Translate

October 17, 2012

Liniștea pe care ţi-o dă un sufleţel

Când eram mică ai mei nu m-au lăsat să am animale de companie. Nu ştiu de ce, probabil pentru că mama  lucrează în sănătate se temea de microbi, probabil erau conștienți că tot ei îl vor hrăni şi plimba, nu ştiu. Când am ajuns să pot decide singură am adus-o acasă pe Lady. Un câine cuminte ca o păpușă şi ascultător cu care legătura s-a creat în decurs de câteva ore. Abia acum mi-a spus mama că am uimit-o cum am avut grijă de câinele ce avea jumătate de spate plin de bube şi necesita îngrijire medicală. Lady a stat alături de noi trei ani şi puţin, dar au fost nişte ani plini de învățăminte  Nu ştiu dacă e corect, dar Lady a venit în viaţa mea exact când a trebuit, de la ea am învățat ce înseamnă responsabilitatea şi pe cuvânt vă spun că niciodată nu am simțit că a avea un câine este o povară.
Lady a murit într-o dimineață, iar eu am suferit mult timp după ea, poate suferința mi se vedea pe chip sau în gesturi, de Alin şi Andrei au decis să îmi trebuie un alt câine. Aşa am găsit-o pe Dea, un cățel tânăr şi jucăuș care în comparație cu Lady era pe bune o proastă. Aveam să aflu că de fapt este deșteaptă foc, iar timpul a creat între noi o legătură foarte puternică.
Practic Dea îmi este cea mai bună prietenă, mi-a fost sfătuitor, mi-a fost sufletul de nădejde, totdeauna aproape, totdeauna gata să mă scoată din primejdie, totdeauna calmant, tovarăș de călătorii, chiar şi părinte de multe ori.
Am mai spus-o şi o spun din nou, nu știu ce m-aş fi făcut fără Dea în anul de acomodare în Bucureşti, nu știu ce m-aş fi făcut fără Dea în acest an în Dublin.
Din când în când îmi face bine să mai scriu o postare pe blog despre Dea, să mai pun o poză pe facebook şi chiar şi acum când petele bătrâneții îi acoperă pilea cândva roz, când artrita o împiedică să alerge aşa cum o făcea până nu demult, chiar şi când e țâfnoasă şi supărăcioasă şi nu prea acceptă să fie atinsă sau luată în brațe, Dea ne aduce mii de bucurii zilnice.
De multe ori văd oameni cruzi care schilodesc un suflet doar pentru amuzamentul propriu, nu pot să fac nimic, chiar şi banii donați nu sunt mare lucru, atunci îmi iau cățelul în brațe şi îmi spun că e bine că în lume există măcar un căţel fericit. În clipele alea Dea nu se mai revoltă că e luată şi strânsă tare în brațe.  Simte cumva că am nevoie de ajutorul ei, iar 5 minute cu nasul în blana ei pufoasă fac minuni, cel puţin pentru mine.
Îţi doresc să trăiești mulţi ani de acum încolo, iar noi să îţi facem bătrânețile ușoare!
Pup fetiță,
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget