Translate

June 16, 2012

Am primit o veste super

Of nu începeți şi voi cum au început cei de pe facebook la vederea acestor cuvinte. Veștile super în capul meu nu ţin de sarcini sau alte nebunii, iar veștile de genul ăla nu se dau în acest mod pe facebook. Deci domnilor, doamnelor nu sunt însărcinată. Punct.
Vestea super mi-a fost dată de o cititoare a acestui blog care mi-a zis că vine în două săptămâni cu câinele în Irlanda. OK cu Dea am venit şi noi, dar cititoarea mea vine cu avionul.
BlueAir (cu care spuneam că nu mai zbor vreodată, dar pe care dacă îmi iau şi câinele în România şi înapoi îi iert) a introdus de la 1 mai 2012 posibilitatea de a transporta animalul de companie cu avionul pe relația Bucureşti-Dublin.
Ei cum e asta. În loc de două săptămâni pe drum petreci doar 8 ore, în loc de 2000 de euro dai aproape 600?
Ce ziceţi voi, nu e chiar o veste super?
Acum vin alte probleme:
1. Dea e prea grasă. Are 34 de kg, în avion se acceptă până la 32 de kg animalul şi cuşca.
2. Dea nu a intrat în viaţa ei într-o cușcă. Nu mai zic să stea acolo 4 ore singură şi zdrăngănită de avion...
3. Nu ştiu cât de în regulă îi mai sunt actele. Ea are vaccinările la zi şi deparazitările, da cu testul ala am eu probleme, deci trebuie să mă interesez.
4. Dea are totuși 9 ani. Mă întreb dacă rezistă la 4 ore dus, 4 ore întors în stres continuu. Pe feribot ştiu sigur că a urlat, da era în mașina ei cu lucrurile ei în jur.
5. Îmi e puțin frică să nu o manevreze ăia greșit, adică la modul în care manevrează ei bagajele...
Sunt mai mult temeri, decât probleme şi mai toate sunt sigură că îşi vor găsi rezolvare. Acum trebuie doar să las timpul să îşi spună cuvântul şi să mobilăm casa cu o ditamai cușca de transport pentru Dea. Trebuie să o învățăm cumva să stea în cușcă. Ştiu că: nu poţi învăţa un câine bătrân, trucuri noi, dar vom încerca. Cu slăbitul e relativ uşor, l-am mai realizat de câteva ori. Slăbitul să fie ultima problemă şi pot fi sigură că vom zbura toţi trei spre România.
Ar fi super, în toamnă, să se mai armonizeze temperaturile de aici cu cele din România, am putea merge acasă.
Raluca

8 comments:

Iulia S. said...

Hmm.... La o simulare din asta ma gandesc si eu. Conditiile din avion nu prea aveti cum sa le imitati, dar macar cu cusca sa se obisnuiasca... Biata de ea, daca ar intelege ca per total iesiti si voi si ea in avantaj...Dar asa... Intr-adevar, slabitul cred ca e partea cea mai usoara.
Iar cu vestile... Eu cand am vazut titlul pe FB, primul meu gand a fost ca 3 sferturi din cunostintele mele ar crede daca ar vedea un asemenea titlu ca sunt insarcinata :))).

Raluk said...

Si la mine la fel au crezut, ba chiar prieteni buni, mai in gluma mai in serios ma felicitau si ma intrebau ce este... Faza a fost ca am scris pe fuga dimineata si apoi am plecat de acasa. Cand m-am intors era facebook-ul in fierbere si gemea de felicitari... Acum ca or fi fost dezamagiti sau nu, nu imi dau seama.
Cu cusca sper sa o obisnuim cumva. Bine intai trebuie sa ma informez eu sa stiu sigur ca pot merge cu cainele in Romania si ca nu mi-o opreste in carantina la intors. Apoi sa caut undeva o cusca mai ieftina, ca si custile sunt undeva la 100-120 de euro si daca nu vrea sa intre in ea sau nu vrea sa stea in ea am bagat banii astia degeaba. Apoi sa o slabesc si sa ma asigur ca astia de la Blue Air nu profita si ma taxeaza cat nu face. Pe site spune ca la greutatea maxima si la zborul Dublin-Bucuresti ar fi biletul Deei 150 de euro...
Deci sunt multe de luat in calcul, de asta nici nu pot spune ca plec maine...desi asa as pleca...

Larisa said...

Eu am avut noroc, am un catel mic, asa ca treburile stau diferit.

Tot ce pot sa iti spun este ca trebuie sa mergi la medecul veterinar si el iti va pune toate actele (carnet de sanatate, vaccinuri etc la zi). Nu stiu cum sta treaba cu Irlanda, dar eu cand am plecat cu catelul in Romania din Franta, nu mi-a controlat nici naiba la aeroport actele lui, vaccinuri, micro-cip, nu i-au interesat absolut nimic decat taxa sa fie platita.
Iar cusca, trebuie sa fie omologata cica pt transport cabina/cala (dar nici acolo n-au verificat), trebuie sa verifici exact pe situl companiei aeriene si in cazul nostru, chiar daca dimensiunile au fost putin diferite, nu a masurat-o nimeni. Deci biletul sa fie platit. Bine, sunt de acord, trebuie sa fie totul in regula, ca nu stii peste cine dai la aeroport.
Ca sa se obisnuiasca cu cusca, o cumparati cu ceva timp inainte si mai faceti exercitii acasa. Bafta!

Raluk said...

Eu sunt putin ingrijorata pentru ca Irlanda impunea ca obligatorie o carantina de 6 luni pentru cainii care provin din tari cunoscute cu cazuri de rabie, printre care era si Romania.
Noi ca sa o aducem pe Dea aici a trebuit sa ii facem niste teste si sa o aducem cu masina pentru ca altfel daca zbura direct din Romania-Irlanda o tineau in carantina cel putin o luna, daca nu chiar sase. Stiu romani care au avut cainii in carantina deci nu e un mit.
Stiu ca si cand am adus-o a avut toate actele in regula si in afara de a o scana sa vada daca e cipata, nici nu s-au uitat la ea. Actele le-au verificat amanuntit, dar doar cei din Franta, la urcarea pe feribot, in Anglia controlul se facea la nimereala si am avut noroc de nu ne-au controlat pe noi, daca ne opreau vedeau ca aveam caine si poate ar fi controlat. Nu stiu si nici nu vreau sa stiu.
Pe noi ne-ar scuti enorm sa putem merge cu avionul, sper ca si Dea sa fie de acord cu noi :)

alicee said...

E si asta o veste buna, Dea e copilul vostru!!! cel putin pentru moment :)
Iti doresc multa rabdare, cred ca vei avea nevoie

Raluk said...

Multumesc mult.Normal ca e o veste buna :) Sper sa termin repede faza cu cautatul de informatii si sa incep faza cu cusca, abia astept sa vad ce fata va face in cusca.
Cand am luat-o o dat cu tramvaiul in Bucuresti i-am pus botnita, ca asa se cere. Si se uita la mine cu niste ochi de nu intelegea ce a gresit. Imi inchipui ca in cusca va fi si mai rau :(

alicee said...

poate daca o ademenesti cu ciocolata ....

Raluk said...

Da bun sfat, multumesc Alice
Oricum ar trebui sa tapetez cusca cu ciocolata ca sa stea acolo 4 ore linistita :(

There was an error in this gadget