Translate

December 4, 2014

Franţa - Strasbourg - 1 Decembrie 2014

Dragilor,

a trecut 1 Decembrie? Nu e posibil. Nu știu sincer unde e calendarul ala interior pe care ar trebui să îl avem, dar în capul meu e primăvară. Cumva după toată harababura cu votul, după discuțiile interminabile pe subiectul cine e mai patriot, românii din "afară" sau cei din ţară, faza cu 1 Decembrie cu patriotismul, cu stegulețe cu ziua naţională, a venit şi a trecut. Nu am avut nici un sentiment aparte, nu m-a doborât patriotismul în acea zi, nu mi-am pus stegulețe la maşină şi nici pe casă. Nu am asistat la nici o paradă în supermarket. Nu m-am dat mai româncă decât alții fix în ziua aia. În mare a fost o zi ca oricare alta.
Nu putem acum, doar bătând din degete, să ne declarăm patrioți. Eu cu siguranţă nu pot. Însă momente de patriotism, rare, ce-i drept, am şi eu. Recent am fost la Parlamentul European de la Strasbourg (sper să vă povestesc şi despre asta) şi acolo m-a pocnit un patriotism de nu mă mai încăpea. Dacă noi ăştia românii plecați nu înțelegem ce bine ne e în UE, atunci nu ştiu sincer cine mai înţelege (şi despre asta am să vă vorbesc, cum am început eu fluierând masterul în timp ce colegii mei se zbat şi acum cu actele de rezidență, cu echivalarea diplomelor şi altele). Să mă fi văzut cum povesteam eu de sistemul de învățământ românesc, ce paralele făceam cu cel luxemburghez, cum căutam europarlamentarii români prin sala de plen şi cum speram să vorbesc cu unul pe la cantină. Nu s-a întâmplat. Ba am mi fost şi dezamăgită (şi despre asta am să vă povestesc). Însă momentul de patriotism maximal a fost când am ținut eu neapărat să fac o poză cu steagul. Ce mi-o fi venit? Nu se vedea pe faţa mea de unde sunt, trebuia să mai fac şi evident lucrul ăsta? Eram în grabă, că altfel aş fi făcut una şi cu steagul Irlandei şi atunci aţi fi văzut cu adevărat ce patrioată sunt.
Nu avem domnule, cultura americanilor, care îşi pun steagul şi pe chiloți. Mai plângem cu lacrimi de crocodil când mai câștigă ceva vreun atlet şi mai vedem steagul şi mai auzim imnul. Patriotismul meu zilele astea s-a măsurat prin achiziționarea a două tablouaşe superbe, româneşti, de la Bazar Internațional (am să vă povestesc şi despre asta), a unei porții de sarmale şi share-uirea pe fb. a clipului cu românul care cânta la pian imnul României în gara centrală din Amsterdam.
Ori suntem patrioți, ori nu mai suntem! În rest nimic nou, nimic interesant. Sper în patriotismul meu să termin cele 8 lucrări pe care le am de predat şi să nu mă pierd în detalii la prezentările pe care le am de prezentat şi aia e. Sănătoși să fim, că patriotismul vin el!
Va pup!
Raluca
P.S. Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

No comments:

There was an error in this gadget