Translate

April 26, 2014

Luxemburg - Nospelt - Festivalul fluierelor din lut

Dragilor,

Paştele ăsta a fost diferit de tot ce am mai trăit eu până acum. Parcă nici nu ar fi fost Paştele. Nu ma plâng, doar constat. Şi nu cred că ține de mine sau de noi sau de locul unde ne aflăm, pentru că vorbeam cu o prietenă din România, care a avut același sentiment. A trecut repede, am gătit repede, am mâncat repede, am sărbătorit repede. Problema e că dacă totul a fost pe repede, unde e timpul rămas?
În fine, întrebări filosofice...
Eu chiar m-am bucurat că nu a fost Paştele pe care mi-l imaginam eu cu mâncare şi stat în casă la TV pentru că afară era prea pustiu şi prea liniște. Sâmbătă am făcut cumpărături şi am gătit, duminică am fost în Germania, iar luni, dimineață, am găsit acest festival care se organizează de Paște. Da ştiu nu e pe bază de credință, biserică, lumânări, sacru, sarmale, pască şi cozonac, dar e tot ce am avut la îndemână când alternativa ar fi fost una depresantă de-a dreptul.
Şi până la urmă ne-a întors şi la tradiție şi la românesc. Da să vă povestesc cum a fost.
Aşadar dimineață ne-am gândit ce să facem. Am găsit festivalul, am împachetat câinele şi am plecat. Acolo ca la toate manifestările astea din Luxemburg, era un orăşel închis, cu parcare departe de acțiune, cu tarabe cu mâncare, cu o scenă cu muzică, cu un castel gonflabil pentru copii, cu stat pe terase şi băut vin. Când nu ai de ales e bun şi aşa ceva, unde mai pui că mie îmi suna bine fluiere din lut şi muzeul ceramicii.
Erau şi tarabe cu fluiere din lut în formă de pasăre, era şi muzeu, unde am găsit o colecție de astfel de fluiere din toată lumea, inclusiv România.
Aşadar acest festival ce se cheamă Emaichen se celebrează în fiecare luni după Paște în orașul Nospelt, dar şi în centrul Luxemburgului. Fluierele din lut în formă de pasăre se cheamă peckvillercher şi tradițional îndrăgostiții îşi dăruiau unul altuia un astfel de fluier. Acum acestea sunt cumpărate mai mult de copii. Se zice că Nospelt era satul olarilor, iar aceştia confecționau fluierele din lutul rămas după o zi de muncă. 
Acum că v-am povestit puţin despre tradiţia acestui festival, să vă povestesc ce nu mi-a plăcut anul acesta. Prețurile, campania electorală, înghesuiala şi proasta organizare. În rest totul a fost perfect :)
De fapt cred că eu sunt un pic ciudată şi ei sunt normali. Da mie mi se pare mult să dau 20 euro pe o astfel de pasăre, în condiţiile în care două tarabe mai încolo erau şi cu 10 euro şi chiar şi cu 8.
Taraba cu broaşte mi-a plăcut. Am găsit şi ţestoase (10 euro :() şi chiar erau diferite de tot ce aveam, aşa că mi-am cumpărat şi eu.
Programul evenimentului (în luxemburgheză) era ataşat de aceste cutii pe care le găseai prin tot satul. Faină idee, nu a mai fost nevoie de voluntari sau oameni plătiți să împrăștie pliante. Sărbătoarea începe de fapt de sâmbătă şi se termină luni, aşa că tarabele, concertele şi veselia se întind pe trei zile. Bine de știut dacă şi la anu vom petrece Paştele aici.
În Nospelt acestă sărbătoare are loc din 1957 când olarii au început să facă aceste fluiere, iar în fiecare an născocesc alt model. Ele sunt inscripționate pe spate cu anul în care au fost făcute. Anul acesta fluierele au fost în formă de bufniță
În Luxemburg Emaichen se celebrează din 1937.
Tarabele diverselor partide. Cred că erau mai multe decât tarabe cu păsări din lut. 
Faza bună e că muzeul ceramicii era deschis cu această ocazie, pentru că am mai fost acum câteva luni şi era închis. E un mic muzeu înființat în casa ultimului olar din Nospelt. Ce trist sună :( Între 1458 şi 1914 Nospelt a fost centrul olăritului din Luxemburg.
A fost interesant să aflu că Luxemburgul are o tradiție în lucrul cu lutul, chiar dacă acum nu mai sunt foarte mulţi pasionați de aşa ceva şi nici școli sau ateliere. Am văzut totuşi în muzeu numele unor olari, le-am făcut poze şi o să îi cercetez. Cred că asta mă enervează cel mai mult, că pentru orice răhăţiş trebuie să cauți pe net, să sapi, oamenii ăştia nu au nici o treabă cu epoca în care trăim. Da ce mă mir, artiştii populari de pe la noi, fie că țes covoare, fac oale din lut sau brodează ii au ca şi contact un număr de telefon, de cele mai multe ori fix. Nu mai zic un mobil, un e-mail, un site, un blog sau un magazin virtual... 
Oare există un program ceva în care să mă înscriu să îi promovez cumva. Mă gândesc că târgurile sunt faine, că poate au un mic magazinaş în faţa casei, poate mai dau la magazinele de folclor, da nu mai fain ar fi să îşi facă un magazin virtual? 
Eram sigură că păsările din lut se fac după forme. Oare aşa se fac şi cele româneşti? 
Muzeul, deşi cam sinistru, cam întunecat şi presărat cu manechine, avea o frumoasă colecție de păsări din lut din toată lumea, inclusiv din România. Mi s-a făcut aşa un dor de un târg la Muzeul Satului sau de un Cucuteni 5000 din Iaşi... Dacă voi mai ajunge curând la aşa ceva îmi cumpăr un fluier.
Aceasta e camera în care era colecţia de fluiere.  Muzeul chiar mi s-a părut interesant. Mic, dar interesant. Bine eu l-aş fi structurat altfel, dar sunt o grămadă de lucruri pe care eu le-aş face diferit în Luxemburgul ăsta. Intrarea a fost 5 euro.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget