Nu vreau să încep să vă povestesc despre Parcul Guell fără a face câteva precizări.
Eu am ajuns la Barcelona datorită prietenei mele Eliza, care a mai fost în Barcelona şi împreună cu care am decis să ne vedem acolo după vreo 6 luni de când nu am mai stat noi ca fetele. Dacă nu şi mai mult, că ziua petrecută prin septembrie împreună, mie una nu mi-a ajuns. Aşa că eu am plecat la Barcelona în primul rând pentru a sta cu o prietenă, pentru a mă plânge că în Dublin sunt singură şi pentru a simţi cumva că pentru o săptămână suntem din nou în 2006 şi ieşim de la radio şi ne plimbăm prin Centrul Vechi şi mâncăm salate la Spring. Numai că au trecut 6 ani de atunci, 6 ani în care oamenii se schimbă şi evident şi relațiile dintre ei. Am întâlnit o prietenă, aceeaşi, dar împovărată de întâmplările din ultimii ani, care, aşa am simţit eu, nu a avut timp pentru problemele mele. E drept nu avea sens ca Eliza să meargă cu mine prin locurile turistice, dar cumva speram ca între sau după să avem timp să vorbim. Nu a fost să fie, am fost în timpuri diferite, când eu am vrut să vorbim ea era ocupată, când ea a vrut eu nu am mai avut chef. De aceea ne-am purtat copilărește (ştiu Isa râde acum) şi ne-am șicanat reciproc şi în loc să întâlnesc o prietenă m-am simțit foarte singură, mai singură chiar decât în Dublin.
Asta e tot. Am discutat ieri şi poate am pus lucrurile în ordine. Eu încă mai sper să avem un timp în care să ne plângem una alteia, poate chiar la Barcelona :) dacă ne mai primește Iulia şi musai în perioada reducerilor de la Desigual.
Mulțumesc Eliza şi Mulțumesc Iulia :)
***
Am gândit înşiruirea locurilor prin care am umblat în Barcelona începând cu cele construite sau gândite de Antoni Gaudi, chiar dacă eu între aceste locuri am vizitat şi altele, voi rupe puţin firul povestirii pentru a vi le prezenta întâi pe acestea.
Parcul Guell. Recunosc în capul meu, când am aflat că merg în Barcelona, era o învâlmăşeală. Pe Gaudi îl ştiam din comparaţia (nerealistă zic eu) cu Hundertwasser de la Viena, da cine e Guell şi de ce sunt obiective turistice ce îi poartă numele şi de ce le-a făcut Gaudi. Răspunsul la aceste întrebări l-am aflat din documentarea pentru Barcelona, dar mai ales în oraşul catalan.
Antoni Gaudi este cunoscutul arhitect, în timp ce Eusebi Guell era un industriaş bogat ce trăia în Barcelona în aceeaşi perioadă cu Gaudi, care a intuit geniul acestuia şi i-a finanţat mare parte din lucrări.
Acum o altă nedumerire era de ce Parcul e Guell, dar în el a locuit Gaudi, în timp ce în centrul Barcelonei există Palatul Guell (despre care vă voi vorbi mâine)? Păi ne lămurește wikipedia, Parcul Guell se află pe locul în care industriaşul Guell a intenţionat să construiască un complex rezidenţial, de genul celor care se află acum în Bucureşti sau oriunde în lume. El a cumpărat locul unde se află parcul, un deal stâncos plin de vegetaţie, ce se afla aproape de carterele bogate ale Barcelonei şi s-a mutat chiar într-o casă ce exista pe acel deal, Casa Larrard. O altă casă a fost amenajată ca show room, dar pentru că nimeni nu a fost interesat să achiziționeze case pe deal, Gaudi însuși a cumpărat-o şi a locuit acolo, împreună cu familia până în 1926, când a murit. Aşa a apărut Casa Memorială Gaudi din Parcul Guell ce poate fi vizitată, contra a 6 euro. Casa a fost declarată muzeu în 1963, iar în 1969 este monument de importanță națională.
Parcul Guell este poate singura creaţie a lui Antoni Gaudi din Barcelona care poate fi vizitată gratis. Eliza a sugerat să ajungem acolo cel târziu la 9 şi bine am făcut pentru că parcul era aproape gol, iar la băncile colorate am putut face poze în voie şi admira plăcile ceramice şi peisajul şi tot. La 10.30 parcul era deja plin de turişti...
Băncile şerpuitoare pot candida cu succes la "cea mai lungă bancă din lume", dar cu siguranţă este cea mai interesantă bancă din lume.
Băncile (le spun banci pentru că mă refer la intrândurile formate de unduirea acestora) au fost create pentru a încuraja socializarea, Gaudi a gândit băncile în aşa fel încât când stai acolo să nu poţi fi singur şi să auzi ce vorbesc toţi cei din jurul tău. În plus băncile sunt înclinate pentru a ajuta scurgerea natruală a apei şi uscarea lor rapidă, în cazul în care plouă.
Eu una nu mă mai opream din fotografiat mozaicurile, mai ales că nimerisem setările aparatului şi eram aşa de fericită că îi dădeam chiar lecții Elizei.
În fotografia de mai sus am prins trifoiul, simbolul Irlandei şi mi s-a făcut un dor enorm de promenadă şi de verdele irlandez şi de Alin şi Dea pe care îi lăsasem în Dublin :(
De la bănci se pot fotografia foarte bine "căsuțele de turtă dulce", de fapt intrarea în Parcul Guell. Nu degeaba le-am denumit aşa pentru că se crede că Gaudi s-a inspirat în decorarea acestora din decorurile pentru piesa Hansel şi Gretel la care lucra în acea perioadă.
Acoperișurile celor două căsuțe sunt decorate cu mozaicuri şi au forma de ciuperci.
Unii, mai cârcotași ar spune că ar avea legătură cu înclinația lui Gaudi spre substanțele halucinogene, dar ar putea foarte bine să fie inspirate din culesul ciupercilor, activitate răspândită în Spania.
Tot de la bănci se vede de sus şopârla lui Gaudi, ajunsă un simbol al Barcelonei. După cum vedeţi la 9 dimineaţa în jurul şopârlei nu era multă lume.
Şi nici în zona băncilor nu era aproape nimeni
Trebuie să vă spun că Barcelona este un oraș foarte dog friendly, am văzut câini la mall, am văzut la Desigual, am văzut câini în cafenele, nu i-am văzut în restaurante, dar în rest peste tot erau câini. Chiar şi în Parcul Guell, unde am întâlnit un sheltie, o varietate de collie pitic.
Poza cu soarele, cred că o să o vedeţi tot mai des în postările mele :)
Cum cobori din zona băncilor ajungi la culoarul înclinat, unde Gaudi s-a jucat cu forma dealului şi l-a sculptat în aşa fel încât să pară că se sprijină pe stâlpii înclinaţi. E o iluzie optică foarte faină şi iarăşi unul dintre cele mai fotografiate simboluri ale Parcului Guell
Eu în pasajul înclinat
Poza cu soarele.
Aici trebuie să vă povestesc ceva amuzant. Când Alin a fost în Barcelona şi în Parcul Guell a fotografiat acest soare, cel din stânga imaginii. Nu a fotografiat şopârla, nu băncile, ci acest soare. Multă vreme am crezut că e cumva ascuns în culoarul înclinat şi cum nu l-am văzut am plecat în căutarea lui, întrebând pe toată lumea, care ştia engleza, unde este soarele? Mi-a răspuns un chinez că soarele e pe cer şi că se vede cu ochiul liber. Eu i-am spus că de fapt caut soarele lui Gaudi (care fie vorba între noi nu e soarele ci o reprezentare a celor patru anotimpuri). La care el mi-a răspuns: şi eu îmi caut nevasta, nu ai văzut-o?
Mi s-a părut foarte comic şi un exemplu perfect. Cum eu căutam ceva ce nu ştiam sigur că există şi unde există, aşa şi el mă întreba de nevasta lui care putea fi oricare din grupurile de chinezi ce populează toată lumea asta, nu doar Barcelona...
Ca să nu faceţi ca mine, aflaţi că "soarele" se află în sala Hipostila, în spatele şopârlei colorate.
Eu căutând soarele
Şopârla lui Gaudi, eu am găsit mai peste tot ca fiind denumită Dragon, deşi în română dragon e sinonim cu zmeu sau balaur, iar ea seamănă cu o şopârlă
Şopârla lui Gaudi este decorată cu mozaic trencadis, adică bucăți de ceramică sparte şi așezate după diferite modele. În acest stil de a face mozaicul sunt des folosite fragmente de căni sau pahare, chiar şi şopârla are câte un fund de sticlă pe părţi.
Antoni Gaudi şi Josep Maria Jujol, tot arhitect catalan, au folosit acest stil de a face mozaicul. Jujol a lucrat alături de Gaudi în multe din proiectele sale, cea mai cunoscută fiind Casa Batllo.
Eu cu Șopârla. Observați sper că suntem aproape singure, mai târziu în zona șopârlei nu era loc să arunci un ac.
În faţa Şopârlei lui Gaudi am descoperit o altă şopârlă sau de fapt doar un cap.
Eu aşteptam să termine fetele de făcut poze.
Ea este Casa Memorială Gaudi din Parcul Guell, unde a trăit Gaudi ultimii 20 de ani din viaţă, deşi am citit undeva că în ultimii ani dormea pe șantierul de la Sagrada Familia. Este casa despre care vă povesteam la începutul postării.
Acesta era patul lui Antoni Gaudi.
Tot în Parcul Guell veţi găsi o mulțime de locuri frumoase, de arbori diferiți, de cactuşi, de alei gândite de Gaudi sau de un vârf cu trei cruci, gândit tot de Gaudi.
De acolo am făcut eu această panorama a Barcelonei.
No comments:
Post a Comment