Translate

August 20, 2014

Franţa - Normandia - Mont St. Michel

Dragilor,

nu ştiu sincer de unde atâta publicitate pentru acest obiectiv turistic şi nu ştiu de ce s-ar duce oamenii mai mult de o dată să îl viziteze. Probabil nu mi s-a părut cine ştie ce pentru că nu era înconjurat de apă, dar şi înconjurat fiind tot trebuia să urci o grămadă de trepte, să stai în aglomeraţie şi să vizitezi o mănăstire. Da, poate pozele ar fi ieşit mai fain şi ne-am fi întors cu o altă amintire, însă vorba unui clasic în viaţă, pe mine Mont St. Michel nu m-a dat pe spate.
Totuși am ajuns acolo pentru că toate ghidurile şi toate persoanele cu care vorbisem ne-au indicat ca fiind un must în materie de vizitare. Nu există vizită în Normandia-Bretania fără Mont St. Michel, mi-a zis cineva. Păi dacă aşa e, cine om fi noi să ne împotrivim? Am mers, am văzut şi nu ne-a prea plăcut, însă măcar ne-am format o opinie pe pielea noastră şi nu am trecut pe lângă fără să îl vizităm, ca mai apoi să visăm la el o viaţă.
Aşadar Mont St. Michel e un munte în vârful căruia există o mănăstire închinată Sfântului Mihai. E relativ simplu. Ce îi dă unicitatea este că de pe uscat se ajunge pe insulă pe jos doar când marea se retrage. Se ajunge şi dacă insula este înconjurată de apă, pentru că este construită o pasarela, însă cândva, demult, asta era regula. Acum dacă insula nu e înconjurată de apă puteţi face un tur al insulei şi eventual o puteţi fotografia din mai multe unghiuri. Ce trebuie să le recunosc francezilor este buna organizare. În afară că la parcare nu au şi ei un automat de sucuri sau apă, altceva nu le-aş putea reproșa. Bine le pot reproșa preţurile cam pipărate, după părerea mea. 9 euro era intrarea de persoana şi noi am plătit 12.30 parcarea pentru maximum 3 ore. Din ce am înțeles de pe tichet parcarea ar fi fost 12.30 euro pe zi, deci oricât aţi sta tot atât veţi plăti parcarea.
Parcarea este destul de încăpătoare, deci nu trebuie să vă faceţi probleme că nu veţi prinde loc. De la parcare se ajunge la munte cu autobuzul, gratuit, cu o trăsură cu cai, 5.20 euro de persoană sau pe jos.
Wiki zice că muntele ar avea o suta de hectare şi că ar fi locuit de doar 44 de oameni. Şi tot wiki zice că felul în care e construit muntele arată societatea feudală care l-a construit: în vârf Dumnezeu, mănăstirea, apoi magazine şi case, iar în afara zidurilor pescarii şi fermierii. 
Sincer nu ştiu ce a fost cu mine anul acesta. Cred că am purtat ii mai mult decât în alți ani. Poate şi pentru că sunt la modă şi pentru că mi-am luat bluze ce par ii de prin mai toate magazinele din Luxemburg. În poză am ia mea cu garofițe, care îmi place mult, mult. Se vede însă în spatele meu că se lucrează la calea de acces spre munte. Când m-am uitat pe net am văzut că se parca pe stradă până aproape de baza muntelui, însă nu mai e adevărat. Se parchează doar la parcare şi se ajunge la munte aşa cum am scris mai sus.
Lăsând la o parte părerile mele legate de aglomeraţie, cei pasionați de arhitectură au cu siguranţă ce vedea, pentru că îmi închipui că îţi trebuie ceva cunoștințe măcar de topografie ca să construiești un asemenea loc şi să reziste. Mă gândesc că în secolul 5 nu erau aşa de avansaţi ca astăzi şi totuşi au construit ceva ce putem admira şi azi. Pentru că de ce să nu recunosc, Mont St. Michel e ochios.
Poarta de intrare
Din orăşelul de la baza muntelui
Străzi mici şi înghesuite. De o parte şi de alta magazine de suveniruri şi restaurante. Am citit că ar exista şi locuințe. Sper să existe însă mie mi s-a părut că totul a fost transformat în restaurante.
Mi-a plăcut că au păstrat vechile firme. 
După ce aţi urcat prin oraş se ajunge aici, unde sunt scările. Cică ar fi 365 de scări, mie mi s-au părut a fi 1000.
După scări se ajunge pe o primă terasă de unde panorama este foarte frumoasă
Cam aşa ceva.
Am tot urmărit răul acela să vedem dacă nu crește, însă creștea destul de greu. Dacă vă doriți să prindeți Muntele înconjurat de apă pe site-ul lor sunt orele fluxului şi refluxului şi de asemenea aceleași informaţii le găsiţi la centrul turistic de la parcare
După un alt urcuș de mi se urâse de scări şi de urcat, eram udă leoarcă în ie, am ajuns la biserică
Biserica mi se pare la fel cu orice altă biserică. Nu avea nimic diferit sau deosebit.
În faţa bisericii era o altă platformă de unde se putea fotografia panorama. Eu le-am folosit din plin ca să mă odihnesc :)
După biserică se intră într-o curte interioară pe unde călugării se plimbau şi se rugau. Nu ştiu cât de bine se vede din poză, în vârful bisericii este statuia Sfântului Mihai, are 32 de metri şi este aurită.
Aceasta este curtea interioară. Dacă daţi click pe poză mă vedeţi şi pe mine pe acolo, roșie ca racul, trăgându-mi sufletul. Nu am stat mult că lângă mine s-a așezat un spaniol care şi-a aprins o țigară. Nu am nimic cu fumătorii, da chiar aşa să dai fumul spre oameni mi se pare de rahat. Cum tot de rahat mi se par cei care fumează pe stradă. Nu înţeleg viciul, nu l-am avut niciodată, dar aşa cum eu nu mănânc o ciocolată (că ăsta-i mitul legat de grași) pe stradă de la locul x până la locul y, parcă mi se pare că şi fumătorii se pot abține. 
O ultimă sală în care călugării studiau şi scriau.
Eu pe un alt balcon
Mănăstirea de pe balcon
Din nou orașul. Noi ne-am grăbit pentru că o lăsasem pe Dea în maşină. Când am lăsat-o ploua şi cum avea geamurile pe jumătate deschise mi se părea în regulă. Între timp, aşa cum vedeţi şi din poze, norii s-au împrăștiat şi ne era frică să nu încălzească maşina. Nu s-a întâmplat nimic. În maşină era chiar răcoare. Însă nu procedați ca noi. Lângă biroul de informaţii de la parcare există o canisă, iar contra sumei de 8,10 euro vă este ținut câinele acolo. Noi am aflat de ea din pliantele primite în oraş când am cumpărat biletele de intrare.
O ultimă privire spre munte din parcarea autobuzelor

În autobuz am prins ultimele locuri, adică la geamul din spate şi evident că am tot făcut poze. Asta cu cicliști mi s-a părut faină
Per total a fost o experienţă frumoasă. 
M-a dezamăgit aglomerația şi dorința francezilor de a face bani, mulţi bani pe toate prostiile. Parcă nu mi se par normale magazine cu produse ca la tarabele de la bâlciuri în oraş. Baloane, jucării din plastic, haine împletite, steaguri, parcă nu îşi aveau locul acolo. Însă e doar părerea mea.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget