Translate

Showing posts with label aventuri dublineze. Show all posts
Showing posts with label aventuri dublineze. Show all posts

February 14, 2022

Searching for St. Valentine in Dublin

This post was originally written in Romanian back in 2012

If you think about it, you wouldn't call Dublin a romantic city, but it is. Somehow the old Gothic buildings, rainy weather and dark sky don't spark romance, but the multitude of castles, of old Victorian houses, the green of St. Stephen, the joy of seeing a blue sky and occasionally a rainbow they are romantic in some way.

And Ireland as a whole is full of true love stories. Here are a few: 

Kylemore Abbey is located in the Druchruach Mountains of Galway - Connemara. The story goes that a man named Mitchell Henry began building the castle and the surrounding area after spending his honeymoon with his wife Margaret in Connemara. For his wife, he built a fairytale castle and wanted it to be a living proof of his love for her. Unfortunately, Margaret died in 1874 and never saw the end of her castle. Today the castle can be visited. 

Another Irish love story happened between Cu Chulainn and Emer. When he saw the beautiful Emer with Chulainn, he wanted to marry her. However, her father hated Cu Chulainn and sent him to train in the art of war with the woman-warrior Scathach, convinced that the heavy regime would overthrow Cu Chulainn. But the love between the two made the hero resist the hard training and, much stronger, he returned to his girlfriend, conquered the fortress where her father hid her, kidnapped Emer and soon they got married. Love overcomes everything. 

The most beautiful Irish love poem was written by the poet Patrick Kavanagh, it is called Raglan Road and was written after the poet fell in love with a stranger walking on Grafton Street.


Perhaps the strongest argument in favour of the theory that Dublin is a romantic city is that St. Valentine himself is resting in Dublin. And I only found out on the morning of February 14th, the day of Valentine's Day. 

I guess you all know by now that Valentine was a saint and not an invention of a big beverage company like Santa, he lived in Roman times, during the reign of Emperor Claudius II, when men were encouraged not to fall in love in order to fight better. In those days, St. Valentine married several couples in love and preached for love. He was imprisoned and during his detention he healed the judge's blind daughter. Before she was killed, he sent her a love letter, which was not signed. Hence the custom of Valentine's love letters called valentines. 

So on St. Valentine's day, in 2012, I lived in Dublin and read about the saint being buried in a church in the Irish capital and decided to go and see for myself. On the way it was like I was for the first time in Dublin, I did not remember the bus routes to the centre and even though the church is somewhat central I had no idea how to reach it. In my panic, I've asked a stranger on the street about St. Valentine and the young lady searched online the information and found out herself that the Saint was indeed buried in Dublin and then searched for the correct bus number to reach the Whitefriar Church. I've asked the bus driver to let me know when was the time to descend and here I was. 


In a Carmelite church, I've entered and felt unease as I don't know how to act in a polite way. The service was about to begin and I was urged to a seat. I sat down and listened to the priest, the people around me sang and recited after the him, and at the end the he told the story of Valentine's Day and urged us to stop by the Saint's coffin.


I stood in line, among those carrying flowers, and lit a candle. I took the picture above and tried to leave, but it was not that easy as someone told me I have to write something to the Saint. I stood there with nothing on my mind, but managed to write a few lines. On my way out I was stopped by a radio journalist who was doing a St. Valentine vox-pop. I've answered the best I could and went to the street, where I saw love everywhere. 


A goldsmith service


A restaurant


And in my favourite store in Dublin, Avoca.

I'm not a romantic person, I don't like receiving flowers or small hearts, I don't like romantic candlelight dinners, but I like simple things, a handwritten card, the croissants my husband remembers to buy every morning, the little gestures as washing my daughter's bottle so I find it clean when I wake up at night. Maybe is the age, maybe I've always been like this, but when today he picked up a heart-shaped cake just because he felt like it and we all (Luna and Ilinca included) dug in and ate together, it may not be romanticism but for sure is love.

On February 14, 2012, I discovered Saint Valentine in Dublin, but celebrated his legacy every day since.

Raluca

November 21, 2014

Dublin - A Dog is for life, not just for Christmas

Dragilor,

irlandezii mei au făcut o campanie super sau cel putin aşa mi se pare mie. După ce în ianuarie 2014 într-o singură zi 51 de câini au fost abandonați la sediul unei fundații care se ocupă cu îngrijirea și plasarea câinilor fără stăpân, Dog Trust a gândit următoarea acțiune. Într-o zonă din Dublin populara printre cei care își plimbă animale de companie şi nu numai au postat 51 de cartoane cu figurile unor câini și cu motivele pentru care au fost abandonați. Vedeți voi, în Irlanda nu sunt câini vagabonzi, nu ai voie sa abandonezi un câine pe strada, ei au trecut cumva la etapa următoare în care câinii pot fi lăsați în grija unor astfel de ong-uri. În Irlanda problema cea mai mare e ca oamenii cumpără, de obicei din pet shop-uri, animale de companie pentru a le face cadou. Cei care primesc acest cadou nu și-l doresc totdeauna sau nu au posibilitatea să îl păstreze. Sloganul celor de la Dog Trust e: Un Câine este (al tău) pentru toată viata, nu doar de Crăciun!
Internetul e plin de poze ale celor 51 de câini de carton care au fost plasați în Dublin. Sunt mesaje foarte puternice, dar în acelaşi timp foarte reale şi toate constituie motivele pentru care lumea abandonează animale de companie.  
"Băiețelul era alergic la mine" - sunt numeroase exemplele celor care odată ce au copii îşi abandonează animalul de companie. Era şi un clip extrem de emoționant care a circulat pe net, fix pe această temă.
Campania s-a desfășurat în mare în mediul online, aşa a ajuns şi la mine, şi se intitulează #canaldogs pentru că zona unde au fost amplasați câinii din carton se cheamă Grand Canal
Filmul realizat de cei de la Dog Trust despre această campanie
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

October 27, 2014

Irlanda - Expoziţia "Măiastra" în Dublin

Dragilor,

la început am fost dezamăgită. Expoziția părea mai mare şi mai bogată în poze decât era în realitate, însă mi-am revenit rapid. Şi numai faptul că 10 ii au ajuns într-o expoziție în Dublin este un lucru extraordinar. Dacă erau 20 sau 100 mi-ar fi făcut mie bine şi ar fi triplat timpul pe care l-am petrecut studiindu-le şi fotografiindu-le, însă nu ar fi schimbat cu nimic situația. Am înţeles într-un final că expoziţia din Dublin nu a fost făcută pentru cei cărora le plac iile ci pentru cei care nu le plac şi nu le plac pentru că nu le cunosc. Aşadar a fost o expoziție de promovare a culturii române, a tradițiilor noastre, a lucrului migălos şi executat excelent de care erau capabile româncele. Şi pe bune că s-a umflat inima în mine şi am rămas fără cuvinte când am intervievat un irlandez care îmi vorbea de iile noastre ca şi cum le cunoștea de mii de ani, deşi abia le văzuse la lansare.
Trebuie să vă spun că expoziţia ce a ajuns în Dublin este o formă restrânsă a expoziției ce a avut loc în 2013 pe 24 iunie la Galeria Galateca din Bucureşti şi denumirea întreagă este - "Măiastra - povestea nespusă a Bluzei Românești". Expoziția a poposit în Dublin vreme de vreo 10 zile şi din ce am înţeles de la cei care au găzduit expoziţia, ar fi fost una dintre cele mai vizitate, cu o medie de 10 vizitatori pe zi, în condițiile în care, tot ei mi-au zis, că alte expoziții dacă au 1-2 sau niciun vizitator zilnic. Tot cei care au găzduit expoziţia, vorbesc de European Union House Dublin, mi-au zis că expoziţia a stârnit interes atât din partea românilor, cât şi a irlandezilor. Ce aş vrea eu mai mult?
Revenind la mine. De cum am aflat că va veni mi-am luat bilet să o văd. Chiar şi prietenii mei din Dublin s-au speriat de viteza cu care am hotărât să vin. Nu vă ascund faptul că eu m-am dus acolo în primul rând să văd iile şi în al doilea rând să văd cum pot aduce o astfel de expoziție şi în Luxemburg. Răspunsul? Greu şi cu foarte mulţi bani, resurse de care nu dispun în acest moment. Însă nu totul e pierdut. O învârtim din condei şi pe 24 iunie 2015 e posibil să avem o expoziție de ii şi în Luxemburg. Am mai lăsat de la mine şi am realizat că iile nu trebuie să fie vechi şi de patrimoniu. Am realizat că fiecare ie în sine e o capodoperă. Şi ce dacă ale mele au maximum 5 ani? Volumul de muncă şi raritatea lor nu scade, ba din contră, dovedește că femeile din România încă se mai ocupă cu aşa ceva, că e un obicei ce s-a transmis şi că e un motiv de mândrie. Şi nu trebuie să fie 100 de ii, 10 ajung. Şi cred şi sper că există în Luxemburg 10 românce dispuse să îşi lase iia moștenită de la bunica pentru două zile într-o expoziție. Promit că dorm acolo ca să mă asigur că nu li se întâmplă nimic. Aşa de hotărâtă sunt să se întâmple aşa ceva în Luxemburg. Nu neapărat pentru români, cât pentru populația diversă a Luxemburgului.
M-a luat pe dinainte firul gândurilor. Revenind la expoziţia din Dublin, nu cred că mai e ceva nou că eu m-am minunat de toate iile de acolo. Toate erau frumoase în felul lor, chiar dacă broderiile nu erau aşa bogate.
Voi începe cu ia care mi-a plăcut cel mai mult. Aș fi vrut sincer ca expoziţia să aibă un ghid sau măcar să fi existat cineva acolo care să explice modelele şi să îmi spună câte ceva despre fiecare ie. Organizatorii români au plecat a doua zi după vernisaj, iar irlandezii știau doar chestiuni generice, pe care le-am găsit şi eu pe net. Însă probabil că aşa am simţit eu, interesata fiind de subiect, nu ştiu ceilalți vizitatori dacă au simţit lipsa unui ghid. Dacă voi ajunge să fac o expoziție de ii, voi sta acolo permanent sau va fi acolo permanent cineva care să poată spune un cuvânt sau două despre fiecare ie sau dacă nu, fiecare ie va avea o prezentare detaliată, de la model şi până la materialul şi firele folosite. Apoi la expoziţia de la Bucureşti am văzut că existau nişte lupe, cu care se putea admira modelul în detaliu. Şi acele lupe vor exista în expoziţia organizată de mine.
Pentru că am făcut sute de poze le-am grupat în colaje, că altfel citeați această postare o zi întreagă. Aceasta este ia care mi-a plăcut cel mai mult. Are aproximativ 45 de ani şi este din Argeș. Pe lângă bogăția broderiei şi punctul foarte des în care a fost cusută, am admirat atenţia pentru fiecare detaliu. Nimic din această ie nu aş fi putut zice că nu ar fi trebuit să fie acolo. În prima poză de sus este spatele iei, care ar putea fi foarte bine faţa. Nu ştiu dacă se vede, dar pe lângă broderie, ia are și mărgele. Probabil este o ie destul de grea. Mi-a plăcut că şi la gât e dichisită şi la mâneci... Vă spun, m-am învârtit în jurul ei minute bune, înainte de a face pozele. La această ie mi-aş fi dorit o lupă. Cred că data viitoare la o expoziție de ii vin cu lupa de acasă. 
Această ie am văzut că a fost cea mai admirată de străini. Este cusută după metoda "ac persan", este tot din Argeș şi are aproximativ 65 de ani. Ce e diferit la această ie faţă de celelalte din expoziție e că are şi poalele. La fel ca şi la cealaltă pe lângă broderie sunt inserate şi mărgele, ce vedeţi cu galben, alea sunt mărgelele. Ce am apreciat şi am învăţat eu din această ie e că femeile foloseau tot materialul. Nu ştiu dacă se observă şi nu ştiu dacă ştiţi, cupoanele de material aveau înainte la capete câteva fire de altă culoare. De obicei acelea se aruncau sau se transformau în cârpe. Ei la această ie se observă la mâneci ceva albastru. E finalul cuponului de material, integrat magistral în ie. Ambele mâneci aveau. 
O ie mai săracă în broderie, dar la fel de valoroasă. În primul rând se apropie de suta de ani. Este o ie din Oltenia. Atât de aproape de Argeş şi totuşi atât de diferită, nu neapărat ca şi croială cât ca broderii. M-a impresionat aceeași atenție pentru detalii şi aceeași dichiseală, dacă vreţi. Chiar dacă eu nu mă dau în vânt după această croială, eu prefer mânecile largi şi cât mai deschisă la gât, nu pot să nu admir orice ie. Eu acum, cu toată tehnologia la dispoziție cu youtube deschis şi îmi e frică să croiesc o ie, cum or fi făcut femeile acum 100 de ani. Vedeți, ia nu are nici o înnăditură, deşi pare că a fost ruptă de poale? 
Aproape de casă, o ie ce nu ar părea în veci pe gustul meu. Unii ar zice că e chiar chicioasă. Însă deşi paietele sunt acum asociate cu chiciul, nu pot să nu observ migala şi lucrătura. Vă reamintesc, fiecare paietă a fost pusă acolo de mână. Vă imaginați ce muncă titanică a intrat în această ie? E de dată mai recentă faţă de ia din Oltenia, are doar vreo 64 de ani, însă este conservată perfect. Deşi la gât este forma iei pe care o prefer eu, această ie are manșete, deci iarăşi ceva ce nu pot purta. Însă aşa sunt eu, asta nu înseamnă că ia îşi pierde din valoare. Sper că puteţi observa broderia spartă de la poale. Mie mi-a părut a fi adăugată la ie. Îmi place să cred că ia a fost lucrată de bunică şi că mai apoi fata şi-a pus amprenta pe ie. Astfel de broderii erau la modă prin 70-80, poate poalele au fost adăugate atunci. Nu ştiu dacă se observă, dar paietele nu au fost aruncate la întâmplare pe ie. Chiar şi ele crează un model. Împreună paietele şi poalele fac această ie unică şi extrem de valoroasă.
Nici nu cred că trebuie să mai spun că această ie este din Vâlcea. Este o ie specifică zonei şi este forma iei care îmi place mie cel mai mult, mi se pare că se potriveşte cu fizicul meu. Deși şi iile mai noi din Vâlcea arată la fel, această ie să tot aibă vreo 75 de ani. Iile mai noi sunt brodate cu galben aprins şi negru, aş fi fost tentată să spun că şi această ie a fost inițial brodată în aceleași culori şi că au ieşit la spălat, însă nu cred. Deși bogat brodată această ie iese în evidență mai greu. Însă nu pot să nu mă gândesc cum era femeia care a ales aceste culori şi care a brodat această ie? La fel ca şi la alte ii din expoziție şi această pare să fi fost ruptă de poale. Păcat!
O ie simplă şi nu prea. Aş îndrăzni să afirm că făcea parte dintr-o cămașă, probabil de noapte sau de casă. E la fel desprinsă de poale şi broderia e mai săracă. Însă cea care a gândit această ie avea acces la o maşină de cusut sau poate forma de la gât a fost adăugată ulterior. Deși e încreț din material, l-am examinat şi pare făcut la maşină. Ar trebui să văd şi alte ii din Bistrița pentru a putea spune cu precizie ce e cu această ie. Aici am simţit lipsa unui ghid.
O altă ie care m-a atras vine din Cluj şi se apropie şi ea de suta de ani. Este la fel o broderie migăloasă, dacă a fost făcută de mână. Are toate elementele unei ii, însă nu am putut să nu remarc bogăția culorilor, ce s-a păstrat peste ani. 
După ce aţi văzut-o pe cea neagră, acum dacă vă întreb repede de unde vine această ie, ce veţi răspunde? Eu sper că Vâlcea. Şi aţi dat răspunsul corect. Cumva în multitudinea de ii şi modele şi broderii, iile din Vâlcea sunt aparte. Şi aceasta pare o ie simplă, dar nu e. Şi ea pare a fi ruptă de poale, însă diferit de cea dinainte se poate observa broderia cu croșeta la mâneci şi gât. 
O altă cămașă, din Maramureș de această dată. Este știut că bogăția costumului maramureșean este dată de accesorii, de aceea nu ar trebuie să ne mire lipsa broderiilor. Diferit de alte ii mi se pare acea fantă pe umăr şi încrețul realizat din material pe umeri, la mâneci şi piept. 
Ultima, dar nu cea din urmă, este o altă ie care mi-a plăcut foarte mult. Este o ie din Oltenia, un pic agresată mi s-a părut, dar fără să îşi piardă din valoare. Şi ea se apropie de suta de ani, iar culorile par la fel de vii ca în prima zi în care a fost îmbrăcată această ie. Şi ea este ruptă de poale.  
M-am lungit cu iile şi nu mai apuc să vă povestesc de expoziţie. Ea a fost gândită ca o instalație de artă, un cumul de mai mulţi factori. Pe lângă ii au existat câteva fotografii, au existat creații recente ce doresc a aduce în atenție simbolurile româneşti. 
Din păcate fotografiile nu aveau nici o explicaţie. Doar pentru că sunt româncă şi mă pasionează domeniul ştiu că cele de mai sus nu sunt motive româneşti şi că probabil se dorea să se arate că România, cu motivele şi simbolurile sale, nu e izolată cumva în lume. Însă asta pot eu doar specula. Mi se pare inadmisibilă lipsa unor explicații pe fotografii şi o motivare a existenței lor acolo. 
Cele multe fotografii cu Regina Maria a României îmbrăcată în port popular. La fel fără explicații. Mă întreb câţi din românii din Dublin aveau habar cine e în poză?
Un afiş şi o masă cu mai multe obiecte noi decorate cu simboluri româneşti. 
Eu printre ii. Am spus-i şi pe fb. o scriu şi aici. Dacă ar exista o meserie care că cuprindă radio-TV şi ii ar fi meseria ideală pentru mine. M-am simţit super între ii. M-am simţit super luând interviuri, deşi abia ce coborâsem din avion de maximum 3 ore. Trebuie să vă spun că şi vestimentația mea a fost aleasă cu grijă. Pentru că eram printre ii mi s-a părut ciudat să mă îmbrac în ie. Aşa că peste blugi şi o maletă am pus o vestă pe care am cumpărat-o cândva, demult, de la Muzeul Țăranului Român, de la un târg şi deja celebrul meu batic. Cică am arătat bine :)
Vedeți voi, în lipsa unor explicații habar nu am ce este acest obiect. Da ştiu ce este şi dacă scormonesc niţel pe net vă pot da şi explicații de ce este el într-o expoziție cu tema centrală, iile. Însă nu vreau. O fi parte din strategia de promovare. De ce să le-o stric eu. Deşi mi-a plăcut, pare un fel de palton sau ceva asemănător, materialul nu era cine ştie ce. Şi nu mi se pare un obiect de purtat toată ziua.
Pe aceeași temă, un obiect vestimentar ce se apropie de artă şi mai puţin de uz. La fel nu ştiu ce este
Acest obiect a dispărut cu totul din expoziție. Eu nu l-am mai văzut, aşa că am furat poza aceasta (şi altele de mai sus) din pozele găsite pe fb. legate de eveniment. Mi-ar fi plăcut să îl văd şi să îl admir în detaliu. Nu mă prind ce ar fi. O vestă cu mâneci? O parte a vreunui costum popular? Modelele par mai mult ungurești, decât româneşti, da cine ştie?
Dragilor, deşi pare că mai spre final, mai mult critic, trebuie să vă spun că apreciez foarte mult această expoziție şi cred că este excelent că ea a avut loc. Chiar şi cu lipsurile, punctate de mine. Nu îmi pare rău că am ajuns să o văd, ba din contră, mă consider o norocoasă, chiar dacă efortul a fost unul mai mare decât dacă aş fi locuit în Dublin. Ştiu români din Dublin care nu au vizitat expoziţia şi e bine pentru că nu toţi suntem identici, nu toţi avem aceleași pasiuni. Aşa cum am spus e bine că expoziţia a fost descoperită de irlandezi şi de turişti. Românii din Dublin au alte preocupări şi mi se pare corect să fie aşa. Evenimentele de acest fel țintesc un anume statut. Nu vreau să jignesc şi să condamn pe nimeni. Însă întâi trăim şi apoi ne culturalizăm. A avea dispoziția şi starea pentru a merge la o astfel de expoziție, presupune că ai deja ghiozdanul plin, că nu te gândești ce pui pe masă mâine, cu ce faci plinul la maşină sau cu cine lași copilul acasă pentru a te bucura pe deplin de această expoziţie. 
De aceea am şi descris în amănunt fiecare ie. Eu una sper ca astfel de evenimente să se întâmple şi pe aici pe aproape şi mai sper să pot organiza şi eu ceva asemănător.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

June 10, 2014

5 zile în Dublin

Dragilor,

motivul absenței mele de pe blog este unul drag mie. Am fost la Dublin. Noi mergem la Dublin ca acasă, aşa că nu mi se pare necesar să vă mai scriu în detaliu ce am vizitat pentru că de fapt nu am vizitat nimic. Am avut în plan să merg într-o excursie, dar plecarea la 6.30 dimineaţa m-a dat rău peste cap, aşa că nu am mai plecat. Ce vă pot spune despre Dublin sunt impresii. Ne-am vizitat prietenii, am mai rezolvat nişte acte, ne-am plimbat prin locuri cunoscute sau mai puţin cunoscute.
Per total Dublinul l-am găsit schimbat. Nu fundamental. Clădirile sunt tot acolo, centrul e tot acolo, dar per total schimbat. E şi normal, nici un oraş nu stă neschimbat atâta vreme. Nu pot spune dacă schimbat în bine sau în rău, dar schimbat faţă de ce ştiam eu. Poate e mai bine aşa, poate încet, încet se produce detașarea şi poate încet realizez că viața mea e aici şi nu mă tot gândesc "ce ar fi fost dacă..."
Să o luăm cu începutul, așadar. Cei care au dat deja LIKE paginii de fb. a blogului ştiu cam ce am făcut şi pe unde m-au purtat pașii. Am să încerc totuşi să pun şi poze noi.
Prima schimbare, mi se pare una super bună, e că în autobuze există net gratuit wifi. Eu pot sa spun că în autobuz îmi rezolvam toate mailurile, încărcam toate pozele pe fb. Am şi mers o grămadă cu autobuzul pentru că am stat undeva în sud, da chiar sud, se vedeau de aproape munții. A fost fain că sudul Dublinului este o zonă necunoscută mie. Cică ar fi zona mai bună a Dublinului. Aşa o fi, însă şi Clontarf, unde stăteam noi în nord e o zonă bună, deci nu prea pot face comparații. E drept că după ce am plecat din Dublin am auzit tot felul de blestemății legate de nord, dar eu una nu le-am văzut. Poate nu le-am văzut tocmai pentru că Clontarf e o zonă bună.
Revenind la net pe autobuz mi se pare super. Da nu ştiu cât de sigur e şi cine mi-a mai citit mailurile, da atâta timp cât nu am făcut tranzacții bancare pe wifi, zic că sunt în regulă.
Apoi o altă chestie bună, net wifi gratuit în pub-uri şi în Starbucks. De Starbucks deja ştiam, da nu şi de pub-uri. Şi diferit de Luxemburg unde trebuie să ceri parola pentru wifi sau unde trebuie să o cauți pe lângă bar sau pe vreun pliant, în Dublin căutai rețeaua wifi şi intrai pe net. E drept că wifi din pub-uri era mai prost şi greu urcai o poză pe fb., dar era.
Astea sunt de bine, de mai puţin bine erau preţurile, mari. S-a scumpit şi autobuzul. Eu din centru până în Blanchardstown dădeam 2.65 pe bilet, acum e 3 euro. Apoi am înţeles că s-au scumpit chiriile şi per total la magazin mi s-a părut mai scump.
Şi apropo de magazine, fie m-am dezobişnuit eu, fie s-au schimbat. TK Maxx arăta ca un second-hand. Ştiam că dublinezii fac ravagii la cumpărături şi că după 12 magazinele arată ca după o tornadă, dar nu mă aşteptam la haine boțite, haine ce se vedea că fuseseră târâte pe jos, la mărimi greșite şi în general la lipsa mărfurilor de pe rafturi. E drept că am plecat cu sacoșa plină, e drept că ce am căutat am găsit, dar magazinul mi s-a părut urâcios. Bine că totuşi TK Maxx exista, însă magazinul meu preferat de mărgele vindea acum pantofi, la magazinul de hand-made erau alte lucruri decât cele cu care eram eu obișnuită, magazinul de electronice nu mai avea nimicuri de 1 euro lângă casă, magazinele de 1 euro aveau numai prostii (în apărarea lor cred că totdeauna au avut doar prostii, doar că acum le-am remarcat şi m-am oprit să le mai cumpăr), până şi Pennies ala din centru era schimbat şi ce am văzut eu pe net ca fiind super şi m-am dus glonț să îmi iau, erau de fapt nişte tinichele în culori fistichii, la Monsoon era Accesorize, la Disney erau figurine dintr-un desen animat pe care eu nu îl cunosc, iar de la Debenhams nu mi-am luat mai nimic pentru că nu am găsit mai nimic pe gustul meu, ca să nu mai spun că preţurile la Debenhams erau până la cer de mari.
Şi cea mai mare schimbare, Molly Malone nu mai era la locul ei. A fost ridicată pe 1 mai, acum era la curățat şi apoi va fi mutată în Centrul Turistic de pe Suffolc Street.
Grafton era în reparații. Am înţeles că vor să unească liniile de tramvai din nord cu cele din sud şi că de aceea există mai multe lucrări în centru şi de aceea au mutat-o şi pe Molly. Eu una nu ştiu dacă în Dublin am mers în total de 5 ori cu tramvaiul, dar presupun că e o treabă bună. Oricum Dublinul are un sistem de transport în comun brici faţă de ce văd eu pe aici. În continuare se stătea la coadă în staţia de autobuz, în continuare autobuzul venea la ora indicată pe net şi nu la ora la care dorește șoferul.
Faza e că te obișnuiești aşa de repede cu prea binele, că atunci când ţi se ia devii revoltat. De exemplu autobuzul din Charleroi a plecat cu 17 minute întârziere pentru că șoferul era un mocăit. Şi nu ar fi fost nimic dacă înainte de asta nu am fi alergat ca nebunii prin aeroport să îl prindem (pentru că alţi mocăiți vorbeau între ei de ce mai fac copii în loc să verifice pașapoartele), ca mai apoi să stăm 17 minute să ne uităm la el cum în cea mai mare plictiseală verifica bilete, fuma o țigară sau abia se mișca să închidă compartimentul de bagaje, timp în care el deja era în întârziere. Latinii ăştia sunt ceva de speriat...
Da ştiu, veţi spune că schimbările sunt nimicuri, da erau nimicurile mele, şi acum nu le-am mai găsit. Pe mine, una, m-a ajutat, aşa cum vă spuneam, la detașarea de Dublin. Va rămâne pentru totdeauna unul dintre oraşele mele favorite, dar mi-a intrat în cap că eu în Dublin voi fi doar turist şi nimic altceva.
În schimb plaja Malahide era la locul ei şi era la fel de frumoasă cum o ştiam eu. Asta m-a mai liniștit şi plimbându-mă singură pe plajă, mi-am mai pus ordine în gânduri :)
Cam asta am avut de zis, acum să pun şi poze :)
Verdele irlandez 
Eu cu mega macul 
Mega macul de aproape 
Mega macul într-o lumină faină 
Centrul Dublinului şi Temple Bar pe la 11 dimineaţa 
Ha'penny Bridge  
În Dublin totdeauna să vă uitaţi în sus 
Liffey văzut din autobuz 
Un stâlp de iluminat vechi pe lângă care am trecut de o mie de ori, dar l-am remarcat doar acum 
Magazine mai noi sau mai vechi şi locul lăsat liber de statuia lui Molly 
Magazinul Disney 
Temple Bar mai pe seară 
Pub Crawl în Temple Bar 
Mega macul, varianta roz, lângă Malahide Castle 
Stand de ziare cu stil, la Malahide Castle 
Un candelabru ingenios, tot la Malahide Castle 
Ruinele de la Malahide Castle 
Castelul Malahide şi o domnișoară ce poza 
Eu admirând ruinele
Plaja Malahide 
Plaja Malahide  
Portul Malahide şi orașul văzute de pe plajă 
Eu admirând peisajul 
Estuarul 
Un cățel murdar 
Eu pe plaja Malahide 
Tot eu 
Noi pe plaja Malahide 
Floricele galbene şi cer albastru 
Din aeroport
Am avut timp să facem poze la avioane, să batem toate magazinele şi chiar să descoperim o marcă noua de whiskey. Chiar mă întreb cine îşi cumpără pește de la duty free?
Cam asta a fost. Eu una abia aştept să mă reîntorc în Dublin.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca