Translate

November 12, 2013

Luxemburg - Expo Creativ

Dragilor,

cu siguranţă s-a făcut anul de când suntem aici. Nu mă bucur, nici nu mă întristez. Nici nu sărbătorim, nici nimic. Am pomenit acest fapt pentru că eu una nu mai ştiam când se face anul. Ei bine cred că printre primele chestii pe care le-am făcut anul trecut aici a fost să mergem la Expo Creativ la Luxexpo.
M-am uitat acum la postările de anul trecut şi deşi îmi amintesc că măcar o poză am făcut, nu găsesc postarea, deci cu atât mai mult articolul de azi ar fi mai interesant.
Ei bine dragilor, o dată pe an, la Luxexpo (cum e Romexpo) se organizează acest Expo Crativ. De fapt toţi cei care au un hobby pot să vină aici să îşi cumpere materiale. De la decoupage, mărgelit, scrapbooking, quilt şi ce o mai fi pe lumea asta, erau acolo de toate pentru toţi. Dacă anul trecut am mai cumpărat un șervețel, două, că mi se păreau interesante, anul acesta am cumpărat mărgele. Nu am mai făcut o cutie de mai bine de un an, nu am găsit starea, nu am găsit timpul...nu ştiu fix ce nu am găsit. În schimb o pereche de cercei o termin în 2 minute, o port o dată sau de două ori şi mă declar mulțumită. Mi-am cumpărat şi clești, am cochetat şi cu împletitura de mărgele, în fine ştiţi şi voi dacă aţi urmărit blogul.
Mi s-a părut a fi cel mai fain stand. Vindeau tablouri făcute prin tehnica quilt. Foarte interesante, dar nu mă mai apuc şi de asta acum... 
Materiale pentru quilt 
Ca şi anul trecut exista un loc destinat copiilor. Practic erau vreo 8 mese cu jocuri pentru copii, ca acesta cu bucăţi de lemn, era altul cu bucăţi de teracotă, altul cu jucării din lemn. Am pierdut şi eu timpul pe acolo, aşa de faine erau.   
Alt stand de quilt 
Altul de picturi de unghii 
Mărgele 
Cred că e scrapbooking, dar s-ar putea să mă înșel. Mie mi-a plăcut felicitarea. 
Ateliere pentru mici şi mari 
Materiale faine pentru quilt 
Ateliere de cusut goblen  
Stand de făcut păpuși din cârpe
Ce mi-am cumpărat eu :) 
Luxexpo ăsta este un spațiu de expoziții, iar în week-end am găsit că erau mai multe manifestări. Aşa că am mai mers şi la Mineral Expo
Şi acolo tot mărgele am ochit, dar erau scumpe rău 
Nu am făcut multe poze că se cam uita lumea ciudat la mine. Mi-a plăcut masa albastră cu cristale :)
Cam asta a fost. Am să văd când găsesc timp şi inspirație să fac ceva cu ce mi-am cumpărat. 
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments: