Translate

November 9, 2012

Primele impresii din Valonia

Abaţia Orval
Nu vreau să vă las cu gustul amar al postării anterioare în care vă povesteam despre lanțul birocratic din care se poate ieşi foarte uşor, am aflat, dar în cazul meu va mai dura vreo două luni. Ceea ce înseamnă timp, dar mai ales bani şi nervi pierduți. Ne trebuie actele cu apostilă de la Haga, iar dacă cineva care citeşte acest blog ştie cum se poate obţine această apostilă fără un drum în România...îl rog să mă lumineze şi pe mine.
Aşadar câteva lămuriri că m-am prins că încă nu vă e clar unde stăm noi mai exact. Stăm în Arlon, un orăşel mic de la granița Belgiei cu Luxemburgul.  În douăzeci de minute cu maşina suntem în Luxemburg. În două ore cu trenul suntem la Paris sau Bruxelles, iar într-o oră cu maşina suntem în Germania, Franţa sau chiar Olanda. Suntem cumva în inima Europei, iar schimbarea este majoră faţă de Irlanda unde orice ai fi făcut trebuia să iei avionul sau feribotul pentru a ajunge undeva. Acesta să spunem că ar fi un avantaj.
Pentru mine acomodarea aici e greoaie, dar toată lumea mă sfătuiește să îi dau timp acestei regiuni şi sincer cât am ieşit din casă mi s-a părut a fi foarte frumoasă. Numai că poate mă las influențată de vremea rea din ultimele zile, de faptul că am răcit şi ieşirea dimineaţa din casă după acte a prelungit răceala cu vreo trei zile, nervii cu birocraţia, de sincer dacă acum mi s-ar oferi posibilitatea de a pleca înapoi în Dublin aş prinde-o cu ambele mâini.
Abaţia Orval
Belgienii din regiunea asta sunt mai mult francezi, iar francezi fiind, adică latini sunt fix ca noi. Dacă italienii erau nişte români care au beneficiat de un bun PR, francezii s-au ascuns după deget, dar nu au reuşit să se lepede de firea lor latină. Sunt exact ca românii doar că au vreo câteva secole de civilizaţie în faţă. Deja v-am vorbit de birocraţie, în plus sunt delăsători, se bazează pe faptul că merge şi aşa, nu prea le au cu limbile străine, unii sunt zgârciţi, avari de zgârciţi, se scobesc până la ultimul leuţ, mă rog euro, dar când îţi dau restul se fac că uită un cent-doi...sunt români cu pedigree, dacă vreţi musai să le dăm un nume.
Desigur generalizez şi îmi arunc frustrările pe blog, şi sper să mă înşel şi sper să descopăr că nu am dreptate şi să mă acomodez aici, dar prima impresie...
În schimb au şi asemănări bune cu românii. Sunt ospitalieri, sunt deschişi, proprietarul casei pe care am închiriat-o deja ne-a invitat la el acasă, deja ne-a pus la masă, deja s-a oferit să ne ajute. Irlandezii erau ceva mai reci din punctul ăsta de vedere. Au puţine crâşme în sensul de bar, pub, iar la restaurante e plin tot timpul.
În schimb românii de aici, exceptând pe cei din hotel, par mai elevaţi. În week-end am întâlnit doi români la vânătoare de antichităţi, am găsit că există o librărie a unui român în Luxemburg, am găsit că se fac concerte de pian... Repet nu voi căuta contactul cu românii, dar aş prefera să găsesc un coafor românesc sau un magazin care vinde mălai. În schimb nu sunt aşa uniţi ca cei din Dublin. Nu au comunități, deşi există una pe net nu e updatată din 2010, nu au ziar şi nici emisiune de radio şi TV.
Abaţia Orval
Cât despre mine am vorbit engleză cât într-un an întreg în Dublin, încep să o rup şi pe franceză sau cel puţin mă amăgesc eu că încep, înţeleg tot ce spun chiar şi când vorbesc între ei, dar din nou îmi e ruşine să deschid gura, deşi între două ăăă-uri aş scoate o frază inteligibilă. Am văzut că apreciază că încerci să le vorbești limba, deşi eu una nu apreciez că au totul tradus, chiar şi filmele la TV.
Speram ca această postare să fie într-o notă mai pozitivă, nu cred că am reuşit. Îmi e dor de Dublin şi de oamenii de acolo, îmi e dor de drumeţiile noastre, deşi am început vizitatul şi aici, îmi e dor de radio şi de emisiunea TV... şi sper ca peste fix un an să am aceleaşi legături cu Arlonul cum le-am avut cu Dublinul.
Raluca
P.S. Pozele sunt din prima noastră călătorie, la Abaţia Orval, sper să o fi tradus corect. E o mănăstire unde e şi o fabrică de bere şi una de brânză şi nişte ruine... Am găsit pliantul în holul hotelului şi într-o după-amiază i-am făcut o vizită. Am împăcat şi capra şi varza, am ieşit şi la plimbare, am văzut ceva nou şi am cumpărat şi bere, despre care Alin spune că e foarte bună.



2 comments:

Larisa said...

Cred ca apostila o pune biroul notarial unde legalizezi actele.
Mie aici nu mi-au cerut niciodata acte apostilate, dar nici n-au acceptat orice traducere legalizata. In general toate traducerile cu tot cu legalizare le-am facut cand eram in Ro la ambasada franceza, iar aici la consulatul roman...si a fost ok, si ma refer aici la actele pentru casatorie, care le-am depus aici la primarie, acte de studii pentru echivalare etc. Intrebati si asta, poate merge si acolo.

Raluk said...

Mi-ai dat o idee super. vom incerca in Luxemburg la ambasada, poate stiu ei ce e aia si de unde se obtine. Stiu ca se putea face la birourile notariale din Bucuresti, dar nu vream sa mergem pana acolo. Multumesc

There was an error in this gadget