Translate

October 29, 2014

Luxemburg

Dragilor,

nu am timp nici să respir. Săptămâna asta nu am nici o zi liberă. Nu pot să cred că am ajuns ca la şcoală să aştept vacanta de iarnă.
Am tot fost întrebata cum mi se pare sistemul de învățământ din Luxemburg? Haotic, cum să mi se pară? Cu greu am intrat într-un ritm, însă simt că mă pierd pe mine, că nu mai am timp şi nu simt că aş acumula ceva, deşi cu siguranţă că şi acumulez. Învăț prea multe chestii care nu ma interesează şi prea puţine care mă interesează. Însă vă scriu ca să punctez că AM AJUNS LA JUMĂTATEA SEMESTRULUI şi sunt vie şi sunt încă acolo. Acum mai mult ca niciodată cred că locul învățării într-un sistem instituționalizat este pe la 20, hai 25 de ani. Mă uit la colegii mei mai tineri cum se prind repede, cum le place şi la mine. Nu e tragic, dar câteodată trebuie să fac reale eforturi să țin pasul. Poate şi pentru că masterul nu e punctul 1 în viaţa mea, aşa cum e în a lor.
Pe de altă parte simt că şi eu am atuuri. Am metode deja de a sintetiza totul şi anii de media mă ajută să vorbesc şi să ies în faţă. Nu îmi e frică de prezentări în faţa grupei, nu îmi e frică să iau cuvântul, nu îmi trebuie nu ştiu ce notițe doar pentru a scoate două vorbe, lucru pe care îl simt la colegi. Aşa că nu sunt chiar cu mult în urma lor. Mă întreb însă cum fac faţă colegele mele de 45 şi 55 de ani? Chiar am să le întreb într-o zi.
Cam asta e cu masterul. Am dat deja două examene. Pe unul ştiu sigur că l-am luat, pe celălalt sper să îl fi luat. Şi aici e o diferență între mine şi colegi. Ei încă mai țin de note, încă se mai bosumflă când nota nu corespunde cu așteptările lor, încă mai fac comparații. Eu deja ştiu că notele nu prea contează şi tot ce contează e scopul final. Da poate şi notele au o pondere, dar după facultate când cei cu note mari au ajuns secretari prin vreun birou, nu mai pun aşa mare preț pe note. Nu că secretar nu ar fi o muncă ok, doar că nu prea ține de jurnalism. Vedeți voi depinde ce context şi de nuanțe. În Dublin aş fi dorit un post de secretară, dar eram supra calificata. Aici pentru un post de secretar la UE tragi şi 18 luni cu nenumărate examene.

Că am fost la Dublin deja ştiţi. Ce poate nu ştiţi e că cei de la Actualitatea m-au luat drept consultant sau ceva şi m-au intervievat în emisiune. Mult bine mi-a făcut să țin microfonul în mână, să vorbesc şi mai ales să vorbesc despre ii. Şi ce fain îmi stătea părul. Eram proaspăt tunsă. Acum după două spălări nu mai stă aşa nici cu mama plăcii sau a uscătorului.
În rest prin Arlonia a venit frigul. E fix perioada aia când nu mai ştii cu ce să te mai îmbraci. Unde mai pui că una e vremea din Arlona şi alta e vremea din Luxemburg. Nici eu nu înţeleg de ce. În Arlonia e frig şi ceață, nu m-ar mira ca în Luxemburg să fie soare :)
În week-end ne-am plimbat până la cel mai apropiat parc, în Habai, la vreo 16 minute de mers cu maşina. Parcul este superb, dar e tare departe. Sper că ne observați pe mine şi pe Dea undeva departe, mici în poză. Noi ne-am relaxat, cât Alin a încercat să facă ocolul lacului, luându-şi în acelaşi timp şi aparatul cu el. 
Cam asta e dragilor. Aștept un mail ca să mă pot apuca de un nou proiect. Sâmbătă mergem să ne plimbăm, iar duminică sper să votăm. Vă povestesc eu ce şi cum.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

October 27, 2014

Irlanda - Expoziţia "Măiastra" în Dublin

Dragilor,

la început am fost dezamăgită. Expoziția părea mai mare şi mai bogată în poze decât era în realitate, însă mi-am revenit rapid. Şi numai faptul că 10 ii au ajuns într-o expoziție în Dublin este un lucru extraordinar. Dacă erau 20 sau 100 mi-ar fi făcut mie bine şi ar fi triplat timpul pe care l-am petrecut studiindu-le şi fotografiindu-le, însă nu ar fi schimbat cu nimic situația. Am înţeles într-un final că expoziţia din Dublin nu a fost făcută pentru cei cărora le plac iile ci pentru cei care nu le plac şi nu le plac pentru că nu le cunosc. Aşadar a fost o expoziție de promovare a culturii române, a tradițiilor noastre, a lucrului migălos şi executat excelent de care erau capabile româncele. Şi pe bune că s-a umflat inima în mine şi am rămas fără cuvinte când am intervievat un irlandez care îmi vorbea de iile noastre ca şi cum le cunoștea de mii de ani, deşi abia le văzuse la lansare.
Trebuie să vă spun că expoziţia ce a ajuns în Dublin este o formă restrânsă a expoziției ce a avut loc în 2013 pe 24 iunie la Galeria Galateca din Bucureşti şi denumirea întreagă este - "Măiastra - povestea nespusă a Bluzei Românești". Expoziția a poposit în Dublin vreme de vreo 10 zile şi din ce am înţeles de la cei care au găzduit expoziţia, ar fi fost una dintre cele mai vizitate, cu o medie de 10 vizitatori pe zi, în condițiile în care, tot ei mi-au zis, că alte expoziții dacă au 1-2 sau niciun vizitator zilnic. Tot cei care au găzduit expoziţia, vorbesc de European Union House Dublin, mi-au zis că expoziţia a stârnit interes atât din partea românilor, cât şi a irlandezilor. Ce aş vrea eu mai mult?
Revenind la mine. De cum am aflat că va veni mi-am luat bilet să o văd. Chiar şi prietenii mei din Dublin s-au speriat de viteza cu care am hotărât să vin. Nu vă ascund faptul că eu m-am dus acolo în primul rând să văd iile şi în al doilea rând să văd cum pot aduce o astfel de expoziție şi în Luxemburg. Răspunsul? Greu şi cu foarte mulţi bani, resurse de care nu dispun în acest moment. Însă nu totul e pierdut. O învârtim din condei şi pe 24 iunie 2015 e posibil să avem o expoziție de ii şi în Luxemburg. Am mai lăsat de la mine şi am realizat că iile nu trebuie să fie vechi şi de patrimoniu. Am realizat că fiecare ie în sine e o capodoperă. Şi ce dacă ale mele au maximum 5 ani? Volumul de muncă şi raritatea lor nu scade, ba din contră, dovedește că femeile din România încă se mai ocupă cu aşa ceva, că e un obicei ce s-a transmis şi că e un motiv de mândrie. Şi nu trebuie să fie 100 de ii, 10 ajung. Şi cred şi sper că există în Luxemburg 10 românce dispuse să îşi lase iia moștenită de la bunica pentru două zile într-o expoziție. Promit că dorm acolo ca să mă asigur că nu li se întâmplă nimic. Aşa de hotărâtă sunt să se întâmple aşa ceva în Luxemburg. Nu neapărat pentru români, cât pentru populația diversă a Luxemburgului.
M-a luat pe dinainte firul gândurilor. Revenind la expoziţia din Dublin, nu cred că mai e ceva nou că eu m-am minunat de toate iile de acolo. Toate erau frumoase în felul lor, chiar dacă broderiile nu erau aşa bogate.
Voi începe cu ia care mi-a plăcut cel mai mult. Aș fi vrut sincer ca expoziţia să aibă un ghid sau măcar să fi existat cineva acolo care să explice modelele şi să îmi spună câte ceva despre fiecare ie. Organizatorii români au plecat a doua zi după vernisaj, iar irlandezii știau doar chestiuni generice, pe care le-am găsit şi eu pe net. Însă probabil că aşa am simţit eu, interesata fiind de subiect, nu ştiu ceilalți vizitatori dacă au simţit lipsa unui ghid. Dacă voi ajunge să fac o expoziție de ii, voi sta acolo permanent sau va fi acolo permanent cineva care să poată spune un cuvânt sau două despre fiecare ie sau dacă nu, fiecare ie va avea o prezentare detaliată, de la model şi până la materialul şi firele folosite. Apoi la expoziţia de la Bucureşti am văzut că existau nişte lupe, cu care se putea admira modelul în detaliu. Şi acele lupe vor exista în expoziţia organizată de mine.
Pentru că am făcut sute de poze le-am grupat în colaje, că altfel citeați această postare o zi întreagă. Aceasta este ia care mi-a plăcut cel mai mult. Are aproximativ 45 de ani şi este din Argeș. Pe lângă bogăția broderiei şi punctul foarte des în care a fost cusută, am admirat atenţia pentru fiecare detaliu. Nimic din această ie nu aş fi putut zice că nu ar fi trebuit să fie acolo. În prima poză de sus este spatele iei, care ar putea fi foarte bine faţa. Nu ştiu dacă se vede, dar pe lângă broderie, ia are și mărgele. Probabil este o ie destul de grea. Mi-a plăcut că şi la gât e dichisită şi la mâneci... Vă spun, m-am învârtit în jurul ei minute bune, înainte de a face pozele. La această ie mi-aş fi dorit o lupă. Cred că data viitoare la o expoziție de ii vin cu lupa de acasă. 
Această ie am văzut că a fost cea mai admirată de străini. Este cusută după metoda "ac persan", este tot din Argeș şi are aproximativ 65 de ani. Ce e diferit la această ie faţă de celelalte din expoziție e că are şi poalele. La fel ca şi la cealaltă pe lângă broderie sunt inserate şi mărgele, ce vedeţi cu galben, alea sunt mărgelele. Ce am apreciat şi am învăţat eu din această ie e că femeile foloseau tot materialul. Nu ştiu dacă se observă şi nu ştiu dacă ştiţi, cupoanele de material aveau înainte la capete câteva fire de altă culoare. De obicei acelea se aruncau sau se transformau în cârpe. Ei la această ie se observă la mâneci ceva albastru. E finalul cuponului de material, integrat magistral în ie. Ambele mâneci aveau. 
O ie mai săracă în broderie, dar la fel de valoroasă. În primul rând se apropie de suta de ani. Este o ie din Oltenia. Atât de aproape de Argeş şi totuşi atât de diferită, nu neapărat ca şi croială cât ca broderii. M-a impresionat aceeași atenție pentru detalii şi aceeași dichiseală, dacă vreţi. Chiar dacă eu nu mă dau în vânt după această croială, eu prefer mânecile largi şi cât mai deschisă la gât, nu pot să nu admir orice ie. Eu acum, cu toată tehnologia la dispoziție cu youtube deschis şi îmi e frică să croiesc o ie, cum or fi făcut femeile acum 100 de ani. Vedeți, ia nu are nici o înnăditură, deşi pare că a fost ruptă de poale? 
Aproape de casă, o ie ce nu ar părea în veci pe gustul meu. Unii ar zice că e chiar chicioasă. Însă deşi paietele sunt acum asociate cu chiciul, nu pot să nu observ migala şi lucrătura. Vă reamintesc, fiecare paietă a fost pusă acolo de mână. Vă imaginați ce muncă titanică a intrat în această ie? E de dată mai recentă faţă de ia din Oltenia, are doar vreo 64 de ani, însă este conservată perfect. Deşi la gât este forma iei pe care o prefer eu, această ie are manșete, deci iarăşi ceva ce nu pot purta. Însă aşa sunt eu, asta nu înseamnă că ia îşi pierde din valoare. Sper că puteţi observa broderia spartă de la poale. Mie mi-a părut a fi adăugată la ie. Îmi place să cred că ia a fost lucrată de bunică şi că mai apoi fata şi-a pus amprenta pe ie. Astfel de broderii erau la modă prin 70-80, poate poalele au fost adăugate atunci. Nu ştiu dacă se observă, dar paietele nu au fost aruncate la întâmplare pe ie. Chiar şi ele crează un model. Împreună paietele şi poalele fac această ie unică şi extrem de valoroasă.
Nici nu cred că trebuie să mai spun că această ie este din Vâlcea. Este o ie specifică zonei şi este forma iei care îmi place mie cel mai mult, mi se pare că se potriveşte cu fizicul meu. Deși şi iile mai noi din Vâlcea arată la fel, această ie să tot aibă vreo 75 de ani. Iile mai noi sunt brodate cu galben aprins şi negru, aş fi fost tentată să spun că şi această ie a fost inițial brodată în aceleași culori şi că au ieşit la spălat, însă nu cred. Deși bogat brodată această ie iese în evidență mai greu. Însă nu pot să nu mă gândesc cum era femeia care a ales aceste culori şi care a brodat această ie? La fel ca şi la alte ii din expoziție şi această pare să fi fost ruptă de poale. Păcat!
O ie simplă şi nu prea. Aş îndrăzni să afirm că făcea parte dintr-o cămașă, probabil de noapte sau de casă. E la fel desprinsă de poale şi broderia e mai săracă. Însă cea care a gândit această ie avea acces la o maşină de cusut sau poate forma de la gât a fost adăugată ulterior. Deși e încreț din material, l-am examinat şi pare făcut la maşină. Ar trebui să văd şi alte ii din Bistrița pentru a putea spune cu precizie ce e cu această ie. Aici am simţit lipsa unui ghid.
O altă ie care m-a atras vine din Cluj şi se apropie şi ea de suta de ani. Este la fel o broderie migăloasă, dacă a fost făcută de mână. Are toate elementele unei ii, însă nu am putut să nu remarc bogăția culorilor, ce s-a păstrat peste ani. 
După ce aţi văzut-o pe cea neagră, acum dacă vă întreb repede de unde vine această ie, ce veţi răspunde? Eu sper că Vâlcea. Şi aţi dat răspunsul corect. Cumva în multitudinea de ii şi modele şi broderii, iile din Vâlcea sunt aparte. Şi aceasta pare o ie simplă, dar nu e. Şi ea pare a fi ruptă de poale, însă diferit de cea dinainte se poate observa broderia cu croșeta la mâneci şi gât. 
O altă cămașă, din Maramureș de această dată. Este știut că bogăția costumului maramureșean este dată de accesorii, de aceea nu ar trebuie să ne mire lipsa broderiilor. Diferit de alte ii mi se pare acea fantă pe umăr şi încrețul realizat din material pe umeri, la mâneci şi piept. 
Ultima, dar nu cea din urmă, este o altă ie care mi-a plăcut foarte mult. Este o ie din Oltenia, un pic agresată mi s-a părut, dar fără să îşi piardă din valoare. Şi ea se apropie de suta de ani, iar culorile par la fel de vii ca în prima zi în care a fost îmbrăcată această ie. Şi ea este ruptă de poale.  
M-am lungit cu iile şi nu mai apuc să vă povestesc de expoziţie. Ea a fost gândită ca o instalație de artă, un cumul de mai mulţi factori. Pe lângă ii au existat câteva fotografii, au existat creații recente ce doresc a aduce în atenție simbolurile româneşti. 
Din păcate fotografiile nu aveau nici o explicaţie. Doar pentru că sunt româncă şi mă pasionează domeniul ştiu că cele de mai sus nu sunt motive româneşti şi că probabil se dorea să se arate că România, cu motivele şi simbolurile sale, nu e izolată cumva în lume. Însă asta pot eu doar specula. Mi se pare inadmisibilă lipsa unor explicații pe fotografii şi o motivare a existenței lor acolo. 
Cele multe fotografii cu Regina Maria a României îmbrăcată în port popular. La fel fără explicații. Mă întreb câţi din românii din Dublin aveau habar cine e în poză?
Un afiş şi o masă cu mai multe obiecte noi decorate cu simboluri româneşti. 
Eu printre ii. Am spus-i şi pe fb. o scriu şi aici. Dacă ar exista o meserie care că cuprindă radio-TV şi ii ar fi meseria ideală pentru mine. M-am simţit super între ii. M-am simţit super luând interviuri, deşi abia ce coborâsem din avion de maximum 3 ore. Trebuie să vă spun că şi vestimentația mea a fost aleasă cu grijă. Pentru că eram printre ii mi s-a părut ciudat să mă îmbrac în ie. Aşa că peste blugi şi o maletă am pus o vestă pe care am cumpărat-o cândva, demult, de la Muzeul Țăranului Român, de la un târg şi deja celebrul meu batic. Cică am arătat bine :)
Vedeți voi, în lipsa unor explicații habar nu am ce este acest obiect. Da ştiu ce este şi dacă scormonesc niţel pe net vă pot da şi explicații de ce este el într-o expoziție cu tema centrală, iile. Însă nu vreau. O fi parte din strategia de promovare. De ce să le-o stric eu. Deşi mi-a plăcut, pare un fel de palton sau ceva asemănător, materialul nu era cine ştie ce. Şi nu mi se pare un obiect de purtat toată ziua.
Pe aceeași temă, un obiect vestimentar ce se apropie de artă şi mai puţin de uz. La fel nu ştiu ce este
Acest obiect a dispărut cu totul din expoziție. Eu nu l-am mai văzut, aşa că am furat poza aceasta (şi altele de mai sus) din pozele găsite pe fb. legate de eveniment. Mi-ar fi plăcut să îl văd şi să îl admir în detaliu. Nu mă prind ce ar fi. O vestă cu mâneci? O parte a vreunui costum popular? Modelele par mai mult ungurești, decât româneşti, da cine ştie?
Dragilor, deşi pare că mai spre final, mai mult critic, trebuie să vă spun că apreciez foarte mult această expoziție şi cred că este excelent că ea a avut loc. Chiar şi cu lipsurile, punctate de mine. Nu îmi pare rău că am ajuns să o văd, ba din contră, mă consider o norocoasă, chiar dacă efortul a fost unul mai mare decât dacă aş fi locuit în Dublin. Ştiu români din Dublin care nu au vizitat expoziţia şi e bine pentru că nu toţi suntem identici, nu toţi avem aceleași pasiuni. Aşa cum am spus e bine că expoziţia a fost descoperită de irlandezi şi de turişti. Românii din Dublin au alte preocupări şi mi se pare corect să fie aşa. Evenimentele de acest fel țintesc un anume statut. Nu vreau să jignesc şi să condamn pe nimeni. Însă întâi trăim şi apoi ne culturalizăm. A avea dispoziția şi starea pentru a merge la o astfel de expoziție, presupune că ai deja ghiozdanul plin, că nu te gândești ce pui pe masă mâine, cu ce faci plinul la maşină sau cu cine lași copilul acasă pentru a te bucura pe deplin de această expoziţie. 
De aceea am şi descris în amănunt fiecare ie. Eu una sper ca astfel de evenimente să se întâmple şi pe aici pe aproape şi mai sper să pot organiza şi eu ceva asemănător.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

October 20, 2014

Luxemburg - Masterul în imagini

Dragilor,

încă nu îmi găsesc cuvintele să pot scrie un text întreg despre ce înseamnă să înveţi în Luxemburg. Nu ştiu de ce, dar dacă aş scrie postarea azi, totul ar ieşi negativ. Cumva totul mi se pare dezorganizat şi încropit din bucaţi, aşa cum mi s-a părut şi facultatea în România. Am înţeles şi de ce am această impresie şi acum încerc să accept şi m-am mai liniştit când mi s-a confirmat că nu doar eu sunt nebună, ba chiar suntem toţi cei 45 de colegi, toţi gândim cam la fel, ba mai mult există un leac, despre care am să vă vorbesc spre final.
În primul rând eu m-am înscris la ceva ce părea a fi pe etnografie, pe migrații, pe multilingvism. Şi în mare pe asta e, dar doar în mare. De fapt e despre cât de grozavi sunt luxemburghezii că sunt multilingvi. Nu există curs la care să nu ni se amintească ce norocoși suntem noi că avem posibilitatea să studiem la o Universitate Multilingvă şi Multiculturală, într-o ţară cu aceleași caracteristici, ba pe deasupra, într-o ţară foarte tolerantă cu migranţii. Nu e aşa şi cu toţii ştim asta, dar profesorii îşi fac numărul, noi ne facem numărul şi vom vedea la final ce va ieşi. Asta e impresia mea acum. 
În prima oră de la cursul Introducere în etnografie, mi s-a distrus şi ultima idee că acest master va avea vreun interes pentru mine. În mare, dacă vrei să te intereseze vreun curs sau chiar masterul pe întreg, trebuie să te adaptezi şi să găseşti tu metode să îl faci interesant. Până acum e pe bază de foarte mult lingvism şi studiu al limbilor, nimic din ce am înţeles că a fost anii anteriori. La fel e foarte mult pe bază de sociologie, alt domeniu care nu prea mă interesează. Însă trebuie urmărit scopul final şi anume acela de a avea studii în Luxemburg, cerinţă fără de care nu te poţi integra pe deplin, în meseria mea, aici. 
Pe când încă mai puteam purta mânecă scurtă în Luxemburg. În spate e un corp al Universităţii Luxemburg. Universitatea e împărţită în trei facultăţi, iar fiecare facultate are alt sediu undeva în Luxemburg. Adică nu doar că nu sunt toate în acelaşi loc, ba sunt chiar în alte oraşe. Noroc că Luxemburgul e mic. Se lucrează la un sediu comun al acestor trei facultăţi, undeva în sudul Luxemburgului, într-o zonă ce cândva a fost industrială. Am văzut noul sediu şi pe lângă că este peste mână de Arlon, e şi foarte hidos. Eu învăţată cu Universitatea din Iaşi, sunt mai mult atrasă de actualele sedii, în clădiri cu istorie. Cea din spatele meu a funcţionat ca baracă, iar unul dintre profesori ne-a spus câte puţin despre istoria ei, legată în mare de Al Doilea Război Mondial. 
Masterul, până acum, mi se pare ușurel. Da avem obiecte unde trebuie să citim foarte mult, dar până acum nu mi s-a părut că ni s-a impus ceva. Probabil suntem la început. Masterul este însă în trei limbi, engleză, franceză şi germană şi dacă nu ies cu nimic din acest master, sper ca măcar să ies cu franceza vorbită la nivel conversațional şi germană măcar nivel B2. Ştiu că B2 e nivelul conversațional, dar pentru mine franceza e un chin. Aşa că deşi sunt acum B2 la franceză, eu tot nu deschid gura decât dacă chiar trebuie. Mi-am ales şi obiecte în franceză, tocmai pentru a fi forțată să vorbesc şi tot am găsit o metodă să o întorc pe engleză. Lupt eu cu mine şi sper să câştig. Deja la magazine nu mai e vreo problemă, cu vecinii nu e problemă, ba chiar am dat şi indicaţii în franceză de vreo 3 ori, la veterinar nu mai e o problemă. Sunt progrese. Mici, dar sunt.
În poza de mai sus e un exerciţiu de la prima oră de Etnografie. Ni s-au dat nişte cartonaşe pe care eram rugaţi să scriem ce credem noi că e etnografia. Eu am scris: popor, cultură, folclor. Răspunsul a fost unul ambiguu. E tot ce credem noi că e şi în acelaşi timp nu e nimic din ce credem noi că e. Ce îmi plac mie prostiile astea...
La un alt curs am fost rugați să poziționăm pe corpul nostru limbile pe care le vorbim. Unde credeţi că am pus franceza?
Tot ca parte din master, trebuie să participăm la diferite activități organizate de universitate. Aici era un târg de job-uri. A mai fost o conferință, vor mai fi excursii, cursuri de limbă. În mare, a învăţa în Luxemburg aduce cu sine o serie de avantaje. Cum ar fi abonament redus la tren. Redus e puţin spus, nesimțit de redus. Eu din păcate nu beneficiez de el pentru că eu locuiesc în Belgia şi deşi abonamentul mă ajută, taxa de graniță tot trebuie plătită şi e 4 euro pe zi. Apoi abonament la cantină, unde o masă poate costa şi doar 5 euro. Eu iarăşi nu mă bucur de acest avantaj pentru că am ore în general de la 4 când cantina e închisă sau de la 1. Atunci pot ajunge cu jumătate de oră înainte şi pot trece şi pe la cantină. Însă de obicei uit. Eu oricum plec cu o oră jumătate, dacă nu chiar două ore mai devreme de acasă, în funcţie de ce legături am cu Luxemburgul, aşa că prefer să gătesc ceva acasă, să stau cu Dea şi să nu profit de cantină. Cine ştie, poate de semestrul viitor.
Târgul de joburi de mai sus era organizat mai mult pentru absolvenți şi mai puţin pentru studenți. Oricum a fost bun că am aflat unde stau. Cu ce m-am ales de pe urma târgului? Cu multe pixuri şi cu acest taur din spumă albastră.
Un tablou de la sala de informatică cu două țestoase.
Uite, diferit de România, deşi cred că până acum şi în România s-a ajuns la aşa ceva, fiecare student are un cont şi o parolă şi cu ele poate accesa calculatoarele din universitate, are acces la un fel de platformă unde sunt ținute cursurile, are acces la o adresă de mail, are acces la wifi-ul universității, care e mai peste tot în Luxemburg şi la imprimante. Mie mi se pare dificil de adaptat, dar nu imposibil. Comunicarea cu profesorul se face prin acea platformă, iar comunicarea cu secretariatul se face pe mail. Mie mi se pare că tot trebuie să verific ceva în plus, uneori uit, dar în general mă descurc.
V-am zis că am fost la o conferință. Asta chiar era pe migrații şi la început chiar a vorbit ministrul luxemburghez ce se ocupă de acest domeniu. Nu ştiu sincer ce a rezolvat conferința, dar au fost doua zile în care am avut masă caldă la prânz, sucuri şi cafea la discreție, iar la final o excursie într-un orăşel de lângă Luxemburg. Totul pentru noi a fost gratuit. 
Ce vedeţi în poza de mai sus e o salată aranjată într-un borcan. Mi se pare simpatică ideea.  
Un exercițiu de la o altă clasă, unul dintre cursurile în franceză. 
Există nişte oameni de IT care sunt după uşa galbenă. Însă dacă cineva are vreo problemă cu unul dintre calculatoare, cu mailul, cu imprimantele sau cu orice legat de IT trebuie să comunice cu cei de la IT prin acele ecrane tactile. Nu mai este epoca în care băteai la ușă sau năvăleai pur şi simplu când ţi se strica calculatorul înainte de știri.  
V-am spus că la final există o scăpare. Ei bine, la fiecare obiect şi am înţeles că şi la finalul fiecărui semestru, profesorii şi masterul per ansamblu trebuie evaluați. Ni se dau astfel de chestionare în care putem să ne spunem păsurile. Şi am înţeles că se ține chiar cont de ce scriu studenții în acele chestionare. Eu una abia aştept. Sunt cursuri care sunt fix în plus, doar ca profesorul să mai aibă o normă, să mănânce şi el o pâine. Sunt cursuri care nu au nimic în legătură cu titlul cursului. Mi se pare o bună metodă ca ei să se îndrepte sau să se adapteze nevoilor studentului. Eu una până în acest moment mă simt păcălită. Una mi s-a vândut şi alta am în traistă. Sper ca astfel de chestionare chiar să rezolve problemele.
Uite că până la urmă v-am povestit şi care e treaba cu masterul în Luxemburg. E desigur părerea mea, pentru că ştiu oameni absolut încântați de tot ce se întâmplă în Luxemburg. Eu am rezerve, eu am trecut prin Irlanda. Da acolo învățământul superior te ustură, dar măcar ai ceea ce ai plătit. 
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

October 13, 2014

Luxemburg - Piaţa de nuci de la Vianden

Dragilor,

am fost la Piața de Nuci din Vianden. Cel mai prost organizat eveniment la care am participat de când sunt în Luxemburg. Orașul era închis (aşa am văzut că e obiceiul pe aici), parcarea era pe marginea drumului, dacă era, de la parcare se mergea pe jos prin pădure, prin noroi. Cică era și un drum, da nu am gps în cap asa ca m-am luat și eu după lume. Mă gândesc că evenimentul nu era organizat doar pentru localnici, care știau drumul și oricum ei nu aveau nevoie de parcare. Eveniment cu tradiție, dar angajat era un DJ care mixa Jay Z, aglomerație, multi oameni beți, fătuci care se dădeau pe o ciocolata, multă aglomeraţie şi îmbulzeală. În mare o porcărie. Şi pe deasupra a început să plouă, iar noi ne lăsasem umbrela în masina, pe deal.
Ziua a fost salvată de faptul că eram între prieteni şi că totuşi Viandenul e un orăşel pitoresc. Nu am cumpărat nuci, dar m-am ales cu o răceală. Când am ajuns înapoi la maşină puteam stoarce foarte ușor toate hainele de pe mine. Erau leoarcă :(
Din fericire, cu riscul de a strica aparatul foto, am făcut câteva poze pe ploaie care au ieşit bunicele. Asa se vede Viandenul de pe deal. De acolo am coborât pe jos printr-un fel de parc/pădure.
În schimb am vazut Castelul Vianden dintr-un alt unghi
Când a început mai tare ploaia mi-am scos baticul de la gât şi mi-am făcut un fel de turban. Cred că arătam de numa...
Castelul Vianden prin ploaie
La plecare, Alin s-a sacrificat şi s-a dus pe jos până la maşină şi apoi m-a pescuit şi pe mine de undeva din oraş. Cât l-am așteptat am intrat în vorbă cu nişte localnici care mi-au zis că organizare proastă ca anul ăsta nu au văzut în nici un an. Cică trebuiau să existe nişte autobuze care să facă legătura între parcări şi oraş. Nu existau. Cică de obicei vine o fanfară şi se cânta muzică tradiţională. Săracii oameni habar nu aveau cine e Jay Z şi de ce se aude repăreala aia de la sărbătoare. Mi-au zis că tradițional se bea lichior de nuci şi se mănâncă un fel de plăcinta cu nuci, brânză cu nuci şi pâine cu nuci. Ei uite asta mi-ar fi plăcut şi mie să gust. Noi am mâncat cârnați tradiţionali (foarte buni) cu pâine şi am băut Cola. Tot localnicii mi-au zis că există ceva ce am înţeles eu că ar fi "apă de nuci", un fel de preparat bio ce ajută la digestie, însă e posibil ei să fi vorbit tot de lichior şi să fi înţeles eu greşit. Tot de la ei am aflat că sărbătoarea este de prin 1930 şi se organizează în a două duminică a lunii octombrie.
Eu clar nu mai calc pe la nici o piaţa de nuci, însă îmi e ciudă că un eveniment tradițional s-a transformat într-unul ratat. Chiar aş fi vrut să mănânc pâine cu nuci. Mie la aia mi-a rămas gândul. Păcat!
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

October 12, 2014

Concert Fanfara Transilvania in Luxemburg

Dragilor,
long time no see, cum ar zice irlandezul :) Nu prea îmi place asta, dar sunt super ocupată şi blogul a căzut pe un loc secund. Încerc să scriu despre toate experiențele noi, dar scrisul se leagă greu. Am îmbătrânit. Asta tre sa fie :) Mi se pare enorm de mult ce trebuie să fac la şcoală şi asta îmi ocupă tot timpul. Săptămâna asta am avut de citit vreo 40 de pagini în engleză şi franceză de pe o zi pe alta. Nu aşa ni s-a dat, am avut la dispoziție vreo săptămână să le citim, problema e că eu mai am şi o viaţă pe lângă şcoală şi nu am citit cum trebuie tema, nu am mai verificat pe programul de învățare şi noroc că am colege bune care mi-au amintit. 
În fine. A trecut. Norocul meu e că citesc super repede, chiar şi în franceză. Am întârziat cu 45 de minute postarea temei, dar am fost boboc faţă de alții care au întârziat şi cu 11 ore. Nu ştiu de ce vă spun astea. Tocmai ce ziceam că nu îmi plac oamenii care se plâng. Îmi mai descarc şi eu sufletul. Era vorba aia că lucrurile se fac la timpul lor. E veche şi nu se mai aplică, dar tare bună era.
Acum pe bune. Concertul Fanfarei Transilvania în Luxemburg. Am aflat de el relativ târziu. La modul concertul era sâmbătă şi eu abia pe miercuri mi-am luat biletele. Însă nu îmi pare rău că le-am luat. A fost fantastic! Mi-a plăcut mult. E clar: sunt româncă. Sunt balcanică. Nu are cum să nu mă mişte muzica asta, mai ales că am ascultat astfel de muzică în adolescență, prin Goran Bregovic. Da aşa de bătrână sunt eu :)
Mi-am dat seama cu această ocazie că nu suntem foarte diferiți nici de croați şi sârbi. Erau acolo o grămadă şi am dansat împreuna, am şi cântat. Şi ce dacă era Transilvania, ritmurile erau balcanice. 
Apropo de Fanfara Transilvania. Mi se pare că aşa arată un PR bun. Mi se pare că avem cum să ne mândrim cu aşa ceva şi că cei care iau apărarea ţiganilor ar trebui să ducă politici agresive, dar să îndulcească situația cu astfel de manifestări. Pentru că ţiganii nu sunt doar hoți, cerșetori şi mai ştiu eu ce. Sunt printre ei şi elite şi artişti şi oameni învățați. La fel ca în orice etnie, rasă sau culoare. Nu e treaba mea să îi apăr, însă mi se pare că e drept să condamni ce e de condamnat şi să lauzi ce e de lăudat. Oamenii ăștia au concerte peste tot în Europa, au site, au pagină de fb. ținută la zi, se vedea că îşi fac bine treaba. Şi rezultatul s-a văzut în publicul de aseară care a cântat şi a jucat alături de ei. Nu e nici o diferență între alte concerte ale artiștilor luxemburghezi, de exemplu, şi concertul de aseară. Ba ar fi una. Noi românii am fost îndobitociți, am fost sub talpa comunistă o mie de ani. Aşa pare. Doar românii filfizoni stau prea drepți în Europa, restul parcă ar fi cu cușma în mână. Se bucură de la orice firmitură scăpată de vestici şi nu mi se pare normal. E o diferență de la cer la pământ între Gogol Bordelo care şi-a permis să spargă pe scenă sticle cu vin şi Fanfara Transilvania care a împărțit 5 sticle cu apă la 12 oameni. Le-am văzut şi pozele de pe fb. Mâncau toţi la o kebăbărie şi aveau poze din centru. Nu erau vedete, deşi ar fi avut tot dreptul să fie. 
Poate asta e problema. Cei care sunt nişte nimicuri se poartă ca regi şi cei cu adevărat de valoare lasă capul jos :(. E o realitate în ceea ce ne privește. O realitate care sper să se schimbe pe parcursul vieții mele.
Vă rog dacă nu înţelegeţi ce am scris nu săriți cu comentariile. Recitiți şi veţi înţelege.
Trebuie să spun că e al treilea concert la care mi se întâmplă. Cluburile din Luxemburg sunt pur şi simplu de pe altă lume. E a treia oară când ajung la timp, ba chiar înainte, şi concertul începe cu 2 ore întârziere. Aş veni şi eu cu două ore întârziere data viitoare, dar îmi e frică că pierd tot concertul. 
Aşa că am avut timp să fac poze şi la scenă şi să îmi fac eu poze.   
Noi am stat la etaj, cumva deasupra scenei. Însă deşi locația a fost bună e singura poză pe care am făcut-o. Semn că eram preocupată să cânt şi să dansez şi mai puţin cu pozele. Semn bun!
Horă balcanică în public 
Un prim plan. Omul cânta Mesecina 
Când am plecat un membru al fanfarei ieşise la ţigară. Ne-am pupat şi ne-am îmbrățișat, că doar români suntem şi ei meritau să fie lăudați şi felicitaţi. I-am furat şi o poză :)
La un moment dat m-am prins că aparatul meu foto şi filmează. Şi am făcut un filmuleț. Nu ştiu dacă se va vedea sau dacă se va încărca, dar l-am postat. Filmul se opreşte brusc, pentru că m-a apucat dansatul :)
A fost super fain! Mai vreau!
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

October 7, 2014

Luxemburg - Oktoberfest 2014

Dragilor,

ştiu că voi sunteţi deja familiarizați cu acest Oktoberfest, însă spre rușinea mea abia anul acesta am înţeles de fapt care e treaba. În mintea mea acest Oktoberfest era similar cu un festival al berii şi cum nu mă dau în vânt după bere, nici această manifestare nu era pe lista mea de preferințe. Recent am aflat că de fapt Oktoberfest e mai mult decât despre bere şi vreau să spun că mie mi-a plăcut mult.
Fac ce fac şi ajung în locuri unde aflu câte ceva despre folclor şi despre obiceiuri. Se pare că tot acest an se învârte în jurul acestor două chestiuni. Pentru că dragilor, eu tot la folclor am ajuns. Asta sunt, alta mama nu mai face :)
M-au impresionat costumele celor de acolo, am înţeles că sunt diferite în funcţie de regiuni, deşi ochiului neantrenat i se par a fi la fel. M-am bucurat să văd oameni dansând, oameni distrandu-se. Aproape ca berea a căzut pe un loc secundar.
La anu musai îmi cumpăr şi eu costum şi mă duc la Oktoberfest.
Trebuie să vă spun însă că distracţia cu Oktoberfest în Luxemburg e cam scumpă. 15 euro intrarea de om şi vreo 30 de euro ce am consumat pe acolo. Berea era 5 euro, în plus mai erau preparate tradiţionale. Însă pe mine nu m-a încântat nici berea şi nici mâncarea, dacă m-ar fi lăsat cineva doar să mă uit la oameni şi să le fac poze ar fi fost perfect. Oricum oamenii erau de treabă şi stăteau la poze. Şi încă o chestie, nu cred că toţi cei de acolo erau germani, aşa că am ajuns eu la concluzia că luxemburghezilor le place să se costumeze.
Vă las cu poze. Nu sunt multe şi nu sunt foarte reuşite. Promit ca la anu să mă documentez mai bine :)








Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca