Translate

October 16, 2011

Doar Şerban Huidu e vinovat?

Cu toţii probabil că aţi aflat că Şerban Huidu a făcut un accident pe DN1, în urma căruia au murit 2 oameni şi nici al treilea nu este într-o situaţie bună.
Acum nu am să spun că Huidu nu avea ce căuta la volan, că doar ştim cu toţii că acum mai puţin de un an a suferit un traumatism sever la cap, nici că probabil teribilismul şi iluzia siguranţei pe care ţi-o dă o maşină bună au dus la acest accident, nici măcar că e niţel înconştient frate să depăşeşti, pe contrasens că în Românica nu ai pe unde altundeva, cu copii şi soţia în spate. Am să vă spun cum e pe drumurile naţionale în Irlanda.
Aici nu ai cum să greşeşti. De autostrăzi nu vorbesc, dar chiar şi pe drumul pe care mergem noi la Tesco, ce e în afara oraşului, sau la IKEA sau chiar când am mers în Irlanda de Nord, nu ţi se dă voie să greşeşti. De asta poate e şi foarte simplu să conduci chiar şi cu volanul pe stânga, pentru că sensurile de circulaţie sunt despărţite de garduri, uneori chiar de porţiuni mari pe care cresc plante, iar acolo unde lăţimea drumului nu permite (cum sunt de exemplu şoselele de coastă ce leagă Irlanda de Nord cu Irlanda) sunt oglinzi sau chiar semafoare. Numai să fii teribil de inconştient să bagi 200 la oră pe acolo şi să mai şi depăşeşti. În rest sunt cocoaşe acolo unde nu ai voie să depăşeşti o anumită viteză, cocoaşe pe care dacă le iei peste viteza scrisă pe plăcuţe îţi cam strici maşina, fie ea chiar şi Jeep-ul lui Huidu.
Aşa că întorcându-mă la cazul Huidu, DA principalul vinovat e desigur Huidu, dar hai să vedem fix în aceeaşi zonă câte accidente mortale au avut loc? poate descoperim ceva. Poate descoperim că pe acolo sensurile trebuiau despărţite de un gard, astfel ca depăşirea să nu se poată face pe contrasens, mai ales că până şi eu ştiu că accidentele frontale sunt cele mai periculoase şi de cele mai multe ori mortale.
Aşa că vedeţi voi, acum aţi auzit că Huidu a omorât doi oameni, deşi ştirea spusă aşa e complet incorectă, dar câţi oameni mor zilnic în România în astfel de accidente?
Poate totuşi se găseşte şi un mogul al gardurilor să ne securizeze şi noua drumurile să nu mai murim pe capete...
Raluca

1 comment:

Raluk said...

comentariul tau a fost aruncat in spam. asa patesc toti cei care comenteaza anonim:(