Nu vă închipuiţi că ar fi cine ştie ce formalităţi pentru a avea un număr de Irlanda, de mi-au trebuit mie 5 luni. Şi nici măcar nu e vreo avere, pe care să nu ne-o putem permite şi pentru care să strângem 5 luni, e doar 10 euro. E greu cu lenea şi apoi nici nu mi-a lipsit aşa de tare un telefon, cu cine să vorbesc eu?
Ei după ce vineri am plecat în oraş, doar pentru două ore, şi am revenit acasă în 5, Alin a decretat că trebuie să am telefon. Aşa că mi-am luat. L-am şi încărcat şi tot nu ştiu cu cine să vorbesc...
Singurul număr irlandez pe care îl am este al lui Alin şi nici chiar el nu e foarte vorbăreţ, dar să spunem că am intrat cumva în normalitate şi pot fi şi eu sunată şi întrebată pe unde sunt sau dacă e vreo urgenţă pot şi eu să anunţ cumva...
Acum să vedem că în 5 luni m-am dezobişnuit să port geantă, pur şi simplu îndesam în buzunarele de la blugi pungile pentru Dea şi cheia de la casă şi dusă eram cu câine cu tot...
Raluca
No comments:
Post a Comment