Translate

December 13, 2012

Speranța de a mă întoarce în România se micșorează pe zi ce trece

Când am participat la prima întâlnire cu românii din Irlanda toţi mi-au pus întrebarea: ai venit aici să rămâi sau te vei întoarce în România? Atunci am glumit că oamenii nu vor să se încurce cu alți români care vor sta o perioadă scurtă în Irlanda, nu vor să îşi pună speranțele, să lege prietenii, ca totul mai apoi să continuie pe Skype. Mi se părea o prostie, sincer, dar oamenii ăia aveau dreptate. Pe unii i-am dezamăgit, dar mai toţi mi-au înțeles motivele de a pleca din Irlanda. Revenind la întrebare, o bună bucată de vreme nu am știut ce să răspund. Îmi era dor de România mea, de părinții mei şi prietenii mei şi colegii mei şi lucrurile familiare mie care totdeauna vor însemna România mea. Pe de altă parte eram fascinată la propriu de ce vedeam zi de zi în Irlanda, de civilizație, de modul frumos în care au rezolvat probleme cu care se confruntă România de 20 de ani şi vă reamintesc că în urmă cu aproximativ 10 ani între Irlanda şi Irlanda de Nord treceai cu pușca la tâmplă, ba un român venit în Dublin acum 20 de ani ne povestea că prin centru se circula cu căruța, ba târgul de cai din centru a fost închis acum doi ani. Piața mare şi frumoasă care a rămas în locul lui nu aduce cu nimic din ce era acolo în urmă cu doi ani. Eram indecisă. Ăsta trebuie să fie cuvântul, oricât de urât sună el.
Apoi nu ştiu cum şi de ce, am decis că vreau înapoi în România. Că vreau să îmi vorbesc limba, că vreau să am căsuța mea pe un deal al Iașului, că vreau să îmi am prietenii şi colegii şi evident părinții alături. E frumos, prea frumos chiar, în străinătate, da eu vreau acasă. Acesta este scopul pe care mi-l mențin şi zilele astea, mai ales că mutarea în Belgia m-a convins că lucrurile în România nu sunt chiar de netrăit.
Însă în ultima săptămână de câte ori deschid facebook-ul mă trântește pe spate valul de ştiri proaste, realitatea din România. O prietenă însărcinată în luna a 8-a întreabă cum e cu nașterile la o Maternitate din Bucureşti. Şi a aflat: cât sunt șpăgile şi cui trebuie să i le dea, cât trebuie să dea ca, copilul să îi fie adus în cameră, cât trebuie să dea să primească o rezervă cu două paturi, cât trebuie să dea ca în acea rezervă să poată veni şi soțul ei, ce trebuie să îşi aducă de acasă să nu plece atât ea cât şi copilul cu boli. M-am crucit, nu mai spun că săraca aproape că plângea în mesajele pe care le-am schimbat după, nu mai voia să nască şi o înțeleg perfect. Ce m-a nemulțumit e delăsarea, comentariile de genul îndură acum că pleci cu o minune din spital sau îndură acum că în doi ani uiţi şi faci altul. Nu dragilor, nu îndură nimic. Minunea e a ta şi o iei acasă indiferent de condițiile din spital, da nu ar fi mai bine ca o minune să nu fie umbrită de condițiile din spital?
Apoi, tot pe facebook, o prietena îmi arată un afiș al Operei Române din Iaşi renovată şi redeschisă de curând. Nu ştiu exact da parca era ceva de Andrei Şerban. Îmi spune că va fi super, se ducea să îşi ia bilete, ca omul normal de la Agenția Teatrală, aia de la cub. Două ore mai târziu vine şi îmi spune că toate spectacolele sunt vândute. Măi să fie. Toate, toate? Toate până în martie. Bun Andrei Șerban ăsta şi da e o fiţă să mergi la Operă, da nu cred că ieșenii care se îmbulzeau la inaugurarea Palasului vor acum la operă. Vin totuși şi eu din Iaşi, hai să fim serioși, nu s-au culturalizat acu cu toţii.  Apoi am aflat. Ai o pilă bună, ai bilete la operă. Cum? Aşa cum aţi auzit. Biletele la operă se dau pe pile. Mi s-a făcut pielea de găină, iar revolta era în gât gata să iasă afară, noroc că vecinii mei nu ştiu înjurăturile în română.
Păi din cauza sistemului ăsta de pile am plecat eu din România. Din cauza faptului că nu ştiam să merg cu sutele în buzunar şi să le plasez cui trebuie, eu dădeam șpagă în văzul lumii, eu eram cu gura mare...
Şi brusc mi-am amintit, ca şi cum un văl s-ar fi luat de pe ochii mei şi traiul frumos în România mea e dur amenințat de traiul din România lor, în care eu nu mai am loc, în care eu nu ştiu să îmi fac loc.
Pentru ca eu (sau oricare alt român din străinătate) să mă întorc e o singura variantă: să am bani de să plătesc să nu văd lucrurile astea. Să găsesc un om cu pile şi să îl plătesc să am şi bilete la operă şi să nasc unde trebuie şi cum trebuie şi eventual să nu mă îmbolnăvesc şi să îmi facă diferite acte... Păi dragilor eu (sau oricare alt român din străinătate) nu mă pot întoarce în România pentru că nu îmi ajung anii de muncă cinstită într-o ţară civilizată, ca să trăiesc civilizat în România.
Raluca

10 comments:

Larisa said...

Pentru cele enumerate de tine si pentru multe altele nici eu nu m-as intoarce in Romania. De fapt cand am venit aici am stiut ca vreau sa vin definitiv nu temporar. Desigur viata este imprevizibila, nu se stie niciodata, insa in principiu am venit ca sa raman :).
Ma enerveaza ca multi zic ca daca ai bani si in Romania traiesti bine, insa nu doar de bani este vorba, ci exact de sistemul asta corupt de pile, spagi, mizerie, inselaciune etc. Si astfel prefer sa fiu un simplu imigrant intr-o tara straina, decat sa-l suport in tara mea. Unii zic ca este egoism sau lasitate, dar totusi cred ca fiecare are dreptul sa alega pentru el.

Raluk said...

Asa cum zici si tu, nu doar de bani e vorba, dar si banii ajuta cumva pentru ca pilele se fac cu bani. Eu puteam avea apartament in Bucuresti acum, am umblat doua luni pentru acte prin prima casa, dar pentru ca in Iasi nu stiu ce stampila e rotunda, iar in Bucuresti e patrata am lasat-o balta. Functionarul de la banca numai nu mi-a spus in fata ca asteapta ceva. In schimb mi-a spus politistul cand am dat pentru permis de conducere, in fata, 300 de euro. Nu ii aveam, nu am nici acum carnet. Nu-i problema, faceam rost, dar am vrut sa fim onesti. Si pilele se mai rezuma si la favoruri, tu ma ajuti pe mine ca apoi te ajut si eu pe tine.
Asa cum am spus, Romania nu se va reforma in timpul vietii mele, asa ca singura sansa de a ne intoarce e pe foarte multi bani, sa platesc pe cineva sa imi rezolve problemele. Stiu ca sunt astfel de oameni...dar imi e teama ca voi imbatrani in Arlonia, asteptand o astfel de sansa :(

corina said...

”Speranța de a mă întoarce în România se micșorează pe zi ce trece” zici tu.
Eu zic că speranța de a te întoarce în România nu există așa cum nici pentru România nu există speranță, dacă luăm drept criterii corupția, calitatea vieții, bunăstare.
Clase întregi din liceele de matematică fizică, grupe întregi de la electronică, automatiști, doctori au contribuit după 1989 la bunăstarea Americii, Canadei, Franței, Germaniei, Elveției, Japoniei, Italiei, Spaniei sau Arabiei Saudite. Aici spun de colegi de școală și de prieteni. Pe unii dintre ei i-au sfătuit părinții să plece, alții au plecat din motive medicale, alții au plecat la doctorate, alții si-au luat lumea în cap de disperare, alții au simțit că nu mai au speranță.
Cunosc o familie cu 3 copii născuți în America. După 5 ani de America au venit în țară să ajute țara, iar după alți cinci (acum 2 ani) s-au întors în America.
Toți cei plecați își manifestă dorul de țară.
Mi l-aș manifesta și eu măcar de la 2000km distanță. Îl am în plan!

3L said...

Oriunde ai traii, fa-o la maxim, daca stam sa visam la intoarcerea in Romania, o sa ramanem cu vise si planuri. Profita de toate locurile in care ajungi sa traiesti. La urma urmei nu e in strainatate mai rau ca in Romania. Si acasa e unde te simti tu cel mai bine. :)

Raluk said...

Corina, eu nu eram unul dintre oamenii care sa isi doreasca sa plece din tara. De aceea pe toti cei care imi cer sfatul si au cat de cat o situatia in Romania, s+au integrat, au casa, au o masina, au prieteni si familie, sa nu le lase. Nu din egoism spun asta, ci tocmai pentru ca e foarte greu sa o iei de la capat si mai ales departe de tot ce iti este familiar.
Si eu am cunoscut romani care s-au intors in Irlanda, dupa ce se intorsesera in Romania. Unii aveau bani, si-au deschis afaceri, dar strainatatea te civilizeaza cumva, nu prea mai intelegi de ce sa dai spaga cand ai toate actele in ordine, de ce sa platesti DSV-ul cand tu ai totul in ordine. Stiu pe cineva care si-a deschis un lant de covrigarii, dar nu suporta sa stea cu banii pregatiti pentru unul sau altul. A revenit in Irlanda si isi conduce afacerea din Dublin...
E trist. Oare cand va deveni si Romania un loc unde sa poti sa te intorci?

Raluk said...

3L Foarte adevarat ce spui tu. Am sa incerc sa iau totul din zona in care stau acum. Uite cand imi va fi dor de acasa am sa recitesc ce ai scris tu aici. Multumesc

corina said...

Eu mestec la întrebarea asta cu speranța pentru țara mea de 10ani și încă nu am în cap răspunsul corect. Dar am o experiență de viață de 40 de ani în care am schimbat domicilii, școli, colegi, colaboratori. Concluzia mea clară este că pentru orice schimbare nu mai am cale de întoarcere și locul în care mă simt bine este casa mea.
Sfatul lui ”3L” este foarte bun pentru noi toți. Nimeni nu își dorește să plece din țara lui. Cea mai de preț avuție este amestecul de sănătate, un om lângă tine pe care să te poți bizuii și educația ta pe care trebuie să o îmbunătățești zilnic. Daca ai toate astea atunci cu siguranță poți să te adaptezi oriunde te-ai duce în lume, poți să te faci utilă societății în care trăiești, poți fi mulțumită de tine și totul ți se pare ușor.
Trebuie să fim sentimentali și să rămânem oameni, dar atunci când luăm decizii trebuie să fim raționali. Eu cred că decizia ta este bună.

alicee said...

Si eu am trecut printr-o nastere asemanatoare. Dar erau si femei care nu aveau bani de dat si s-au comportat ok doctorii si asistentele, nu am simtit diferenta!

Raluk said...

Alicee trebuie sa fie si exemple pozitive altfel ar emigra toata Romania, macar sa nasca. :)

Raluk said...

Multumesc Corina. Multe adevaruri spui tu in cel mai recent comentariu. As vrea sa am acces la toate aceste comentarii atunci cand ma apuca sentimentele de revolta fata de Romania.
Nu stiu daca decizia e cea mai buna, da in fiecare seara cand ai mei spun ca le e dor de mine, cand mama lui Alin spune ca face placinte si nu are cine sa le manance, simt ca locul nostru e acolo, indiferent de cati bani vom avea. :(

There was an error in this gadget