Translate

December 15, 2014

Iile româneşti sunt vii

Dragilor,

trebuie să mă laud. Moş Crăciun şi Moş Nicolae şi-au unit forțele anul acesta şi mi-au adus cel mai frumos cadou posibil: un costum popular şi o ie.
Eram la cursuri într-o sâmbătă ploioasă când domnul care vinde ii pe internet a început să posteze. Oricât de interesant ar fi fost cursul, tresăream de fiecare dată când îmi vibra telefonul că a mai apărut o postare. Şi printre cele 7-8 postări l-am văzut. Era cel mai frumos costum de pe lumea asta. Am calculat preţul, m-am consultat cu Alin şi am zis că mi-l rezerv. Ajunsă acasă am dat să mă măsor să vad dacă totuşi şi intru în respectivul costum. Ia îmi venea, fota nu prea. După multe peripeții costumul a ajuns la mine. Odată cu el a venit şi o ie albastră pe care eu o consider specială. Despre costum am să vă vorbesc în altă postare, despre ia albastră am să vă povestesc ceva acum.
Se zice că pe ie sunt brodate simboluri știute numai de femeia care le-a brodat. Se zice că cu fiecare împunsătură a acului femeia şi-a pus în ie credințele, speranțele şi visurile. Sincer nu credeam şi nu cred în spirite şi prostii din astea, dar cred că există o energie pe care o cumperi odată cu un obiect, cu atât mai mult cu cât e unul vechi.
Aşa şi ia mea albastră. A ajuns la mine, am despachetat-o şi am dat să o probez. Mă strângea. Deși dimensiunile erau corecte şi nu ar fi trebuit să mă strângă. Apoi am dat să o scot, nu mai ieșea. Ajunsesem atât de disperată că m-am gândit la un moment să o tai. Mă sugruma, mă strângea de gât, o simțeam ca o platoșă. Într-un final, după minute bune de învârtit prin casă cu ia peste cap am scos-o. Aproape că am aruncat-o pe canapea şi după alte minute mi-am făcut curaj să o împachetez. Nici nu am cercetat-o dacă e întreagă. Nu o mai voiam, deşi culoarea şi modelul ziceam că mi se potrivesc mănușă.
Am probat costumul, ia îmi venea şi chiar pica bine pe mine şi mă simțeam bine în ea. Fota îmi e puţin mică, dar se rezolvă. Brâul este splendid.
Le-am împachetat frumos pe toate înapoi în punga cu busuioc şi am uitat cumva de ia albastră.
Apoi am dus-o la prieteni să mă laud. Le-am dus pe toate. Şi recunosc că am prezentat mai mult costumul, ia albastră stătea cumva deoparte. Îmi era ciudă. Era pe gustul meu, avea dimensiunile mele şi totuşi nu îmi venea.
Duminică m-am mai eliberat să am început să bat internetul după simboluri. Am verificat din nou dimensiunile. Spre seară am luat aparatul foto să le fac poze. Şi le-am făcut. Am așezat iile pe umerașe, la fel şi fota şi brâul la locul lui. Am atins ia albastră şi i-am pipăit modelul. Este frumos şi delicat şi neobișnuit şi e albastru, dar ia nu îmi vine.
Am coborât la calculator şi am scris următoarea postare:
La vreo oră după, nu ştiu de ce am ajuns înapoi în dulap şi mi-a dat prin cap să probez ia. Nici nu m-am gândit că nu îmi vine. Uitasem totul. I-am pipăit ușurel modelul şi am făcut pace.
Acum ia îmi vine perfect. Modelul şi dimensiunile mi se potrivesc de minune. Nu mă mai strânge şi mă gândesc unde să o scot din casă să mă mândresc cu ea. 
Poza nu este frumoasă, dar se vede clar că ia de fapt îmi e un pic cam mare, deci de unde să mă strângă? Şi totuşi m-a strâns şi am vrut să o tai. Nu ştiu ce energii plutesc în jurul obiectelor, dar se pare că energia iei acum, mă acceptă. 
Totdeauna am spus că iile au viaţă, că vorbesc despre persoana care le-a cusut mult timp chiar şi după ce acea persoana nu mai este. O ie veche nu se tratează ca un alt obiect vechi, are suflet şi trebuie prețuită. 
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget