Luxembourg - Corona Times - Émaischen

 After what it feels like an year of lockdown, Easter is again here and it will be another lonely one as we are not allowed to travel, well not without a PCR test and a lot, but a lot of trouble, and we were not smart enough to make an effort to have our parents over (vaccinated and all, because at this Romania is doing very well and most if not all the people I still know there are vaccinated already). Granted, as we are Orthodox it does not feel like it is Easter, but we have the holiday. Weird, but do move on.

So a tradition very dear to my heart is Émaischen which happens on Easter Monday in a town called Nospelt and in later years on the streets surrounding the Marche-aux-Poissons area in Luxembourg city. It is a market selling clay whistles in the shape of birds called Péckvillcher. It is said that those little whistles were made by the potters in the Nospelt area after a day's work with the remaining clay from making pots or whatever the potters were making. More about this tradition and in well formulated ideas you can read here. 

For us, as I've told you we do not celebrate the Catholic Easter, Émaischen was a reason to move out of the house, meet our friends and enjoy a market. Well, in Corona Times this is not possible anymore, but the potters in Nospelt thought of ingenious ways to still sell their clay whistles. I've read you can order one online and drive in Nospelt to pick it up on Easter Monday, but also there is a Pop-up Store in the centre of Luxembourg, on Grand Rue nr. 40 where for two days, yesterday and today, you can go and pick up your Péckvillcher.

Why would I buy a dust collecting figurine I will never use, you ask? Because it is tradition and because we need to keep sane and because those potters need to make a living and because we need normal human interactions, we need the stories and if you have kids, because they will love to blow your brains out once they figured out how to use them.

Last year, Ilinca's first Easter, we were all over the place with a small child and a pandemic and the Péckvillcher were on our last brain cell, but this year that Ilinca is a bit bigger and we can communicate better it was great that in this pandemic way we still could have our Émaischen. We went to Grand Rue 40 and she picked her own clay whistle and I've picked one and we made it fun and the sellers were delighted to tell us more about the tradition and about the birds and about their craft. 

So if you read this on April 3rd, please go to Grand Rue 40 and buy a clay whistle. I think it brings good luck to hear it sing on Easter Monday.

As usual I am more active on Instagram @mademoiselle.ralu and Happy Easter, friends! 

Luxembourg - Dying Easter Eggs the Romanian way

In Romania we are mostly Orthodox Christians so this year we celebrate Easter a week later than the Catholics. That is why this Easter related post comes now and not a week ago. I will not go into detail, pointing out the exact day in which Romanians are dying their Easter Eggs, because of course there is a certain day. Here in Luxembourg we had the chance to learn how to dye our Easter Eggs the traditional way, because Sebastian Paic a well known Romanian ethnologist came to teach us. I will lead you through the whole (or most of the) process with pictures and at some point, God willing (:D), I will have a video from Sebastian's workshops. You will find it on my fb page, Dichisuri.ro.

When we dye (for the sake of it I will use the term write or colour, because the terms in Romanian are exactly that), SO when we write on the eggs we (of course) use a pen. It is basically a copper wire wrapped around a wooden stick. BUT don't go making one for yourself, because there is a secret behind the thickness of the copper wire.

Also when we write on the Easter Eggs we don't just draw meaningless symbols, everything has to have a sense. That particular egg is from a museum close to Luxembourg, in Brussels (if I remember correctly), at the end you will see my funny attempt to reproduce it.

Sebastian had, of course, eggs coloured by him on display, so we could get a better understanding of the whole process.

Besides a pen you will need beeswax which is kept warm by a lamp

We coloured white empty eggs. Why empty? Because they can now be kept as decorations, as souvenirs from a lovely afternoon.

When colouring you start with the coordinates of the egg, similar to the picture 

And then you start painting, first yellow

Then red and at the end black

The whole process is interesting, you have to think two steps ahead, and think in layers, because after each layer of paint, you cover the pattern you want to be left in that colour with beeswax.

These are the paints

And this is my final product, at least I understood the techniques. Keep an eye on my Instagram as I will most probably post there my eatable Easter Eggs. 

SO, there you have it, writing on Easter eggs the Romanian way! I hope you loved reading this post as much as I loved putting it together! ALSO, if you fancy keeping in contact with me, drop a line at Dichisuri.ro on Facebook.

Raluca

Buergbrennen Luxembourg 2018 - Just go Winter, already!

I feel as if I wrote about Buergbrennen too many times in my both working languages, Romanian and English. As expressing myself in writing in French might take a while, I will just write my impressions of the event and leave you with a tone of pictures and movies if I master the movie uploading tool of this blog without putting it on YouTube. If not, please go on my Instagram as I've highlighted one of my Insta Stories on my profile. 

This year, more than others I need a little bit of encouragement for passing the Winter. I don't know why, but this year, the lack of sun affected me and I've started counting the sunny days (since December 11th - 12 days of sun). Don't get me wrong, I don't mind the cold, I don't mind shovelling the snow early in the morning to get to my car, I don't even mind that the days are shorter, but the absence of sun is killing me. So much so that I've started taking vitamin D daily, prescribed by the doctor of course.

So you see, I need all the allies I could get, plus Buergbrennen was a chance to meet with friends and have a nice evening. Of course the white sky is back, but now I start noticing small signs of Spring and sun here and there, also February is almost over and in March the Spring should come. Enough of me whining, here are the photos:

If you liked this article or find it inspiring please do share it on social media and if you want to drop a line, you can find me at: Dichisuri.ro

Raluca

Belgium - Arlon Carnaval

Arlon Carnaval was actually a few weeks ago, but my busy schedule didn't allow me to focus on a proper post about it on the blog.

Here in this region once we burn winter the Carnival Season starts and we have carnivals in Germany, in Luxembourg and of course in Belgium. This year I managed to go only to the carnival in Arlon. It seems that every year that passes I am more busy or less interested in the "traditional" events in this region. I know four years ago I went to three carnivals, but this year I was glad I made it to the carnival in my town, cause for the past two years I missed it.

For Arlon, the carnival is one of the two or three major events that take place in a year, besides Maitrank and Christmas so it's a good reason to come and see it from Luxembourg. Most of the participants are small business associations or enterprises in the area, but there are participants that are more "traditional" than commercial.

There is the car of the Harlequins of Arlon an association of clowns, then some weird looking animals which are supposed to be "sangliers", boars, also an association based in Arlon. I don't know if these associations actually do something besides touring the carnivals in the region, but it was fun to watch them. Then there are the traditional Gilles. This year they were the highlight of the parade as they came in last. I didn't know much about them, except that they throw oranges sometimes at the crowd. The first year I came to Arlon I didn't pay attention and one of the oranges hit me in the head. Let me tell you that is not a pleasant experience. I've learned my lesson and now I pay attention to the oranges being thrown.

Another association I particularly waited for were the Arlon Giants. I like them because I assume they wear the traditional Belgian clothes and as I am interested in the traditional costumes of each country, I like taking pictures and finding more about that. As their name suggests there are three or maybe four giant dolls moved on wheels dressed in the traditional folk Belgian costumes and also the people that manipulate those dolls are wearing the traditional folk costumes.

Carnival is a season of laughter and joy and people are genuinely happy to come together and watch the procession. Children gather candy thrown by the participants of the cavalcade, adults enjoy a refreshment or two and everyone is happy.

If you like my article check my Facebook page, Dichisuri.ro.

Raluca

Buergbrennen Luxembourg - Saying good-bye to Winter in style!

We burned the winter exactly one month ago and it seems to have worked. For about two weeks we have sunny, warm weather and I even got my summer t-shirts out from the winter closet and started wearing them. I am still afraid and each morning I look circumspectly out the window to greet the sun, but up till now I saw it daily. Fingers crossed!

Now, what is with the burning cross, you ask? Well it's an old Luxembourgish tradition, coming back from the times when Luxembourgers were more preoccupied with working their lands than banking. Buergbrennen is celebrated on the first Sunday of the Lent, not just in Luxembourg, but also in Belgium and Germany. In the recent years over 75% of the small towns in Luxembourg are celebrating this tradition on the same day so no matter where you live in Luxembourg you are always close to a Buergbrennen.

Traditionally this Buergbrennen is a bonfire made in the shape of a man, I honestly couldn't find out where they came with the cross from, but in Bonnevoie neighbourhood in Luxembourg city this was Buergbrennen's shape. The burning of the Buergbrennen is preceded by a torch-lit procession from the nearby church to the place where they will burn the fire. It is believed that the fire will chase out the spirits of the cold season figuratively burning the winter away.

Last year, the day after we lit the bonfire in Luxembourg there was a week of snow and wind and cold weather, but this year, as I said, it seems to have worked. I guess you just have to believe it :)

If you like my article check my Facebook page, Dichisuri.ro.

Nou și vechi, obiecte cu întrebuințare

Dragilor,

să continuăm în nota asta a tradiționalului, dar azi am să vă povestesc de obiectele cu întrebuințare. Am pornit de la această poza:

Cred că am publicat-o și pe fb. În poză e o solniță și un parfum. Vedeți voi, omul de demult nu avea chestia asta cu bibelourile, cu decoratul casei, astea vin mult mai târziu, dar omul de demult avea un ochi pentru frumos. Știa să sculpteze, știa să fabrice obiecte de uz casnic, iar cu timpul a observat că obiectele uzuale puteau fi decorate și puteau la rândul lor să îi înfrumusețeze casa, aveau un dublu rol.

Așa s-au născut în primul rând ulcioarele, frumos și bogat decorate. Apoi în forme variate. Apoi a apărut sticla, apoi sticlele în forme variate. Și omul din vechime a devenit om modern, iar nevoile lui s-au schimbat.

Însă omul din vechime, dacă a fost deștept și-a păstrat ce era mai bun și mai pur, și-a păstrat esența, iar obiectele uzuale au devenit obiecte de decor, obiecte de cinstit și de plăcut privirii și de arătat „străinilor” care e esența lui. 

Mă gândesc că peste alte sute de ani, omul nou va descoperi sticluța de parfum din imagine și o va cinsti și prețui așa cum cinstim și prețuim noi ulcioarele și solnițele. Asta dacă nu cumva, omul actual e destul de înțelept încât să păstreze ce a moștenit de la omul de demult.

Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

P.S. Nu vă inflamați că am ilustrat articolul cu obiecte ungurești. Aveți mintea deschisă, că eu așa cred că sunt cititorii mei. Am ilustrat articolul cu obiecte ungurești pentru că sunt cele mai proaspete în memorie și pentru că timpul scurt nu îmi permite să bat internetul în căutarea unor obiecte similare românești.

Avem valori, dar nu le promovăm

Dragilor,

gata mi-am dereticat blogul, am șters pânzele de păianjen de prin colțuri și m-am pus pe scris. Am multe lucruri de recuperat, noroc ca am telefon cu memorie lungă și largă și că mă ajută pozele să vă povestesc tot ce am trăit în ultimele luni de când nu am mai dat pe aici.

Nu am uitat de unde am plecat, iar de departe nu sunt așa de înverșunată în lupta asta între ii „autentice” și iile „de artizanat” așa că în garderoba mea veți întâlni și unele și altele. Important e că știu să fac diferența

Așadar, ca să nu vă plictisesc am să pun multe poze. Dragilor, așa cum mă știți m-a apucat dragul de simbolurile autentice, de țărănisme cum le zic eu. Practic totdeauna m-a fascinat „lumea satului” pe care nu am experimentat-o de mică în vacanță la bunici, pentru că eu nu am avut bunici „la țară”. Fără să conștientizez în București am început să port bluze ce aduceau a ii, eram prezentă constant la târgurile de la Muzeul Satului sau Muzeul Țăranului, prin concedii mergeam prin toate cătunele, iar casa mi-o aranjam cu toate oalele de lut pe care le găseam în cale, toate carpetele și covorașele tradiționale. Asta nu mă face vreun expert, ci doar voiam să vă spun că fără ca măcar să bag de seamă mie îmi plăcea etnografia. Da etnografia din România, nu ce se înțelege prin etnografie pe aici.

Eu cu ii în toate momentele importante ale masterului, pentru că ia e o armură care îmi poartă noroc

Din această confuzie am ajuns să fac masterul în Luxemburg, crezând că îmi va deschide în cale o lume presărată cu piețe țărănești, cu excursii de cules folclor și toate cele. Nu a fost să fie așa, dar mi-a deschis alte porți și mi-am dat seama că asistând ca un străin, din afară la lumea asta a satului, am făcut etnografie pe model Occidental, fără ca măcar să știu ce fac. Am asistat, am observat și am punctat aici pe blog sau mai știu eu prin ce articole. Asta e în mare munca unui etnograf.

Viața m-a avantajat și din locul în care mă aflu pot călători simplu și mai ales ieftin peste tot prin Europa, pentru că deocamdată Europa mi se pare că îmi e cea mai la inimă. Și în călătoriile mele am avut ocazia să descopăr cum alte popoare își păstrează și își promovează cultura și datinile și obiceiurile străvechi, dar mai ales simbolurile.

Obiecte găsite în Piața Acoperită din Budapesta

Nu departe de noi, în Budapesta, am descoperit recent cât de atenți sunt ei la promovarea și conștientizarea tradițiilor. Până și în cel mai turistic și comercial loc din Budapesta, Piața Acoperită, poți găsi adevărate comori. Am fost surprinsă de mine, în primul rând, că deși ajung în Budapesta a 10-a oară sau poate chiar mai mult, abia acum am observat aceste mici izvoare.

Cum își păstrează și promovează ungurii tradițiile

Apoi am descoperit, nu departe de Vaci Utca, un magazin care se cheamă CraftArt. Dragilor, dacă vă pasionează meșteșugurile vechi, trebuie să îi treceți pragul. Este pur și simplu superb, iar vânzătoarea vă lasă să faceți poze, vă explică cu răbdare, vă răspunde la întrebări și nu vă lasă să plecați fără un mic suvenir.

Simboluri Letone găsite prin toată Riga

Asta în Budapesta, dar să vă zic de Riga (Letonia). Acolo am descoperit că oamenii sunt pricepuți în prelucrarea lemnului. Ce bijuterii din lemn, ce decorațiuni! mi-a rămas sufletul și jumătate din salariu acolo. Și nu înțelegeți din asta că sunt scumpe, dar am vrut așa de multe lucruri și am adus acasă așa de multe vederi și cărți și lucrușoare, de era să mai plătim și pentru o valiză suplimentară la aeroport.

Ie descoperită într-un magazin simpatic din București, aproape de Ateneul Român

Acum revenind la noi, știu că cel puțin în București mișcarea asta de întoarcere la origini, a înflorit de când am plecat eu. Știu că târgurile de la muzee sunt animate, lumea cumpără produse tradiționale, poartă și coase ii. E o încântare! Și e bine că e așa. E un prim pas, însă. Aș îndrăzni să spun că trebuie mai mult. Trebuie să ne promovăm cu astfel de produse și timid o facem. Nu știu acum dacă vizitator prin București fiind poți cumpăra vederi cu simbolurile Românești așa cum o poți face în Riga sau Budapesta, nu știu dacă plimbându-te prin țară, fără a ști exact unde să te duci, vei descoperi o ie autentică, nu știu dacă artiștii noștri olari știu să ajungă în calea străinilor, însă tare m-aș bucura să fie așa.

Ziua IEI sărbătorită în Luxembourg - ediția a 4-a

Eu voi fi pentru totdeauna ambasadorul României mele, României care nu deranjează, care nu scuipă, nu înjură și nu mănâncă semințe, României care îți cunoaște potențialul și care are ce arăta frumos lumii. Da, nu stau în România, dar sunt în primul rând româncă și apoi altceva. Poziția mea este una avantajoasă, pot să vorbesc, să promovez, dar și să compar, să descopăr și să aprofundez. Nu suntem singuri pe lumea asta, nu suntem unici, dar suntem cineva!

Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca