Translate

August 23, 2014

Nu îmi plac oamenii care se plâng

Dragilor,

de ceva vreme v-am tratat doar cu postări frumoase, cu poze, postări de călătorie. Azi nu mai rezist şi trebuie să vă spun ceva: nu îmi plac oamenii care se plâng. Asta e. Vă place de mine aşa e bine, nu vă place, La revedere!
Nu vorbesc aici de oamenii care au o problemă, care trec printr-o cumpănă, care trebuie ajutați, în general prietenii care sunt într-un impas. Pe toţi i-aş ajuta cum aş putea şi uneori şi o vorbă bună spusă la momentul potrivit face cât tot ajutorul din lume. Şi o vorbă bună e gratuită.
Eu vorbesc de cei care se plâng constant. Constant lor li se îneacă corăbiile. Ei muncesc mai mult decât toţi. Ei nu muncesc cât ar putea să muncească. Ei strâng bani să îşi ia cutare lucru şi deci sunt strâmtorați. Ei şi-au luat cutare lucru şi nu mai au bani.
Uneori îmi vine să îi iau de guler şi să le urlu de să le sară timpanele: EȘTI SĂNĂTOS? AI TĂI SUNT SĂNĂTOȘI? POȚI MUNCI? AI TOT CE ÎŢI TREBUIE? NU TE MAI PLÂNGE!!!
Şi faza e că tocmai ăia care au de toate, tocmai ăia se plâng. Că printre plânsete afli că de fapt ei sunt bine, au ditamai realizări, au casa lor, au maşina lor, au jobul vieții, merg pe unde vor, însă ei se plâng. Nimic nu le ajunge, nimic nu le e suficient. Pentru că în viaţa asta de nomad afli o groază de cazuri. Şi sincer recent m-a impresionat cineva care chiar era pe marginea prăpastiei şi zâmbea. Şi privea lucrurile cu detașarea pe care ţi-o dă faptul că mai jos nu se poate şi că de acum încolo urmează doar, mai sus. Mi s-a părut super omul respectiv.
Şi eu mai am căderi şi noi ne mai certăm şi noi muncim de ne sar capacele şi noi întindem de salariu, dar nu ne plângem. Nu am fost niciodată aşa şi nici nu am vrea să devenim.
Şi acum sincer, tu ăla de te plângi, ce te aștepți să fac eu? Să sar cu bani? Să îţi fac treaba? Te compătimesc şi atâta tot. Cu atât mai mult cu cât plânsul de milă mi se pare de compătimit.
Da sunt alții care îi cred. Sunt alții care îi ajută pentru că, nu-i aşa, ei sunt săraci, ei muncesc mult, lor nu le mai ajunge. Şi lumea îi crede. Ei bine eu nu vă mai cred. Vă compătimesc şi îmi e silă.
Repet, da şi eu mă plâng, pentru că de asta sunt prietenii ca să ai cui te plânge, ca să te descarci şi să te reîncarce şi să pornești mai departe. Însă unii se plâng prea mult, tot timpul. Au ajuns ca de câte ori vorbim să se plângă. Şi nu ar fi nimic dacă chiar ar fi probleme, doar că sunt fix prostii.
Aşadar dragilor, vă ştiţi voi care sunteţi, nu vă mai plângeți.
Raluca
P.S. Sper că s-a înţeles că nu mă refer la plâns din ală cu lacrimi, ci la plânsul ce cere milă. Mâna întinsă care are o poveste, nu primește de aici alinare de pomană.

No comments:

There was an error in this gadget