Translate

October 5, 2011

Obsesia pentru viaţa vecinului

Cât am stat la casă nu mi s-a părut anormal să văd oameni în curţi, să vorbesc cu vecinele care ieşiseră la cumpăraturi, să socializez cu stăpânii de câini. Nu mi se părea că se bagă cineva în viaţa mea privată şi cu siguranţă vecinele nu ieşeau la poartă tocmai pentru că trecem eu pe acolo.
Acum în cartierul ăsta nou stau doar tineri şi foarte puţini bătrâni. Tineri care pleacă la 10 cel târziu la serviciu şi care fac o conversaţie de complezenţă de genul: ce mai faci? bine
Apoi am realizat că uşile irlandezilor nu au vizor, practic nu intră nimeni în complex neinvitat şi nu intră nimeni în scara blocului fără cheie sau fără să sune la interfon. În rest, ce face vecinul? la ce oră pleaca? la ce oră vine? când îşi scoate câinele? nu priveşte pe nimeni.
Pe de o parte îmi lipseşte socializarea de la case, dar pe de altă parte mi se pare firesc să nu se bage nimeni în borşul meu. O diferenţă clară faţă de români: când am plecat din Căminului, toate vecinele şi toţi vecinii şi-au făcut treabă pe casa scării să vadă cine se mută, dacă vine sau pleacă...de astea. Aici ne-am mutat în vreo trei drumuri şi nimeni nu a apărut la geam măcar.
Acum cu blogul. Puteţi să fiţi siguri că dacă eu nu vreau să spun ceva, nu o voi spune, iar ce apare pe blog e doar o fracţiune din viaţa mea. Că mai aud din astea: da te-ai dat cu bogătaşii? ei nu m-am dat, în Irlanda bogătaşi sunt cei care îşi permit să stea la casă, nu la bloc, dacă nu v-aţi prins de auto-ironie poate aţi nimerit pe blogul greşit. Da aţi condus voi cu Loganul din România în Irlanda? păi nu e evident, că doar nu l-am adus cu avionul... Sunt doar două tipuri de întrebări care mă seacă şi mă fac să nu mai spun nimic, să povestesc tâmpenii şi să scriu căte 10 postări pe zi despre ce frumoasă e viaţa şi cum cad frunzele şi cum vine toamna.
Tare îmi e frică, că trei sferturi din cei care citesc acest blog o fac din curiozitatea (ca să nu spun mai rău) de a vedea cu ce se ocupă celălalt, dacă îi merge bine, dar mai ales dacă îi merge rău şi nu pentru că m-ar cunoaşte. Ei aflaţi că o duc bine. Sunt unul dintre miile de români plecaţi din România. Stau în Dublin, la un bloc nou, într-un cartier nou şi curat. Am o căţea de 8 ani pe care am adus-o cu Loganul din România.
Asta e tot
Raluca

2 comments:

Iulia S. said...

Stau de vreo ora (sau poate mai mult?) si te citesc, nu pentru ca m-ar interesa cum o duci TU in Irlanda, ci pentru ca la momentul asta chiar mi se pare ca Romania... e o optiune, dar doar pentru cei care nu prea mai au alta. Si incerc sa intuiesc daca si cum am putea sa ne descurcam noi prin alte parti.
Unul din lucrurile de care cu siguranta nu imi va fi dor este exact acest interes vizavi de ce face vecinul. Personal relatiile cu vecinii (desi, culmea, locuiesc in acelasi bloc de vreo cativa ani) se rezuma exact la Buna ziua. Ca sa nu ma obosesc sa ii diferentiez, ii salut pe toti. Zambesc cand o fac si mi se intoarce zambetul. Deunazi a venit cineva la noi si ma intreba cine sunt cei de vizavi, cu ce se ocupa, ca nus ce a observat la ei. I-am raspuns candid ca nu stiu decat ca sunt o familie cu o fetita, ca sunt buni vecini (adica nu ma deranjeaza, nu tipa, nu urla, nu asculta manele la 12 noaptea - cam asta ma intereseaza pe mine la vecini) si nu m-am abtinut sa nu remarc uimirea ca nu stiam totul despre cei alaturi de care locuiesc.

Raluk said...

Da, postarea desi e din octombrie, in continuare e actuala. Am vecina de sus care mai obisnuieste sa mearga cu tocuri sau sa mute mobila la 3 dimineata, da o face rar si o inteleg ca vine de la pub, in rest nici acum nu imi cunosc vecinii. Si in Bucuresti a fost la fel, insa ei tineau totdeauna sa ne cunoasca, sa stie cine suntem, ba mai deschideau si usa de la intrare sa vorbeasca cu noi. Nu ma deranja, erau batrani care probabil nu aveau preocupari si oricum in marea majoritate a cazurilor au fost oameni la locul lor.
Despre plecat din Romania, eu nu pot sa sfatuiesc pe nimeni sa o faca sau sa nu o faca. Singurul sfat pe care l-am dat tuturor e sa plece undeva unde stiu macar o persoana. Noua ne-a fost foarte greu sa ne adaptam in Dublin pentru ca nu cunosteam pe nimeni, iar acum ca deja cunoastem ne e greu sa ne adaptam romanilor de aici.
Oricum orice decizie ati lua trebuie cantarita foarte bine :)

There was an error in this gadget