Translate

February 17, 2012

Barcelona prin ochii mei - 8 - Palau de la Musica Catalana

Când citeam despre Barcelona am descoperit aceast Palat, mai exact cupola acestui palat şi am zis că e musai să merg să o văd. Da socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi timpul nu mi-a ajuns, plus voiam să mergem la un concert acolo şi era cam din scurt...în fine am ajuns să văd Palatul într-o seară, fiind trecut la "şi altele".
Pentru că e decorat cu bucaţi de ceramică evident că l-am confundat cu lucrările lui Gaudi, dar ca să nu faceţi şi voi această confuzie aflaţi că Palatul a fost proiectat de arhitectul Lluis Domenech i Montaner şi a fost construit între 1905 şi 1908. Confuzia nu e pe deplin nefondată, pentru că Palatul are acelaşi stil, Modernista, ca şi lucrările lui Antoni Gaudi.
Mai multe despre Palau de la Musica Catalana puteţi afla de pe wikipedia şi tot acolo găsiţi fotografii pe zi făcute palatului. Mie cel mai mult mi-a plăcut că au proiectat casa de bilete într-un stâlp de susţinere şi deşi m-a dus capul să fac o poză lângă casa de bilete, nu m-a dus să fac şi casei în întregime :( Dacă vreodată voi mai ajunge în Barcelona, voi cumpăra bilete la un concert în acest Palat.
Până atunci, pozele făcute de mine, noaptea, surprinzător de bune, având în vedere că mă tot plâng de obiectivul Sigma :)
Aceasta este faţada Palatului noaptea 
Detaliu al faţadei, măcar zoomul de 125 ajută la ceva 
Eu lângă o coloană 
Palatul poate fi înconjurat, măcar atâta am putut face, dacă tot nu l-am vizitat :), trebuie să vedeţi sculptura pe lumină, că este foarte frumoasă. 
O altă coloană, undeva în spatele Palatului, observaţi că nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării şi că orice colţişor a fost decorat. 
Palatul din spate
Ştiam că vreau să revin în Barcelona, de când nu plecasem încă din Dublin, acum cu cât îmi amintesc mai multe îmi dau seama că trebuie să revin în Barcelona. Până atunci m-am decis să învăţ spaniola :)
Raluca

2 comments:

alicee said...

Cum ti s-au parut spaniolii vis-a-vis de engleza? eu stiu spaniola dar multi se plang ca engleza nu ar sti deloc!!

Eu am intrat, iti recomand sa o faci si tu data viitoare, la un concert desi informatiile oferite de ghid (se face traseu ghidat) sunt foarte pretioase. Iti explica despre gaurile din podele si din scaune, o gramada de chichite interesante, ca sa iti dai seama valoarea acestei cladiri!

Raluk said...

Da, cam nu stiau engleza. Eu am avut noroc sa merg peste tot cu o prietena care sta de 7 ani in Barcelona si daca nu intelegeau ce voiam eu sa spun intervenea ea. Plus ca ma ajuta si faptul ca eu inteleg spaniola, dar nu o pot vorbi.
Da Palatul asta e de vizitat, stiam ca se viziteaza cu ghid, dar desi parea ca 6 zile vor ajunge sa fac tot ce vreau, nu au ajuns. De asta trebuie sa ma intorc in Barcelona :D

There was an error in this gadget