Translate

November 29, 2010

Venetia here I come

Pentru mine Veneţia este un oraş magic. Este în categoria oraşelor mele preferate. Am fost o singură dată o zi acolo şi deja ştiam că o să îmi placă. Nu mă deranjează mirosul (că am văzut destui turişti care îşi acopereau nasurile), nu mă deranjează aglomeraţia, nu mă înspăimântă apa, deşi am eu o treabă legată de apă, nu fobie, da o teamă să zicem. În Veneţia pur şi simplu am starea aia de "gură cască" de turist japonez cu mâna pe declanşatorul aparatului foto. Să văd tot, să fotografiez tot, să simt tot şi mai ales să cumpăr tot.
De data aceasta va fi diferit. Voi fi o mare parte din timp doar eu, Veneţia şi trollerul meu. Sper să mă primească bine şi să nu plângă prea mult de revedere, pentru că am văzut că a început sezonul ploios pe acolo...
Şi capitolul cumpărături e niţel încheiat pentru că la vizita anterioară am cumpărat mai tot ce cumpără de obicei turiştii. De data asta voi savura magazinaşele micuţe, voi admira vitrinele totdeauna decorate (chiar la noi de ce nu îşi mai decorează nimeni frumos vitrina?), mă voi plimba pe canale şi voi asculta gondolierii.
Asta zic eu acum, dar cu siguranţă veţi şti ce am făcut până la urmă...

November 28, 2010

Şi ţăcăneala continuă...

Cum ieri nu prea am iesit din casa, am meşterit. Nu vă impacientaţi. A fost frig, plus că încercarea de a o plimba pe Dea prin iarba udă de rouă sau ploaie s-a soldat cu un eşec. Pur şi simplu nu acceptă să îşi ude picioarele... Aia e...câine cu personalitate. Aşa cum spuneam am stat în casă şi am meşterit.
Asta a ieşit. Sunt stângaci făcute, dar sunt hand made de mine. Sper să vă placă şi sper să placă şi celor care le vor primi cadou. Pentru că după o scurtă şedinţă cu Alin am decis să nu îmi mai umplu casa cu rame ci să le dau cadou prietenilor... Bine Alin a fost aşa de încântat încât a zis că pot fi vândute. Din păcate nu a văzut decât nişte poze reuşite sau nu, dar nu a văzut obiectul final:D. Eu l-am văzut şi spun că nu pot fi vândute...mai am de învăţat multe...
P.S. Am uitat să prezint obiectele. Aşadar este vorba despre o ramă cu crăciuniţe şi o cutie micuţă de condimente cu Moş Crăciuni (mulţumesc Alina şi Andrei pentru cutiuţele cu ceapă...cum le golesc cum le personalizez...nimic nu se aruncă, totul se refoloseşte:D).

November 27, 2010

La Iaşi a nins, la Bucureşti e soare, iar eu fac chestiuţe de Crăciun...

Sărbătorile de Crăciun trebuie să fie cea mai faină perioadă din an. Pentru că e maaaare plictisul m-am apucat să cosmetizez diverse obiecte pentru a se potrivi "Spiritului Crăciunului". Astăzi vă prezint doar o cutiuţă şi două rame, dar lucrez şi la un borcănel de condimente şi la un borcan mai mare... Sunt super tari culorile acrilice...se potrivesc oricăror suprafeţe.
Pentru că la Iaşi a venit iarna cu bagaje cu tot şi cred că în curând va veni şi la Bucureşti, mă gândesc că noile mele "creaţii" sunt foarte potrivite acum...

November 25, 2010

Slăbeala

De când am anunţat public că ţin o dietă (nici măcar nu ştiu dacă verbul e corect) toată lumea îmi împărtăşeşte părerile legate de slăbit. Şi am observat că slăbeala ori e o modă, ori e un of ascuns al tuturor femeilor şi chiar şi al unor bărbaţi. Numai că vedeţi voi pe mine mă doare fix în cot de slăbeală. Nu mă interesează că vrei, ai vrut sau vei vrea să slăbeşti. Nu mă interesează câte şi pe unde ai kilogramele în plus. Nu mă interesează diete, nu mă interesează subiectul. PUNCT. Este o percepţie greşită că o femeie plinuţă are singur scop în viaţă să slăbească. Uite eu nu am şi nici nu aveam acest scop. Dacă slăbesc cât mi-am propus şi mă menţin cu atât mai bine, dar eram împăcată şi cu kilogramele de dinainte. Practic toţi cei care mă văd recunosc că am mai slăbit şi vor să dezbatem subiectul. Şi nu e nimic de dezbătut. Merg la un nutriţionist. Am slăbit puţin şi sper să mai slăbesc. Şi atât. Nu mă interesează săli de sport. Nu mă interesează diete. Nu mă interesează acest subiect. Este un subiect colateral vieţii mele. Adică inainte de dietă nu aveam subiecte de conversaţie? Adică înainte eram respingătoare, dar nu îndrăzneaţi să o spuneţi sau ce? Am slăbit totuşi puţin şi acele kilograme pot fi puse foarte uşor înapoi şi să revin la cum eram. Ce e aşa tragic? Mi se rupe de acest subiect. Şi dacă expresia feţei nu o trădează mi se pare un subiect banal de telenoveliste nefutute. Deci vă rog insistent...fără slăbeală... Spuse ea şi mai lua o gură de iaurt cu cereale:D

Dezbatere pe marginea unei fuste

De ani buni nu am mai purtat fuste sau rochii, nu pentru că aş fi fost complexată sau altceva de acest gen ci pentru că mi se par mai practici pantalonii, dar admiram şi admir fetele care poartă fuste, pe teren de exemplu. Anul trecut mi s-a pus pata pe o fustă de blugi. Chiar am mers cu Alin să o cumpărăm că era un must, numai că am probat-o şi nu îmi venea bine, îmi făcea picioarele prea scurte. Vedeţi voi eu cred că o fustă se poartă musai cu un mic toc, mai ales la statura mea. Ori eu şi tocurile... În fine mi-a trecut cu fusta de blugi acum mi-a venit alta. La Unirea este un magazin plin de fuste ţigăneşti. Lungi, înflorate, dar cu bun gust, şi din material raiat. Am văzut magazinul, am probat una, preţul era cât de cât ok, dar ceva mă oprea. Nu mă vedeam decât într-o anumită ţinută cu acea fustă, din care nu aveam decât nişte botine de cuconiţă achiziţionate sub impuls anul trecut şi purtate o singura dată. Mi-ar trebui o maletă, o curea lată, o vestă cu blană artificială...complicat....aaaa şi ciorapi lungi maţi, maro. De ăştia am. Apoi mai e o chestie. Fusta este lungă şi mă face pitică. Ar trebui să o tai. Altă corvoadă... În fine, am stat cu gândul la ea o noapte, apoi am început să cer păreri. Alin zice să o cumpăr că am să o port eu cândva. Alţi prieteni spun că să nu investesc în ceva ce poate voi purta o singură dată. Alţii că o fustă în garderoba unei femei este un must-have. Alţii că oricum raiatul se umple de scame şi că este un material pretenţios... Şi uite aşa mi-am petrecut eu ultimele zile. Să o cumpăr? Să nu o cumpăr? Nu ştiu... Şi totul pentru o fustă...eu care nu port fuste...

November 24, 2010

Soare, galben...

După ce aproape o săptămână a fost urât afară, astăzi a ieşit soarele. Şi fix toată săptămâna am umblat eu după diverse acte gen închis carduri, obţinut cartea de muncă sau înscris la examenul pentru permisul de conducere şi nu vreţi să ştiţi ce noroaie am îndurat eu prin Pipera...
Sper să o ţină tot aşa şi săptămâna viitoare:D...la soare ma refeream

November 22, 2010

Concertul la care nu voi ajunge niciodată

Nu am fost un fan înrăit. Da aveam şi încă mai am, la Iaşi, postere pe pereţi. Da ascultam muzică până nu mai puteam, dar nu am şters-o de acasă la vreun concert. Nu am făcut parte din fan cluburi. Eram un fan normal. Ce muzică? Jon Bon Jovi, Metallica, dar mai ales Queen. Aveam casete pe care le roteam până se stricau... Asta era atunci. Acum am fost la un concert Metallica, cu siguranţă voi ajunge şi la Bon Jovi, asta dacă vor ajunge ei la Bucureşti anul acesta, dar la Queen niciodată. Şi probabil că intuiţi de ce... Ei spre marea mea mirare, după vreo 10 ani când am ascultat sporadic Queen, la o petrecere s-a pus în mare doar Queen. Şi ştiam versurile, ştiam piese întregi... A fost o nebunie. De atunci numai într-un Queen o ţin şi tot caut pe net ce fac ceilalţi membri ai trupei... M-am şocat...dar e aşa de bine. Îmi aduc aminte de tinereţe, de taberele la munte, de cântările la foc de tabără... Fain. Ei în această atmosferă pornesc să îmi fac nişte acte...sper să mă ţină...

November 21, 2010

Cutii cadou

Nu v-am mai povestit de hand made de ceva vreme, numai că eu nu am stat degeaba ci am făcut cutii pentru Crăciun. Mă gândesc că e mai de efect să faci cadou o cutie pictată de tine decât "tradiţionalul" pachet cu deodorant şi gel de dush. Aşa că am început să meşteresc cât mai multe.
Am făcut două cu floarea soarelui şi una cu crăciuniţe
Sunt pictate cu acrilice şi apoi lipite şerveţele
Sunt de efect şi te pot ţine o viaţă

DISCRIMINARE!!!!!!!!

Acum două zile mă plimbam cu Dea prin faţa blocului. Şi cum atât veterinarul cât şi nutriţionistul ne-au recomandat mişcare am zis că o duc până la parcul de câini, care este niţel mai departe, dar nu te trec apele până acolo. Am mers încet, ne-au lătrat toţi câinii şi într-un final am ajuns. Parcul de câini a fost micşorat şi curăţat şi în faţa lui e de vreo doi ani un parc normal. Cum în ţarcurile de câini erau nişte babe cu câini comunitari (observaţi sper că nu le zic maidanezi, pentru că aveau lesă şi pentru că ştiu că stau cu babele în casă şi deci babele răspund de ei...) am decis să stau în parc. Era linişte şi era mai liber. M-am aşezat pe o bancă, iar Dea s-a aşezat la picioarele mele. Şi cum făceam eu poze la frunze, copaci şi case îmi pică în obiectiv următarea poză...
Adicătelea dacă tot e parcul de câini în spate, în parcul de oameni nu au voie oamenii cu câini... WHAT???? Staţi niţel că eu nu mi-am dus câinele la câcare. Eu doar mă plimbam. Unde în lumea asta scrie cine are voie şi cine nu are voie într-un parc? Unde în lumea asta iarba este păzită mai ceva ca moaştele Sfintei Paraschiva? Şi dacă daţi click pe poză nu este aparent interzis accesul cu seminţe sau cu pizza, a cărei cutie poţi mai apoi să o mărunţeşti şi să o arunci pe jos... Ai deplină libertate în împuţirea parcului, dar Doamne Fereşte să ai câine...e INTERZIS...
Eu una abia aşteptam să vină vreo mamă care îşi târâia căruţul prin parc să mă întrebe dacă ştiu să citesc...că îi arătam cum plodul mânca cojile de seminţe de pe jos...
Într-un final am trecut pe lângă parcul de câini să mergem acasă. Şi acolo am găsit explicaţiile indicatorului din parc. OK aşa zic şi eu, dar acest indicator este practic pitit unde nu trebuie şi cei care vin doar în parcul de oameni nu îl pot vedea...
În fine am trecut milimetric pe lângă o ceartă...că toate plodistele se uitau urât la mine...

November 20, 2010

Treaba cu nutriţionistul

Să revenim la dietă. Am tot amânat textul ăsta pentru că (şi cine a mai fost la regim ştie) în ultima săptămână nu am mai slăbit cum eram eu obişnuită. Şi evident ce să fac să mă răzbun? o îngheţată. Ruşinată mi-am sunat nutriţionistul, care după o scurtă pauză mi-a zis: OK atunci seara mănânci doar un iaurt. Simplu. Fără certuri şi regrete. Ei un nutriţionist este necesar într-o dietă. Să vă spun şi de ce. Toată lumea ştie principiile de bază: nu abuzezi de dulciuri şi mâncăruri grase, ai trei mese pe zi, bei 1 litru jumatate-2 litri de lichide, încerci sa faci sport, renunţi la Cola şi alte alimente nesănătoase... Haideţi că nu cred că auziţi prima dată de aşa ceva. Problema în cazul oamenilor plinuţi nu e că nu ar şti teoria...practica şi lipsa de voinţă sunt problemele... Ei bine eu am ajuns să cred că grăsimea este o boală, iar dependenţa de dulciuri este la fel de rea ca cea de droguri. Eu una după ce am mâncat ani întregi o ciocolată odată să mănânc doar 4 cubuleţe a fost un chin enorm. Şi am preferat să nu mănânc deloc. Nu ştiu ce experienţe îi încearcă pe dependenţii de droguri, dar eu fără ciocolată eram nervoasă sau apatică de la un minut la altul, vroiam ciocolată 24 din 24 dacă se putea, cred că dacă cineva mi-ar fi pus un coş cu ciocolată în faţă l-aş fi ras pe tot sau mai rău mă uitam urât la toţi cei care îndrăzneau să mănânce ciocolată sau dulciuri în prezenţa mea. Ciudat. Toate acestea au durat 2 săptămâni. Dar eu ciocolata sau dulcele mi-l luam din alte alimente. Şi aici vine măiestria nutriţionistului, care nu mi-a interzis substanţele dulci, ba chiar s-a pliat pe programul meu. Adică eu nu mâncam nimic toată ziua şi seara băgam un grătar cu garnitură. E ok şi grătarul ăla da nu seara. Aşa că nutriţionistul nu m-a obligat din prima să am mic dejun. O lună am mâncat doar biscuiţi la cafea, biscuiţi dulci cu ovăz. Lucru bun pentru că m-a deprins să am mic dejun. Grătarul nu l-a scos din meniu, dar l-a mutat la 6 seara până maximum la 8. Şi între biscuiţi şi grătar mi-a băgat un prânz pe care sincer nu ştiu de ce, dar l-am mâncat fără mari mofturi. Practic mi-a reglat mesele fără ca eu să mă chinui prea tare. Pentru că o regulă de bază când vrei să slăbeşti este să mănânci trei mese pe zi. Apoi să bei apă, multă apă, 2 litri de apă. Eu am băut apă, da nu 2 litri. Ei ştiţi că schema asta cu 2 litri pe zi are o treabă? Şi am observat. În zilele în care beau un litru slăbesc mult mai puţin decât în cele în care beau 2 litri. Toate practicile astea, deşi le ştiam şi erau uşor de aflat nu le-am putut face fără un nutriţionist. Pentru că vedeţi voi nu totul e să elimini lucrurile dăunătoare şi slăbeşti. Eu nu mănânc pâine de ani buni. Nu mai beau Cola de vreo 6 luni. Bine nu renunţasem la dulciuri, dar nu cred că ar fi avut vreun efect. Şi cu toate astea nu slăbeam. Aveam un prag peste care nu treceam în jos. Şi cu ajutorul nutriţionistului l-am trecut cam în 2 săptămâni. Acum vine un alt prag şi tot aşa până ajung la greutatea ideală. Ce va fi după, chiar nu ştiu. Dar până acum nutriţionistul nu m-a dezamăgit şi am încredere că şi după totul va fi bine, pentru că ştie ea ce să fac şi atunci... Poate vi se pare că acest nutriţionist este un moft. Poate voi reuşiţi să slăbiţi şi fără. Succes! ... la mine asta funcţionează. Şi ştiţi ce? nu m-a pus să fac foarte mult sport. Plimbări mai lungi cu Dea, poate. Mi-a zis aşa: când vei slăbi 20 de kilograme şi îţi va atârna carnea pe tine, vei alerga singură în jurul blocului... Sper să ajung la 20 de kilograme în minus şi vă scriu despre săli de sport:D

November 19, 2010

Cei 7 ani de acasă

Cred cu tărie în puterea celor 7 ani de acasă. Bine acum poate nu sunt 7 ci 8 sau poate sunt 6, dar cred că obiceiurile pe care ţi le formezi când eşti copil te bântuie sau te ridică o viaţă întreagă. Vorbeam cu o prietenă acum câteva zile şi după puţine argumente am convins-o şi mi-a dat dreptate. Sunt chestiuni pe care dacă nu le-ai deprins atunci nu le vei deprinde niciodată, indiferent unde te-au purtat paşii. Bine că de exeplu pentru generaţia mea conduita în folosirea unui celular nu exista pe timpul ăla sau calculatoarele. Astea au venit mai târziu, dar la fel cum ai învăţat să le foloseşti aşa le vei folosi totdeauna. Să explic. Mie mi se pare nepoliticos să ai o conversaţie lungă (care să depăşescă 1 minut) atunci când eşti la o întâlnire chiar şi cu o prietenă apropiată. Nu mai spun că sunt dezgustători pupicii trimişi telefonic la fel cum e dezgustător pupatul cu zgomot în autobuz. Apoi ştiu că viaţa e cumva pe fugă, dar să îţi povesteşti intimităţi la telefon, iarăşi în autobuz mi se pare de o nesimţire crasă. Ei vedeţi treburile astea nu aveau cum să vină, la noi cel puţin, din creşterea de acasă, dar bunul simţ da. În ăia 7 ani ar fi trebuit să înveţi ce e buna-cuviinţă, ce e respectul, care sunt sentimentele adevărate...dacă măcar noţiunile astea elementare îţi lipsesc mi se pare că orice vine după se aşează pe o fundaţie subredă. Şi iarăşi mă întorc la prietena mea. Veneam după o zi lungă alergată prin sectorul 3 în căutarea unui CEC şi am decretat că nimeni nu ar trebui să îşi depăşească condiţia şi toţi am fi muuult mai fericiţi. Ei aici mă întorc. Pentru că totul porneşte de la experienţa personală nu aş putea să generalizez. Pentru mine aşa cum zicea cineva Iaşiul a fost locul bun, unde mi-am întâlnit prietenii pe care îi am şi acum, unde m-am format, unde am trăit cel mai bine. Pentru mine Bucureştiul a însemnat tot ce e mai rău. Oameni răi, care ţi se fac prieteni până trec puntea, oameni înguşti, oameni dispuşi să te lovească, oameni răi prin purtare sau limbaj, locul unde deşi am evoluat profesional am făcut-o cu o grămadă de sacrificii, locul unde am trăit şi trăiesc decent, dar nu bine. Şi atunci normal că mi-aş fi dorit să nu plec niciodată din Iaşi, de acasă. Dar nu pot generaliza. Chiar prietena despre care vă vorbesc şi-a depăşit condiţia într-un mod cât se poate de frumos şi ar fi nedrept să o condamn să trăiască acolo unde s-a născut, deşi chiar ea zice că e un loc idilic de "ieşit la pensie". Aşa că a doua teorie o reneg şi spun că e de preferat să îţi depăşeşti condiţia, cu condiţia unor foarte buni 7 ani de acasă....

November 18, 2010

Eu şi câinii maidanezi

Nu ştiu dacă am mai scris aici despre maidanezi. S-ar putea să o fi făcut cândva, dar acum am motive serioase să o fac. Şi pentru că ştiu că şi vecinii mei citesc acest blog am să scriu cu şi mai mare aplomb. Ei bine, maidanezii, nu câinii comunitari aşa cum ţiganii sunt ţigani şi nu rromi, pentru că m-am plictisit să ascundem sub nume plăcute auzului probleme importante cu care ne confruntăm, deci maidanezii trebuie să dispară. Nu ştiu cum şi probabil că nu e fix treaba mea, ci a asociaţiilor care sug din greu fonduri pentru asta, dar maidanezii trebuie eutanasiaţi. Toţi, până la ultimul. Gata cu pozele miloase de pe stâlpi şi de pe facebook. Nu mai pun botul, never ever. Maidanezii trebuie eutanasiaţi.
Acum să mă explic, că poate le va trece înverşunarea domnişoarelor iubitoare de patrupezii nimănui. Eu am un câine, Dea. Este a mea şi la bine şi la rău. Dacă Dea muşcă sau răneşte pe cineva eu plătesc destul de scump, pentru maidanezi cine plăteşte? Aud? Acele domnişoare care îi hrănesc prin spatele blocurilor? Nu cred. Altfel ar acţiona în fiecare dimineaţă când i-ar auzi lătrând la două blocuri distanţă de al meu. Altfel i-ar potoli de câte ori trec eu cu Dea pe acolo sau oricine altcineva. Şi tocmai pentru că nimeni nu este responsabil de faptele acestor câini, mai bine îi eutanasiem.
Azi de exemplu am fost cu Dea la veterinar. Nu departe, pe Măgura Vulturului. Şi la intersecţia acestei străzi cu Elev Ştefănescu o şatră de câini. Pe unii i-am alungat, dar când tocmai terminasem iese unul şi încearcă să o muşte pe Dea de fund. Noroc că e grasă şi blănoasă. Degeaba am ţipat, degeaba am înjurat, degeaba m-am revoltat. Domnişoarele nefutute iubitoare de câini nu au ieşit, deşi blide cu mâncare am observat în apropiere. Aşa că dacă începe o eutanasiere în masă vă rog să începeţi de acolo. Ba mai mult, cotizez la o eutanasiere în masă. Şi cine se opune nu are decât să vorbească cu mine sau cu toţi cei care nu îşi mai pot plimba câinii liniştiţi printre blocuri...
Şi vă rog să nu începeţi cu strânsul câcatului că iar izbucnesc. E normal să strângi după câinele tău într-o ţara civilizată, nu la noi. Noi încă nu am coborât din corcoduş...

Dieta

Încă din cele mai vechi timpuri femeile plinuţe au căutat diverse metode de a scăpa de kilogramele în exces, fără prea mult efort. Aceast poster face reclamă unor viermi uşor de înghiţit care garantat te vor slăbi.
Ei, după cum probabil ştiţi, deşi plinuţă eu nu prea am încercat să slăbesc. Numai că de când a plecat Alin mi se pare mult mai uşor slăbitul ăsta. Aşa că, cu ajutorul unui nutriţionist (şi promit că în curând am să explic şi de ce e nevoie şi de un nutriţionist şi că nu poţi slăbi dacă renunţi la diverse lucruri) am scăpat de primele 8 kilograme. Am scăzut 2 numere la blugi şi cel mai tare îmi vin cizmele lungi...nu toate, dar unele îmi vin. E doar prima lună şi până vine Alin ar mai fi vreo 2...în fine una şi jumătate. Sper să o ţin tot aşa:D

November 17, 2010

Plimbare prin Centrul Vechi

Ştiu că este un subiect pe care l-am mai abordat aici, pentru că practic de câte ori trec prin centrul vechi simt nevoia să fac poze pe care să le pun aici. Nici plimbarea de zilele trecute nu poate face excepţie, numai că eu una aş cam vrea ca acest Centru Vechi să fie extins şi să fie renovat în totalitate, ba mai mult să fie renovate toate clădirile vechi din jurul centrului până aproape de Gara Obor, care de asemenea ar merita o atenţie deosebită... Până atunci Centru Vechi, aşa cum e el...
Un căţel se odihneşte într-o piaţă proaspăt amenajată
Biserica Rusă sau Biserica Studenţilor
Clădirea în care au funcţionat Tipografiile Gobl
Hanul cu Tei
O stradă încă aflată în construcţie
Curtea Berarilor
Redacţia Ziarului Timpul

November 16, 2010

Prima rundă e gata, urmează runda a doua...

A fost aşa de simplu... Într-o după-amiază-seară mă plimbam prin centrul vechi când am văzut o poştă. Am intrat, aşa doar să întreb. Am întrebat. Am fost directionată spre CEC-ul ăla mic din faţa BNR şi în 5 minute aveam chitanţa cu cei 5 lei care stăteau între mine şi un carnet de şoferi. De ce nu m-o fi dus capul din prima...nu ştiu. În centru la acel CEC se putea rezolva totul. Şi doamna era drăguţă şi mi-a urat Baftă şi am ieşit cu zâmbetul pe buze şi mi-am continuat plimbarea... Ce simplu şi totuşi cât de complicat... A trebuit să mă dau peste cap pentru o taxă de 5 lei... Acum runda a doua...la poliţie...la programări. Cică e prin Pipera... Mă documentez, îmi adun nervii ferfeniţă şi mă duc acolo. Mâine la primele ore... Să îmi ţineţi pumnii:D

November 12, 2010

Dintre nervii unei viitoare șoferițe

Asta cu viitoarea șoferiță mă pune rău pe gânduri în sensul în care mă îndoiesc că voi face parte din această categorie prea curând. Și nu pentru că nu aș ști să conduc o mașină ci din cauza birocrației. În fine, pe scurt, după ce mi-am retras dosarul de la Iași pentru că mă programaseră undeva pe la jumătatea lui decembrie am venit în București. Am scăpat rapid de o taxă de 60 de lei și aș mai avea una de aproaximativ 10 lei. Ei fraților, ba se plătește la poștă, ba la administrația financiară, ba iar la poștă. Și uite așa am făcut eu ieri drumuri prin cartierul Titan de ajunsesem să cunosc străzi, scurtături și alte alea de ziceai că viețuiesc acolo de o viață. Și la final nu am reușit să dau amărâții ăia de 10 lei. Fraților nimeni nu îi vrea, iar fără taxa aia nu mă înscriu ăștia la examen. E frustrant. Am căutat pe net. Nimic. Pe nimeni nu revoltă starea asta din România. Nimănui nu-i pasă că pierde zile pentru achitarea unei taxe. Pentru că stați liniștiți că nu sunt singura. Va veni și rândul vostru... Ieri eram așa nervoasă că aș fi plâns în stația de autobuz, care normal că a venit plin. De ce acceptăm să fim tratați perecum cartofii. De ce ne înghesuim, de ce nu o punem de o grevă spontată contra condițiilor de călătorie în mijloacele de transport în comun? De ce acceptăm...asta eu nu pot să o înțeleg. Oare românii vor adopta poziția ghiocel toată viața lor?

November 8, 2010

Domeniul Ştirbey

Gata recunosc. Mă obsedează Regina Maria. Păi cum altfel vă explicaţi că am fost anul acesta de două ori la Balcic şi am vizitat de fiecare dată domeniul, de două ori la Bran, dar doar o dată am vizitat castelul, că aflată în întârziere acum vreo două zile am pus ochii pe o carte cu Regina Maria (foarte anosta şi prost scrisa) şi am cumpărat-o şi mai mult am vizitat ieri Domeniul Ştirbey şi ştiţi ce? bine normal că ştiţi: se spune că Regina Maria a României şi Barbu Ştirbei au fost amanţi. Ei cum aşa? Şi ca să închiei anul cum trebuie voi căuta pe net toate casele prin care posibil a trecut Regina Maria şi le voi vizita... E obsesie, ce mai... Revenind la lucruri serioase. La vreo jumătate de oră de mers, ieşind din Bucureşti, prin Buftea se ajunge la acest Domeniu Ştirbey, care recent e cunoscut ca restaurant şi locaţie de nunţi de fiţe, însă eu cred că dacă l-ar promova niţel ar fi vizitatori gârlă... Bine poate în acest caz ar trebui pusă taxă de intrare pentru că parcul este superb şi dacă ar tăbărâ toţi sămânţarii şi plozii lor urlători...
Dacă intraţi prin dreapta palatului, din parcare, prima dată veţi da cu ochii de o construcţie bizară. Eu recunosc am crezut că e turn de observaţie. Vedeţi de ce e cumva necesară organizarea domeniului pentru vizitare... Nu zic de angajarea unui ghid, da nişte plăcuţe acolo... Bine aşa dacă nu cercetezi netul nici nu ai şti să ajungi...nici nu ai şti de existenţa unui loc atât de minunat. Iar am deviat. Ei bine turnul este de fapt un turn de apă şi de pe site-ul domeniului am descoperit că a fost proiectat de Anghel Saligni...da acelaşi cu podul de la Cernavodă...
Nu am putut să nu remarc frunzele ruginii. Tot domeniul are nişte culori de nu mai ştii unde să te uiţi mai întâi...
Frunzele...deşi Alin mi-a luat D90-ul cu el am reuşit să fac poze cu un aparat micuţ. Şi ce poze...
Capela Sfânta Treime.
Deşi nu pare este părăsită. Am citit pe net că prin mai anul acesta s-au apucat să restaureze interiorul. Aşa să fie... Deşi este extrem de frumoasă are geamurile sparte şi pare că se deteriorează vâtând cu ochii. Eu am vrut să îi fac poze din toate poziţiile şi prin iarbă erau cărămizi desprinse din faţadă. Păcat. Oare toţii ăştia care îşi fac nunţile în faţa capelei nu dau şi ei un ban pentru restaurarea ei?
Capela a fost construită în 1885 şi a fost restaurată pe timpul comuniştilor...
Prinţesa Dea în faţa Capelei Sf. Treime
Teoretic accesul câinilor este interzis. Ţi se spune chiar de la poartă. Şi mi se pare cumva corect pentru că prin domeniu circulă libere 5 capre ciudate, doi ponei şi un cal. Acum Dea e cuminte şi nu fugăreşte animale, dar dacă aveţi un căţel mai neastâmpărat mai bine îl lăsaţi acasă...
Noi am intrat cu botniţă...de care a scăpat Dea după ce am ieşit din raza vizuală a gărzilor...
Domeniul dispune de un lac interior de 14 mii de metri pătraţi. De fapt aleile sunt cumva în jurul lacului, dar acesta poate fi văzut cumva la sfârşitul vizitei. Sau la început dacă începeţi vizita din spatele Palatului...
Bănuiesc că bărcuţa a fost lăsată acolo ca să dea bine în poză... Glumesc, dar peisajul era de vis. Noi am ajuns pe la 15 şi ne-am plimbat până pe la 18...seara culorile sunt superbe...păcat că nu aveam şi aparatul care să le captureze...
Lacul este populat cu lebede albe şi negre, raţe şi gâşte. Deşi stăteau destul de departe de podul care traversa lacul, trei lebede s-au apropiat de noi. Aşa a ieşit poza asta doar cu o lebădă...cea mai mare...
Şi gâştele...presupun...că nu mă pricep deloc la păsări...
Din nou culorile toamnei...
Şi din nou capela la apus...
Cât ne-am plimbat noi a apus soarele şi deşi ziua a fost cald de am mers în hanorac seara răcoarea s-a lăsat instantaneu...
Parcul nu are bănci. Deci dacă ştiţi că obosiţi repede mai bine nu îl vizitaţi. Bine poţi sta pe iarbă sau pe o bordură, dar era totuşi răcoare...
Acesta este Palatul Ştirbey
Iniţial ni s-a spus că nu avem voie să facem poze. Deloc. La nimic. Şi mai ales nu la Palat. Nu am înţeles de ce, dar fiind domeniu privat m-am conformat, deşi ideea era să o plimbăm pe Dea şi să facem poze. Numai că atunci când am ajuns noi la Palat se aprindeau bliţurile altor vizitatori mai ceva ca stroboscoapele aşa că am profitat şi am făcut şi eu câteva poze...
Despre Palat sincer nu am aflat prea multe, iar site-ul domeniului nu îmi spune nimic. Mie palatul mi s-a părut că seamănă cu cel al lui Cuza de la Ruginoasa. Dar recunosc nu am fost la Ruginoasa de când eram într-a patra şi nici arhitectura nu e punctul meu forte...
Cele mai multe informaţii despre iubirea dintre Regina Maria şi Barbu Ştirbey le găsiţi aici.
Mulţumesc Iulia, mulţumesc Radu pentru tot.

November 7, 2010

Ce culori superbe poate să aibă toamna asta...

De câteva zile toamna ne răsfaţă cu zile călduţe, cu soare şi o grămadă de culori. Toate pozele le-am făcut în jurul blocului, îmi închipui într-un parc cum e...

November 6, 2010

La atelier în paşi mici

Aşa cum vă spuneam am ajuns la un atelier. Într-o casă extrem de frumoasă din zona Dorobanţi se ţin aceste ateliere. Pentru mine a fost o deconectare. Încă o dată scuze de întârziere şi mulţumesc pentru cele învăţate.
6 fete cucuiete mari făuritoare de obiecte...
Căţelul meu într-o primă fază. Doamna care ţinea atelierul spunea că trebuie ales obiectul de decorat şi apoi şerveţelul, eu am făcut puţin invers...m-a atras căţelul...
În timp ce lipeam căţelul... Recunosc prima dată am greşit şi a trebuit să o iau de la capăt...
După lipire am aflat de minunile pe care le poţi face cu ajutorul unui burete...
Acesta este rezultatul, pe care îl ştiţi şi din postarea anterioară...
Căţelul de Crăciun
There was an error in this gadget