Translate

Showing posts with label Barcelona. Show all posts
Showing posts with label Barcelona. Show all posts

February 26, 2012

Barcelona - Spania - Sfaturi, Preţuri, Comentarii...

M-am uitat în urmă la postările de prin alte locuri şi am realizat că abia în ultimii ani am scris câte o astfel de postare, despre Viena-Bratislava-Praga, Dublin, Veliko Tranovo şi Veneţia-Siena-Florenţa. Despre Londra, Istanbul, Madrid, Budapesta nimic de acest fel. Aia e. Mi-ar fi plăcut şi mie să fi scris, să mă uit acum să văd cât am dat pe bilete sau să îmi reamintesc. Nu m-a dus capul.
În fine, despre Barcelona cred că v-am făcut deja capul calendar, dar nu mă pot abține. Este unul din orașele mele favorite, alături de Istanbul. Şi deşi am zis că mă voi întoarce (şi mă voi întoarce), cred că prima plecare în Spania va fi la Alhambra în sud. Am văzut postări de acolo şi e superb. Şi apoi dacă planuri nu ne facem ce ne mai rămâne?
Înainte de a începe trebuie să îi mulțumesc Iuliei. Dacă nu era ea Barcelona ar fi fost mult mai anostă. Ea este cea care mi-a făcut poze, cu ea am vizitat toate muzeele, mi-a descâlcit ițele metroului, de în ultima zi am putut să mă plimb singură, ea mi-a explicat cum să ajung la aeroport, ea mi-a dat ponturi despre reducerile la transport de care puteam beneficia şi cel mai important ea a fost gazda de nota 10 alături de Molly.
Am să încep cu preţurile, pentru că văd că asta preocupă pe toţi cei care ajung la astfel de postări.
Eu pe avion am dat 100 de euro. Am mers cu AirLingus din Dublin, dar am înţeles că şi Eliza cu Wizz Air din Bucureşti a dat tot cam pe acolo. AirLingus este companie irlandeză, care nu e chiar low cost, compania irlandeză low cost este Ryan Air. Eu abia aşteptam să merg altundeva decât în România să văd dacă şi ceilalţi se comportă la fel, adică se ridică prea devreme, trag bagajele peste capul tău, ţipă, urlă, copchii prosti în avion...românisme. Ei bine între Dublin şi Barcelona nu am văzut aşa ceva. A fost într-adevăr un copil, singurul, chiar în rând cu mine, dar a fost liniştit rapid pentru că cineva a făcut reclamaţii. Deci copii urlători, nu am avut. Spaniolii sunt un fel de români, adică şi ei nerăbdători să ajungă acasă, dar până nu s-a pus semnalul de centură, pe bune dacă s-a ridicat vreunul. Nu mai spun că şi-au scos bagajele destul de repede şi au ieşti şi nu am văzut telefoane deschise decât în autobuzul care ne ducea de la avion la terminal. Deci ca românii, doar că mai civilizaţi. La întoarcere nu mai zic, irlandezii oricum respectă regulile şi în plus eram doar 29 într-un avion de cel puţin 100, aşa că din nou nu am avut neplăceri, ba chiar la întoarcere am ațipit şi am pierdut masa aşa că m-am trezit doar cu o brioşă pe masa de lângă mine. Când m-am trezit un tip, ajutor de bord, mi-a făcut semn că e a mea şi m-a întrebat dacă vreau şi apă.
Deci avionul 100 de euro, cumpărat cu aproximativ 3 luni înainte.
De la aeroport m-a pescuit Iulia şi tot ea s-a descurcat cu trenul. Avea un card din acela T10 despre care am văzut mai multe sfaturi pe diferite bloguri. Numai că nouă, trei, T10 ne ajungea cam o singură zi, aşa că ne-am luat T70 pe care am dat cam 52 de euro. E un card cu 70 de călătorii ce pot fi făcute pe perioada unei luni, 30 de zile. Noi l-am folosit şi în metrou şi în autobuz şi în tramvai, deci cred că merge pe toate mijloacele de transport în comun.
De la aeroport am înțeles că este şi un autobuz ce te duce în Piaţa Catalunya şi care costă 5.3 euro.
Intrările la muzee le-am plătit întregi. Există un Barcelona Card, dar am zis eu că nu voi vizita chiar atâtea muzee cât să merite investiția. Apoi reduceri la muzee poţi avea dacă îţi cumperi un bilet la autobuzul turistic. Numai că la nici unul din acestea nu am văzut reduceri la cele două case ale lui Antoni Gaudi şi deci nu m-au inspirat. Când am ajuns acasă am citit că ar fi fost reduceri şi la acestea două, eu nu mi-am luat.
Intrările au costat aşa:
Casa Batllo - 18.15 euro
Casa Mia - La Pedrera - 15 euro
Sagrada Familia - 16 euro, 13 intrarea + 3 turnul
Palatul Guell - 10 euro - gratis în prima duminică din lună
Parcul Guell - gratis
Casa Gaudi din Parcul Guell- 5.5 euro
Poble Espanyol - 9.5 euro - gratis cu legitimaţia de presă
Muzeul ciocolatei - 4.3 euro
Acoperiş Arenas - 1 euro, lift
Pentru că am fost în februarie nu am prins foarte mulţi turişti şi deci nu prea am stat la cozi la intrările în muzee. Singura coadă mai consistentă a fost la Palatul Guell, unde aveam intrarea la o anumită oră şi a trebuit să așteptam acea oră. În rest la casele lui Gaudi am trecut ca prin pâine, iar la Sagrada am stat la coadă maximum 5 minute, poate mai mult, doar oricum eram aşa preocupată cu pozele, că au trecut repede.
Mâncarea era mai ieftină decât în Dublin aşa că eu mi-am luat fragi şi dulciuri în prostie. Restaurantele aveau meniuri turistice care nu depăşeau 15 euro pentru trei feluri de mâncare şi cafea sau apă. Dacă sunteți amatori de fructe de mare şi scoici în Barcelona aveţi de astea peste tot. Puiul în schimb era preparat doar la cerere. În general pe masă în oraş nu ar trebui să daţi mai mult de 20 de euro. Noi ne-am cumpărat mâncare de la Carrefour şi a gătit Eliza, deci presupun că am ieșit mai ieftin, dar şi în oraş mâncarea este ieftină. Cel mai mult mie mi-a plăcut la restaurantul de tapas, unde se plătea în funcţie de câte tapas consumai şi un tapas era 1.8 euro.
Trebuie să ştiţi că restaurantele se închid pe la 4 şi mai deschid abia seara la 8. Aşa că ori vă grăbiți la masă, ori în timpul acesta mâncaţi sandvișuri.
Suveniruri eu mi-am cumpărat de la magazinele muzeelor, din Satul Spaniol şi de la magazinele de ceramică. Şi în Barcelona poţi găsi suveniruri scumpe sau ieftine, depinde cât eşti dispus să plăteşti. La magazinele de ceramică de exemplu, erau nişte suporturi de pahare pictate în stilul lui Gaudi 6 euro, dar tot 6 euro era un ulcior lucrat tradiţional. La un alt magazin de ceramică am găsit broaşte ţestoase cu 3 euro, pe când pe Ramba erau 5. Magneţii erau până în 5 euro, eu cei mai mulţi mi i-am luat de la magazinul de la Sagrada Familia cu 2.5 euro. Deci depinde pe unde te învârţi şi cât eşti dispus să dai pe suveniruri.
Acum alte sfaturi nu prea am. Încercați să vizitați Barcelona în perioadele mai puţin turistice. Eu am beneficiat din plin de treaba asta şi deşi nu am avut noroc de o vreme caldă, înainte să venim noi şi după ce am plecat în Barcelona s-a ajuns şi la 20 de grade. Dacă stăteai la soare era bine, la umbra, nu prea. Deci chiar şi luna februarie este bună pentru vizitat Barcelona. Vara eu nu prea suport temperaturile ridicate şi la ce am auzit probabil că doar plătită aş merge în Barcelona vara.
În schimb, în orice anotimp, încercaţi să vă plimbaţi pe jos, să mirosiţi oraşul, să îl admiraţi. Măcar o zi lăsaţi goana după muzee şi zăboviţi 10 minute într-o piaţă. Eu în ultima zi am găsit o piaţă mică, în Cartierul Gotic unde am mâncat un sandviș. Ce senzaţie faină... plus că nu eram singura, lângă mine s-a aşezat un tinerel şi-a scos pacheţelul şi parcă am mâncat împreună :). 
Apoi trebuie să ştiţi că Barcelona este foarte dog friendly, am văzut câini la mall, la Desigual, prin centru, prin pieţe, peste tot. Probabil că nu sunt acceptați în toate restaurantele, dar în rest peste tot se poate intra cu câinele.
Cam asta e cu Barcelona. Mi-a mai rămas o postare sau două, pe care le voi scrie cât de curând. În fotografii sunt la Tibidabo şi pe Rambla, iar în a treia este Torre Agbar, lângă care am stat, noaptea.
Raluca

February 22, 2012

Barcelona prin ochii mei - 15 - Piaţa Spaniei

Vă spuneam că primul "obiectiv" turistic vizitat în Barcelona a fost Piaţa Catalunya, în ultima zi am vizitat Piaţa Spaniei. Nu a fost o vizită ca la muzeu, am trecut prin Piaţa Spaniei în drum spre Poble Espanyol şi din ce am înţeles din Piaţa Spaniei am urcat pe dealul Montjuic. Nu pot să scriu nimic despre acest deal pentru că am înţeles că este faimos pentru fântânile cântătoare colorate şi pentru telecabina ce ajunge acolo, din port. În luna februarie, trebuie să ştiţi şi voi în caz că sunteţi amatori, cele două sunt închise pentru întreţinere. Am căutat pe net şi cică ar fi singura lună din an când sunt închise. Telefericul ma încânta, să văd Barcelona de sus, în mişcare... fântânile... nu mă omor după fântâni fie ele şi colorate şi cântătoare. Le bifam, dacă erau şi gata. Tot pe dealul Montjuic se afla Palatul Naţional, care e de fapt Muzeul Naţional de Artă al Catalunyei. 
 Să revenim totuşi la Piaţa Spaniei. În piaţă se află două turnuri de tipul celui de mai sus. Se cheamă turnurile veneţiene, pentru că seamănă cu cel din Veneţia
Probabil spaniolii nu s-au mulţumit cu un singur turn şi au construit două. Ele au 47 de metri înălţime şi au fost construite pentru Expoziţia Internaţionala din 1929 
La Palatul Naţional se ajunge super simplu pe nişte scări rulante. Mi s-a părut de super bun simţ instalarea acestor scări. Poate sunt oameni care nu doresc să urce ditamai delul, poate sunt oameni care nu doresc să transpire urcând dealul şi deşi dealul se poate urca foarte bine pe scări normale, am văzut că toată lumea folosea scările rulante.
 Fântâna din mijlocul Pieţei Spaniei a fost proiectată de Josep Maria Jujol 
Poză a la Raluca 
Turnurile Veneţiene şi Palatul Naţional 
Fântâna, mare parte din Piaţa Spaniei, Turnurile Veneţiene şi Palatul Naţional 
Pozele de mai sus au fost făcute de pe mall-ul Arena. Ce vedeţi voi într-o laterală este un lift care te duce direct pe acoperiş, dar costă 1 euro. Se poate ajunge pe acoperiş şi din interiorul mall-ului, dar am văzut că erau nişte omuleţi care controlau sau rupeau bilete, deci probabil că şi accesul pe acoperiş tot un euro costă.
Raluca


February 21, 2012

Barcelona prin ochii mei - 14 - Desigual

Sincer eu nu mă omor după firme gen H&M sau Zara pentru că deşi au mărimi mari sau uneori găsesc ceva care să îmi vină, mai ales la H&M, nu sunt croite pentru persoane plinuțe sau grase, L-XL sau XXL. Practic sunt aceleași haine ca la S-M, dar mai mari. Tocmai aici e buba, că persoanele grase sau grăsuțe nu au același corp ca cele slabe. Da e cumva la mintea cocoşului, dar totuşi cei care crează haine nu văd treburile în acest mod.
De asta îmi place Debenhams sau Monsoon (firme englezeşti) pentru că hainele de măsura 8 sunt același model, dar totuși diferit de cele de măsura 12. Au fie pense în plus, fie un cordon în plus, care mai ascund din imperfecțiuni. Şi cum nici o femeie nu se vede perfectă, variantele expuse de firme gen Zara sau H&M rar stau cu adevărat bine pe cineva. Am şi prietene slabe sau foarte slabe care nu reușesc să îşi cumpere haine care să le placă de la cele două magazine. Aşa că mie când erau doar la Viena şi Budapesta şi fashionistele alergau cu bagajul gol până acolo şi îl aduceau plin, cele două magazine îmi erau indiferente.
Dar m-am îndepărtat de subiect. Voiam să spun că dacă vreodată Desigual va ajunge să aibă prețuri pentru middle class şi să intre masiv în România, nu m-ar deranja deloc, pentru că mai toate produsele de acolo sunt pe placul meu. Nu toate se așează pe mine cum ar trebui, dar găsesc mărimea mea şi sunt mai ales haine ce te scot din mulțime.
Deşi îmi place firma şi aveam haine de la Desigual din Bucureşti, habar nu aveam că firma e de fapt spaniolă şi are o grămadă de magazine în Barcelona. Aşa că în prima zi, când am văzut în Piaţa Catalunya un magazin Desigual aproape ce nu mi-a mai trebuit Rambla. Mi-am făcut damblaua şi apoi ne-am plimbat. Nu am cumpărat nimic atunci, pentru că deşi erau reduceri, preturile nu se încadrau în bugetul meu de vacanță.
Însă de câte ori vedeam un magazin mai că aş fi intrat să probez şi să cumpăr. Şi am fost foarte aproape, tot în Piaţa Catalunya, am probat, îmi veneau, dar tot nu îmi venea să dau banii, mai ales că mai aveam vreo 5 zile de stat în Barcelona.
Şi parcă cineva mi-a purtat noroc pentru că în ultima zi am ajuns la mall-ul Arena sau ceva asemănător. Cel mai nou mall din Barcelona. Nu am ajuns acolo la cumpărături, ci mall-ul este o veche coridă, iar de pe acoperiș se vede bine dealul Montjuic.
Tot de pe Arena se vede o sculptură ce aparţine lui Joan Miro 
După ce am stat pe acoperiş ni s-a făcut frig şi am zis să intrăm puţin să ne încălzim. Eu aveam în minte un ceai sau ceva asemănător, însă acolo am găsit cel mai mare magazin Desigual pe care l-am văzut eu în Barcelona.
Am intrat şi aveau o reducere, la reducere. Ceva la modul 50 la sută din preţul redus sau oricum ceva asemănător care făcea ca rochiţa la care îmi stătuse inima cu câteva zile în urmă să ajungă de la 50 şi ceva de euro la 20 şi ceva. În drum spre cabina de probă i-am găsit şi lui Alin o cămaşă super şi eram încântată. Din păcate rochiţa are un decolteu pătrat şi e ciudată la mâneci, dar îmi venea. Am intrat ca fetele fiecare într-o cabină şi am făcut ca în filme, ieşeam pe rând şi ne oglindeam sub privirile amuzate ale tipei de la cabine. Magazinul era suspect de gol aşa că nu făceam prea mare pagubă că stăteam mai mult la cabine. Am mai găsit rochiţe şi bluze şi chiar blugi care îmi veneau, dar eu voiam doar rochiţa.
La final eu am cheltuit vreo 60 de euro, rochiţa, camaşa lui Alin şi şosete, dar Eliza care cam strâmba din nas la auzul firmei, în Bucureşti, a cheltuit vreo 170 de euro...
Oricum prețurile erau acceptabile şi mult mai mici decât în Bucureşti, deci dacă vreţi să vă îmbrăcaţi de la Desigual mergeţi în Barcelona când sunt reduceri şi căutaţi pe site sau chiar în magazin ziua cu reducerile la reduceri. Merită.
Raluca
P.S. Pont pentru cele care vor să cumpere din magazinul online: intraţi la Spania, chiar dacă nu ştiţi spaniola e foarte uşor de navigat, preţurile bănuiesc că sunt aceleaşi ca pe pagina pentru România, însă sunt mai multe modele.

Barcelona prin ochii mei - 13 - Barceloneta

Barceloneta plaja, dar şi cartierul, că de cele mai multe ori am auzit de plajă şi nu de cartier şi poate nu e total surprinzător pentru că mie cartierul nu mi-a plăcut, da este pitoresc, dar mi s-a părut aglomerat, îngust şi chiar murdar. Sau poate erau în ziua când se ridica gunoiul şi toţi locuitorii scoseseră ghenele în stradă... De la fete am înţeles că acum e cool să îţi închiriezi o cameră în Barceloneta, deşi apartemntele acolo nu depășesc 30 de metri pătraţi, deci sunt foarte mici. În fine, cine sunt eu să judec... în schimb plaja arată foarte bine, dar nu prea are scoici. Cică undeva în larg sunt puse nişte diguri şi scoicile şi alte vietăți nu prea ajung pe plajă. Plus de asta nisipul este mai fin decât cel din Dublin sau de pe plajele din România. Cum eu nu mă omor după plajă, Barceloneta e o plajă cu nisip şi apă şi soare, chiar şi eu am îndrăznit să merg în tricou, deși în alte zile aveam şi o bluză groasă pe sub geacă.
Din păcate la început de februarie plaja era aproape goală, cred că erau doar turişti care făceau poze şi un domn care umbla gol, dar pe care nu l-am băgat în seamă.
Cică vara plaja se umple de oameni care înoată, care stau la soare, de surferi, de cei care fac jogging, iar barurile de pe plajă sunt deschise toată noaptea...
Plaja Barceloneta cică ar fi cea mai bună plajă urbană din lume, iar acum se poartă discuţii despre calitatea nisipului de pe plajă, deşi nu cred că se poate mai bun nisip de atât. 
Cartierul Barceloneta a fost construit în secolul 18 când locuitorii din cartierul Ribera au fost mutați aici, pentru a se construi Ciutadella, despre care am vorbit. Iniţial Barceloneta a fost cartierul săracilor, dar a fost cosmetizat pentru Olimpiada din 1992. Acum este unul dintre cele mai râvnite cartiere din Barcelona.
Barceloneta se află la doar 15 minute de centrul Barcelonei, pe Rambla se ajunge la statuia lui Columb şi de acolo în stânga înspre plajă şi cartier.
Denumit şi vechiul cartier al pescarilor Barceloneta face legătura între Port şi plajă şi este căutat mai ales pe timpul verii când străduțele înguste te feresc de soare şi de traficul din oraş. Cartierul este astăzi renumit pentru restaurantele pescărești, cele mai bune din Barcelona, şi pentru sârmele cu rufe întinse la uscat deasupra străzilor. Eu nu am găsit rufe atârnate, dar cica tocmai străzile înguste sunt potrivite pentru fiesta. Niște petreceri de cartier, cu diferite ocazii, organizate prin închiderea şi decorarea unei străzi întregi. Toți locuitorii ies în stradă şi petrec.

După ce m-am tăvălit bine prin nisip am găsit un fel de bănci din beton pe care am stat la bronzat. Şi la ce ten am eu, chiar m-a ars soarele pe faţă :(
Raluca

February 20, 2012

Barcelona prin ochii mei - 12 - Arcul de Triumf şi Parcul Ciutadella

Despre Arcul de Triumf din Barcelona am găsit foarte puţine informații şi chiar nu înțeleg de ce pentru că mie mi se pare că arată foarte bine şi oricum foarte diferit de ceea ce românii şi francezii ştiu ca fiind Arc de Triumf. 
Eu când am văzut prima dată arcul şi cu lumina soarelui care cădea pe el m-am bucurat ca un copil mic. Mi-a plăcut toată zona din jurul lui, plină de tineri pe role sau skateboard, de turişti, de oameni care se bucurau de căldură şi soare. Gusturile nu se discută, ştiu, dar mie mi-a plăcut Arcul mai mult decât alte monumente ce ghidurile insistă că trebuie vizitate în Barcelona. Parcul în schimb e un parc, cu alei, cu o grădină zoologică la care nu am pierdut timpul din principiu şi cu o fântână chicioasă ce s-ar fi vrut un fel Fontana di Trevi de la Roma, dar Fontana di Trevi poate fi doar una, cea din Barcelona era urâtă şi încărcată. În apărarea ei voi spune că nu am vizitat Roma...
Noi am ajuns la Arcul de Triumf undeva pe la 16 seara când soarele se pregătea să apună. Evident că aparatul nu a prins exact culorile sau eu nu l-am setat, da asta a devenit deja o scuza pe care o ştiti. 
Cât am reuşit să aflu despre arc: a fost construit pentru expoziția universală din 1888, e construit din cărămidă roşie, iar frescele de sus, cele albe, sunt intitulate Barcelona salută naţiunile şi Recompensa  
Lângă Arc era o clădire în renovare cu un dom ce mi-a atras atenţia 
Un adolescent care mergea pe skateboard cu câinele 
Arcul din faţă 
Eu şi arcul din partea cealaltă 
Stâlpi de iluminat decoraţi cam ca cei din Dublin, adică cu trifoi 
Un palmier 
O clădire la intrarea în Parcul Ciutadella  
Nişte cameleoni 
Papagalul cotoreta. Îi vedeţi în iarbă? 
Fântâna despre care eu zic că e prea încărcată 
Parcul Ciutadella a fost construit la mijlocul secolului 19 şi pentru o bună perioadă a fost singurul parc din Barcelona. Fântâna a fost proiectata de Josep Fontsere şi peste tot am găsit că Antoni Gaudi a fost învățăcelul acestui Fontsere şi că se crede că a contribuit şi el la această fântână. Eu una sper să fie doar o chestie de marketing. Cică la început fântâna era o simplă fântână fără prea multe statui în jurul ei sau pe ea şi barcelonezii au spus că e prea simplă, iar pentru expoziţia din 1888 s-au adăugat toate aceste elemente, inclusiv ansamblul din vârf. 
În parc există şi Grădina Zoologică ce conține 7000 de animale, cel mai renumit exemplar fiind gorila Snowflake, o gorila albinoasă ce a murit în 2004. Pe wiki am găsit că tot în acest parc ar fi Muzeul de zoologie şi cel de geologie. Poate merită să revin şi să le vizitez.
Raluca

Barcelona prin ochii mei - 11 - Cartierul Gotic

Am să grăbesc puţin lucrurile şi deşi intenţionam să vă povestesc despre Cartierul Gotic şi cele două catedrale în postări separate o voi face într-unul singur. Am văzut că interesul vostru pentru Barcelona s-a epuizat cam când am terminat cu Gaudi. Ştiu că tot eu am spus că Barcelona e Gaudi, dar Barcelona e mult mai mult. Sunt lucruri şi locuri în Barcelona foarte frumoase şi care nu ţin de Antoni Gaudi. Aşa e şi Cartierul Gotic sau Barri Gotic, pe care l-am vizitat într-o după-amiază spre seară. Bine teoretic dacă ieşi de pe Rambla şi cauţi un local mai bun, mai neturistic şi de ce nu, mai ieftin să mănânci, ai ajuns în Cartierul Gotic. Noi ne-am plimbat de multe ori pe acolo, dar nu am scos aparatul să fac poze decât când era în scop turistic. 
Cartierul Gotic este în mare parte pietonal, deşi am văzut maşini, să spunem că aparţin celor care locuiesc acolo sau celor care fac aprovizionarea.  
Vă vorbeam de două catedrale, Catedrala Barcelonei şi Santa Maria del Mar. A doua nu cred că este în Cartierul Gotic, dar pentru că este în stil gotic şi pentru că Eliza mi-a zis că a fost construită de pescari ca o replică la Catedrala Barcelonei, am îndrăznit să le pun în acelaşi post.
Am să încep totuşi cu Santa Maria del Mar pentru că mie mi-a plăcut mai mult.  
Deşi am găsit pe net poze mai bune, din unghiuri unde se vedea mai bine, aceasta este Santa Maria del Mar 
Mi-a plăcut dantelăria.
Santa Maria del Mar a fost construită între 1329-1383 şi a supraviețuit unor incendii şi chiar unui cutremur.  
Astfel că această fereastră, care mi-a atras atenţia, a fost reconstruită în 1459, după ce a căzut la cutremurul din 1428 
Cam aşa arată interiorul
Cartierul Gotic e plin de străduţe înguste printre care te poţi rătăci cu uşurinţă. Şi cum spaniolii nu prea ştiu engleza, ori aveţi o hartă la voi, ori învăţaţi o boabă de spaniolă. 
Inscripție veche de pe o clădire 
Cam asta vezi, dacă te uiţi în sus 
Altă străduță îngustă
Aşa din străduţă în străduţă, tot căscând gura am ajuns în Piaţa Sant Jaume. Era bine venită, pentru că după atâtea străzi în care abia dacă intra soarele, o piaţă plină de soare la apus îţi schimba optica.
În Piaţa Sant Jaume se află Parlamentul Cataluniei şi Primăria oraşului Barcelona
Cea de sus este Primăria
Mi-au plăcut cum se vedeau steagurile pe cerul fără nori 
Acesta este Parlamentul Cataluniei 
Deasupra străzii Carrer del Bisbe se află acest pod, care în ghidul meu apărea ca simbol al Cartierului Gotic, eu sincer aş fi ales altceva, dar e doar părerea mea 
Apoi am intrat în Catedrala Barcelonei. Trebuie să vă spun că intrările în ambele catedrale erau gratuite, în aceasta totuşi dacă voiai tur cu ghid trebuia să plăteşti 5 euro. Eu am intrat cumva printr-o laterală a catedralei şi am ajuns în această curte cu gâşte. Cică ar fi 13 găşte, tot atâtea câţi ani avea Sfânta Eulalia atunci când a fost martirizată de romani. Eu am numărat doar 11, două cred că s-au ascuns, deşi nu prea am văzut unde.
O fântână cu Sfântul Gheorghe 
Catedrala îi este dedicată Sfintei Eulalia de Barcelona, unul dintre cei doi patroni ai oraşului.
Legenda spune că Eulalia era o tânără vigrină, ce a fost martirizată de romani, fiind expusă goală într-un loc public. Atunci, deşi era primăvară, o ninsoare s-a pornit şi i-a acoperit nuditatea. Enervaţi, romanii au băgat-o într-un butoi în care un înfipt săbii şi l-au rostogolit de-a lungul unei străzi. Corpul Sfintei Eulalia se află în cripta din Catedrala Barcelonei
Orga 
Catedrala Barcelonei în construcție
Trebuie să vă spun că nu ştiu cum de se plâng spaniolii că sectorul construcțiilor a scăzut că toată Barcelona era în schele. Toate staţiile de metrou erau în renovare, plus clădiri, plus monumente istorice. Poate nu se mai construiește nimic nou, dar de renovat se renovează masiv. 
O clădire ce aparținea arhitecților, a cărei fațadă a fost desenată de Pablo Picasso.  
De la distanţă pare că ar fi desenată cu creionul, dar de fapt sunt pietricele negre montate în forma desenului 
O fântână frumos decorată
Trebuie să vă spun că de fapt Cartierul Gotic nu e doar obiectiv turistic. Acolo am găsit cele mai faine restaurante şi cele mai interesante magazine, în ultima zi când m-am plimbat singură.
Raluca