Translate

March 31, 2011

Irlanda - Dublin - Howth

Howth este un sătuc pescăresc ajuns suburbie a Dublinului, deşi eu am avut senzaţia că am mers niţel pe câmp până să intrăm în Howth...în fine ştiu ei mai bine. Am ajuns acolo tot cu un autobuz, tot contra sumei de 2.30 euro... Alin zicea că este foarte faină faleza şi că la final vedem lei de mare. Cum nu le am cu plimbările eu am cam strâmbat din nas, dar a fost foarte fain totuşi. Numai că am ratat poteca şi nu ne-am plimbat chiar pe dig ci undeva mai sus, dar relieful şi plantele erau atât de diferite de ale noastre încât nu am avut timp să mă plâng că am mers mult pe jos...
Am făcut şi poze şi pentru că unele sunt chiar frumoase am să vă las să le admiraţi şi revin...
Am citit că de fapt Howth se află la doar 15 kilometri de centrul Dublinului, dar vă spun că nu seamănă. Şi tot acum am citit că în Howth există un castel şi mai multe faruri şi că şi gara este foarte faină, chestiuni mai aproape de preferinţele mele, dar promit să revin şi să le caut.
Cum vă spuneam am apucat cărarea greşită şi în loc să ajungem jos în port am ajuns în sat, care fie vorba între noi, arată ca un cartier de fiţe de la noi...
Aceasta este o casă tipică de Howth. Vedeţi şi voi că e micuţă şi cochetă...nu cred că îi obligă cineva să îşi cureţe curţile, dar vă spun că toate curţile arătau impecabil...
Biserica din Howth...acum probabil că greşesc spunând biserica, pentru că nu e singura biserică, dar e singura pe care am văzut-o eu şi pentru că e atât de diferită de ce ştiam eu am fotografiat-o din toate unghiurile. Acesta este un unghi pe care nu l-am mai văzut pe bloguri:D
Spun că e diferită pentru că trebuie să vă amintesc că am văzut Howth în prima zi de Irlanda, că de fapt toate bisericile din Dublin arată cam la fel...
Şi spre finalul călătoriei şi al zilei, după ce am mâncat ca boschetarii pe băncuţă, am văzut leii de mare. În Howth sunt mai multe locuri unde apar aceşti lei şi aşteaptă să fie hrăniţi, aşa că nu pot să vă spun exact unde i-am văzut eu...cred că e cel mai apropiat loc de gară...
Animălurile erau foarte drăguţe...se repezeau la peştii aruncaţi de turişti şi cum apărea un turist nou veneau în dreptul lui şi îl priveau parcă în ochi. Foarte simpatici...mie mi-au amintit de Dea şi deşi era prima zi îmi era deja dor de ea:D
Aşa arată clădirile din port. Cea cu copertină albastră este un magazin unde am găsit la preţuri minuscule borcane cu dulceaţă şi bomboane identice cu cele care se vând la preţuri enorme la Cărtureşti. Nu mi-am luat că nu mă omor după aşa ceva, da nici nu mi-a dat prin cap să le fac o poză...
Am plecat din Howth cu un autobuz care ne-a lăsat aproape de casă şi ne-am oprit într-un pub, dar despre pub-urile din Dublin într-un articol viitor...

March 29, 2011

Irlanda - Castelul Malahide

Chiar dacă am vizitat Castelul Malahide în prima zi l-am lăsat mai la final pentru că nu e în Dublin, e în Malahide şi pentru că mi-a creat cea mai puternică impresie. Nu spun că am fost dezamagită de Castelul din Dublin, dar după Malahide mă aşteptam la mai mult...
Din Dublin am ajuns în Malahide cu un autobuz normal, adică nu cu o cursa specială ci pur şi simplu cu un autobuz care circulă prin Dublin, dar ajunge şi la Malahide. Alin zice că am plătit în jur de 2 euro, pentru că în Dublin plăteşti autobuzul în funcţie de numărul staţiilor. Şi 2.30 e cel mai mult. Cel mai ieftin bilet e 1.20 şi mergi cu el 5 staţii. Preţul biletelor se poate afla uşor la şofer...îi spui unde trebuie să ajungi şi face el calcului, doar că aşa cum v-am mai spus şoferul nu dă rest, deci cam trebuie să umblaţi cu mult mărunt la voi.
Castelul este înconjurat de un foarte mare parc aşa că autobuzul vă lasă la una dintre intrări. Oricum parcul este de fapt o grădină botanică şi aveţi ce vedea, plus că sunt unii (mai puţin eu) cărora le plac plimbările prin parc:D
Asa cum v-am spus vizitam castelul în prima mea zi în Irlanda şi pentru mine a fost un şoc vremea. Deşi după standardele mele eram îmbrăcată bine, îmi era frig. Numai că pe pajistea din faţa castelului am prins câteva raze de soare şi ne-am apucat să ne pozăm.
Aşadar Castelul a aparţinut Familiei Talbot şi a fost locuit până în 1975. Ultimul descendent al acestei familii, cea care a şi vândut castelul statului irlandez a murit în 2009.
Castelul are câteva camere pe două etaje şi în aceste camere puteţi vedea stilul de viaţă al nobililor irlandezi. Pe mine m-a uimit că la început, pe la 1100, castelul a fost folosit ca fortăreaţă pentru familia Talbot, iar noaptea pentru a se feri îşi băgau chiar şi animalele la parterul castelului.
Bine probabil cea mai cunoscută povestire este cea pe care o aflaţi într-o sală mare cu o masă mare pe mijloc, unde au luat micul dejun într-o dimineaţă 14 membri ai familiei Talbot ca până seara să fie morţi cu toţii în Bătălia de la Boyne.
Per total mie Castelul Malahide mi-a plăcut, poate şi pentru că era primul lucru vizitat, poate şi pentru că am prins timp frumos...nu ştiu...
Biletul de intrare costă 7.5 euro de persoană, iar de la magazinul castelului mi-am luat cartea cu Dublin din seria celor TOP 10 pe care nu am găsit-o în România, deci un alt motiv de bucurie...
În cadrul muzeului de la Castelul Malahide se pot vizita un muzeu al păpuşilor şi unul al trenurilor în miniatură, numai că ambele erau închise când am ajuns eu. Mi-ar fi plăcut să le văd:D

Irlanda - muzeele din Dublin

În afară de muzeele pe care deja vi le-am prezentat in Dublin sunt multe altele pe care le-am vizitat, dar din cauză că nu mi-au provocat vreo reacţie le voi îngrămădi pe toate aici. În primul rând sunt muzeele naţionale care sunt gratuite. Eu am vizitat doar Muzeul Naţional (National Museum of Ireland) unde dacă nu plăteşti taxă de intrare, nici nu faci poze. Muzeul merită vizitat pentru că are exponate interesante. Singurul neajuns al muzeului este că poţi prinde elevi care fac ceva pe acolo. Eu am fost într-o zi când era plin de elevi care aparent desenau exponatele. Nu e ceva neobişnuit pentru că şi în Londra am văzut fenomenul, doar că pe mine m-a călcat niţel pe nervi...
Ca să fiu mai exactă şi să nu îi bulversez pe cei care au fost in Dublin sau vor merge şi caută informaţii, Muzeul Naţional are trei sedii. Eu l-am vizitat doar pe cel de pe Kildare Street şi ca orice lucru rămas nevizitat şi eu am rămas cu impresia că celelalte două erau mai interesante. Eu am vizitat muzeul de istorie şi de arheologie, celelalte erau de istorie naturală şi de arte decorative...
În ziua de St. Patrick am descoperit Leprechaun Museum, care nu este prezentat pe ghiduri şi care a fost deschis recent. După ce l-am vizitat am descoperit şi de ce nu este prezentat pe ghiduri, pentru că este pentru copii. Eu l-am vizitat împreună cu alţi 15 oameni şi la final toţi ne-am întrebat pentru ce mai exact am dat 10 euro? Ideea e că dacă mergeţi cu copilul în Dublin puteţi trece şi pe la Leprechaun Museum.
Pentru că am plătit am putut face poze şi când au aflat că sunt din România şi că am şi un blog chiar m-au rugat să fac poze. Nikon D90 totdeauna face o impresie bună...bine că toţi cei care mă văd cu el agăţat de gât cred că şi ştiu să îl folosesc:D
Aşadar în muzeul leprechaunilor intri într-o lume magică şi presupun că, copiilor le cam place asta. Ţi se spun poveşti şi ţi se arată dovezi ale existenţei piticuţilor. În poza de sus este prima cameră vizitată, o cameră unde erai micşorat:D
Aşa arată mobila oamenilor pe lângă piticuţi. Am fost avertizaţi că leprechaunii nu au nimic în comun cu hobbiţii. Leprechaunii sunt piticuţii aceia verzi care îşi ţin oala cu aur la capătul curcubeului. Cică dacă vreodată prinzi unul trebuie să te uiţi la el tot timpul şi să îl obligi să îţi dea aurul...e o povestioară...
De ce spun că e un muzeu pentru copii? pentru că la final am făcut desene pentru care am luat premii... Oricum Dublinul este plin de muzee pentru copii. Dublinia ar fi un altul, dar şi Wax Museum s-ar încadra în aceeaşi categorie.
Iubitorii whiskey-ului probabil că aşteptau detalii despre The Old Jameson Distillery. Este un muzeu pe tiparul celui de la Guinness. Intrarea este 14 euro şi afli istoria băuturii şi chiar deguşti. Pe mine una nu m-a încântat în mod deosebit.
În curtea muzeului...mie una mi s-a parut mai prost organizat decât Guinness ori poate o fi mai mic...nu ştiu...ideea e ca am stat jumatate de ora la coadă la bilete şi apoi şi în muzeu era îngrămădeală...
Aşa arată intrarea, iar ce vedeţi în dreapta imaginii este un bloc ale cărui balcoane dădeau chiar în curtea la Jameson...nu ştiu cum trăiau oamenii aia...
Probabil celor interesaţi de Dublin li se va părea că am omis câteva obiective importante. Şi chiar aşa şi e. Nu v-am vorbit deloc de Trinity College şi nici de Temple Bar şi nici de Galeria Naţională. Nu v-am vorbit pentru că nu le-am vizitat, deşi prin zona Temple Bar am trecut, dar nu m-am oprit în nici un pub, nu am deschis uşa nici unui magazinaş...eram în trecere şi mă grăbeam să ajung la întâlnirea cu Alin din centru.
Cu siguranţă sunt şi alte muzee în Dublin despre care nu am vorbit eu aici, dar nu vă rămâne decât să le descoperiţi singuri:D

March 28, 2011

Irlanda - Statuile din Dublin

Ca şi Bratislava, Budapesta sau Praga sau oricare alt oraş şi în Dublin sunt statui interesante. Ele nu sunt interesante pentru că autorul a vrut să îşi impună cele mai contorsionate viziuni asupra lor şi nici nu pot fi catalogate ca fiind ciudate şi bizare, sunt statui normale, doar că mie una îmi plac pentru că nu sunt ca statuile clasice pe care le vedem pe oriunde pe la noi. În Budapesta de exemplu mi-a plăcut fata cu câinele sau piticuţul ambele pe malul Dunării, sunt statui care nu au o însemnătate istorică, dar sunt statui care atrag. Aşa se întâmplă şi în Dublin, numai că specific dublinezilor nu sunt semnificaţiile ascunse din spatele statuilor ci numele ciudate pe care le-au dat de-a lungul timpului.
Poate cea mai cunoscută dintre aceste statui este cea a lui Molly Malone. Ei bine această Molly cică chiar ar fi existat, spun unii, pe când alţii spun că ar putea fi oricare vânzătoare de scoici din Dublin din 1600. Ideea e că a ajuns un simbol al Dublinului şi cântecul inspirat de ea este imnul neoficial al capitalei irlandeze. Dublinezii au poreclit-o “the tart with the cart” (tarta cu căruţ), “the trollop with the scollops” (buleandra cu scoici) şi spun că decolteul ei ar face-o invidioasă chiar şi pe Madonna. Statuia lui Molly Malone se găseşte la intersecţia Grafton Street cu O' Connel Street.
O altă statuie ieşită din comun este cea de mai sus. Se cheamă Meeting place - loc de întâlnire, dar dublinezii au denumit-o “the hags with the bags” - babele cu genţi...trebuie să recunoaşteţi că în engleză sună mai bine. Statuia se află la capătul Ha'penny Bridge la începutul străzii Liffey.
Statuia lui Daniel O'Connell de pe strada cu acelaşi nume. Nu este deloc interesantă din punctul de vedere al celorlalte statui prezentate aici, dar am inclus-o pentru a vă arăta că în Dublin există şi statui normale. Aceasta se află chiar în centrul Dublinului.
Statuia lui James Joyce se află la intersecţia O'Connell Street cu North Earl Street şi a fost denumită de dublinezi “the prick with the stick”.
Cea mai nouă statuie din Dublin este cea a lui Phil Lynott, voce şi bass în trupa dublineză Thin Lizzy. El este poreclit “the ace with the bass” - asul cu bassul şi se află pe Harry Street.
În Dublin sunt mult mai multe statui interesante pe care le-am descoperit acum când am căutat informaţii despre cele pe care vi le-am prezentat sau le-am văzut, dar nu am apucat să le fac o poză. Rămâne pe data viitoare:D

March 26, 2011

Newsuri

Traversez o perioadă de tot rahatul, cu depresii, cu angoase, cu neîncredere în mine şi în ce pot, iar ziua de azi a fost absolut oribilă. Nu are sens să mai povestesc, doar că mi se pare că totul mă enervează, nimic nu îmi place şi tot fac comparaţii cu cum trăiesc alţii şi îmi dă cu minus... Sincer nu ştiu ce am. Probabil în două-trei zile îmi voi reveni. Aşa că vă cer scuze că am oprit povestea din Dublin şi că nu am publicat nici episodul de sâmbătă. Ca să vă mai îmbunez vă las cu două poze dintr-o zi în care singurele lucruri bune au fost aceste poze, o plimbare prin parc şi o salată excelentă:D
În Parcul IOR pe un copac ciudat
La Eliza, Dea a făcut parada mărgelelor

March 24, 2011

Paşi necesari pentru a intra cu animalul de companie în Anglia şi Irlanda

Update: pentru că am văzut că postare acesta este destul de citită, trebuie să spun că Irlanda şi Marea Britanie s-au aliniat normelor europene şi de la 1 ianuarie 2012 nu mai impun carantina, în cazul animalelor aduse din statele UE. Aşadar în afară de testarea anti-rabică, toate celelalte cerinţe rămân în picioare. Adică animalul trebuie sa aibă vaccinările şi deparazitările la zi, trebuie să aibă microcip şi paşaport. Microcipul trebuie înregistrat la DSVSA din oraşul în care locuiţi, iar paşaportul se poate cumpăra de la orice cabinet sau farmacie veterinară. Din păcate, am verificat recent, nici o companie aeriană care face legătura dintre Bucureşti şi Dublin, nu mai transportă animale de companie :(
Nu ne-am gândit până acum când am ieşit din ţară ca în afară de vaccinuri la zi scrise pe paşaport, Dea va mai avea nevoie şi de altceva. Şi cum la vară plănuim un circuit prin Europa cu trecere prin Irlanda am început să mă interesez. Acum că am descurcat iţele acestei încrengături m-am decis să scriu această postare, poate va fi folositoare cuiva. Întâi câteva explicaţii: Irlanda, Marea Britanie, Malta şi alte câteva state nu acceptă sau acceptă foarte greu animale din alte ţări pe teritoriul lor. Cu toate acestea, regulile sunt un pic mai blânde pentru animalele provenite din ţări din Uniunea Europeană. Totul din cauza rabiei care, cel puţin în Irlanda, a fost eradicată sau nu a apărut niciodată...încă nu îmi este foarte clar. Ideea e că avem noroc că facem parte din UE, dacă nu animalul de companie trebuia să stea în carantină 6 luni într-o instituţie din Anglia. Carantina se plăteşte 350 de euro pe lună şi ai voie să îţi vezi animalul de două ori pe săptămână. În aceste condiţii era mai bine dacă o lăsam pe Dea acasă, dar cum am spus facem parte din UE. Aşa că iată ce trebuie să faceţi.
  • Cu cel puţin 6 luni înainte de călătorie (dar nu mai puţin de 6 luni) câinele trebuie testat antirabic. Procedura e aşa: duceţi câinele la veterinar pentru a i se lua sânge. Noi am plătit 12 lei pentru recoltare. Atenţie sângele trebuie recoltat într-o eprubetă cu capac roşu şi nu verde sau orice altă culoare, pentru că analizele se fac în serul din sânge care se separă doar în acea eprubetă. Nu întrebaţi şi nu vă îndoiţi şi nu explicaţi că se poate şi altfel, eprubeta trebuie să aibă cap roşu că altfel cei de la laborator nici nu se vor uita la voi.
  • Laboratorul unde se face acest test, singurul din România, se afla pe strada Dr. Staicovici numarul 63 Bucureşti şi se cheamă Institutul de Diagonstic şi Sănătate Animală. Din experienţă vă spun că nu veţi afla foarte multe la telefon ci e musai să ajungeţi acolo. Testarea costă 185 de lei. Rezulvatul vi se va da în aproximativ 3 săptămâni. Dacă sunteţi din provinicie trebuie să sunaţi pentru că sângele odată recoltat trebuie ţinut la rece şi nu trebuie să treacă mai mult de 12 ore de la recoltare...e un pic mai complicat, dar am înţeles că totuşi rezultatul se trimite şi prin poştă deci nu va fi nevoie de o a doua vizită în Bucureşti.
  • După ce aţi obţinut rezultatul trebuie să mergeţi la DSVSA - Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, care se află pe strada Ilioara la numarul 16. Au un site, dar nu merge...oricum informaţii puteţi obţine la 021-348.67.88. Acolo la subsol într-un birou vi se rezolvă totul. Cei care au deja paşaport şi şi-au cipat câinele ştiu deja despre ce vorbesc pentru că paşaportul se validează în acelaşi loc. Cei din provincie pot merge tot acolo, aşa cum am făcut şi eu, sau pot merge la Direcţiile Sanitar Veterinare din localităţile lor.
  • Asta e hârţogăraia, acum nu ştiu, că nu am ajuns încă, dar cică animalul mai trebuie deparazitat intern şi extern cu 24 de ore înainte de a intra pe teritoriul Angliei, deci în Franţa, în cazul nostru.
Pentru că e evident că vom merge cu maşina ne va fi un pic mai uşor pentru că în cazul în care avem probleme ne întoarcem şi nu mai vizităm Irlanda şi deci nici Anglia, nu ştiu cum e însă pentru cei care merg cu avionul. Am înţeles că vă trebuie o cuşcă standard...oricum informaţiile astea sunt din abundenţă pe net. VACANŢĂ PLĂCUTĂ cu animalul de companie!:D

Irlanda - Dublin - Kilmainham Gaol

Kilmainham Gaol sau Închisoarea Kilmainham a fost construită în 1789 şi a fost până în 1920 principala închisoare din Irlanda, unde au fost încarceraţi bărbaţi, femei şi chiar copii. Cel mai mic copil întemniţat la Kilmainham avea 4 ani, era o fetiţă şi a stat în închisoare o săptămână pentru că a furat o pâine. Este, de asemenea, locul unde liderii rebeliunilor împotriva stăpânirii engleze au fost încarceraţi şi executaţi. Cel mai mult ni s-a vorbit despre Răscoala din 1916, iar povestea liderilor răscoalei a fost una foarte emoţionantă.
Vizita începe în capela închisorii unde vi se va spune povestea căsătoriei dintre Joseph Plunkett, unul dintre liderii de la 1916 şi Grace Gifford, întemniţată mai târziu în aceeaşi închisoare. Ei au stat împreuna doar 10 minute după căsatorie, înainte ca Plunkett să fie executat.
Totuşi închisoarea a existat mult înainte de 1916 şi vizita continuă cu partea veche a închisorii, acolo unde iniţial au fost băgaţi laolaltă femei, bărbaţi şi copii. În închisoare era foarte frig chiar şi când am fost eu, aşa că nu a fost greu să îmi imaginez cum rezistau toţi îmbrăcaţi în zdrenţe, fără prea multă mâncare, fără lumină şi cu o lumânare mică ce ar fi trebuit să le ajungă 2 săptămâni. Cei mai fericiţi deţinuţi au fost cei care au fost deportaţi în Australia, de asemenea închisoarea a fost preferată foametei, în timpul acesteia unii făceau mici furtişaguri pentru a fi închişi, pentru că în închisoare li se dădeau trei mese pe zi... puţină mâncare, dar totuşi mai multă decât puteau găsi în oraş.
Pe culoarul pe care l-aţi văzut mai sus stăteau cei care nu încăpeau în celule. În capătul culoarului poate fi văzută această înscripţie, una dintre puţinele prison graffiti păstrată de atunci până la noi.
Deasupra primului coridor se află cel din poza de mai sus. În celulele de acolo au fost întemniţaţi liderii de la 1916 înainte de a fi executaţi. Deasupra celulelor sunt numele ocupanţilor lor celebri.
Aceasta este partea nouă a închisorii. Pe scurt, când şi-au dat seama că modul de închisoare pe care l-am văzut mai sus nu era eficient şi că închisoarea în loc să îi reeduce, mai rău îi strica s-a deschis această aripă nouă. Unde cică era mai mult confort şi unde deţinuţii erau mai uşor de supravegheat. Era şi mai cald, dar totuşi era o închisoare.
Aşa arăta o celulă
În celula aceasta a fost întemniţată Grace Gifford, văduva lui Joseph Plunkett în timpul Răzvoiului Civil.
Aşa arăta etajul
În această aripă a închisorii s-au filmat mai multe filme, cel mai important: In the name of the father.
Deasupra acestei celule se afla un alt prison graffiti
Singura comparaţie pe care pot să o fac este cu Închisoarea de la Sighet, care este tot muzeu, dar este mult mai bine organizată. Probabil cei care au renovat Kilmainham şi au deschis muzeul în 1960 au vrut să pună amprenta pe dificultăţile din închisoare şi pe urâţenia dintr-o închisoare, de aceea nu au făcut expoziţii de fenul celor de la Sighet. Oricum cică în aripa nouă au loc din când în când concerte de muzică clasică...
Biletul de intrare este 6 euro şi trebuie să vă informaţi asupra orelor când se organizează tururile închisorii. Eu am ajuns mai devreme şi am pierdut timpul într-un fel de cantină, oricum lângă închisoare se află Spitalul Kilmainham transformat în Muzeul de Artă Contemporană ce poate fi vizitat cât aşteptaţi. Intrarea este liberă.

March 23, 2011

Irlanda - Dublin - Guinness Storehouse

Cred că cel mai aşteptat articol din Dublin de cititorii acestui blog este cel despre Guinness Storehouse, pe româneşte Fabricile Guiness (ştiu că nu e traducerea exactă, deci nu insistaţi). Eu una, ca nebăutoare de bere, nu înţeleg de ce acest muzeu se află printre primele 10 atracţii turistice din Dublin şi de ce nu a fost trecut la categoria "şi altele" ca Jameson Distillery, care e tot în Dublin şi e tot de vizitat. Probabil că băutorii de bere sunt mai numeroşi şi mai hotărâţi decât cei de whiskey. Ideea e că muzeul se află într-o veche fabrică de bere, dar se află totuşi în perimetrul actualei fabrici de bere Guinness. Aşa că mirosul care înconjoară muzeul şi zona este specific. Eu am ajuns să mă obişnuiesc şi să nu îl mai simt până la urmă, dar într-o primă fază era urât rău.
Aceasta este intrarea în muzeu fotografiată în prima zi din autobuzul turistic. Eu am zis că ajung la Guinness abia în ultima zi, dacă mai rămâne timp, doar că aşa cum v-am mai spus prima zi de vizitat era o luni, când muzeele erau închise. Aşa se face că după Castel şi cele două catedrale am descoperit că nu mai am ce vizita şi am luat autobuzul până la Guinness. Deci am vizitat Guinness Storehouse chiar din prima zi.
Trebuie să vă spun, că m-a corectat Alin după primul articol despre Irlanda, că berea Guinness nu este chiar ieftină nici în Dublin. El zice că e 4 euro un fel de pahar mai mare în puburile de pe lângă casa lui. Tot Alin spune, dar parcă v-am mai spus, că berea Guinness la halbă este mai bună decât cea îmbuteliată...
Acum că am terminat cu micile dichisuri să trecem la lucruri serioase. Guinness Storehouse costă de vizitat 15 euro, iar eu am avut o reducere de un euro pentru că am venit cu autobuzul turistic. Este cel mai scump muzeu pe care l-am vizitat eu şi surprinzător la magazinul muzeului articolele erau mai scumpe decât la magazinele de suveniruri Carrolls din centru de pe O'Connel. Cu toate astea cumpărau turiştii în draci şi cel mai mult cumpărau un fel de chestiuni din cauciuc ce se pun sub ţâşnitoarea de bere ca să nu curgă berea pe tejghea...nu am înţeles de ce şi tare mi-i că nu am să înţeleg vreodată...
Muzeul este unul foarte interesant chiar şi pentru mine. Pentru că am vizitat singură nu am poze cu mine în muzeu, deşi mi-ar fi plăcut. Am o singură poză neclară lângă statuia de mai sus, de altfel acolo începe vizitarea muzeului.
Într-o primă fază îţi sunt prezentate ingredientele din care este făcută berea Guinness şi ţi se spune că berea Guinness este maturată după 10 zile. Ajungi în biroul lui Arthur Guinness, ţi se arată procesul de fabricare a berii şi de transport, iar la unul din ultimele etaje se află o istorie a posterelor şi reclamelor Guinness. Acolo mi-a plăcut cel mai mult şi cred că am petrecut cel mai mult timp, din păcate era deja etajul al 5-lea sau al 6-lea, eram obosită şi acaparată de privelişte şi nu am făcut mai deloc poze, iar cele pe care le-am făcut sunt neclare pentru că nu am ridicat ISO la aparat...
Pe la etajul 3 ţi se arată cum se toarnă berea Guinness, că nu se toarna direct pe mijlocul paharului ci pe un perete al paharului înclinat şi după acea demonstraţie ţi se dă paharul cu Guinness. Eu ştiind că trebuie să mi se dea o bere m-am forţat să beau cam cât vedeţi în poza de mai sus, neştiind că abia la sfârşit mi se va da halba cu bere. Evident că la final nu am mai reuşit să beau nimic...
Vizita la Guinness Storehouse se termină în Gravity Bar, un bar circular care are doar pereţi de sticlă şi de unde poate fi văzut şi fotografiat Dublinul. Acolo am văzut eu singurele blocuri din Dublin. Se află după cum puteţi vedea dacă daţi click pe poză, la periferie şi nu au mai mult de 4 etaje.
Lipită de un perete al fabricii se află casa lui Arthur Guinness, el a fost şef berar şi a înfiinţat Fabricile Guinness şi a avut 21 de copii, cu aceeaşi soţie, din care 10 au ajuns la maturitate. El şi-a deschis berăria împreună cu fratele său, după ce au făcut rost de un contract de închiriere pe 9000 de ani a pământului pe care se află berăria.
Peste tot în Dublin vezi scris Guinness, aceasta este o altă fabrică sau o parte a celei iniţiale. Ideea e că există Teatrul Guinness şi că familia Guinness s-a implicat efectiv în istoria Dublinul. Dacă vă mai amintiţi un Guinness a reconstruit Catedrala St. Patrick pe care v-am prezentat-o ieri.
În ciuda îndoielilor mele iniţiale Guinness poate mai mult ca Jameson merită vizitată, chiar dacă vă scoate din bugetul de călătorii câte 15 euro de căciulă. When in Dublin...

March 22, 2011

Irlanda - Dublin - St. Patrick Cathedral şi Christ Church Cathedral

Astăzi am să vă vorbesc despre două catedrale importante din Dublin: Catedrala Sf. Patrick şi Catedrala Christ Church. Deşi din punct de vedere geografic Christ Church este mai aproape de centrul Dublinului şi cumva între zidurile cetăţii, Catedrala St. Patrick este mai importantă şi de aceea voi vorbi despre ea prima dată.
Totuşi este puţin ciudat ca un oraş să aibă două mari catedrale şi am găsit că de-a lungul istoriei reprezentanţii celor două s-au luptat pentru supremaţie. Ei au ajuns la pace în 1870 când au stabilit 6 reguli clare în legătură cu cele două catedrale. Aceste reguli au fost respectate în mare, dar recent Catedrala St. Patrick a devenit "Catedrala Naţională" în timp ce Christ Church a devenit Catedrala Dublinului şi a Glendalough.
Aşa cum probabil v-aţi prins Catedrala St. Patrick este dedicată sfântului patron al Irlandei, Patrick. Se spune că în apropierea catedralei, Sf. Patrick a botezat credincioşii într-un izvor ce poate fi văzut într-un parc foarte frumos.
La Catedrala St. Patrick a fost paroh Jonathan Swift cunoscut, dacă nu pentru altceva, pentru Călătoriile lui Guliver. El a studiat la Trinity College în Dublin şi după o perioadă în care a stat în Anglia, a revenit în Irlanda şi a devenit dean of St. Patrick. În acea perioadă a scris cea mai mare parte a operei sale literare. Jonathan Swift a avut două soţii, una dintre ele este îngropată alături de el în Catedrală şi deşi era mai bătrân le-a îngropat pe amândouă. Nu s-a mai căsătorit după pentru că a crezut că a înnebunit, de aceea a lăsat moştenire 8000 de lire sterline pentru înfiinţarea Spitalului de nebuni St. Patrick. Mai târziu s-a descoperit că Swift suferea de boala Meniere şi deci nu era nebun.
Revenind la Catedrala St.Patrick în fotografia de sus se vede turnul Minot, construit în principal pentru apărare. De aceea pare că nu este în acelaşi ton cu catedrala.
Catedrala St. Patrick a fost cea mai lungă catedrală medievală din Irlanda, spun "a fost" pentru ca actuala catedrală este de fapt reconstrucţia catedralei medievale finanţată de Benjamin Guinness în 1860.
Zona corului este decorată cu steaguri ce au aparţinut regimentelor irlandeze ce au servit în armata britanică.
Catedrala se vizitează contra sumei de 5.5 euro.
A doua catedrală a Dublinului este Christ Church, pe care eu am avut norocul să o vizitez într-o zi însorită. În Dublin principalele atracţii turistice sunt în aproximativ aceeaşi zonă. Aşa se face că de la Castelul din Dublin până la Christ Church nu se fac nici 5 minute de mers pe jos, iar de la Christ Church la St. Patrick se ajunge în pas lejer în 10 minute.
În interiorul catedralei sunt mai multe zone ce pot fi vizitate şi diferite obiecte de interes. Eu una pot să spun că Christ Church mi-a plăcut mai mult decât St. Patrick. Biletul pentru vizitarea Christ Church este 6 euro.
Cel mai mult şi la Christ Church şi la St. Patrick mi-au plăcut pardoselile. La Christ Church am reuşit să fac o poză decentă. Sunt dintr-un fel de gresie şi arată foarte bine şi total neobişnuit. Cum nu am vizitat decât aceste două catedrale nu pot spune dacă este specific catedralelor irlandeze, cert este că pardoselile mi-au lăsat o impresie plăcută.
Cripta de la Christ Church se întinde pe toată lungimea catedralei şi poate fi vizitată. Acolo se află şi o cafenea şi magazinul de suveniruri, deşi aerul este foarte umed şi închis.
În fotografia de mai sus sunt scheletele mumificate ale unei şi pisici şi ale unui şoarec. Ele au fost găsite exact în poziţia în care le vedeţi, într-o conductă în timpul inundaţiilor din Dublin.
There was an error in this gadget