Translate

February 28, 2012

Ruşii şi românii nu sunt chiar atât de diferiţi

După 1989, adică după Revoluţie am observat că dacă spui că ne asemănăm cu rușii faci o blasfemie sau ceva. Toţi vrem în vest şi ca om care stă în vest de ceva vreme, aflaţi că vestul nu e mare lucru. Da sunt mai civilizaţi, nu se îmbulzesc în autobuz, nu au câini vagabonzi şi nici nu se stă la coadă la ghișee deservite de femei nefutute, dar în rest au tot ce avem şi noi în România şi uneori chiar mai puţin.
În schimb, în vest, la vest de România, în Irlanda, în Dublin sunt mulţi ruşi. Am învăţat să îi deosebesc de polonezi şi zic eu că sunt o groază. Poate la fel de mulţi ca şi românii. Şi de obicei în autobuz am timp să îi analizez şi ştiţi ceva? dacă iei un român, un rus şi un francez, românul seamănă cu rusul mai bine decât cu francezul. Nu ştiu să pun exact punctul pe i, dar trăsăturile sunt comune, femeile sunt frumoase, accentul pus pe cuvinte este acelaşi, chiar şi gesturile.
Asta am descoperit eu de când am ajuns în Dublin şi tot de când sunt în Dublin îmi doresc să vizitez Rusia. Aici zborurile Dublin - Moscova sunt mai ieftine decât Bucureşti - Moscova, deşi teoretic distanţa este mai mare...
Ei şi în această dimineața, colega rusoaică a lui Alin, cu care m-am împrietenit inclusiv pe facebook, a pus acest link: Zece lucruri pe care să nu le spui sau să nu le faci în Rusia. Pentru că vreau să ajung acolo am deschis şi am citit. Şi ştiţi ceva? aceleaşi 10 lucruri se aplică şi în România.
Să le luăm pe rând.

1. Să nu vii într-o vizită cu mâna goală. Eu una am chestia asta, adică măcar băutura o aducem noi, iar dacă mergem prima dată în casa cuiva, clar cadoul este mai substanțial. Acum nu e cadou la propriu, adică nu aducem tablouri sau vaze sau mai ştiu eu ce, o cutie de bomboane sau ceva asemănător.

2. Nu intra încălțat în casa cuiva. La mine în casă nu s-a aplicat niciodată pentru că în acest caz trebuie să furnizezi papuci sau oamenii să stea stingheriți în picioarele goale. Plus că de când o avem pe Dea pot da cu aspiratorul din 5 în 5 minute, tot e păr pe jos. Şi cum nici mie nu îmi place să fiu descălțată când mă duc în vizită, aplic aceeași regulă şi în casa mea. Însă practica asta am întâlnit-o des în casele românilor şi chiar a tinerilor. Nu condamn, fiecare îşi impune regulile în casa lui, spun doar că semănăm cu ruşii...

3. Nu fă glume pe seama părinţilor. Rușii sunt politicaly incorect, adică în casa lor poţi râde despre oricine şi orice, numai că atunci când vine vorba despre părinti se impun nişte limite. Nu că aş fi eu vreo glumeață, dar tendinţa am observat-o şi în România.

4. Nu spune "Na Zdorov'ye!" când ciocnești un pahar. Punctul acesta e poate singurul ce are legătură fix cu ruşii şi mai puţin cu românii, deşi şi noi avem treburile astea. În Moldova noi spuneam Noroc, în schimb în Bucureşti se zice Sănătate, iar când zici Noroc întorci câteva priviri... Poate datorită iubirii eterne pe care o poartă bucureștenii, moldovenilor :)

5. Nu lua chiar cămaşa de pe om. Adică ruşii sunt foarte darnici. Este posibil ca aflat într-o vizită să admiri un obiect din casă, iar proprietarul să ţi-l ofere. Politicos este să refuzi. Şi printre prietenele mele am astfel de oameni darnici, eu recunosc nu sunt darnică, ba dimpotrivă.

6. Nu umbla îmbrăcat nepotrivit. Cred că asta e mai degrabă sensul. Am prietene care se îmbracă frumos şi se machiază şi ca să ducă gunoiul, în schimb şi eu am în sânge chestia asta că la teatru, la vreo ocazie sau chiar la restaurant nu te duci în hainele de la serviciu. Bine acum în restaurante vezi femei îmbrăcate office mai tot timpul, dar ştiţi la ce mă refer. Ei am observat că vesticii nu prea se preocupă cu îmbrăcămintea. Am văzut şi pe stradă, tricouri rupte, decolorate, haine care nu se potrivesc, iar dacă irlandezele care umblă cu balerini în miezul iernii sau irlandezele în pijamale în supermarket nu stau mărturie acestui fapt, ce o mai sta?

7. Nu te aştepta să plătiţi în mod egal. Am descoperit şi eu chestia asta când am început să am întâlniri. Deşi eu mi-am plătit totdeauna partea mea, ştiu fete care chiar plecau fără bani de acasă pentru că nu se aşteptau să plătească. Am auzit expresia: 'El m-a invitat' de mi-a stat în gât o perioadă şi ca să fiu altfel, chiar insistam să îmi plătesc consumația. Şi acum dacă mă întâlnesc cu cineva în oraş, plătesc partea mea. Şi atunci şi acum consider că mă îndatorez cumva, deşi ştiu că sunt cu capul la faza asta. Dar da, româncele ca şi rusoaicele se așteaptă să nu trebuiască să scoată bani, dacă sunt invitate la masă.

8. Nu lăsa femeile să care greutăți. Asta o am chiar şi eu. Nu ştiu de ce mă aştept ca Alin să care sacoşele mai grele, deşi forţa ar fi aceeaşi. Aici toţi cară sacoşe şi nu ai să vezi femeia mergând în faţă, iar bărbatul cocârjat de sacoşe în spate. Bine nu vă închipuiţi că îl chinui eu pe Alin, car şi eu, dar dacă e doar o sacoşă mi se pare firesc să o care el. Aici dacă sunt cumpărăturile femeii, de multe ori şi le cară singură, iar bărbatul merge cu mâinile în buzunar.

9. Oferă locurile bătrânilor în mijloacele de transpot în comun. Vă rog, trebuie să recunoașteți că pe asta o avem, ba chiar s-a ajuns în aşa hal că bătrânii cer să li se dea locul. Am văzut cazuri de bătrâni care se aşteptau de la vreo gravidă la un astfel de gest. În Bucureşti chestia asta e dusă la extrem, iar bătălia pe locuri este acerbă la urcarea în mijlocul de transport în comun. În Dublin nu pleacă autobuzul dacă sunt prea mulţi oameni în picioare. De obicei pot sta maximum 4, iar sus nu se stă în picioare deloc. Însă mi-a zis chiar Alin că într-un autobuz s-a ridicat să ofere locul unei bătrâne, iar aceasta a protestat. Şi am întâlnit şi eu cazuri de bătrâni care preferau să stea în picioare, pentru că mergeau o staţie sau doua, decât să ocupe un loc.

10. Nu râgâi în public. Bine nici pe celălalt capăt nu ar trebui să iasă nimic în public. Am observat în Dublin că irlandezii nu se sfiesc să râgâie sau chiar mai mult în public pe principiul ce e omenesc nu e ruşinos. Chiar sâmbătă am întâlnit un caz în autobuz, zgomotos şi puturos, iar eu şi Alin ne uitam disperați în jur, în timp ce autorul zâmbea satisfăcut. Ne era ruşine, de ruşinea lui, în schimb el nu avea nici o ruşine. Pe asta clar o avem, în schimb vesticii nu o au.

Cam astea sunt cele 10 chestii. Protestați cât vreţi, eu zic că unele ţin de buna creştere şi de cei 7 ani de acasă, să nu umbli pe stradă îmbrăcat în haine murdare sau rupte şi să nu râgâi sau mai rău în public mi se par de bun simţ. Ar trebui să le aibă toată lumea, eu aşa consider. Restul sunt lucruri de care încercăm să scăpăm odată cu apropierea de vest. O fi bine, o fi rău?
Raluca

Să comentăm rochiile

Dacă în ceea ce priveşte filmele îmi declar incompetenţa, la criticat suntem buni cu toţii, mai ales eu. Aşa că ştiu că Ceremonia Oscarurilor nu e despre rochii, ştiu că e jalnic să scrii despre aşa ceva, tu blog care nu te vrei de fashion sau de style sau alte lăbării care se poartă prin online-ul românesc, da am spus că am pierdut o noapte degeaba cu Oscarurile astea, măcar aici să îmi scot pârleala.
De la început trebuie să spun că rochiile sau ţinutele, dacă e să analizăm per ansamblu, adică şi bijuterii, genţi, pantofi, nu m-au dat pe spate, ba chiar cred că se potriveau la altfel de evenimente şi că le-a lipsit strălucirea.
Glenn Close - eu pe femeia asta am să o văd toată viaţa Cruela din 101 Dalmaţieni şi săraca femeie a făcut roluri magistrale...
Rochia îmi place cât de cât, e decentă şi acoperit probabil braţele lăsate, e o apariţie în regulă după standardele mele, ba mai mult eu tot speram să ia ea Oscarul pentru cea mai bună actriţă într-un rol feminin. 
Îmi plac cerceii.
L-a luat Meryl Streep care mi se pare aici niţel deplasată. Rochia nu prea se potrivește vârstei şi nici evenimentului. Poate pentru că e aurie o fi de seară, da sincer dacă ai fi nominalizată la Oscar, cu mari şanse să iei statueta, ţi-ai dori să fii imortalizată într-o astfel de rochie?
Îmi plac cerceii, nu îmi place geanta.
 Acum două rochii care mi-au plăcut, au fost purtate de Sandra Bullock
şi Gwyneth Paltrow. Simple şi de efect. Nu sunt aurii sau argintii, nu au paiete, nu sunt din tafta, mătase sau catifea, dar sunt totuşi frumoase şi de seară. Nu îmi place geanta Sandrei şi nu cred că se potriveşte, în schimb îmi place brăţara lui Gwyneth, deşi nu aş putea să port astfel de brăţări.
 Rochia lui Natalie Portman îmi place destul de mult, da bulinele şi materialul, nu o fac să fie o rochie de Oscar. De un bal de caritate...poate, da mai simplu de un bal de împlinire a 20 de ani de la ceva... Oricum nu de Oscar.
Nici geanta nu e o alegere inspirată.
Ținuta lui Penelope Cruz, nu mi-a displăcut. Îmi place în schimb culoarea, mult de tot, sper ca pantofii să nu fie din ăia cu degetele pe afară, iar plicul îmi place că e fix culoarea rochiei sau poate aşa mi se pare mie, din poză.
Maria Menounos trebuie să spun că  poartă o rochie semnată de un designer român, Maria Lucia  Hohan. Din faţă îmi place, în schimb pe laterale e un pic cam goală. Nu e gustul meu, dar rochia este frumoasă şi uite că aşa am ajuns şi noi românii la Ceremonia de decernare a Oscarurilor :) 
Închei cu dezastrele, deşi privind acum pozele nu mai par chiar aşa de mari ca noaptea la ceremonie. Da rochia lui Jennifer Lopez e o alegere nefericită, iar când mergea o făcea să pară de 120 de kg sau poate alăturarea cu Cameron Diaz care avea o rochie (ştearsă) aproximativ aceeași culoare, dar aia fiind slabă o scotea pe asta grasă...nu îmi dau seama.
Oricum de la o vârstă şi după doi gemeni alăptați, poate decolteul trebuia niţel mai puţin adâncit...e părerea mea :) 
Şi din poze nici rochia Angelinei Jolie nu mi se pare o catastrofă, în schimb piciorul osos e dezgustător. O fi plătit-o cineva să stea în poziţia aia...la duzina de copii cred şi eu că are nevoie de bani şi face orice. Sunt rea, ştiu. Nu are nevoie Angelina de bani, da totuşi nu are şi ea un consultant sau ceva care să o fi sunat să îi spună să îşi bage picioarele înapoi în fustă??
Sau poate se crede sexy pepsi...cine ştie?
 Asta e. Am făcut-o şi pe asta. Am comentat rochiile. Sunt sigură că fashonistele au păreri diferite şi ce am zis eu că arată bine în capul lor arată rău şi invers. Din fericire nu am fashoniste înrăite printre cititoare :) Următorul pas Bine sau Rău îmbrăcați la Libertatea :)) Doamne Fereşte
Raluca

February 27, 2012

Oscar 2012

Nu am rezistat niciodată să mă uit la Oscaruri, în cei mai mulţi ani nici nu ştiam cine transmite ceremonia şi apoi oricum aflam dimineaţă fie că trebuia să fac o relatare fie că citeam introducerea unei relatări şi deci eram în temă.
Apoi nu mă dau pe spate filmele de Oscar, de obicei văd filme mult mai bune care nici nu sunt nominalizate sau poate gusturile mele în materie de filme nu sunt de Oscar.
Din păcate în ultimii ani e mai important ce se poartă pe covorul roşu, decât ceremonia în sine, iar cine va lua Oscarul la o anumită categorie e deja ştiut de săptămâni întregi.
Anul acesta am văzut cam 10% din filmele de la Oscar, dar pentru că am găsit un canal TV care transmitea ceremonia m-am uitat.
Sincer nu e mare scofală, eu una mi-am amintit de spectacolele TVR din anii 90, aurite, cu lume zâmbitoare din complezenţă, cu câştigători cunoscuţi sau intuiți. O mare varză prezentată ca fiind diamant.
Nu am văzut covorul roşu ci doar ceremonia, unde Jennifer Lopez a avut o rochie care o dezavantaja total şi unde Angelina Jolie îşi scotea un picior osos din rochia neagră, ce o face să pară ca o scândură. Era machiată, dar îmbătrânită şi scofâlcită şi nimic nu mai aducea cu Lara Croft. Probabil că şi un pic de carne pe alocuri e bine totuşi să ai.
În rest că a câştigat Meryl Streep, deşi filmul ei nu a câştigat mai nimic, nu cred că e o noutate. Că a câștigat Artistul, iarăşi nu e o noutate, pentru că e un film aparte, pentru că a stârnit critici şi pentru că restul mie mi se păreau o concurentă doar de formă.
Că a câştigat actorul din Artistul mi se pare o prostie, erau alti actori mai buni nominalizaţi şi nu mă refer aici la Geroge Clooney pe care după ER eu una nu l-am mai văzut în nici un rol care să i se potrivească.
Că Bridemates a ajuns la Oscar mi se pare o mare realizare, că e un filmuleţ de genul Marea Mahmureală, o comedioară uşoară, fără cine ştie ce joc actoricesc.
Rango? la cel mai bun film animat? cred că juriul nu a văzut restul filmelor, altfel nu îmi explic cum, Puss in boots, nimic?
Mă bucur pentru Christopher Plummer, primul Oscar la 82 de ani. Bine că nu au aşteptat să îl premieze post-mortem.
În rest Hugo la multe categorii, nici un premiu mare şi The Help, lăudat şi para lăudat, nu l-am văzut cred că tocmai din acest motiv, care a luat doar actriţă în rol secundar.
Da totuși Iron Lady la machiaj faţă de Albert Nobs sau Harry Potter? Câștigătorul a spus că a transformat-o greu pe Maryl Streep in Iron Lady...what? Pai Glen Close era transformată în bărbat, ca să nu mai spun de transformările din Harry Potter...
Marii perdanți? Nu cred să fie având în vedere că pe toţi îi aşteptau în culise cadouri în valoare de 30.000 de euro.
Restul premiilor aici.
Raluca

February 26, 2012

Barcelona - Spania - Sfaturi, Preţuri, Comentarii...

M-am uitat în urmă la postările de prin alte locuri şi am realizat că abia în ultimii ani am scris câte o astfel de postare, despre Viena-Bratislava-Praga, Dublin, Veliko Tranovo şi Veneţia-Siena-Florenţa. Despre Londra, Istanbul, Madrid, Budapesta nimic de acest fel. Aia e. Mi-ar fi plăcut şi mie să fi scris, să mă uit acum să văd cât am dat pe bilete sau să îmi reamintesc. Nu m-a dus capul.
În fine, despre Barcelona cred că v-am făcut deja capul calendar, dar nu mă pot abține. Este unul din orașele mele favorite, alături de Istanbul. Şi deşi am zis că mă voi întoarce (şi mă voi întoarce), cred că prima plecare în Spania va fi la Alhambra în sud. Am văzut postări de acolo şi e superb. Şi apoi dacă planuri nu ne facem ce ne mai rămâne?
Înainte de a începe trebuie să îi mulțumesc Iuliei. Dacă nu era ea Barcelona ar fi fost mult mai anostă. Ea este cea care mi-a făcut poze, cu ea am vizitat toate muzeele, mi-a descâlcit ițele metroului, de în ultima zi am putut să mă plimb singură, ea mi-a explicat cum să ajung la aeroport, ea mi-a dat ponturi despre reducerile la transport de care puteam beneficia şi cel mai important ea a fost gazda de nota 10 alături de Molly.
Am să încep cu preţurile, pentru că văd că asta preocupă pe toţi cei care ajung la astfel de postări.
Eu pe avion am dat 100 de euro. Am mers cu AirLingus din Dublin, dar am înţeles că şi Eliza cu Wizz Air din Bucureşti a dat tot cam pe acolo. AirLingus este companie irlandeză, care nu e chiar low cost, compania irlandeză low cost este Ryan Air. Eu abia aşteptam să merg altundeva decât în România să văd dacă şi ceilalţi se comportă la fel, adică se ridică prea devreme, trag bagajele peste capul tău, ţipă, urlă, copchii prosti în avion...românisme. Ei bine între Dublin şi Barcelona nu am văzut aşa ceva. A fost într-adevăr un copil, singurul, chiar în rând cu mine, dar a fost liniştit rapid pentru că cineva a făcut reclamaţii. Deci copii urlători, nu am avut. Spaniolii sunt un fel de români, adică şi ei nerăbdători să ajungă acasă, dar până nu s-a pus semnalul de centură, pe bune dacă s-a ridicat vreunul. Nu mai spun că şi-au scos bagajele destul de repede şi au ieşti şi nu am văzut telefoane deschise decât în autobuzul care ne ducea de la avion la terminal. Deci ca românii, doar că mai civilizaţi. La întoarcere nu mai zic, irlandezii oricum respectă regulile şi în plus eram doar 29 într-un avion de cel puţin 100, aşa că din nou nu am avut neplăceri, ba chiar la întoarcere am ațipit şi am pierdut masa aşa că m-am trezit doar cu o brioşă pe masa de lângă mine. Când m-am trezit un tip, ajutor de bord, mi-a făcut semn că e a mea şi m-a întrebat dacă vreau şi apă.
Deci avionul 100 de euro, cumpărat cu aproximativ 3 luni înainte.
De la aeroport m-a pescuit Iulia şi tot ea s-a descurcat cu trenul. Avea un card din acela T10 despre care am văzut mai multe sfaturi pe diferite bloguri. Numai că nouă, trei, T10 ne ajungea cam o singură zi, aşa că ne-am luat T70 pe care am dat cam 52 de euro. E un card cu 70 de călătorii ce pot fi făcute pe perioada unei luni, 30 de zile. Noi l-am folosit şi în metrou şi în autobuz şi în tramvai, deci cred că merge pe toate mijloacele de transport în comun.
De la aeroport am înțeles că este şi un autobuz ce te duce în Piaţa Catalunya şi care costă 5.3 euro.
Intrările la muzee le-am plătit întregi. Există un Barcelona Card, dar am zis eu că nu voi vizita chiar atâtea muzee cât să merite investiția. Apoi reduceri la muzee poţi avea dacă îţi cumperi un bilet la autobuzul turistic. Numai că la nici unul din acestea nu am văzut reduceri la cele două case ale lui Antoni Gaudi şi deci nu m-au inspirat. Când am ajuns acasă am citit că ar fi fost reduceri şi la acestea două, eu nu mi-am luat.
Intrările au costat aşa:
Casa Batllo - 18.15 euro
Casa Mia - La Pedrera - 15 euro
Sagrada Familia - 16 euro, 13 intrarea + 3 turnul
Palatul Guell - 10 euro - gratis în prima duminică din lună
Parcul Guell - gratis
Casa Gaudi din Parcul Guell- 5.5 euro
Poble Espanyol - 9.5 euro - gratis cu legitimaţia de presă
Muzeul ciocolatei - 4.3 euro
Acoperiş Arenas - 1 euro, lift
Pentru că am fost în februarie nu am prins foarte mulţi turişti şi deci nu prea am stat la cozi la intrările în muzee. Singura coadă mai consistentă a fost la Palatul Guell, unde aveam intrarea la o anumită oră şi a trebuit să așteptam acea oră. În rest la casele lui Gaudi am trecut ca prin pâine, iar la Sagrada am stat la coadă maximum 5 minute, poate mai mult, doar oricum eram aşa preocupată cu pozele, că au trecut repede.
Mâncarea era mai ieftină decât în Dublin aşa că eu mi-am luat fragi şi dulciuri în prostie. Restaurantele aveau meniuri turistice care nu depăşeau 15 euro pentru trei feluri de mâncare şi cafea sau apă. Dacă sunteți amatori de fructe de mare şi scoici în Barcelona aveţi de astea peste tot. Puiul în schimb era preparat doar la cerere. În general pe masă în oraş nu ar trebui să daţi mai mult de 20 de euro. Noi ne-am cumpărat mâncare de la Carrefour şi a gătit Eliza, deci presupun că am ieșit mai ieftin, dar şi în oraş mâncarea este ieftină. Cel mai mult mie mi-a plăcut la restaurantul de tapas, unde se plătea în funcţie de câte tapas consumai şi un tapas era 1.8 euro.
Trebuie să ştiţi că restaurantele se închid pe la 4 şi mai deschid abia seara la 8. Aşa că ori vă grăbiți la masă, ori în timpul acesta mâncaţi sandvișuri.
Suveniruri eu mi-am cumpărat de la magazinele muzeelor, din Satul Spaniol şi de la magazinele de ceramică. Şi în Barcelona poţi găsi suveniruri scumpe sau ieftine, depinde cât eşti dispus să plăteşti. La magazinele de ceramică de exemplu, erau nişte suporturi de pahare pictate în stilul lui Gaudi 6 euro, dar tot 6 euro era un ulcior lucrat tradiţional. La un alt magazin de ceramică am găsit broaşte ţestoase cu 3 euro, pe când pe Ramba erau 5. Magneţii erau până în 5 euro, eu cei mai mulţi mi i-am luat de la magazinul de la Sagrada Familia cu 2.5 euro. Deci depinde pe unde te învârţi şi cât eşti dispus să dai pe suveniruri.
Acum alte sfaturi nu prea am. Încercați să vizitați Barcelona în perioadele mai puţin turistice. Eu am beneficiat din plin de treaba asta şi deşi nu am avut noroc de o vreme caldă, înainte să venim noi şi după ce am plecat în Barcelona s-a ajuns şi la 20 de grade. Dacă stăteai la soare era bine, la umbra, nu prea. Deci chiar şi luna februarie este bună pentru vizitat Barcelona. Vara eu nu prea suport temperaturile ridicate şi la ce am auzit probabil că doar plătită aş merge în Barcelona vara.
În schimb, în orice anotimp, încercaţi să vă plimbaţi pe jos, să mirosiţi oraşul, să îl admiraţi. Măcar o zi lăsaţi goana după muzee şi zăboviţi 10 minute într-o piaţă. Eu în ultima zi am găsit o piaţă mică, în Cartierul Gotic unde am mâncat un sandviș. Ce senzaţie faină... plus că nu eram singura, lângă mine s-a aşezat un tinerel şi-a scos pacheţelul şi parcă am mâncat împreună :). 
Apoi trebuie să ştiţi că Barcelona este foarte dog friendly, am văzut câini la mall, la Desigual, prin centru, prin pieţe, peste tot. Probabil că nu sunt acceptați în toate restaurantele, dar în rest peste tot se poate intra cu câinele.
Cam asta e cu Barcelona. Mi-a mai rămas o postare sau două, pe care le voi scrie cât de curând. În fotografii sunt la Tibidabo şi pe Rambla, iar în a treia este Torre Agbar, lângă care am stat, noaptea.
Raluca

Guvernul pică de câte ori plec eu în vacanţă

Când eram în Barcelona a picat Guvernul Boc X că sincer habar nu am la ce număr se ajunsese cu Emil Boc prim-ministru. Toată ziua Iulia a stat pe net, pe mobil şi când se mai întâmpla ceva ne spunea şi comentam. Numai că eu aveam aşa o senzaţie de deja-vu de nu vă închipuiţi.
Am şi scris pe facebook că accept să fiu plătită să plec în vacanţă, doar ca să pice guvernul. Şi uite că nu e o glumă. Tot căutând eu postări din călătorii ca să pot să închei seria cu Barcelona, am găsit postarea asta: O săptămână am plecat...guvernul Boc 1 a picat.
Așadar se configurează un tipar, de câte ori plec eu în vacanţă pică guvernul. Ei acum nu o luaţi chiar de bună, că în vacanțe am plecat cam în fiecare an, dar guvernele nu au căzut chiar aşa de des. Plus de asta am plecat un pic din ţară şi nu s-a întâmplat mare lucru.
Da e foarte tare coincidență :)
Raluca
P.S. Postarea finală cu Spania, Barcelona în câteva ore, cel târziu mâine...

February 24, 2012

Îmi e dor de Bucureşti

Credeați vreodată că voi spune eu aşa ceva? ei bine îmi e dor.
Sunt sigura că în Dublin sunt o grămada de lucruri faine de făcut, dar nu vreau să treacă 6 ani, ca în București să apuc să le fac.
Îmi e dor de serile de la Tinker.
Îmi e dor de târgurile de la MTR şi Muzeul Satului.
Îmi e dor de o seară petrecută cu fetele în Centru Vechi.
Îmi e dor de colegii mei, împrăștiați acum prin toate posturile posibile din mass-media Bucureșteană.
Îmi e dor de parcul IOR
Îmi e dor de serile petrecute în apartamentul nostru, cu mâncare, cântare şi prieteni buni.
Îmi e dor de parcul din spatele blocului din Căminului, chiar şi de vecine îmi e dor.
Îmi e dor de crema de whisky cu Isa.
Îmi e dor de căutat monumente cu Eliza.
Îmi e dor de Mogoșoaia cu Delia, Iulia, Dan şi Radu
Îmi e dor de jucat cu Dea prin zăpadă.
Îmi e dor de librăria Cărtureşti, aia din centru, mare cu o grămadă de camere ce totdeauna păreau noi.
Îmi e dor de târgurile de hand made.
Nu îmi e dor de taximetriști, de mârlănia şi prostia pe care le găseai la tot pasul. Dacă s-ar putea să trăiești într-o bulă să nu fii nevoită să treci prin viaţa reală şi să le ai doar pe cele de mai sus, m-aş întoarce mâine. Da m-am dezobișnuit de stat la cozi, de certat cu operatoarele de taxi sau cu diverse femei de la ghișeu, de călcat în picioare în autobuz sau metrou, de știrile negative, de oameni răi, doar pentru că sunt răi, nu pentru că le-ai fi făcut tu ceva...
Din punctele astea de vedere viaţa în Dublin e mult mai liniștită. Şi ei se plâng de sistemul de sănătate şi învățământ (chiar care e treaba cu clasa 0? după facultatea de 3 ani, la care evident că nu mă aliniez, că eu am făcut 4, acum o să ne scoată şi că nu am făcut 13 clase? :D) şi ei au probleme, da nu îşi complică viață cu micile răutăți care câteodată te pot depresa zile întregi.
Şi apoi totul se spală cu un Guinness în pub.
Raluca

February 23, 2012

Hand made

De când am venit din România în septembrie nu mai am nici o scuză să nu meșteresc cutii. Şi am găsit la un magazin de 1 euro cutii, cu capac transparent, e drept, dar cutii. Mi-am luat 5. Am făcut doar una.
Am găsit la Tesco găletușe, am făcut patru, una terminată, trei în ultimele faze.
Am găsit sacoșe din pânză la Lidl, mi-am luat două. Nu am făcut nici una.
Mi-am luat cutii de la București şi din Budapesta. Am terminat 2.
Ce vreau sa spun e că nu mai am chef, nu mai am tragere să meșteresc nimic. Sunt supărată când chestiile nu ies cum trebuie, trebuie sa le refac, mă enervez, împachetez totul şi las pe data viitoare. Nu ştiu exact când o fi data viitoare, dar nu mai am chef.
Mi-am cumpărat şi șervetele şi acrilice şi nimic.
De când am venit am terminat un scaun cu treaptă de la IKEA, l-am decorat cu albastru şi alb.
Aş vrea să mă apuc să decorez, că îmi plăcea şi mă liniștea, dar până întind toate îmi trece orice chef.
Ce să fac?
Raluca

February 22, 2012

Barcelona prin ochii mei - 15 - Piaţa Spaniei

Vă spuneam că primul "obiectiv" turistic vizitat în Barcelona a fost Piaţa Catalunya, în ultima zi am vizitat Piaţa Spaniei. Nu a fost o vizită ca la muzeu, am trecut prin Piaţa Spaniei în drum spre Poble Espanyol şi din ce am înţeles din Piaţa Spaniei am urcat pe dealul Montjuic. Nu pot să scriu nimic despre acest deal pentru că am înţeles că este faimos pentru fântânile cântătoare colorate şi pentru telecabina ce ajunge acolo, din port. În luna februarie, trebuie să ştiţi şi voi în caz că sunteţi amatori, cele două sunt închise pentru întreţinere. Am căutat pe net şi cică ar fi singura lună din an când sunt închise. Telefericul ma încânta, să văd Barcelona de sus, în mişcare... fântânile... nu mă omor după fântâni fie ele şi colorate şi cântătoare. Le bifam, dacă erau şi gata. Tot pe dealul Montjuic se afla Palatul Naţional, care e de fapt Muzeul Naţional de Artă al Catalunyei. 
 Să revenim totuşi la Piaţa Spaniei. În piaţă se află două turnuri de tipul celui de mai sus. Se cheamă turnurile veneţiene, pentru că seamănă cu cel din Veneţia
Probabil spaniolii nu s-au mulţumit cu un singur turn şi au construit două. Ele au 47 de metri înălţime şi au fost construite pentru Expoziţia Internaţionala din 1929 
La Palatul Naţional se ajunge super simplu pe nişte scări rulante. Mi s-a părut de super bun simţ instalarea acestor scări. Poate sunt oameni care nu doresc să urce ditamai delul, poate sunt oameni care nu doresc să transpire urcând dealul şi deşi dealul se poate urca foarte bine pe scări normale, am văzut că toată lumea folosea scările rulante.
 Fântâna din mijlocul Pieţei Spaniei a fost proiectată de Josep Maria Jujol 
Poză a la Raluca 
Turnurile Veneţiene şi Palatul Naţional 
Fântâna, mare parte din Piaţa Spaniei, Turnurile Veneţiene şi Palatul Naţional 
Pozele de mai sus au fost făcute de pe mall-ul Arena. Ce vedeţi voi într-o laterală este un lift care te duce direct pe acoperiş, dar costă 1 euro. Se poate ajunge pe acoperiş şi din interiorul mall-ului, dar am văzut că erau nişte omuleţi care controlau sau rupeau bilete, deci probabil că şi accesul pe acoperiş tot un euro costă.
Raluca


Să colorăm monumentele în verde

Cam aşa s-ar rezuma campania irlandezilor de promovare a turismului în Irlanda. În fiecare an de St. Patrick se colorează în verde mai multe monumente, iar anul acesta pe lângă celelalte se va colora Cascada Niagara.
Este un proiect ambițios al reprezentanților turismului din Irlanda, dar deja a devenit tradiţional aşa că în fiecare an se scornesc noi monumente ce pot fi colorate în verde.
Anul acesta vor fi colorate monumente din 32 de oraşe de pe tot globul. London Eye, hotelul Burj Al Arab din Dubai, Table Mountain din South Africa, Empire State Building din New York, Sky Tower din Auckland şi turnul TV din Berlin sunt doar câteva monumente emblematice care vor fi verzi pe 17 martie 2012. De asemenea clipurile de promovare ale Irlandei vor fi difuzate pe 4 ecrane gigant în Times Square din New York.
Acum schema e brevetată de irlandezi şi deci nu o pot folosi şi românii, dar de când stau în Irlanda nu am văzut nicăieri o încercare măcar, de promovare a obiectivelor turistice din România, în timp ce descopăr că tot mai mulţi români ştiu Irlanda mai bine decât o ştiu eu. Asta înseamnă că Irlanda face o treabă bună în promovarea sa, în timp ce România nu prea.
E adevărat că irlandezii au emigrat în lung şi-n lat pentru a fugi de vremea capricioasă de aici, dar şi românii au emigrat şi vă asigur că nu au fugit de vreme. În timp ce Irlanda se bazează pe irlandezii emigrați sau pe descendenţii lor, ajunşi în posturi cheie pentru a se promova, România se foloseşte de ei doar la alegeri. Şi am observat o tendința în rândul românilor plecaţi din ţară: ei nu mai vor să audă de România, nu se mai consideră români din momentul în care şi-au făcut un rost altundeva, în timp ce irlandezii se mândresc cu originile lor, ba chiar îşi caută rădăcini în Irlanda la sute de ani după ce vreun strămoş a fugit de aici.
Şi nu cred că mai e cineva neconvins de ce poate oferi România în materie de turism. Eu zic acum că ne asemănăm foarte bine cu Irlanda, doar că ei pun foarte mare accent pe tradiţii, pe mituri şi legende, în Irlanda se vizitează monumentele lăsate de vikingi de 50 de ori mai mult decât cetățile dacice din România, pe care recunosc nici eu nu le-am văzut.
Sunt doar câteva exemple. Acum nu ştiu cine mai e la turism, că mă obişnuisem cu Elena Udrea, da mă întreb, perioada de acomodare nu s-o fi terminat? de ce nu vedem România promovată peste hotare?
Raluca

hotelul Burj Al Arab din Dubai 
London Eye 
Opera din Sydney Australia 
Moulin Rouge 
Fântâna din faţa Casei Albe Washington


February 21, 2012

Barcelona prin ochii mei - 14 - Desigual

Sincer eu nu mă omor după firme gen H&M sau Zara pentru că deşi au mărimi mari sau uneori găsesc ceva care să îmi vină, mai ales la H&M, nu sunt croite pentru persoane plinuțe sau grase, L-XL sau XXL. Practic sunt aceleași haine ca la S-M, dar mai mari. Tocmai aici e buba, că persoanele grase sau grăsuțe nu au același corp ca cele slabe. Da e cumva la mintea cocoşului, dar totuşi cei care crează haine nu văd treburile în acest mod.
De asta îmi place Debenhams sau Monsoon (firme englezeşti) pentru că hainele de măsura 8 sunt același model, dar totuși diferit de cele de măsura 12. Au fie pense în plus, fie un cordon în plus, care mai ascund din imperfecțiuni. Şi cum nici o femeie nu se vede perfectă, variantele expuse de firme gen Zara sau H&M rar stau cu adevărat bine pe cineva. Am şi prietene slabe sau foarte slabe care nu reușesc să îşi cumpere haine care să le placă de la cele două magazine. Aşa că mie când erau doar la Viena şi Budapesta şi fashionistele alergau cu bagajul gol până acolo şi îl aduceau plin, cele două magazine îmi erau indiferente.
Dar m-am îndepărtat de subiect. Voiam să spun că dacă vreodată Desigual va ajunge să aibă prețuri pentru middle class şi să intre masiv în România, nu m-ar deranja deloc, pentru că mai toate produsele de acolo sunt pe placul meu. Nu toate se așează pe mine cum ar trebui, dar găsesc mărimea mea şi sunt mai ales haine ce te scot din mulțime.
Deşi îmi place firma şi aveam haine de la Desigual din Bucureşti, habar nu aveam că firma e de fapt spaniolă şi are o grămadă de magazine în Barcelona. Aşa că în prima zi, când am văzut în Piaţa Catalunya un magazin Desigual aproape ce nu mi-a mai trebuit Rambla. Mi-am făcut damblaua şi apoi ne-am plimbat. Nu am cumpărat nimic atunci, pentru că deşi erau reduceri, preturile nu se încadrau în bugetul meu de vacanță.
Însă de câte ori vedeam un magazin mai că aş fi intrat să probez şi să cumpăr. Şi am fost foarte aproape, tot în Piaţa Catalunya, am probat, îmi veneau, dar tot nu îmi venea să dau banii, mai ales că mai aveam vreo 5 zile de stat în Barcelona.
Şi parcă cineva mi-a purtat noroc pentru că în ultima zi am ajuns la mall-ul Arena sau ceva asemănător. Cel mai nou mall din Barcelona. Nu am ajuns acolo la cumpărături, ci mall-ul este o veche coridă, iar de pe acoperiș se vede bine dealul Montjuic.
Tot de pe Arena se vede o sculptură ce aparţine lui Joan Miro 
După ce am stat pe acoperiş ni s-a făcut frig şi am zis să intrăm puţin să ne încălzim. Eu aveam în minte un ceai sau ceva asemănător, însă acolo am găsit cel mai mare magazin Desigual pe care l-am văzut eu în Barcelona.
Am intrat şi aveau o reducere, la reducere. Ceva la modul 50 la sută din preţul redus sau oricum ceva asemănător care făcea ca rochiţa la care îmi stătuse inima cu câteva zile în urmă să ajungă de la 50 şi ceva de euro la 20 şi ceva. În drum spre cabina de probă i-am găsit şi lui Alin o cămaşă super şi eram încântată. Din păcate rochiţa are un decolteu pătrat şi e ciudată la mâneci, dar îmi venea. Am intrat ca fetele fiecare într-o cabină şi am făcut ca în filme, ieşeam pe rând şi ne oglindeam sub privirile amuzate ale tipei de la cabine. Magazinul era suspect de gol aşa că nu făceam prea mare pagubă că stăteam mai mult la cabine. Am mai găsit rochiţe şi bluze şi chiar blugi care îmi veneau, dar eu voiam doar rochiţa.
La final eu am cheltuit vreo 60 de euro, rochiţa, camaşa lui Alin şi şosete, dar Eliza care cam strâmba din nas la auzul firmei, în Bucureşti, a cheltuit vreo 170 de euro...
Oricum prețurile erau acceptabile şi mult mai mici decât în Bucureşti, deci dacă vreţi să vă îmbrăcaţi de la Desigual mergeţi în Barcelona când sunt reduceri şi căutaţi pe site sau chiar în magazin ziua cu reducerile la reduceri. Merită.
Raluca
P.S. Pont pentru cele care vor să cumpere din magazinul online: intraţi la Spania, chiar dacă nu ştiţi spaniola e foarte uşor de navigat, preţurile bănuiesc că sunt aceleaşi ca pe pagina pentru România, însă sunt mai multe modele.

Barcelona prin ochii mei - 13 - Barceloneta

Barceloneta plaja, dar şi cartierul, că de cele mai multe ori am auzit de plajă şi nu de cartier şi poate nu e total surprinzător pentru că mie cartierul nu mi-a plăcut, da este pitoresc, dar mi s-a părut aglomerat, îngust şi chiar murdar. Sau poate erau în ziua când se ridica gunoiul şi toţi locuitorii scoseseră ghenele în stradă... De la fete am înţeles că acum e cool să îţi închiriezi o cameră în Barceloneta, deşi apartemntele acolo nu depășesc 30 de metri pătraţi, deci sunt foarte mici. În fine, cine sunt eu să judec... în schimb plaja arată foarte bine, dar nu prea are scoici. Cică undeva în larg sunt puse nişte diguri şi scoicile şi alte vietăți nu prea ajung pe plajă. Plus de asta nisipul este mai fin decât cel din Dublin sau de pe plajele din România. Cum eu nu mă omor după plajă, Barceloneta e o plajă cu nisip şi apă şi soare, chiar şi eu am îndrăznit să merg în tricou, deși în alte zile aveam şi o bluză groasă pe sub geacă.
Din păcate la început de februarie plaja era aproape goală, cred că erau doar turişti care făceau poze şi un domn care umbla gol, dar pe care nu l-am băgat în seamă.
Cică vara plaja se umple de oameni care înoată, care stau la soare, de surferi, de cei care fac jogging, iar barurile de pe plajă sunt deschise toată noaptea...
Plaja Barceloneta cică ar fi cea mai bună plajă urbană din lume, iar acum se poartă discuţii despre calitatea nisipului de pe plajă, deşi nu cred că se poate mai bun nisip de atât. 
Cartierul Barceloneta a fost construit în secolul 18 când locuitorii din cartierul Ribera au fost mutați aici, pentru a se construi Ciutadella, despre care am vorbit. Iniţial Barceloneta a fost cartierul săracilor, dar a fost cosmetizat pentru Olimpiada din 1992. Acum este unul dintre cele mai râvnite cartiere din Barcelona.
Barceloneta se află la doar 15 minute de centrul Barcelonei, pe Rambla se ajunge la statuia lui Columb şi de acolo în stânga înspre plajă şi cartier.
Denumit şi vechiul cartier al pescarilor Barceloneta face legătura între Port şi plajă şi este căutat mai ales pe timpul verii când străduțele înguste te feresc de soare şi de traficul din oraş. Cartierul este astăzi renumit pentru restaurantele pescărești, cele mai bune din Barcelona, şi pentru sârmele cu rufe întinse la uscat deasupra străzilor. Eu nu am găsit rufe atârnate, dar cica tocmai străzile înguste sunt potrivite pentru fiesta. Niște petreceri de cartier, cu diferite ocazii, organizate prin închiderea şi decorarea unei străzi întregi. Toți locuitorii ies în stradă şi petrec.

După ce m-am tăvălit bine prin nisip am găsit un fel de bănci din beton pe care am stat la bronzat. Şi la ce ten am eu, chiar m-a ars soarele pe faţă :(
Raluca

February 20, 2012

Barcelona prin ochii mei - 12 - Arcul de Triumf şi Parcul Ciutadella

Despre Arcul de Triumf din Barcelona am găsit foarte puţine informații şi chiar nu înțeleg de ce pentru că mie mi se pare că arată foarte bine şi oricum foarte diferit de ceea ce românii şi francezii ştiu ca fiind Arc de Triumf. 
Eu când am văzut prima dată arcul şi cu lumina soarelui care cădea pe el m-am bucurat ca un copil mic. Mi-a plăcut toată zona din jurul lui, plină de tineri pe role sau skateboard, de turişti, de oameni care se bucurau de căldură şi soare. Gusturile nu se discută, ştiu, dar mie mi-a plăcut Arcul mai mult decât alte monumente ce ghidurile insistă că trebuie vizitate în Barcelona. Parcul în schimb e un parc, cu alei, cu o grădină zoologică la care nu am pierdut timpul din principiu şi cu o fântână chicioasă ce s-ar fi vrut un fel Fontana di Trevi de la Roma, dar Fontana di Trevi poate fi doar una, cea din Barcelona era urâtă şi încărcată. În apărarea ei voi spune că nu am vizitat Roma...
Noi am ajuns la Arcul de Triumf undeva pe la 16 seara când soarele se pregătea să apună. Evident că aparatul nu a prins exact culorile sau eu nu l-am setat, da asta a devenit deja o scuza pe care o ştiti. 
Cât am reuşit să aflu despre arc: a fost construit pentru expoziția universală din 1888, e construit din cărămidă roşie, iar frescele de sus, cele albe, sunt intitulate Barcelona salută naţiunile şi Recompensa  
Lângă Arc era o clădire în renovare cu un dom ce mi-a atras atenţia 
Un adolescent care mergea pe skateboard cu câinele 
Arcul din faţă 
Eu şi arcul din partea cealaltă 
Stâlpi de iluminat decoraţi cam ca cei din Dublin, adică cu trifoi 
Un palmier 
O clădire la intrarea în Parcul Ciutadella  
Nişte cameleoni 
Papagalul cotoreta. Îi vedeţi în iarbă? 
Fântâna despre care eu zic că e prea încărcată 
Parcul Ciutadella a fost construit la mijlocul secolului 19 şi pentru o bună perioadă a fost singurul parc din Barcelona. Fântâna a fost proiectata de Josep Fontsere şi peste tot am găsit că Antoni Gaudi a fost învățăcelul acestui Fontsere şi că se crede că a contribuit şi el la această fântână. Eu una sper să fie doar o chestie de marketing. Cică la început fântâna era o simplă fântână fără prea multe statui în jurul ei sau pe ea şi barcelonezii au spus că e prea simplă, iar pentru expoziţia din 1888 s-au adăugat toate aceste elemente, inclusiv ansamblul din vârf. 
În parc există şi Grădina Zoologică ce conține 7000 de animale, cel mai renumit exemplar fiind gorila Snowflake, o gorila albinoasă ce a murit în 2004. Pe wiki am găsit că tot în acest parc ar fi Muzeul de zoologie şi cel de geologie. Poate merită să revin şi să le vizitez.
Raluca
There was an error in this gadget