Irlanda e o altă lume, cu totul altă lume

Ieri m-am plimbat singură prin oraş. Nu e mare lucru, de obicei mă plimb singură, am magazine preferate, am străzi preferate, iar dacă trebuie să mai şi cumpăr ceva mă uită Dumnezeu în oraş. Aşa şi ieri am zis că stau doar două ore şi am venit în patru.
Doar că Dublinul e din altă poveste, o poveste care deocamdată îmi place. Mă las purtată de hoardele de turişti de pe O'Connol, trec Liffey şi merg spre Grafton, o cotesc pe Stuffoc şi ajung la Market. Casc gura, îmi iau un pateu şi mă uit în jur. Fac şi poze când am chef sau am aparatul la mine.
Dar Dublinul e din altă poveste. Încet încep să nu îmi mai păzesc geanta, deşi sunt româncă şi ăsta mi-i instinctul. Încet încep să mă uit în dreapta prima dată când traversez strada. Încet încep să zâmbesc la oameni şi ei îmi zâmbesc mie, de fapt cred că ei zâmbesc primii. Încet încep să vorbesc şi când îi văd că nu mă corectează şi mă mai şi înţeleg, vorbesc şi mai mult. Încet începe să îmi placă, Dublinul şi Irlanda şi deşi tentaţiile sunt mari de a mă integra printre români îmi place între dublinezi, în cartierul meu posh, cu promenada mea, despre care primesc veşti săptămânal, cu Tesco pentru a cărui vizită mă pregătesc emoţional o săptămână întreagă.
E fain Dublinul. Acum parcă e mai fain decât mi-aş fi dorit să fie. Din Bucureşti aş fi plecat a doua zi, Dublinul vreau să îl mai descopăr. Şi vine Crăciunul şi s-au instalat beculeţe, fără ceremonii şi fără primari, fără risipă (sunt aceleaşi de vreo 3 ani), fără tam-tam, dar pentru mine totul e nou şi frumos. Sper să nu mă plictisesc vreodata...
Raluca