even on their main church. It seems that there are seven statues of donkeys in Diekirch and there is also a nice little story of the donkey on the top of the church. Also the donkeys were nice and although I do condemn using live animals in circus and parades, they seem to be doing ok.
Unfortunately the information related to the Diekirch Carnival are very hard to find as I do believe every group had a theme and I would have loved to read about it not just deduce it on the moment.

I would have loved to know what was with these witches and the story behind them. They were using their brooms to gently strike the participants heads or their feet. Were we supposed to fight or it was something with good luck?
From my knowledge the floats belong to youth groups scattered around Luxembourg and as everyone said the Steampunk float stole the show. I don't know if it belonged to the Steampunk Convention which takes places every year in September and as I've said, the geek in me needed some more information about the participants in the parade other than numbers or whatever they have on their official website.
Different from other years the biggest disappointment, for me, was this float which belonged to the organisers. It was the last float and it gave the best candy and some plush donkeys. Because of that it was followed by a large number of people all willing to sacrifice their shoes and clothing and belongings for some candy. So basically when that float passed us we were almost stumped by the stampede of candy eager people. Not to mention the disappointed fathers who were actually fighting for a plush donkey.

Indeed we caught the end of the parade somewhere near the town hall so somewhere near the end of the trail, but that is no reason as to not have enough toys or give them to the most blond people in the crowd. I remember that in 2016 I've managed to catch a donkey without an effort. So if an organiser manages to arrive on my blog and to read English, ! You state that you expect 24.000 spectators, then make at least 20.000 plush donkeys and avoid the candy filled stampede of people. 

Another thing, if the Carnival involves children, and let's face it you bring candy into discussion, you will have children in the mix, STOP distributing alcohol within the parade and on the pubs and bars in the centre. By the end of the parade the participants were drunk, the crowd was drunk and it was a marijuana and alcohol party involving children, candy and plus toys. The perfect combination!
I don't know the limit drinkable age in Luxembourg, but I'm willing to bet that the youngsters heavily intoxicated within the floats were between 18 and 20 years old.

For someone not interested at all of getting drunk and partying on the streets as someone with children should be, I would say that the organisers have a delicate problem of merging their main sponsor the Diekirch Beer with the meaning of the carnival and all the candy present. I understood that after the cavalcade the party continues, well why not start the party after the families have left the parade trail? Seeing people arrested on the street, vomiting people, and boys and girls not able to focus and stumbling on the streets is not a pleasant sight. And now I do remember why in the last years I've avoided all Luxembourgish celebrations as the same happens on their national day and basically any other occasion. 

Look at Arlon, they organise the carnival and they have a parade and I've never seen people involved in the parade being intoxicated with alcohol. And I remember from my time being involved in organising the St. Patrick's Parade in Dublin, drinking was a big no-no for the organisers and the participants. 

As for us? We had fun up to a point. I was there invited by the Instagrammers Luxembourg and Visit Luxembourg and I took pictures, we met some friends and it was OK, but never again, or until I forget what had happened in 2019 and you will again see a post on my blog about the Diekirch Carnival.
I hope you loved reading this post as much as I loved putting it together! If you fancy keeping in contact with me, drop a line at on Facebook. 


March 8, 2019

Book review - "Queen's heart" Hospital by Ileana Princess of Romania (Romanian)

I am going to review this book in Romanian, because I've read it in Romanian and although at the beginning it said it was translated from English, I could not find the English version of it. One thing though, when you look for this particular book on Amazon or any other book written by Ileana, Princess of Romania you will see it advertised as written by Ileana, Archduchess of Austria. It is the same person, Ileana was born Princess of Romania and became Archduchess of Austria by marriage. So it is one and the same person, only it is more marketable (unfortunately it happens more and more these days), as coming from Austria.


Așadar dragilor azi vin în fața voastră cu o nouă carte scrisă de Principesa Ileana a României, Spitalul ”Inima Reginei”. Am fost impresionata de stilul scriitoricesc al principesei încă de la prima carte despre care am scris aici, așa că pe aceasta nu aveam cum să o ratez. De cum a fost publicată m-am zbătut să o am, să o citesc în format fizic și recunosc că am citit-o cel mai mult în tren, autobuz sau avion, dar este o carte pe care o recomand cu toată inima să o citiți și să o păstrați în bibliotecă, iată de ce.

Așa cum spuneam și despre memoriile principesei, și această carte ne deschide o fereastră spre timpuri pe care noi nu le-am trăit, le-am auzit poate povestite, de cele mai multe ori trunchiat. Eu recunosc, Revoluția m-a prins la 10 ani, am fost șoim al patriei și pionier și cu siguranță aș fi fost un membru exemplar al regimului dacă o continuam așa. Sau poate dacă îmi deschidea cineva mintea, mă revoltam nițel (cam cum fac acum zilnic) și treceam Dunărea înot.

În aceste condiții această carte a avut asupra mea efectul vizitei la Memorialul Durerii de la Sighet. M-am trezit brusc și am mulțumit în minte că m-am născut când m-am născut și am trăit ce am trăit și că nu m-am născut nici măcar cu 5 ani înainte. Pentru că din comunism, din păcate am scăpat cu niște tare ce nu pot fi vindecate nici măcar la 30 de ani de Revoluție, nici măcar la zeci de ani de migrație și deschidere spre Europa aia bună.

Acum descopăr și încerc să mai peticesc ce se mai poate, modul greșit în care am fost educați, traume din școala primară ce dictează firul vieții și acum. De asta cred că inconștient fug de ruși sau de popoarele rusificate, de asta îi privesc cu îndoială și neîncredere. Dar să revenim la carte.

Așadar, în Spitalul ”Inima Reginei” principesa Ileana povestește cei aproape cinci ani în care a înființat și condus un spital în Bran. Spre sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial (1944), Principesa Ileana revine în Bran din dorința de a-și proteja copiii de origine germană și face voluntariat pentru Crucea Roșie la Brașov. După ce spitalul din Brașov este bombardat, principesa decide să înființeze la Bran un spital improvizat în curtea școlii din Poarta Bran destinat soldaților mutilați sau răniți grav. Principesa devine soră medicală, iar în carte povestea se împletește în jurul acestui spital.

Însă altceva m-a atras pe mine. Principesa povestește primii ani de comunism practic și cum această orare influențează țăranul român și în consecință societatea românească, cum oamenii renunță la credință și cred orbește în ce le spune partidul, cum se schimbă practic generații întregi în doar câțiva ani. Nu am trăit acele vremuri, dar mi se par groaznice și foarte ușor de repetat. De asta vă recomand să citiți această carte și de asta scriu în Română că poate pricepeți.

Nu e o carte despre regalitate vs. comunism, trăiesc într-o regalitate și vă pot spune cu mâna pe inimă că nu e totul roz, prinții și prințesele s-au încuscrit atât de mult între ei că au boli genetice de te cutremuri, iar fala și pompa de la TV sunt doar acolo, la TV. Orice import de sânge tânăr e tratat cu neîncredere și e supravegheat peste poate. Chiar vă provoc să căutați pe google informații despre Casa Regală a Luxemburgului sau despre cea a Belgiei. Sunt case regale cumva mai protejate decât cea a Angliei care e toată ziua la TV, ba chiar dacă îi întrebi pe cei mai mulți habar nu au că Belgia e regat.

Deci nu recomand cu capul înainte nici monarhie, nici comunism, nici capitalism, nici măcar democrație, recomand un cap limpede, recomand să vă luați informațiile din toate sursele posibile și să decideți singuri, recomand să trăiți aici și acum că mâine este al dracu de incert. Una dintre aceste surse poate fi și această carte și mergeți și la Sighet și citiți-i și pe Marx și Engels, burghezi Germani, ca să nu mai spuneți prostiile pe care le vedeți la TV sau pe care le-ați acumulat din sistemul de învățământ malformat românesc (în care Ștefan cel Mare a murit victorios, dar sabia lui se afla la Istanbul) sau te miri pe unde.
Aceasta este coperta cărții editate de Humanitas. Căutați-o prin librării că abia a apărut și încă se găsește, iar dacă locuiți în străinătate aflați că eu de ani buni îmi comand cărți de pe Cărtureș, însă vă recomand să cumpărați două sau mai multe cărți odată pentru că transportul până la mine este echivalentul unei singure cărți, dacă locuiți și mai departe poate e mai rentabil să descărcați varianta electronică, există și audio-book, deci cred că e în toate formatele posibile și imposibile.

Și dacă vă pasionează subiectul, vă recomand și Jurnalul de Război de Regina Maria în care descrie anii petrecuți la Iași, așa doar ca să vedeți ce face mama în timpul războiului și ce face fiica. Eu cred că noi suntem așa o nație fără de noroc, dar norocul ți-l mai faci și singur sau îi dai cu șutul tot singur.

Asta a fost dragilor. Dacă v-a plăcut articolul și ați ajuns până aici, vă invit pe Instagram, acolo sunt @mademoiselle.ralu pentru că în aceste vremuri stranii să vii din România e așa ceva foarte exotic. În ultima vreme încerc să migrez de pe Facebook pe Instagram, dar cum sunt una și aceiași companie văd că au moștenit și metehnele una de la alta, deci nu știu sincer ce va fi. Va spuneam de Instagram pentru că încerc să îl învăț, să formez o comunitate acolo și în consecință acolo veți fi mai la curent cu ce fac zi de zi în marele și frumosul Ducat de Luxemburg.

Cu drag și dor de a scrie și în Română,

March 4, 2019

Belgium - Toulouse Lautrec Exhibition in Arlon

I remember when I was in Edinburgh in January they had at the National Gallery an exhibition of a Scottish artist inspired by Toulouse Lautrec and I had the real deal in my village and did not bother to check it out. Such a pity!
The Toulouse Lautrec Exhibition is opened in Arlon since July and it will be open until April 21st, so you have plenty of time to visit it, provided you live in this area.

The 80 or so paintings, exhibited at The Palace in Arlon, depict the erotic way of life in Paris at the end of 19th century. "Regarded as "the soul of Montmartre", it depicts life at the Moulin Rouge and other Montmartre and Parisian cabarets and theatres, as well as characters of all social classes and picturesque figures of Montmartre."

Be aware though, the exhibition is opened from Tuesday to Sunday, from 2 p.m. to 6 p.m. and the entrance fee is 8 euros for adults and 6 euros for students. It costs 5 or 4 euros for children, but really you think Toulouse Lautrec is a painter for children? The organisers do say that for the kid's visit they have prepared a special folder and made the exhibition more interactive for them, but really...
I am not the one to fancy French painters, it's good that they exist, but I think it's a question of taste, but I mean it's a big French painter exhibited in Arlon, the entrance is pennies, why not go? I have liked the posters drawn by Lautrec, they have colour and are not that erotic. 
And I've also liked one of his self portraits. This one. It's similar to publishing a bad selfie on social media :)
I hope you loved reading this post as much as I loved putting it together! If you fancy keeping in contact with me, drop a line at on Facebook.


March 1, 2019

Despre susținere

Astăzi am să vă vorbesc despre ceva ce îmi stă pe limbă de ani buni și anume despre suport sau susținere.

În poză este un desen al artistei luxemburgheze Lisa Junius care pictează cu mult albastru. Desenul se numește ”Support” (în romană e susținere), iar despre Lisa vom vorbi mai pe-ndelete în altă postare.

De ce scriu în română? Pentru că mi se pare că asta este o problemă pur românească sau eu una cel putin nu am întâlnit-o la alte neamuri. Or fi de vină anii de comunism când în aparență toți eram egali, dar unii erau mai egali decât alții, sau anii grei de democrație în care am cam fost azvârliți fără o pregătire și am luat mediul concurențial cam de-a gata, nu știu. Clar e că deja generațiile de după a mea nu suferă de acestă prostie, deci cumva, undeva, în mentalul colectiv s-a produs schimbarea, așa că mă adresez celor de peste 35 de ani care deși nu prea au gustat din comunism, au trăit din plin anii de frământări de după.

Să vă spun o scurtă poveste că poate înțelegeți unde bat. Prin 2010 când Alin a plecat înaintea mea în Dublin și eu mă plictiseam și depresam, totodată, prin București, m-am înscris la niște ateliere de decupage. Nu intru în detalii că există google. Au fost zile colorate în care am întâlnit oameni creativi, cei mai multi îmi sunt prieteni și acum și mă hrănesc efectiv cu postările lor de pe rețelele sociale și trag speranță că va fi bine, numai și numai pentru că acei oameni aleg încă să trăiască în România. Și pentru că mai toate eram femei la acele ateliere, aleg să vorbesc despre femei, bărbații oricum vin de pe Marte și le au ei pe ale lor. Ei și în urma acestor ateliere creative, multe din doamnele de acolo și-au deschis mici afaceri, unele pe lângă job-ul corporatist, altele chiar au făcut saltul și uite că o duc binișor. Adică ce făceau, decorau obiecte în timpul liber, pentru petreceri, pentru prieteni, pentru cadouri, pentru casă, pentru orice. Și știu că multe dintre ele se plângeau la ateliere că prietenii, cunoscuții, familia, nu le acordă nici un pic de sprijin, ba chiar se așteaptă cumva ca acele obiecte să le vină gratuit când au nevoie de un cadou sau de o amintire sau când își decorează casa, neținând seama că acele obiecte costă bani, dar mai ales costă timp. Mai pe șleau, nu respectau în nici un fel timpul, munca și noua afacere a prietenei lor. Recent am discutat cu una dintre doamnele de la ateliere (care și acum activează în domeniul artei, ba chiar și-a întors cariera la 180 de grade, a făcut studii și sincer o admir cu tot sufletul), că nu mai are nici un prieten din perioada aia, pentru că acei oameni nu o susțineau. Ce înseamnă susținere? Continuați de citiți!

La scurt timp după, am plecat în Dublin unde se pare că microbul meșteritului nu m-a părăsit și căutam ceva creativ în care să îmi pierd timpul liber. Ori în Dublin nu era pe baza de decupage, ci pe baza de bijuterii. Erau prin centru cel putin 4 sau 5 magazine care vindeau materiale pentru făcut bijuterii, iar unele chiar organizau și cursuri. Cum cleștii ăia de îndoit sârma îi păreau din altă lume, am zis să încep cu niște ateliere. Și acolo am cunoscut doamne atât venite de te miri unde cât și localnice. Discuțiile erau cam aceleași, erau doamne cumva obosite de mediul corporatist (că nu îmi vine alt termen) și care ori voiau să își coloreze timpul liber, ori chiar voiau să își deschidă mici afaceri. Etsy era la început și bine că era, pentru că etsy a ajutat multe astfel de doamne să își deschidă mici afaceri pe lângă job sau chiar să își schimbe job-ul cu totul. La atelierele de bijuterii discuțiile erau cu totul altele, doamnele care intenționau să își vândă micile creații erau sprijinite la modul real de cunoștințe, prieteni, familie. Ce înseamnă real? Păi una dintre doamne mi-a zis că după ce le-a făcut mici demonstrații prietenilor și-a luat concediu ca să facă față comenzilor. Din acea eră mai sunt în contact cu vreo două doamne, iar una dintre ele e o poloneză care face coliere din tricouri reciclate. O pierdusem o perioadă până când am regăsit-o pe Instagram acum vreo 2 ani. Ea este cea cu puzderia de comenzi. Acum are un magazinaș-atelier în cel mai cool loc din Dublin, un loc foarte creativ, plin de astfel de ateliere, prin care îmi plăcea să umblu când locuiam acolo. Acum câștigă bani din colierele ei, acum ține propriile ateliere, tine conferințe despre cum să își dezvolți o afacere în mediul creativ, e prezentă pe rețelele sociale și chiar are și angajați. Mi s-a părut extraordinar și chiar vreau să știți că produsele ei nu erau cu nimic peste cele ale româncelor, de un paragraf mai sus.

Diferența e că cei din jurul ei au susținut-o real și nu doar declarativ. Au englezii un proverb ”put your money where your mouth is” și cred că asta e esența și nu se reduce doar la mediul creativ, doar la decupage sau bijuterii sau cămăși românești sau ce mai vreți voi. Din fericire în Luxemburg m-am înconjurat de oameni care mă susțin no matter what, chiar dacă nu mă înțeleg, chiar dacă nu avem pasiuni comune. Am organizat o conferință despre ii, au fost acolo. Am organizat o expoziție, au fost acolo. Am apărut la ziar, au fost primii care să cumpere revista. Susținere necondiționată asa cum îmi place să cred că și eu le ofer lor. Ba chiar îmi amintesc la prima conferință despre ii, ochii prietenei mele m-au scăpat de un mare atac de panică. Că vorbesc eu liber de vrute și nevrute, dar la prima conferință am fost cumva dată peste cap și apoi cine nu are emoții nu e om. Știu că m-a susținut și aprobat în primele momente, până m-am calmat, iar mai apoi pe durata conferinței de câte ori simțeam că subiectul lua o burtă, ma uitam la ea și continuam cu încredere.

Și mai vreau să înțelegeți o chestie, susținere nu înseamnă bani, că poate asta ați înțeles din ce am tot zis eu până acum. Nu. Eu nu am zis că în România prietenii doamnelor care făceau decupage nu le-au cumpărat produsele ci că nu le-au acordat încrederea că ar putea să își continue cariera într-un mod creativ. Încredere înseamnă da și să cumperi un produs, dar și să recomanzi acea persoană, să vii la ea cu un ceai când știi ca stă în frig la MTR la târgurile de acolo, să fii primul care îi accesează buticul online și să dai share, recomandând în acest fel produsele, să dai like și chiar și să comentezi la modul frumos (nu lingușitor, la asta ma refer) pozele postate de acea persoană, să spui prezent primul la orice fel de ateliere anunță că organizează și să te bucuri la modul real când respectiva persoană a reușit în ceea ce și-a propus. Ați prins ideea?

Știu că noi ăștia de vârsta mea am cam fost învățați să fim cei mai buni, indiferent pe cine lăsăm în urmă, și în acest proces ne-am pierdut empatia și capacitatea de a susține pe cineva necondiționat. Susținere înseamnă încredere, iar noi femeile mai repede ne-am critica, mai repede ne-am certa, decât să ne susținem. Ne construim tabere și ducem lupte inutile, ne insultăm, ne găsim nume, ne căutăm defecte, o fi în natura noastră să nu ne susținem și văd asta zilnic venind din România. Păcat, mare păcat.

Cam asta a fost pledoaria mea pentru a ne susține unii pe alții. Cum sunt în plin proces de a mai schimba una alta pe aici, mă găsiți pe Instagram cu @mademoiselle.ralu

P.S. Tot pentru cei care deja au pus mâna pe tastatura să desființeze acest articol, vă spun că nu are legătură cu ce se întâmplă acum în România în mediul politic, ci că a pornit strict de la o experiență recentă personală în care aș fi avut nevoie de încredere și nu am primit-o. Atât.