Translate

October 1, 2012

Excursie în România - 8 - Palas Iaşi

Am promis, atât cititorilor mei de pe blog cât şi prietenilor ieșeni din Dublin, că voi merge la Palas şi abia apoi voi comenta, dacă ar fi ceva de comentat. Spun asta pentru că încă de când era în construcție Palasul în Iași îmi părea a fi un lucru absolut inutil construit din dorințele de prea mărire şi înavuțire ale primarului şi altora ca el, fix în inima orașului, fix pentru a eclipsa şi urâți Palatul Culturii.
Acum câteva chestii pentru cei care probabil nu au pus niciodată piciorul în Iași  Ei bine Capitala Moldovei, orașul în care m-am născut, are foarte multe locuri de umblat, de vizitat, de culturalizat, dacă ar fi să fac o listă nu mi-ar ajunge degetele de la 4 mâini. Deşi nu pare şi nu e mediatizat, Iașiul cultural este unul în floare, de la muzee, grădini, cinematografe, operă, teatru şi până la distracția contemporană, mall-ul, Iaşiul are de toate.
În vârful tuturor şi probabil prima chestie de mândrit pentru Iași e Palatul Culturii. Palatul el ca palat e în primul rând impresionant. E construit în stil neogotic pe locul aproximativ al curții domnești din vremea lui Ștefan cel Mare. Când eram eu mică, în palat erau câteva muzee interesante, chiar şi pentru un copil fără astâmpăr ca mine, îmi amintesc ceva cu ceasuri sau cutii muzicale, numai că în ultimii ani Palatul era într-o stare de degradare continuă şi o grămadă de organizații au strâns bani pentru refacerea palatului, dar degeaba. Acum să vin şi să spun că probabil nu se dorea restaurarea lui şi că inconștiența diferiților primari sau autorități a dus la găuri în ziduri de puteai băga lejer pumnul? Nu știu dacă e așa  eu din afară așa o văd. Palatul ca piesă de schimb pentru bani, mulţi bani. Dar astea sunt dedesubturi, iar eu ca român simplu nu pot decât să constat, să mă revolt şi să plec în străinătate, ceea ce am şi făcut.
În aceste condiții amplasarea unui "lifestyle center" în spatele Palatului Culturii mi se părea puţin inadecvată. Vorba lui Alin, bine că nu i l-au închiriat lui Disney să tragă nişte găuri prin palat să te poți plimba cu trenulețul. Acum nu știu ce e lifestyle center ăsta că pe bune dacă am auzit vreodată, dar să faci un mall (pe românește :P) şi apartamente în spatele palatului mi se pare o mârlănie, la prima vedere.
Nu mai spun că cine a gândit Iașiul  dacă l-a gândit vreodată cineva, l-a gândit în aşa fel încât, deşi într-o depresiune, Palatul Culturii era vizibil din toate punctele geografice din Iași  E puţin ciudat şi greu totuși de realizat, dar până în 2011 Palatul Culturii se putea vedea din Copou, de la fundație sau din Zona Industrială. Acum în spatele Palatului se înalță un falnic turn, care nici măcar aspectuos nu e.
Lăsăm şi asta la o parte, vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu sau cui m-a deșteptat şi mi-a dat creier să ies din țară, să vizitez, să văd palate, să văd muzee, să văd parcuri, să trăiesc într-o altă lume şi să pot spune că deşi Palasul este un mare rahat construit în centrul Iașului, în inima Iașului cultural, acum că există e bine să existe. Nu neg că dacă printr-o minune aş ajunge primar l-aş rade de acolo şi i-aş pedepsi pe cei care l-au construit, dar asta înseamnă să gândești cu inima şi nu cu creierul. Să fii influențat de poveștile din copilărie, de plimbările din adolescență şi de dragul care m-a cuprins la maturitate ori de câte ori am văzut Palatul Culturii, simbolul Iașului.
Poate chiar şi mall, Palasul putea fi construit într-un stil asemănător construcțiilor din jur, poate chiar și lifestyle center, Palasul putea fi adaptat la stilul de viață al majorității ieșenilor şi nu doar al unora, că să fim sinceri, cine își permite să viețuiască în Palas?
Acum că am porcit destul să încep cu punctele bune, pentru că sunt totuși și puncte bune. Primul ar fi că Iașiul e în reconstrucție. E un pic de tras acum cu molozul care îţi intră în suflet, dar şi când o fi gata... şi când bisericile, muzeele, teatrul îşi vor recăpăta valoarea de altădată...
În acest ansamblu e bine că Palasul există. Pentru prima dată în presa am văzut ştiri pozitive despre Iași  la deschiderea Palasului.
Apoi lăsând la o parte latura sentimentală, în Palas lucrează totuși câteva mii de oameni, deci locuri de muncă pentru cetățenii celei mai defavorizate zone a Europei.
Apoi pe lângă Palas şi firmele care au venit prima dată în Iași acolo, firmele şi firmulițele atrase ca muștele la miere de investițiile ce se fac în Iași şi de facilitățile pe care am înțeles că le acordă primăria (sâc Boc şi Clujul, credeați că numai voi puteţi? stai că s-au deșteptat moldovenii :)) ). Asta înseamnă alte mii de locuri de muncă şi alți bani care teoretic ajung în bugetul Iașului.
Ultima şi singura care mă afectează şi bucură, transformarea Aeroportului Iaşi în cel puţin unul mai mare. Deja sunt operatori care şi-au anunțat intenția de a avea curse din Iași spre Italia, Spania, Franța şi Irlanda. Asta înseamnă că se va putea zbura direct din Iași cu escală oriunde în lume. Păi fraților asta e poate cea mai bună veste.
Ca să nu mai spun că însăși refacerea Palatului Culturii, am înțeles că parte a contractului dintre primărie şi patronul Palasului, e un lucru extrem de bun.
Deci numai lucruri bune. Acum să vedem ce se va realiza şi vă rog să nu fiți pesimiști  Eu îmi doresc să pot ajunge din Dublin direct în Iaşi sau ca prietenii mei din Iaşi să poată ajunge la mine. Îmi doresc ca prietenii din Dublin să poată ajunge în Iaşi şi să vadă că orașul meu este într-adevăr unul special.
Aceasta fiind introducerea să trecem la Palas...de fapt nu prea mai am ce spune despre Palas, aşa că am să las pozele să vorbească :)
Aşadar aceasta este o intrare în Palas
Acesta este Palatul Culturii din Iaşi, spatele. 
Scara aceea eu una nu îmi amintesc să fi existat, dar mi se pare o adiție necesară. 
Palatul Culturii văzut din Palas, în dreapta imaginii, acoperit ar fi Teatrul de Vară 
Eu şi Palatul Culturii
Era un pic ciudat că am fost la Palas, când am făcut aceste poze, într-o duminică. Toată lumea ieşea sau intra din mall, stătea pe iarbă sau pe bănci, făceau poze, dar toţi erau atenți la Palas şi mai puţin la Palat. Doar eu şi o japoneză cu aparatele de gât făceam de zor poze Palatului.
Palatul Culturii de la nivelul ierbii
Acesta este Palasul văzut de la Palatul Culturii
Asta mă macină, având locația, de ce nu s-a putut construi un mall în acelaşi stil cu Palatul?
Palatul Culturii din faţă
Palatul Culturii şi statuia lui Ştefan cel Mare
Vechi şi nou. Cine sunt eu să mă opun, poate ăsta ne va fi viitorul...
Eu la unul dintre tunurile din faţa Palatului Culturii.
Îmi amintesc că era mult mai mare, abia mă cățăram pe el şi abia dacă ajungeam la jumătatea roţii
Palatul Culturii şi Mitropolia aşa cum se văd de la geamul meu. Turnul ăla din spatele Palatului...
Raluca

2 comments:

Larisa said...

Ce fain arata! Splendid! Stii, n-am fost niciodata la Iasi...poate ajung candva.

Raluk said...

Pai sa stii ca merita. Daca ai drum candva scrie-mi sa iti dau cateva sfaturi :)