Translate

July 7, 2014

Luxemburg - Castelul Pettingen

Dragilor,

vă povesteam despre Castelul Schoenfels care măcar mai are faţă de clădire întreagă cu potențial funcțional. Azi am să vă povestesc de Castelul Pettingen ce e o ruină cu o scenă înăuntru. Însă o ruină frumoasă, care vizitată într-o zi însorită şi cu puţină imaginație poate fi chiar un bun loc de popas. Ca de obicei nu sfătuiesc pe nimeni să plece la vânătoare de castele prin Luxemburg, decât dacă are o grămadă de timp şi nervi la dispoziție.
 Asta am văzut din parcare. E fain da e doar un zid. Alin încântat de toate pietrele pământului şi de toate zidurile ce stau să cadă, a sărit din maşină şi a plecat să exploreze. 
Eu am găsit un tei şi îl admiram când îl văd pe Alin de partea cealaltă a zidului. Trebuia să mă duc şi eu să văd. 
Castelul Pettingen este acolo din secolul X, dar abia în secolul XIII a devenit Pettingen, până atunci fusese Pittigero Mazini. Familia Pettingen (pentru că de obicei castelele acestea iau numele nobililor care le deţin) era una importantă în curtea luxemburgheză, fiind prezentă la toate marile evenimente de la curte.
În 1684 castelul care se pare că avea 4 turnuri a ajuns în stadiul în care este astăzi, o ruină. Responsabil de acest lucru este Louis al XIV-lea, ale cărui trupe au bombardat castelul. Castelul aparține în acest moment statului Luxemburg şi zice el statul că e cea mai bine păstrată ruină a unui castel din Luxemburg.
Din castelul cu patru turnuri, cu apă împrejur de 15 metri şi cu o deschidere de 30 de metri, acum mai stau în picioare doar două turnuri parțial prăbușite şi câteva ziduri. Mie cel mai mult mi-a plăcut turnul din spatele meu.
Podul din faţa porții ce trecea peste șanțul cu apă adânc de 15 metri. Apa era adusă acolo din râul Alzette, un râu destul de important din Luxemburg. 
Al doilea turn  
Al doilea turn şi zidurile din jurul lui 
Primul turn 
Intrarea în "castel" din parcare.
Castelul Pettingen se află în satul cu acelaşi nume din Luxemburg în regiunea Mersch.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget