Translate

July 25, 2016

Nou și vechi, obiecte cu întrebuințare

Dragilor,

să continuăm în nota asta a tradiționalului, dar azi am să vă povestesc de obiectele cu întrebuințare. Am pornit de la această poza:

Cred că am publicat-o și pe fb. În poză e o solniță și un parfum. Vedeți voi, omul de demult nu avea chestia asta cu bibelourile, cu decoratul casei, astea vin mult mai târziu, dar omul de demult avea un ochi pentru frumos. Știa să sculpteze, știa să fabrice obiecte de uz casnic, iar cu timpul a observat că obiectele uzuale puteau fi decorate și puteau la rândul lor să îi înfrumusețeze casa, aveau un dublu rol.

Așa s-au născut în primul rând ulcioarele, frumos și bogat decorate. Apoi în forme variate. Apoi a apărut sticla, apoi sticlele în forme variate. Și omul din vechime a devenit om modern, iar nevoile lui s-au schimbat.
Însă omul din vechime, dacă a fost deștept și-a păstrat ce era mai bun și mai pur, și-a păstrat esența, iar obiectele uzuale au devenit obiecte de decor, obiecte de cinstit și de plăcut privirii și de arătat „străinilor” care e esența lui. 
Mă gândesc că peste alte sute de ani, omul nou va descoperi sticluța de parfum din imagine și o va cinsti și prețui așa cum cinstim și prețuim noi ulcioarele și solnițele. Asta dacă nu cumva, omul actual e destul de înțelept încât să păstreze ce a moștenit de la omul de demult.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
P.S. Nu vă inflamați că am ilustrat articolul cu obiecte ungurești. Aveți mintea deschisă, că eu așa cred că sunt cititorii mei. Am ilustrat articolul cu obiecte ungurești pentru că sunt cele mai proaspete în memorie și pentru că timpul scurt nu îmi permite să bat internetul în căutarea unor obiecte similare românești.

July 22, 2016

Avem valori, dar nu le promovăm

Dragilor,

gata mi-am dereticat blogul, am șters pânzele de păianjen de prin colțuri și m-am pus pe scris. Am multe lucruri de recuperat, noroc ca am telefon cu memorie lungă și largă și că mă ajută pozele să vă povestesc tot ce am trăit în ultimele luni de când nu am mai dat pe aici.
Nu am uitat de unde am plecat, iar de departe nu sunt așa de înverșunată în lupta asta între ii „autentice” și iile „de artizanat” așa că în garderoba mea veți întâlni și unele și altele. Important e că știu să fac diferența
Așadar, ca să nu vă plictisesc am să pun multe poze. Dragilor, așa cum mă știți m-a apucat dragul de simbolurile autentice, de țărănisme cum le zic eu. Practic totdeauna m-a fascinat „lumea satului” pe care nu am experimentat-o de mică în vacanță la bunici, pentru că eu nu am avut bunici „la țară”. Fără să conștientizez în București am început să port bluze ce aduceau a ii, eram prezentă constant la târgurile de la Muzeul Satului sau Muzeul Țăranului, prin concedii mergeam prin toate cătunele, iar casa mi-o aranjam cu toate oalele de lut pe care le găseam în cale, toate carpetele și covorașele tradiționale. Asta nu mă face vreun expert, ci doar voiam să vă spun că fără ca măcar să bag de seamă mie îmi plăcea etnografia. Da etnografia din România, nu ce se înțelege prin etnografie pe aici.
Eu cu ii în toate momentele importante ale masterului, pentru că ia e o armură care îmi poartă noroc
Din această confuzie am ajuns să fac masterul în Luxemburg, crezând că îmi va deschide în cale o lume presărată cu piețe țărănești, cu excursii de cules folclor și toate cele. Nu a fost să fie așa, dar mi-a deschis alte porți și mi-am dat seama că asistând ca un străin, din afară la lumea asta a satului, am făcut etnografie pe model Occidental, fără ca măcar să știu ce fac. Am asistat, am observat și am punctat aici pe blog sau mai știu eu prin ce articole. Asta e în mare munca unui etnograf.

Viața m-a avantajat și din locul în care mă aflu pot călători simplu și mai ales ieftin peste tot prin Europa, pentru că deocamdată Europa mi se pare că îmi e cea mai la inimă. Și în călătoriile mele am avut ocazia să descopăr cum alte popoare își păstrează și își promovează cultura și datinile și obiceiurile străvechi, dar mai ales simbolurile.
Obiecte găsite în Piața Acoperită din Budapesta
Nu departe de noi, în Budapesta, am descoperit recent cât de atenți sunt ei la promovarea și conștientizarea tradițiilor. Până și în cel mai turistic și comercial loc din Budapesta, Piața Acoperită, poți găsi adevărate comori. Am fost surprinsă de mine, în primul rând, că deși ajung în Budapesta a 10-a oară sau poate chiar mai mult, abia acum am observat aceste mici izvoare.
Cum își păstrează și promovează ungurii tradițiile
Apoi am descoperit, nu departe de Vaci Utca, un magazin care se cheamă CraftArt. Dragilor, dacă vă pasionează meșteșugurile vechi, trebuie să îi treceți pragul. Este pur și simplu superb, iar vânzătoarea vă lasă să faceți poze, vă explică cu răbdare, vă răspunde la întrebări și nu vă lasă să plecați fără un mic suvenir.
Simboluri Letone găsite prin toată Riga
Asta în Budapesta, dar să vă zic de Riga (Letonia). Acolo am descoperit că oamenii sunt pricepuți în prelucrarea lemnului. Ce bijuterii din lemn, ce decorațiuni! mi-a rămas sufletul și jumătate din salariu acolo. Și nu înțelegeți din asta că sunt scumpe, dar am vrut așa de multe lucruri și am adus acasă așa de multe vederi și cărți și lucrușoare, de era să mai plătim și pentru o valiză suplimentară la aeroport.
Ie descoperită într-un magazin simpatic din București, aproape de Ateneul Român
Acum revenind la noi, știu că cel puțin în București mișcarea asta de întoarcere la origini, a înflorit de când am plecat eu. Știu că târgurile de la muzee sunt animate, lumea cumpără produse tradiționale, poartă și coase ii. E o încântare! Și e bine că e așa. E un prim pas, însă. Aș îndrăzni să spun că trebuie mai mult. Trebuie să ne promovăm cu astfel de produse și timid o facem. Nu știu acum dacă vizitator prin București fiind poți cumpăra vederi cu simbolurile Românești așa cum o poți face în Riga sau Budapesta, nu știu dacă plimbându-te prin țară, fără a ști exact unde să te duci, vei descoperi o ie autentică, nu știu dacă artiștii noștri olari știu să ajungă în calea străinilor, însă tare m-aș bucura să fie așa.
Ziua IEI sărbătorită în Luxembourg - ediția a 4-a
Eu voi fi pentru totdeauna ambasadorul României mele, României care nu deranjează, care nu scuipă, nu înjură și nu mănâncă semințe, României care îți cunoaște potențialul și care are ce arăta frumos lumii. Da, nu stau în România, dar sunt în primul rând româncă și apoi altceva. Poziția mea este una avantajoasă, pot să vorbesc, să promovez, dar și să compar, să descopăr și să aprofundez. Nu suntem singuri pe lumea asta, nu suntem unici, dar suntem cineva!

Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

July 10, 2016

Dor de viața simplă

Dragilor,

am lipsit de pe blog nepermis de mult și dacă ma luați la bani mărunți, nici nu știu sincer ce m-a împiedicat să scriu. Timp aș fi găsit, subiecte doldora...în fine.

Stăteam dimineață și răsfoiam facebookul. O fostă colegă s-a căsătorit, cei mai mulți foști colegi sunt la Summitul NATO, iar prietenii mei din zona ii/hand-made sunt la IA Mania, iar eu mi-am petrecut dimineața căutând pe net cum să îmi decontez o factură la dentist. Desigur e mult mai simplu să decontezi o factură, decât să transmiți de la un Summit, dar pentru mine alea sunt lucrurile simple.
Cei care ajungeți aici nici nu știți ce privilegiu aveți să puteți lucra în limba română, să aveți prieteni cu care să vă petreceți weekend-urile...

În România le luam ca pe ceva natural, veneau de la sine, colegii îmi deveneau prieteni, ce limbă e mai simplă decât limba ta? Aici totul e o luptă. Colegii sunt ok, dar nu i-aș numi prieteni. Ieșim la cafea sau ocazional în vreo seară, dar venim din lumi diferite. Conversațiile noastre se rezumă la lumea serviciului. Am rezonat cel mai bine cu o poloneză de 21 de ani și e uimitor cât de mult ne asemănăm. Nu știu sincer de ce ca țară nu urmăm exemplul Poloniei. Și ca mentalități și ca urme pe care comunismul le-a lăsat în noi și ca mod de gândire...chiar dacă ea e poloneză, crescută în Londra și educată la Oxford.

În schimb asta cu limba mă oftică cel mai tare. E greu. Parcă nici Engleza nu mai curge și sunt din ce în ce mai convinsă că limba e legată de cultură.

Nu știu dacă am pus pe fb., dar am terminat Masterul. V-am tot promis că am să vă scriu despre el și am să vă scriu cândva, dar acum e cu febra vacanțelor. L-am terminat fără să vreau aproape. Am avut un întreg semestru cam fără cursuri, dar în care trebuia să ne concentrăm pe lucrare. Așa că am scris în weekend-euri și în zilele libere. A fost extrem de dificil pentru că a trebuit să învăț cum să scriu, apoi să gândesc ce să scriu și abia în final să scriu. Din nou limba, dar și limbajul academic mi-au dat de furcă. Însă am terminat. Fără grabă, în ritmul meu, bucurându-mă și de viață în același timp, am scris la teză. E drept că vreo lună înainte nu am mai știut altceva și am avut noroc că și colegii de la job au fost ok și au preluat din responsabilitățile mele. Sunt ei altă nație decât români, dar sunt de treabă. Așa că în momentul în care proful mi-a zis că e posibil să termin lucrarea până la termenul limită (adică exact acum o lună) am dat zor și am terminat-o, deși nici prelungirea masterului până în februarie nu ar fi fost o tragedie.

Am avut un coordonator al tezei excelent, extrem de răbdător, Englez nativ, care mi-a corectat la virgula lucrarea. A fost mult mai stresant decât dacă alegeam un german sau un belgian sau chiar un luxemburghez, dar în mintea mea a meritat și cred că în final nu l-am dezamăgit și am și rămas în relații extrem de bune. Că vedeți voi, la mine nu era doar să scriu o lucrare bună, dar să nu îmi dezamăgesc coordonatorul, unul dintre numele importante în comunicarea interculturală și probabil cel mai bine pregătit profesor din tot masterul. Nu știu dacă voi face ceva în acest domeniu, dar dacă voi face îmi va fi extrem de folositor să îl am de partea mea. Sper că înțelegeți.

Ma uit pe blog și văd că am o mie de chestii să vă povestesc, dar toate la timpul lor. Voi sunteți bine?

Am revenit!
Raluca

P.S. Nu v-am zis nimic de Luna pentru că am mai scăpat câte o poză, două cu ea pe fb. Însă e bine, e veselă și se bucură zilnic de curte și de vară.