Translate

July 3, 2014

Belgia la Campionatul Mondial de fotbal

Sursa
Dragilor,

ştiu e deja târziu, campionatul a început de vreo lună, numai că la cum mă pricep eu la fotbal am zis că nu e un subiect pe care să îl abordez eu pe blog. Vedeți voi, am norocul de un soț care nu este ahtiat după fotbal. Şi sincer admir asta la el. De acord nu va refuza niciodată o bericioaică, cu băieții în faţa vreunui ecran mare şi am observat că dacă vede fotbal şi înţelege cine joacă şi unde, îl cam prinde, în rest nu. Am prietene care în perioada campionatelor fie "sparg semințe" la TV cu bărbatul, fie au un televizor eventual în bucătărie şi care oricum nu folosește nici măcar la a acoperi răcnetele bărbatului. Nu ştiu dacă mă înţelegeţi sau nu, dar prefer să mă lipsesc de un expert în casă, de cine joacă cu cine şi de ce şi mă lipsesc de campionate mondiale pe blog.
Însă se pare că acest campionat mondial mă prinde din urmă şi mă ia pe sus cu forța. De ce? Până acum nu remarcasem, dar când joacă Belgia trenurile au întârzieri nesimțite, autobuzele nu mai merg, lumea conduce ca nebuna pe străzi şi în cazul în care bate Belgia petrecerea din centrul Arlonului ajunge şi până la 3 dimineaţa. Şi noi nu stăm chiar în centru, dar auzim perfect tot.
Aşa şi marți seară. Vin eu cu trenul în prima gară se strică trenul. Nu mai avea curent. Mecanicul nervos nevoie mare umbla pe lângă tren, conductoarea ne spune că ne înţelege că e târziu şi că şi pentru ea e ultima tură şi pleacă acasă. Eu nu bănuiam nimic. Şi măi frăție se repară trenul fix când era meciul în pauză şi nu ştiu dacă mă credeţi sau nu da am făcut în 10 minute o călătorie care de fapt se face în 20. Cu tot cu opriri şi toată procedura :) Eu eram bucuroasă că ajung acasă aşa că nu m-am prins.
Se pare că Belgia a jucat ceva important, meciul a fost contra SUA şi a fost câștigat de Belgia. Vecinii mei, din ambele părți, care de obicei pe la 22 bagă cornu-n pernă, erau toţi cu geamurile deschise prin care se vedeau plasmele verzi. Se uitau la meci.
Ajung acasă, mănânc şi deschid televizorul. Era pauza dintre meci şi prelungiri. Şi ne prindem şi noi care e treaba şi ne uităm şi noi.
Şi câștigă Belgia. Nici acum nu ştiu în ce fază a campionatului a ajuns Belgia, da presupun că a trecut într-o fază în care scorul nu trebuie să fie 0-0. Şi mă pune cineva să spun că eu m-am uitat doar la prelungiri. Şi zic colegii că de acum trebuie să mă uit la toate meciurile Belgiei, pentru că eu îi port noroc :D
Uitasem de aceste credințe tâmpite în noroc şi șansă, în amulete norocoase şi în obiecte ce aduc norocul, când vine vorba de fotbal. Aşa că la următorul meci am să fiu în centru să susțin Belgia. Da sunt ei nişte puturoși, dar voi avea şi eu ocazia să spun că am întârziat că am sărbătorit cu o noapte înainte :D
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

2 comments:

Larisa said...

Nici al meu sot nu-i ahtiat dupa fotbal, chiar deloc-deloc, iar eu nici atat. Cred ca nici daca-i pui un ecran mare in fata pe care sa ruleze meciuri nu s-ar uita. Dar probabil n-ar refuza bericioaica :)).

Raluk said...

Eu nu cred ca exista barbat care sa refuze bericioaica cu amicii. Cu meci sau fara meci :)