Dragilor, am fost la teatru. Încet, încet încep să mă mai înmoi şi eu şi să găsesc lucruri interesante de făcut şi în Luxemburg. Tot îl consider un oraş plictisitor, unde la ora 18 magazinele sunt închise şi unde e posibil să mergi cu autobuzul singur, dar dacă te chinui şi cauți şi te informezi găsești şi chestii faine de făcut. Şi unde mai pui că e una dintre puținele capitale europene unde poţi trăi ani întregi fără să fii nevoit să înveți limba naţională. Nu vorbesc de pe pereți. Am întâlnit oameni care stau de 10 ani în Luxemburg şi în afară de engleză şi o boabă de franceză nu ştiu nici germană şi nici luxemburgheză. Ăia sunt nişte oameni fericiţi, pentru că în general mai toată lumea vorbește aici o grămadă de limbi. V-am mai povestit despre asta, nu e prima dată. Aşa că am căutat eu pe net şi am găsit o piesă de teatru în engleză. Cred că sunt mai multe, da probabil şi ăsta a fost un semn, pentru că vedeţi voi piesa aceasta de teatru este despre o parte din istoria Irlandei...
Deci cu atât mai mult trebuia să merg să o văd. Mie Irlanda mi-a plăcut enorm şi m-am îndrăgostit la prima vedere de ţara aceea verde, de oamenii deschişi şi calzi, de obiceiurile lor, de felul de a fi. Mi-a plăcut Irlanda, de ce să nu recunosc. Da trecutul e trecut şi prezentul, prezent. Aşa că acum sunt în Luxemburg şi decât să mă închid în mine şi în casă, mai bine profit de ce îmi poate oferi.
Aşa se face că marți am mers din nou la Cafe des Langues, iar ieri am mers la teatru. Azi s-ar putea să mă duc la stand-up comedy, tot în engleză, dar încă mai dezbat treaba pentru că mai am şi altele de făcut.
În fine. Am găsit piesa de teatru, am făcut rezervare pe e-mail şi am mers. O paranteză dacă îmi permiteți, au început să îmi placă mai mult piesele de teatru în spații neconvenționale. Am fost şi la Dublin la o astfel de piesă, am fost şi în Bucureşti şi mi-au plăcut. Parcă altul e contactul cu actorul când îi simți respirația, îi vezi grimasele de aproape, îl simți dacă se oftică că a ratat o replică. Nu spun, îmi plac şi piesele de teatru de la teatru, dar parcă mă atrag mai mult astea. Şi apoi cu cât mai necunoscuți actorii, cu atât mai plăcută surpriza.
Pe net citisem că această piesă de teatru se joacă în pivnița unui bar, iar spectatorii stau pe baloţi de paie. Ei nu e chiar aşa. E un fel de pivniţă, dar cred că de fapt e un spațiu amenajat special pentru astfel de manifestări, iar noi spectatorii am stat pe scaune. Să tot fi fost vreo 100 de locuri. Aşa arăta scena când am ajuns noi acolo. A fost fain că puteai examina obiectele de pe scenă dacă voiai. Erau nişte cărţi vechi şi nişte hărți şi mi-a plăcut să arunc un ochi pe ele.
Povestea are loc în Irlanda, unde la începutul secolului 19 englezii au decis să anglicizeze denumirile localităților Această acțiune era făcută de soldații britanici, iar aceştia ajung într-un mic sat din Donegal, Baile Beag. Aşa cum spune şi descrierea piesei, viața fiecărui locuitor din mica comunitate a fost dată peste cap de această acțiune. Englezii găsesc acolo o comunitate închegată unde fiecare îşi știe rolul şi locul. Găsesc școli rurale unde elevii sunt învățați latină şi greacă şi mai puţin engleză. Într-o astfel de şcoală se desfășoară şi primul act al piesei. Tinerii se adună la şcoală, schimbă păreri despre unul sau altul, vine profesorul şi la scurt timp vine fiul acestuia care locuiește în Dublin. El le spune tuturor că englezii au venit în sat să facă o hartă a locurilor pe baza căreia să impună taxe şi de asemenea englezii au venit să deschidă școli în care populația vorbitoare de irlandeză să înveţe engleza, dar şi să anglicizeze denumirile localităților.
Vestea e primită diferit de tineri, dornici să progreseze, şi de vârstnici, tributari vechilor obiceiuri.
Sunt introduși soldații care par interesanți şi pașnici. Un locotenent se îndrăgostește de Irlanda, de limba irlandeză, pe care vrea să o înveţe şi nu doar de atât.
De aici în actul II şi III acțiunea ia o turnură neașteptată dar nu am să vă povestesc prea mult pentru că fie veţi avea ocazia să vedeţi piesa sau o puteţi citi şi nu aş vrea să vă stric bucuria.
Chiar ştiţi cum se cheamă acum Baile Beag? Cum credeţi? Bellabeg :)
Vă spun pe mine una piesa m-a prins în totalitate, poate şi pentru că acum sunt în cam aceeași poziție, am venit într-un loc nou, vorbesc o limbă pe care puțini o înţeleg şi o alta pe care o înţeleg mai mulţi, dar nu e limba acestor locuri.
I am a barbarian in this place because I am not understood by anyone.
Nu ştiu dacă v-aţi prins, dar mie mi-a plăcut piesa de teatru, mi-a plăcut teatrul şi mi-a făcut bine o ieșire. Am să mai caut piese în engleză, că îmi e teamă că piesele în franceză mai au de așteptat. Dacă sunteţi prin Luxemburg v-o recomand :)
No comments:
Post a Comment