Translate

March 21, 2012

În spatele Festivalului Sfântului Patrick - Concluzii

 A trecut şi Sfântul Patrick şi Parada şi tot şi cică ar trebui să fi rămas cu ceva după toată experiența asta pe lângă cele aproape o mie de poze. Păi primul lucru, mi-a mai revenit încrederea în mine. Fie ce-o fi ştiu că pot să fac lucruri de care habar nu aveam înainte de acest festival. Ştiu să coordonez lumea şi spre deosebire de alte dăți trasez sarcini şi nu doar când văd că treaba nu merge, mă apuc să o fac eu. Ştiu să mă fac plăcută, chiar şi după două ore de tremurat în frig şi cu picioarele scândură de durere. Ştiu să anim populația şi mă descurc în situaţii de criză, când engleza nu e limba mea nativă şi trebuie să scot glume în engleză. Rezist la frig şi la stat în picioare şi la ţinut steaguri. Ştiu sună ca un CV prost scris, dar sunt calităţi pe care nu credeam să le am acum o săptămână. Apoi nu fug de muncă şi cel mai important mă descurc foarte bine în engleză, iar pentru cineva care are încrederea de sine foarte scăzută, ăsta e un lucru bun. Mă înţeleg bine şi cu irlandezii care stâlcesc engleza şi cu indienii şi cu spaniolii şi cu francezii.
Cam asta e. M-am pus în situaţii necunoscute mie şi uite că nu am murit, ba mai mult am descoperit că sunt oameni care o duc mult mai rău decât mine, am cunoscut voluntari care erau şomeri de 4 ani şi care trăiau cu 20 de euro două săptămâni şi care se bucurau la un mic dejun gratis, la o cafea gratis sau la un tricou sau orice altceva. Am descoperit voluntari cu copii care fac asta din pasiune. Am descoperit patroni de companii care fac voluntariat pentru a nu uita de unde au plecat. Am descoperit studenți care nu freacă pub-urile ci încearcă să îşi facă o mică experienţă în orice. Am inţeles şi eu care e treaba cu voluntariatul ăsta şi după experiența Total am înţeles că oamenii din Irlanda nu pot fi niciodată răi la nivelul românilor.
Am descoperit că deşi eu am o părere foarte proastă despre români, ceilalți nu o au, ba chiar îşi doresc să vină în România să viziteze, să urce munţii şi să se bucure de soare într-o ţară pe care şi-o pot permite.  Le-am explicat bucuroasă tuturor care e treaba cu România şi cred sincer că măcar unul sau doi deja se gândesc la o vacanță în România.
Poate cel mai mult mă bucur că am interacționat cu oamenii. Ştiu având în vedere profesia mea veți spune că sunt vreo tupeistă sau ceva, dar nu sunt. Ba chiar aş putea spune că sunt introvertită. Ei eu să mă duc la cineva într-un pub să îl salut era ceva de nefăcut pentru Raluca de dinainte de Festival. Şi uite că totuşi, ieri la petrecerea voluntarilor asta am făcut. M-am băgat în seamă şi nu cred că am purtat conversații doar din politeţe ci şi pentru că aveam ceva de spus. Irlandezii sunt nişte oameni foarte comunicativi şi manifestă un real interes pentru tot ce e nou, de aceea nu m-am simţit prost când am povestit de viaţa mea aici, de blog, de Dea, de România, despre orice.
Şi la final am să las o chestie comică: am mâncat cipsuri cu trifoi. În Irlanda trifoiul se pune în alimente ca şi condiment. Am aflat ieri şi am cercetat azi. Nu e prea tare? să îţi poţi mânca planta naţională? inventivi irlandezii ăştia :)
Pozele sunt de la Petrecerea Voluntarilor de pe 19 martie, unde am purtat rochie :). Acum tot ce mai am de făcut e să prind curaj să dezbrac haina groasă şi lungă de iarnă şi să trec la ceva primăvăratec şi asta e.
Raluca
P.S. Voluntariatul în Irlanda este o chestie la îndemâna tuturor, nu a fost vreun privilegiu că am fost voluntar. Şi cei care stau în Irlanda sau doar o vizitează pot căuta pe net locuri unde pot face voluntariat. Despre un alt voluntariat sper să vă pot povesti cât mai repede, cu poze şi tot ce vreţi. Să îmi ţineţi pumnii :)

2 comments:

Vulpita said...

Ma bucur ca ti-a priit experienta cu voluntariatul!
Cu increderea in sine cred ca te intelg foarte bine, si eu am momente cand gradul de incredere in mine scade la cote de avarie. Important este sa nu te dai batuta si sa valorifici toate punctele tale tari (de care, din cate am observat eu, nu duci lipsa) si sa nu uiti ca toti oamenii au momente bune si meomente mai putin bune!
Rochita iti sta superb (imi place cum ai accesorizat-o)iar in poza cu Alin sunteti minunati!

Raluk said...

Multumesc mult. Nu prea port rochite pentru ca ma simt mai bine in pantaloni, dar daca vad o rochie frumoasa mi-o cumpar si o port cu proxima ocazie. Asa si pe asta, e relativ simpla, da combinatia de gri cu rosu imi place anul asta, nu stiu nici eu de ce.
Cerceii sunt din fetru si ii am din Romania, la fel si pantofii.
Nu stiu daca stii, dar orice om plecat de la el de acasa trece prin tot felul de stari si isi pune tot felul de intrebari. Eu am zile si saptamani mai bune si am zile cand imi pica toata lumea in cap, desi multumesc lui Dumnezeu suntem cu totii sanatosi, ca asta e cel mai important.
Cand am terminat treaba la festival ma simteam din nou puternica, dar a fost nevoie de niste cuvinte urate si iar m-am depresat. Acum iar imi e bine si imi vad de proiectele mele. Sper sa ma tina starea asta si sa apuc sa le povestesc pe blog, pentru ca sunt super :)

There was an error in this gadget