ştiţi voi momentul acela când după zile întregi cu cer gri începe să ningă? Momentul în care pare că totul a tăcut, că natura s-a potolit, după ce păsările au zburătăcit toată dimineaţa prin curte, de nu am îndrăznit să ieșim afară, când nici măcar nu mai e aşa frig. Momentul acela când pare că toamna a făcut pace cu iarna, când șoșonii sunt deja aliniați la intrare, iar tenișii sunt duși în dulap, când garderoba e plină de pulovere colorate, când haina de iarnă e la mare cinste. Momentul acela când trebuie să ningă şi ninge. Şi ninge cu fulgi mari.
Ei în momentul acela, de ani buni, eu şi Dea ieșim să ne bucurăm de fulgi. Mai mult eu decât Dea, recunosc. Indiferent unde suntem, fie că suntem la etajul 8 sau la 3, fie că suntem la curte sau la apartament, ne tragem hainele groase din cuier şi o tulim afară.
Şi pentru un moment e bine că ninge şi e frumos şi parcă am fi fericite. Şi anul acesta a fost fix la fel. Mai şontâc, mai împinsă de la spate Dea a venit să se bucure de prima ninsoare. Doar pe blana ei neagră fulgii rămâneau intacți cât să le stea de-o poză.
Îți mulțumesc, fetiță, că şi anul acesta ai fost alături de mine!
Raluca
No comments:
Post a Comment