Îmi e dor de Bucureşti

Credeați vreodată că voi spune eu aşa ceva? ei bine îmi e dor.
Sunt sigura că în Dublin sunt o grămada de lucruri faine de făcut, dar nu vreau să treacă 6 ani, ca în București să apuc să le fac.
Îmi e dor de serile de la Tinker.
Îmi e dor de târgurile de la MTR şi Muzeul Satului.
Îmi e dor de o seară petrecută cu fetele în Centru Vechi.
Îmi e dor de colegii mei, împrăștiați acum prin toate posturile posibile din mass-media Bucureșteană.
Îmi e dor de parcul IOR
Îmi e dor de serile petrecute în apartamentul nostru, cu mâncare, cântare şi prieteni buni.
Îmi e dor de parcul din spatele blocului din Căminului, chiar şi de vecine îmi e dor.
Îmi e dor de crema de whisky cu Isa.
Îmi e dor de căutat monumente cu Eliza.
Îmi e dor de Mogoșoaia cu Delia, Iulia, Dan şi Radu
Îmi e dor de jucat cu Dea prin zăpadă.
Îmi e dor de librăria Cărtureşti, aia din centru, mare cu o grămadă de camere ce totdeauna păreau noi.
Îmi e dor de târgurile de hand made.
Nu îmi e dor de taximetriști, de mârlănia şi prostia pe care le găseai la tot pasul. Dacă s-ar putea să trăiești într-o bulă să nu fii nevoită să treci prin viaţa reală şi să le ai doar pe cele de mai sus, m-aş întoarce mâine. Da m-am dezobișnuit de stat la cozi, de certat cu operatoarele de taxi sau cu diverse femei de la ghișeu, de călcat în picioare în autobuz sau metrou, de știrile negative, de oameni răi, doar pentru că sunt răi, nu pentru că le-ai fi făcut tu ceva...
Din punctele astea de vedere viaţa în Dublin e mult mai liniștită. Şi ei se plâng de sistemul de sănătate şi învățământ (chiar care e treaba cu clasa 0? după facultatea de 3 ani, la care evident că nu mă aliniez, că eu am făcut 4, acum o să ne scoată şi că nu am făcut 13 clase? :D) şi ei au probleme, da nu îşi complică viață cu micile răutăți care câteodată te pot depresa zile întregi.
Şi apoi totul se spală cu un Guinness în pub.
Raluca