Translate

October 14, 2011

Plecarea din România I

De când s-a aflat că am plecat din România am fost abordată de foarte multe persoane pentru a le da sfaturi, pentru a le da mici trucuri să plece din ţară. Nu că aş fi vreun expert în subiectul ăsta, dar în cele patru luni de stat în Irlanda am prins câteva chestii şi desigur am făcut câteva greşeli. Aşa că voi scrie această postare pentru a vă da câteva sfaturi, dar trebuie să spun că nu împing pe nimeni de la spate să plece din România, nu propovăduiesc plecatul din ţară ca pe ceva salvator şi mai ales nu vreau să fiu vinovată dacă cineva se hotărăşte să plece din ţară doar pentru că aşa am făcut şi eu.
Voi scrie aceste sfaturi ca pe o serie de postări, pentru că mi-am dat seama că nu le pot da gata într-o singură postare decent de lungă.
1. În primul rând nu plecaţi din ţară fără un contract ferm. Eu sper totuşi să mă adresez aici celor care pleacă la alte joburi decât cele de căpşunar, ştergător la fund sau muncitor în construcţii. Nu că aceştia nu ar fi oameni care trăiesc bine sau că nu ar fi un exemplu, ci pentru că în domeniile astea chiar nu ştiu cum se pleacă din România. Am auzit ca şi voi poveşti de genul plecaţi cu un autocar şi abandonaţi prin Ungaria sau femei închise în casele pe care le curăţă de teamă să nu fie expulzate sau mai ştiu eu ce. Dacă vreţi mai simplu, eu vorbesc de cei care emigrează legal. Aşadar nu plecaţi din ţară fără contract. De obicei acestea nu sunt înţelegeri verbale, ci vin după vreo 3-4 interviuri, preferabil unul faţă în faţă. De ce spun asta? pentru că măcar unul dintre voi (asta dacă sunteţi un cuplu şi de obicei m-au abordat cupluri care vor să plece din ţară) să aibă un salariu stabil şi ca acel salariu să fie destul de bun cât să vă întreţineţi amândoi o perioadă.
2. Desigur ideal ar fi ca amândoi să plecaţi în acelaşi timp, eu însă vă sfătuiesc să plecaţi la o distanţă de minimum 3 luni şi maximum de 6. Vă spun din experienţă că mai mult de 6 luni devin chinuitoare, iar skype nu te mai ajută cu nimic de la un punct încolo. De ce spun că trebuie să existe o perioadă de probă? pentru că poate cel plecat acolo nu se adaptează sau nu face faţă la serviciu şi în această eventualitate aţi rămâne amândoi abandonaţi într-o ţară străină. Nu e nici o ruşine dacă nu te poţi acomoda. Mediul de lucru din "alte ţări" este total diferit faţă de cel din România. Nu spun că oamenii muncesc pe rupte aici şi nu în România, că nu e aşa, dar pot apărea probleme de acomodare.
3. Tot ideal şi cred că asta ar fi trebuit să fie primul sfat, nu plecaţi din ţară ca o ultimă soluţie. Totdeauna există o ultimă soluţie, chiar şi întoarcerea acasă la părinţi pentru o perioadă poate fi o ultimă soluţie şi nu e deloc înjositoare. Desigur o perioadă scurtă. Eu nu sunt deloc de acord ca tinerii să împartă aceeaşi casă cu părinţii, dacă e posibil.
4. Tot un prim sfat ar trebui să fie, dacă în ţară aveţi amândoi joburi, sunteţi mulţumiţi la serviciu şi nu vă plafonaţi, aveţi prieteni şi familie, mergeţi din când în când în week-end undeva, vă permiteţi concedii, aveti o masinuţă şi ideal o casă, sunteţi integraţi social NU plecaţi din România. Vă spun eu că în străinătate nu veţi ajunge foarte repede la acelaşi nivel. Da, poate veţi avea bani mai mulţi decât în România, dar prietenii, familia, amintirile frumoase nu se cumpără cu nici un ban. Este foarte posibil ca în câţiva ani să ajungeţi la acelaşi statut şi în altă ţară, dar în ani. Dacă sunteţi dispuşi să suportaţi...
5. Fiţi pregătiţi pentru orice. Nu ştiu poveşti frumoase cu oameni plecaţi în străinătate. Nimeni aici nu te aşteaptă cu covrigi în coadă. De obicei cei care pleacă din ţară au o perioadă de acomodare destul de nasoală. Gândiţi-vă că schimbaţi tot: casa, prietenii, limba, jobul, supermarketul, moneda, parcul, ţara.
Să le luăm pe rând.
Trebuie să vă permiteţi o chirie. De obicei chiria se calculează să fie o tremie din veniturile familiei sau din venitul propriu, dacă sunteţi singur. Dacă plecaţi singur şi mai apoi vă aduceţi familia nu are sens să închiriaţi o locuinţă prea mare, e cumva logic. Pe de altă parte, aici locuinţele se închiriază pe o periadă de minim un an. Deci căutaţi o locuinţă care să vă placă sau care măcar să fie aproape de serviciu sau să aibă cine ştie ce facilităţi, ca să nu regretaţi un an întreg. Contractul se poate desface în orice moment, dar pierdeţi garanţia pe care, ca şi în România, o daţi proprietarului.
Prietenii, ei aici e cam greu. De aceea vă sfătuiesc să plecaţi într-o ţară unde aveţi măcar o cunoştiinţă, dacă nu mai multe. Văd români care au plecat în alte ţări şi pun poze cu alţi români pe facebook. Trebuie să fie super. Aici comunitatea românilor e ca şi inexistentă, iar românii pe care i-am văzut pe stradă nu îmi inspirau nimic, cu atât mai puţin prietenie. În primul rând că în cazul în care mai cunoaşteţi români aceştia vă pot ajuta cu cazarea, vă pot eventual ajuta cu angajarea, cu sfaturi sau ponturi că aşa cum am spus încercaţi să plecaţi din ţară cu un contract, vă pot ghida prin oraş şi nu în ultimul rând aveţi cu cine bea o bere:) Dacă nu sunt români, cu care măcar vorbeşti aceeaşi limbă, cu străinii e mai greu de legat prietenii. Bine e clasicul caz cu colegi deveniti cunoştiinţe şi apoi prieteni. E cel mai fericit caz, dar străinii nu prea au aceleaşi obiceiuri ca noi. De exemplu, mie îmi lipsesc întâlnirile pe marginea unei fripturi organizate pe rând la câte unii acasă. Ei aici mai rar. Străinii nu prea vin în casele altora, pentru asta există pub-uri sau baruri sau orice altceva. Lucruri pe care trebuie să ţi le permiti...
Limba. Încercaţi să plecaţi într-o ţară a cărei limbă deja o ştiţi. Adică măcar să ştiţi să vă cumpăraţi o pâine sau aşa ceva. Bine dacă aţi plecat cu un contract din ţară această etapă e ca şi rezolvată, nimeni nu vă angajează dacă nu se poate înţelege cu voi. Vedeţi cât de bun e un contract? Oricum am observat că limba se învaţă şi pe parcurs, dar măcar să aveţi habar dacă vă spune cineva ceva pe stradă, dacă v-a întrebat de o adresa sau v-a înjurat sau mai ştiu eu ce. În cazul nostru, chiar dacă irlandezii vorbesc engleza, pe care o ştim amândoi foarte bine, nu vorbesc engleza aia de o învăţaţi voi la şcoală. Dacă aţi ieşit vreodată în străinătate ştiţi la ce mă refer. De obicei vorbesc repede, stâlcesc cuvinte, prescurtează cuvinte...eu m-am obişnuit mai repede, poate datorită radioului, dar chiar şi acum am momente când spun: Puteţi repeta?
Serviciul. Aşa cum am spus dacă unul are contract şi vine celălalt, probabil că acesta va sta o perioadă acasă. E super nasol să stai în casă. Da te plimbi, vizitezi ceva nou, mai mergi la cumpărături, citeşti reviste, da cât? Aşadar ideal ar fi ca şi celălalt să aibă macar o idee despre ce vrea să facă. Adică fiţi pregătiţi să nu mai faceţi exact ceea ce făceaţi în România sau acordaţi-vă o perioadă de acumulare în care să ajungeţi la nivelul celor de aici. De exemplu eu: am lucrat în radio, cred că e inutil să vă spun că nu există radiouri în română şi că românii din Dublin nu au o comunitate cu ziare, radiouri online şi alte prostii (aşa cum mă linişteau mulţi dintre prietenii din ţară). Aşadar dacă voi lucra într-un radio sau măcar la un ziar va trebui să ştiu engleza. Apoi CV-ul meu, deşi unul foarte bun în România, aici nu valorează mai nimic. Aici se pune foarte mare accent pe recomandări şi chiar şi numele Turcescu sau Badea sau mai stiu eu cu cine am lucrat nu înseamnă nimic. Aşadar o recomandare din partea acestor "vedete" (cum sunt sigură că există în orice domeniu, deci vedete nu e folosit cu semnificaţia din revistele colorate) este egală cu una de la orice coleg din presă. Românii nu au acest sistem de recomandări, aici şi ca sa închiriezi un apartament îţi trebuie recomandare de la fostul proprietar. Apoi o recomandare nu e doar un text frumos scris despre o persoană. De cele mai multe ori înseamnă un email de pe o adresă oficială, deci nu yahoo sau chiar un telefon în care cei din străinătate se asigură că persoana care recomandă chiar există. Şi după ce treci de birocraţie trebuie să fii şi pregătit. Adică în cazul meu să ştiu mici chestiuni, cum ar fi cine este preşedinte, ce forma de guvernare are ţara respectivă, nu spun să ştiu şi miniştri, da pe acolo, să ştiu puţină istorie, să ştiu puţină geografie, să ştiu de toate practic. Pentru că nimeni nu îmi va da ştiri la citit ca la roboţi, aceste ştiri trebuie verificate măcar parţial şi de către mine. Apoi trebuie să ştii pronunţia numelor proprii şi a străzilor sau cartierelor sau chiar echipelor de fotbal. Nici în România ştirile la radio nu sunt chiar atât de simple, cum par din afară, în altă ţară e şi mai şi. Şi repet, nu pentru că străinii sunt mai tari decât noi ci pentru simplul motiv că nici măcar limba nu o vorbeşti la fel de bine ca un nativ. În general, în presă, dacă auziţi poveşti de astea de succes cum că a plecat în străinătate şi în mai puţin de jumătate de an deja sunt pe sticlă sau la radio sunt MINCIUNI. Îmi pare rău, dar asta e.
Cumpărăturile. Ei veţi spune, ce e aşa de greu să faci cumpărături, mai ales că acum există hipermarketuri de unde îţi iei singur şi nici nu trebuie să dialoghezi cu cineva. E perfect corect, doar că şi pentru a cumpăra sare trebuie să ştii ce tip de sare, la pâine la fel, aici pâinea este învelită total şi dacă nu ştii să citeşti pe ea ce fel e rişti să pleci acasă cu pâine cu grăunţe în loc de pâine albă. Nu e o tragedie, dar acumulate aceste neajunsuri pot duce la tragedii. Da tragedii de la o pâine.
Moneda, eu vă sfătuiesc ca în momentul în care aţi păşit în afara ţării să nu mai faceţi conversia. Nu e corect să compari mere cu pere nicăieri. Adică o pâine în România să spunem ca e 1 leu, iar aici e un euro. Scump, domnule scump. Da, dacă judeci fix la valoare e scump. Corect e să gândeşti aşa: cât costă o pâine raportat la salariu. Dacă în România o pâine e un leu, iar salariul 1000 de lei, în Irlanda pâine e un euro, dar salariul e 2000 de euro. Aşadar?
Parcul. Am spus parcul, dar de fapt mă refeream la ambient. Imaginaţi-vă că schimbaţi tot. Deci nu veţi mai avea locuri preferate, terase preferate, străzi cunoscute, denumiri cunoscute, trasee de mijloace de transport cunoscute. Nimic cunoscut. Pentru cineva fără simţ de aventură poate fi foarte dificilă acomodarea. Îţi ia destul de mult să te prinzi unde e cel mai apropiat magazin, unde e staţia de autobuz, care autobuz te duce la serviciu sau în centru... Desigur te poţi informa şi de pe internet, dar sunt schimbări şi trebuie să vă acomodaţi cu ele.
Ţara. Schimbaţi ţara cu tot ce presupune asta. Nu mai sunteţi X-ulescu din România sunteţi X şi de cele mai multe ori străinii nici nu vor reuşi să pronunte "ulescu". Numai românii au atitudinea asta de slugi, de stat cu cuşma în mână, de unde ne şi spun toţi că suntem ospitalieri. Vine X din ţara Y hai să ne facem luntre şi punte ca el să se simtă bine, de cele mai multe ori fără nici un avantaj material de pe urma acestui fapt. De câte ori nu am trăit astfel de experienţe sau nu am cunoscut oameni dintr-ăştia... Nu, oameni buni. Străinii sunt oameni ca şi noi, cu mai mulţi bani, dar oameni ca şi noi. De cele mai multe ori străinii pe care îi divinizaţi voi şi îi invitaţi la evenimentele particulare, îi invitaţi în casa voastră, îi puneţi la masă şi faceţi frumos să se simtă bine, sunt nişte nimeni. Nu excelează prin nimic decât prin aceea că sunt străini. Data viitoare când cădeţi în patima asta, scote-ţi nasul puţin şi judecaţi dacă străinul chiar merită. De cele mai multe ori, nu prea...
Pe de altă parte, românii trebuie să fie fericiţi dacă primesc tratament cel puţin egal cu al altor străini. Din fericire nu am ajuns într-o ţară în care renumele românilor să fie cunoscut şi pot vorbi cu oamenii pe stradă de la egal la egal, fără să mă judece cineva, chiar şi după ce am spus de unde vin. De cele mai multe ori străinii sunt deschişi, îţi povestesc cât e în lună şi în stele, ceea ce nu trebuie interpretat ca interes. După ce ţi-au povestit şi-au luat sacoşica şi viaţa şi au plecat. Vă sunt la fel de familiari ca stâlpul de iluminat din faţa casei, dar nu vă sunt prieteni. De fapt cred că ei nici măcar nu doresc să vă fie prieteni.
Va continua
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget