Nesimţitul de Dublin

Chiar am fost întrebată de cineva, dacă nu găsesc şi aspecte negative ale vieţii în Dublin. Ele sunt cu siguranţă, doar că am fost eu aşa de entuziasmată de tot ce e aici, încât nu le-am dat importanţă.
Numai că azi am găsit un lucru negativ. Şi întocmai ca cei de la Academia Caţavencu sau unde a apărut almanahul ăla cu personajele din Bucureşti am să descriu azi: Nesimţitul de Dublin.
V-am mai spus că aici toţi sunt cu mişcarea pe creier şi fac jogging sau pur si simplu merg repede pe promenadă. Am învăţat deja să nu îi mai observ pe cei care se contorsionează când coboară din maşină pentru a alerga pe promenadă...cică se întind... La fel nu le mai dau importanţă celor care stau în maşină în parcare şi se uită la apă sau la păsări sau Dumnezeu ştie la ce se uită. Ei bine nesimţitul de Dublin cunoaşte două forme. Prima: Nesimţitul de Dublin care face jogging cu căţelul şi nu strânge rahaţii. Nesimţitul fuge, ca doar trebuie să facă mişcare şi nu se mai uită înapoi după patruped, deci nu se deranjează tot în fugă să adune rahaţii, îi lasă acolo. Câinele fuge şi el, da doar după ce îşi face nevoile...ia stăpânul de unde nu-i. Ba sunt unii care au câini bătrâni ce nu mai pot ţine pasul cu ei. Credeţi că le pasă? Ei fac mişcare, ei fac jogging şi nimic nu îi împiedică. Noroc că patrupedul are ceva mai mult creier decât ei, se aşează şi îi aşteaptă, pe principiul, de unde a venit, trebuie să se întoarcă...
Azi am întâlnit a doua forma a nesimţitului de Dublin, cel care îşi plimbă câinele din maşină. Lângă porţiunea de promenadă unde o plimb eu pe Dea este o parcare. V-am spus doar că parcările sunt exact acolo unde trebuie să fie. Cobori din maşină, fugi pe promenadă şi înapoi, te urci în maşină şi pleci la serviciu sau unde ai tu treabă. Sau cobori din maşină, scoţi şi câinele, fugi sau mergi pe promenadă, te întorci la maşină, bagi şi câinele şi pleci unde ai tu treabă. Ei nesimţitul de Dublin iese din maşină, scoate câinele, îl duce pe iarbă, apoi intră înapoi în maşină şi aşteaptă. Da, uneori e vânticel pe promenadă şi poate mai sunt mimoze care tremură de frig, da nu e musai sa vii pe promenadă unde bate briza, poţi alege parcurile din oraş...
Aşa se face că azi când am traversat strada şi am ajuns pe promenadă am găsit un căţel. Galben cu nişte ochi frumoşi, puiandru, singur, dar cu zgardă. M-am uitat în jur, nu era nimeni. I-am dat drumul Deei şi căţelul s-a luat după noi. Am mers cât mergem de obicei şi nu se vedea nimeni care să revendice câinele. Am încercat să îl prind, nu venea. Se ţinea după noi. Ne-am întors spre casă, el tot după noi. Cum nu aveam telefonul la mine, am zis că dacă vine după noi până acasă, îl prind şi dau telefon undeva să mă ajute să găsesc stăpânul... Ajungem la parcare şi numai ce văd căţelul că începe să dea din coadă. Dintr-o sufragerie coboară o mimoză cu fustiţă scurtă şi gecuţa de aceeaşi culoare, îl mângâie niţel, îl urcă în portbagaj şi pleacă...
Domnişoara făcea parte din categoria: Nesimţitul de Dublin care îşi plimbă câinele din maşină...
Raluca