Translate

October 27, 2014

Irlanda - Expoziţia "Măiastra" în Dublin

Dragilor,

la început am fost dezamăgită. Expoziția părea mai mare şi mai bogată în poze decât era în realitate, însă mi-am revenit rapid. Şi numai faptul că 10 ii au ajuns într-o expoziție în Dublin este un lucru extraordinar. Dacă erau 20 sau 100 mi-ar fi făcut mie bine şi ar fi triplat timpul pe care l-am petrecut studiindu-le şi fotografiindu-le, însă nu ar fi schimbat cu nimic situația. Am înţeles într-un final că expoziţia din Dublin nu a fost făcută pentru cei cărora le plac iile ci pentru cei care nu le plac şi nu le plac pentru că nu le cunosc. Aşadar a fost o expoziție de promovare a culturii române, a tradițiilor noastre, a lucrului migălos şi executat excelent de care erau capabile româncele. Şi pe bune că s-a umflat inima în mine şi am rămas fără cuvinte când am intervievat un irlandez care îmi vorbea de iile noastre ca şi cum le cunoștea de mii de ani, deşi abia le văzuse la lansare.
Trebuie să vă spun că expoziţia ce a ajuns în Dublin este o formă restrânsă a expoziției ce a avut loc în 2013 pe 24 iunie la Galeria Galateca din Bucureşti şi denumirea întreagă este - "Măiastra - povestea nespusă a Bluzei Românești". Expoziția a poposit în Dublin vreme de vreo 10 zile şi din ce am înţeles de la cei care au găzduit expoziţia, ar fi fost una dintre cele mai vizitate, cu o medie de 10 vizitatori pe zi, în condițiile în care, tot ei mi-au zis, că alte expoziții dacă au 1-2 sau niciun vizitator zilnic. Tot cei care au găzduit expoziţia, vorbesc de European Union House Dublin, mi-au zis că expoziţia a stârnit interes atât din partea românilor, cât şi a irlandezilor. Ce aş vrea eu mai mult?
Revenind la mine. De cum am aflat că va veni mi-am luat bilet să o văd. Chiar şi prietenii mei din Dublin s-au speriat de viteza cu care am hotărât să vin. Nu vă ascund faptul că eu m-am dus acolo în primul rând să văd iile şi în al doilea rând să văd cum pot aduce o astfel de expoziție şi în Luxemburg. Răspunsul? Greu şi cu foarte mulţi bani, resurse de care nu dispun în acest moment. Însă nu totul e pierdut. O învârtim din condei şi pe 24 iunie 2015 e posibil să avem o expoziție de ii şi în Luxemburg. Am mai lăsat de la mine şi am realizat că iile nu trebuie să fie vechi şi de patrimoniu. Am realizat că fiecare ie în sine e o capodoperă. Şi ce dacă ale mele au maximum 5 ani? Volumul de muncă şi raritatea lor nu scade, ba din contră, dovedește că femeile din România încă se mai ocupă cu aşa ceva, că e un obicei ce s-a transmis şi că e un motiv de mândrie. Şi nu trebuie să fie 100 de ii, 10 ajung. Şi cred şi sper că există în Luxemburg 10 românce dispuse să îşi lase iia moștenită de la bunica pentru două zile într-o expoziție. Promit că dorm acolo ca să mă asigur că nu li se întâmplă nimic. Aşa de hotărâtă sunt să se întâmple aşa ceva în Luxemburg. Nu neapărat pentru români, cât pentru populația diversă a Luxemburgului.
M-a luat pe dinainte firul gândurilor. Revenind la expoziţia din Dublin, nu cred că mai e ceva nou că eu m-am minunat de toate iile de acolo. Toate erau frumoase în felul lor, chiar dacă broderiile nu erau aşa bogate.
Voi începe cu ia care mi-a plăcut cel mai mult. Aș fi vrut sincer ca expoziţia să aibă un ghid sau măcar să fi existat cineva acolo care să explice modelele şi să îmi spună câte ceva despre fiecare ie. Organizatorii români au plecat a doua zi după vernisaj, iar irlandezii știau doar chestiuni generice, pe care le-am găsit şi eu pe net. Însă probabil că aşa am simţit eu, interesata fiind de subiect, nu ştiu ceilalți vizitatori dacă au simţit lipsa unui ghid. Dacă voi ajunge să fac o expoziție de ii, voi sta acolo permanent sau va fi acolo permanent cineva care să poată spune un cuvânt sau două despre fiecare ie sau dacă nu, fiecare ie va avea o prezentare detaliată, de la model şi până la materialul şi firele folosite. Apoi la expoziţia de la Bucureşti am văzut că existau nişte lupe, cu care se putea admira modelul în detaliu. Şi acele lupe vor exista în expoziţia organizată de mine.
Pentru că am făcut sute de poze le-am grupat în colaje, că altfel citeați această postare o zi întreagă. Aceasta este ia care mi-a plăcut cel mai mult. Are aproximativ 45 de ani şi este din Argeș. Pe lângă bogăția broderiei şi punctul foarte des în care a fost cusută, am admirat atenţia pentru fiecare detaliu. Nimic din această ie nu aş fi putut zice că nu ar fi trebuit să fie acolo. În prima poză de sus este spatele iei, care ar putea fi foarte bine faţa. Nu ştiu dacă se vede, dar pe lângă broderie, ia are și mărgele. Probabil este o ie destul de grea. Mi-a plăcut că şi la gât e dichisită şi la mâneci... Vă spun, m-am învârtit în jurul ei minute bune, înainte de a face pozele. La această ie mi-aş fi dorit o lupă. Cred că data viitoare la o expoziție de ii vin cu lupa de acasă. 
Această ie am văzut că a fost cea mai admirată de străini. Este cusută după metoda "ac persan", este tot din Argeș şi are aproximativ 65 de ani. Ce e diferit la această ie faţă de celelalte din expoziție e că are şi poalele. La fel ca şi la cealaltă pe lângă broderie sunt inserate şi mărgele, ce vedeţi cu galben, alea sunt mărgelele. Ce am apreciat şi am învăţat eu din această ie e că femeile foloseau tot materialul. Nu ştiu dacă se observă şi nu ştiu dacă ştiţi, cupoanele de material aveau înainte la capete câteva fire de altă culoare. De obicei acelea se aruncau sau se transformau în cârpe. Ei la această ie se observă la mâneci ceva albastru. E finalul cuponului de material, integrat magistral în ie. Ambele mâneci aveau. 
O ie mai săracă în broderie, dar la fel de valoroasă. În primul rând se apropie de suta de ani. Este o ie din Oltenia. Atât de aproape de Argeş şi totuşi atât de diferită, nu neapărat ca şi croială cât ca broderii. M-a impresionat aceeași atenție pentru detalii şi aceeași dichiseală, dacă vreţi. Chiar dacă eu nu mă dau în vânt după această croială, eu prefer mânecile largi şi cât mai deschisă la gât, nu pot să nu admir orice ie. Eu acum, cu toată tehnologia la dispoziție cu youtube deschis şi îmi e frică să croiesc o ie, cum or fi făcut femeile acum 100 de ani. Vedeți, ia nu are nici o înnăditură, deşi pare că a fost ruptă de poale? 
Aproape de casă, o ie ce nu ar părea în veci pe gustul meu. Unii ar zice că e chiar chicioasă. Însă deşi paietele sunt acum asociate cu chiciul, nu pot să nu observ migala şi lucrătura. Vă reamintesc, fiecare paietă a fost pusă acolo de mână. Vă imaginați ce muncă titanică a intrat în această ie? E de dată mai recentă faţă de ia din Oltenia, are doar vreo 64 de ani, însă este conservată perfect. Deşi la gât este forma iei pe care o prefer eu, această ie are manșete, deci iarăşi ceva ce nu pot purta. Însă aşa sunt eu, asta nu înseamnă că ia îşi pierde din valoare. Sper că puteţi observa broderia spartă de la poale. Mie mi-a părut a fi adăugată la ie. Îmi place să cred că ia a fost lucrată de bunică şi că mai apoi fata şi-a pus amprenta pe ie. Astfel de broderii erau la modă prin 70-80, poate poalele au fost adăugate atunci. Nu ştiu dacă se observă, dar paietele nu au fost aruncate la întâmplare pe ie. Chiar şi ele crează un model. Împreună paietele şi poalele fac această ie unică şi extrem de valoroasă.
Nici nu cred că trebuie să mai spun că această ie este din Vâlcea. Este o ie specifică zonei şi este forma iei care îmi place mie cel mai mult, mi se pare că se potriveşte cu fizicul meu. Deși şi iile mai noi din Vâlcea arată la fel, această ie să tot aibă vreo 75 de ani. Iile mai noi sunt brodate cu galben aprins şi negru, aş fi fost tentată să spun că şi această ie a fost inițial brodată în aceleași culori şi că au ieşit la spălat, însă nu cred. Deși bogat brodată această ie iese în evidență mai greu. Însă nu pot să nu mă gândesc cum era femeia care a ales aceste culori şi care a brodat această ie? La fel ca şi la alte ii din expoziție şi această pare să fi fost ruptă de poale. Păcat!
O ie simplă şi nu prea. Aş îndrăzni să afirm că făcea parte dintr-o cămașă, probabil de noapte sau de casă. E la fel desprinsă de poale şi broderia e mai săracă. Însă cea care a gândit această ie avea acces la o maşină de cusut sau poate forma de la gât a fost adăugată ulterior. Deși e încreț din material, l-am examinat şi pare făcut la maşină. Ar trebui să văd şi alte ii din Bistrița pentru a putea spune cu precizie ce e cu această ie. Aici am simţit lipsa unui ghid.
O altă ie care m-a atras vine din Cluj şi se apropie şi ea de suta de ani. Este la fel o broderie migăloasă, dacă a fost făcută de mână. Are toate elementele unei ii, însă nu am putut să nu remarc bogăția culorilor, ce s-a păstrat peste ani. 
După ce aţi văzut-o pe cea neagră, acum dacă vă întreb repede de unde vine această ie, ce veţi răspunde? Eu sper că Vâlcea. Şi aţi dat răspunsul corect. Cumva în multitudinea de ii şi modele şi broderii, iile din Vâlcea sunt aparte. Şi aceasta pare o ie simplă, dar nu e. Şi ea pare a fi ruptă de poale, însă diferit de cea dinainte se poate observa broderia cu croșeta la mâneci şi gât. 
O altă cămașă, din Maramureș de această dată. Este știut că bogăția costumului maramureșean este dată de accesorii, de aceea nu ar trebuie să ne mire lipsa broderiilor. Diferit de alte ii mi se pare acea fantă pe umăr şi încrețul realizat din material pe umeri, la mâneci şi piept. 
Ultima, dar nu cea din urmă, este o altă ie care mi-a plăcut foarte mult. Este o ie din Oltenia, un pic agresată mi s-a părut, dar fără să îşi piardă din valoare. Şi ea se apropie de suta de ani, iar culorile par la fel de vii ca în prima zi în care a fost îmbrăcată această ie. Şi ea este ruptă de poale.  
M-am lungit cu iile şi nu mai apuc să vă povestesc de expoziţie. Ea a fost gândită ca o instalație de artă, un cumul de mai mulţi factori. Pe lângă ii au existat câteva fotografii, au existat creații recente ce doresc a aduce în atenție simbolurile româneşti. 
Din păcate fotografiile nu aveau nici o explicaţie. Doar pentru că sunt româncă şi mă pasionează domeniul ştiu că cele de mai sus nu sunt motive româneşti şi că probabil se dorea să se arate că România, cu motivele şi simbolurile sale, nu e izolată cumva în lume. Însă asta pot eu doar specula. Mi se pare inadmisibilă lipsa unor explicații pe fotografii şi o motivare a existenței lor acolo. 
Cele multe fotografii cu Regina Maria a României îmbrăcată în port popular. La fel fără explicații. Mă întreb câţi din românii din Dublin aveau habar cine e în poză?
Un afiş şi o masă cu mai multe obiecte noi decorate cu simboluri româneşti. 
Eu printre ii. Am spus-i şi pe fb. o scriu şi aici. Dacă ar exista o meserie care că cuprindă radio-TV şi ii ar fi meseria ideală pentru mine. M-am simţit super între ii. M-am simţit super luând interviuri, deşi abia ce coborâsem din avion de maximum 3 ore. Trebuie să vă spun că şi vestimentația mea a fost aleasă cu grijă. Pentru că eram printre ii mi s-a părut ciudat să mă îmbrac în ie. Aşa că peste blugi şi o maletă am pus o vestă pe care am cumpărat-o cândva, demult, de la Muzeul Țăranului Român, de la un târg şi deja celebrul meu batic. Cică am arătat bine :)
Vedeți voi, în lipsa unor explicații habar nu am ce este acest obiect. Da ştiu ce este şi dacă scormonesc niţel pe net vă pot da şi explicații de ce este el într-o expoziție cu tema centrală, iile. Însă nu vreau. O fi parte din strategia de promovare. De ce să le-o stric eu. Deşi mi-a plăcut, pare un fel de palton sau ceva asemănător, materialul nu era cine ştie ce. Şi nu mi se pare un obiect de purtat toată ziua.
Pe aceeași temă, un obiect vestimentar ce se apropie de artă şi mai puţin de uz. La fel nu ştiu ce este
Acest obiect a dispărut cu totul din expoziție. Eu nu l-am mai văzut, aşa că am furat poza aceasta (şi altele de mai sus) din pozele găsite pe fb. legate de eveniment. Mi-ar fi plăcut să îl văd şi să îl admir în detaliu. Nu mă prind ce ar fi. O vestă cu mâneci? O parte a vreunui costum popular? Modelele par mai mult ungurești, decât româneşti, da cine ştie?
Dragilor, deşi pare că mai spre final, mai mult critic, trebuie să vă spun că apreciez foarte mult această expoziție şi cred că este excelent că ea a avut loc. Chiar şi cu lipsurile, punctate de mine. Nu îmi pare rău că am ajuns să o văd, ba din contră, mă consider o norocoasă, chiar dacă efortul a fost unul mai mare decât dacă aş fi locuit în Dublin. Ştiu români din Dublin care nu au vizitat expoziţia şi e bine pentru că nu toţi suntem identici, nu toţi avem aceleași pasiuni. Aşa cum am spus e bine că expoziţia a fost descoperită de irlandezi şi de turişti. Românii din Dublin au alte preocupări şi mi se pare corect să fie aşa. Evenimentele de acest fel țintesc un anume statut. Nu vreau să jignesc şi să condamn pe nimeni. Însă întâi trăim şi apoi ne culturalizăm. A avea dispoziția şi starea pentru a merge la o astfel de expoziție, presupune că ai deja ghiozdanul plin, că nu te gândești ce pui pe masă mâine, cu ce faci plinul la maşină sau cu cine lași copilul acasă pentru a te bucura pe deplin de această expoziţie. 
De aceea am şi descris în amănunt fiecare ie. Eu una sper ca astfel de evenimente să se întâmple şi pe aici pe aproape şi mai sper să pot organiza şi eu ceva asemănător.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget