Translate

Showing posts with label ratacind prin Bucuresti. Show all posts
Showing posts with label ratacind prin Bucuresti. Show all posts

May 28, 2011

La Mogoşoaia

Ei bine, recunosc, şi Bucureştiul are multe locuri frumoase. Şi după ce Domeniul Ştirbey, despre care scriam aici, a fost închis vizitatorilor au rămas ceva mai puţine. Şi unul dintre aceste locuri este Mogoşoaia. Am fost de multe ori acolo şi deşi dacă nu ai maşină e ceva mai greu de ajuns, eu zic că merită. Nu ştiu exact ce se vizitează din palat, dar grădina din jur şi parcul sunt speciale. Îmi place că poţi sta pe iarbă, că lacul e oarecum îngrijit şi că se vede un apus super. Bine, ca tot Bucureştiul, şi Mogoşoaia e populată de nişte tâmpiţi, scuipători de seminţe şi aruncători de ambalaje pe jos, uneori în acelaşi timp, dar dacă învăţaţi să îi ignoraţi (ceea ce eu nu am reuşit) o plimbare la Mogoşoaia vă poate scoate din ritmul zilnic sau din depresiile cotidiene...
Apusul fotografiat de Răducu
Eu fotografiată de Dănuţ
şi de Răducu...ce mai am fost vedeta:D
Un apus fotografiat de mine...aparatul meu, cu setările făcute de Răducu scoate poze super faine, parcă nici nu aş fi apăsat eu pe declanşator
eu
poză romanticoasă la copac cu Delia şi Iulia
Cumva la capătul parcului s-a deschis un sat de hobiţi cu căsuţe foarte faine. Din păcate am ajuns cam pe seară acolo şi nu era prea multă lumină şi vecinii de masă erau dubioşi, dar micii şi cartofii prajiţi au fost buni:D
Căsuţa din copac

March 12, 2011

Muzeele virtuale ale Bucureştiului

Pentru că acest articol apare pe blog fix în momentul în care eu voi fi în avionul către Dublin m-am gândit să nu vă prezint astăzi un muzeu ci trei muzee. Vorbesc despre muzeele virtuale ale Bucureştiului. Ele nu sunt virtuale în sensul că nu există şi în realitate ci în sensul că muzeul real poate fi vizitat şi pe internet, deci virtual. Eu am descoperit în Bucureşti trei astfel de muzee, dintre care am vizitat doar două. Pentru al treilea aveam nevoie de un progrămel pe care nu l-am mai instalat. Aşadar astăzi am să vă vorbesc despre Muzeul Antipa, Muzeul Tăranului Român şi Muzeul Municipiului Bucureşti. Pe acesta din urmă nu am reuşit să îl vizitez, aşa cum a fost o dezamagire şi în realitate... În schimb celelalte două le recomand spre vizitare virtuală şi reală oricând...
Muzeul de Istorie Naţurală - Grigore Antipa prezintă un paradox...este închis în realitate, dar îl puteţi totuşi vizita online. Am înţeles că după restaurarea de aproape 3 ani muzeul va fi la fel ca cele din străinătate cu săli interactive, cu exponate prezentate profesionist şi fără praful specific muzeelor româneşti. Cică s-ar redeschide în aprilie 2011, adică în mai puţin de o lună, dar nu am văzut nimic în presă despre asta. Turul virtual vă plimbă printre colecţiile vechi ale muzeului.
În fotografia de sus este un schelet de broască ţestoasă, care m-a impresionat şi când am vizitat muzeul real. De altfel toate imaginile care însoţesc acest articol prezintă lucrurile care m-au impresionat pe mine atunci când am vizitat muzeul.
Un alt loc din Muzeul Antipa care mi-a plăcut a fost reproducerea unei peşteri.
Despre turul virtual în sine nu vă pot spune prea multe, la modul cu ce program rulează, ştiu doar că eu am deschis pagina de internet şi am început să mă plimb. La început mouse-ul mergea un pic mai repede, dar după câteva mişcări m-am obişnuit...totul e pe principiul drag and drop...
Muzeul Ţăranului Român în schimb este un muzeu european în adevăratul sens al cuvântului. Nu am vizitat eu multe muzee etnografice în Europa, dar muzee am vizitat. Şi cam ştiu ce vorbesc când afirm că este un muzeu european. Deşi ar părea că face concurenţă Muzeului Satului, cele două se completează perfect. Dacă vreţi, mai ţărăneşte aşa, Muzeul Satului vă arată felul în care trăia ţăranul român, diferitele tipuri de case în funcţie de regiuni şi alte dependinţe folosite de ţărani, în timp ce Muzeul Ţăranului vă arată casele pe interior, lucru posibil în Muzeul Satului doar în cazul câtorva case. Astfel în Muzeul Ţăranului este reconstruită o biserică din lemn, o casă sau interioare de case cu obiectele folosite de ţărani, de preoţi sau de profesori. Turul virtual începe cu imaginea pe care o vedeţi mai sus.
Vizitarea muzeului virtual este uşurată de controlerele pe care le aveţi în josul ecranului precum şi de planul muzeului din dreapta sus. Dacă apăsaţi pe punctele roşii puteţi sări de la o cameră la alta şi puteţi crea un tur al muzeului aşa cum îl vreţi voi. În imaginea de sus puteţi vedea peretele decorat cu farfurii despre care vă vorbeam aici. Având în vedere că pentru a face poze în muzeu trebuie să plătiţi 50 de lei eu zic că turul virtual vă satisface toate cerinţele. Pentru că mie mi s-a întâmplat să povestesc despre ce am văzut într-un muzeu fără a putea descrie exact... Ei acum am această şansă...
Vizitare plăcută!
P.S. Când am povestit prietenilor despre ce voiam să vorbesc azi mi s-a spus că ar mai fi tururi virtuale ale muzeelor, cum ar fi cel de la Cotroceni. Având în vedere că pentru a vizita Cotroceiul aveşi nevoie de programare poate că turul virtual este de preferat. Îl puteţi accesa chiar de pe pagina principală. Cât despre celelalte muzee virtuale nu îmi rămâne decât să scot ediţia a doua a acestui articol revizuită şi adăugită...

March 5, 2011

Muzeul de Artă Veche Apuseană din Bucureşti

Nu ştiu dacă v-aţi prins sau nu, dar încerc ca în fiecare sâmbătă să vă prezint un monument sau un loc frumos de vizitat. Am început cu Biserica Bucur, care deşi apare că ar fi postată vineri a fost postată vineri spre sâmbătă...în fine e un pic mai complicat, când scrii o postare se înregistrează data la care ai început să o scrii şi nu data când ai finalizat-o. În fine. Am continuat cu Muzeul Unirii din Iaşi şi sper să îmi iasă în fiecare sâmbătă...am deja material pentru câteva săptămâni... Astăzi despre Muzeul de Artă Veche Apuseană, Dumitru Furnică Minovici:
Cred că toţi cei care au stat măcar o dată în coloană la Fântâna Mioriţa au admirat această clădire. Este Muzeul de Artă Populară Românească, închis pentru renovare de vreo trei ani. Cum puteţi vedea nu despre acest muzeu vă vorbesc astăzi, deşi mi-ar fi plăcut să îl vizitez, dar în afară de doi paznici şi un câine simpatic nu e nimic de văzut. Muzeul de Artă Veche Apuseană se află în spatele clădirii pe care o vedeţi în fotografie, cum mergi spre Gara Băneasa...
Muzeul are un blog, ce nu a mai fost updatat de prin luna iunie şi probabil este cunoscut datorită emisiunilor realizate acolo de H.R. Patapievici.
Eu l-am descoperit pe internet şi l-am vizitat acum ceva timp, într-o zi cu o ninsoare năprasnică:D
Am descoperit pe o plăcuţă ataşată muzeului că este contruit în stilul Tudor de arhitectul Enzo Canella şi a aparţinut familiei Minovici. În muzeu veţi descoperi multe exponate interesante, dar poate cele mai interesante sunt vitraliile şi clădirea per anasamblu. Desigur că nu se fotografiază interiorul decât cu aprobarea specială a Academiei Române, care patronează muzeul. Cred că ar fi fain de vizitat primăvara când curtea se umple de flori, iar bazinul din spatele casei de nuferi.
După cum vedeţi muzeul se vizitează de joi până duminică, iar eu vă spun că nu există taxă de intrare ci doar se fac donaţii.
În curte am descoperit aceeasi statuie ca cea din faţa Bisericii pe care v-am arătat-o aici. Bun stilul arhitectonic este acelaşi, da care este treaba cu statuia?
Eu vă invit să vizitaţi muzeul şi să descoperiţi singuri ce nu am scris eu aici...merită

February 4, 2011

Biserica Bucur Ciobanul, din Bucureşti

De şase ani mi-am dorit să vizitez această biserică, demnă de Muzeul Satului. Primii patru nu am putut identifica pe unde este, apoi m-am luat cu treburi, iar săptămâna trecută s-a nimerit să fiu chiar acolo. Mai exact pe lângă pasajul Mărăşeşti, pe malul Dâmboviţei. Ca să o găsiţi mai bine este pe strada Radu Vodă, peste drum de Mănăstirea Radu Vodă (chiar voi ştiaţi că e o ditamai mănăstirea în mijlocul Bucureştiului?...cum o fi scăpat chiar nu ştiu...).
Biserica are hramul Anastasie şi Chiril, dar denumirea este uşor de identificat de unde vine...de la ciobanul care a întemeiat Bucureştiul. Bine cică ar fi o legendă asta cu ciobanul şi că de fapt biserica ar fi fost ctitorită de Alexandru Vodă, fiul lui Mircea Vodă, zis Ciobanul. Mie una îmi place istoria romanţată aşa că am să vă spun pe scurt legenda.
Ei bine acest Bucur era cioban şi ca mai toţi ciobanii era nomad. Până când şi-a aşezat turma pe malul Dâmboviţei. În acele vremuri tătarii atacau şi jefuiau aşezările din zonă şi într-o zi l-au atacat şi pe Bucur şi i-au furat fata. Atunci Bucur împreună cu slugile lui (vedeţi voi Bucur ăsta aducea mai mult a un cioban înstărit, decât a ciobanul din Mioriţa) a plecat după fată. Şi după multe zile de lupte prin smârcurile care se aflau la acele vremuri în zonă, Bucur şi-a omorât toţi duşmanii şi şi-a recuperat fata. După această păţanie Bucur s-a hotărât să îşi consolideze gospodăria, ba mai mult a împrejmuit-o cu stâlpi groşi de lemn, întocmai ca o cetate şi aşa a luat naştere cetatea lui Bucur. După, a construit şi Biserica despre care vorbim noi acum, iar în timp, au venit şi alţi oameni şi au cerut adăpost în cetate şi aşa a început istoria actualei capitale a României.
Acum aşa cum v-am spus este o istorie romanţată şi probabil "izvoarele scrise" dau o altă poveste pentru întemeierea Bucureştiului, mie una îmi e de ajuns asta. Normal că Biserica despre care vorbesc eu aici a fost construită pe locul bisericii lui Bucur şi conform site-ului bisericii s-ar fi găsit urme ale unei foste biserici la restaurarea celei actuale.
Acum Biserica Bucur este o bisericuţă mică între coloşii de oţel şi sticlă ridicaţi în zonă. Astfel că e un pic imposibil să faci o poză decentă a bisericii fără să prinzi în cadru un bloc, o clădire de birouri sau nişte cabluri...
Însă eu am găsit curtea liniştită, iar în interior era slujbă, de aceea nu mi-am permis să fac poze în interior...
Clopotniţa bisericii mi s-a părut a fi foarte frumosaă şi aceasta este cea mai normală încadrare a bisericii şi a clopotniţei la care m-am priceput eu...
Din mijlocul Dâmboviţei biserica se vede aşa...de când am zărit-o prima dată m-a intrigat forma turnului...
Am lăsat această poză ca să puteţi face o comparaţie cu blocul de lângă să vedeţi cam cât de mică e Biserica Bucur.
Un alt loc ce merită vizitat dacă rătăciţi prin Bucureşti... The church is dedicated to Athanasius and Cyril, but you can easily identify where the name comes from… the shepherd that founded Bucharest. They say that is a legend and in fact the founder of the church is Prince Alexander, son of Mircea Voda, said Shepherd. I like more a romanticized history so I will briefly tell you the legend. Well this Bucur was as all shepherds are a nomadic. Until one day when he decided to place his camp near Dambovita river. In those days Tatars attacked and plundered the settlements in the area and one day attacked Bucur’s camp and stole his daughter. Seeing that Bucur called his servants (you see this Bucur was in fact a wealthy shepherd, not like the one in Miorita) and went after his daughter. After several days of fighting, Bucur killed all enemies and recovered his daughter. After this incident Bucur decided to strengthen his household, even more he surrounded his domain with thick wooden pillars, just like a city and so was born the city of Bucur. Then he built the Church we are talking about now, and in time other people came and asked for shelter in the city and so began the history of the current capital of Romania. Now as I said is a romanticized history and probably "written sources" give a different story for the establishment of Bucharest, for me this one is enough. The church I’m talking about here was build in the same place as original Bucur’s church and the internet site of the church said that on the current restoration they found traces of a former church. Now the Church of Bucur is a small church between giants of steel and glass lift in the area. So it's a bit impossible to make a decent picture of the church without a building, an office building or some cables. Another place worth visiting if you wander around Bucharest ...

January 12, 2011

Iarna pe uliţele din Muzeul Satului

Cred că am scris de o mie de ori despre acest muzeu care mie una îmi place tare mult. Numai că niciodată nu l-am vizitat iarna sau dacă l-am vizitat nu am scris aici. Aşa că e o premieră pentru acest blog o postare cu Muzeul Satului iarna. Cineva chiar mi-a sugerat să pun fotografii cu Muzeul Satului în toate anotimpurile, întocmai cum am văzut la Hundertwasser House din Viena. Probabil că ar fi interesant, dar aştept puţin timp liber să pot căuta prin 20 de giga de poze.
Pentru că Muzeul Satului este mereu surprinzător, de această dată am descoperit multitudinea de pisici. Desigur erau şi în alte dăţi şi cu siguranţă mai am poze asemenea celei de sus, dar acum erau mult mai multe pisici. Şi mi se pare cumva normal ca într-un decor precum cel de la Muzeul Satului să existe şi animale.

December 20, 2010

Locuri călduţe din Bucureşti

Pentru că în sfârşit a venit şi la Bucureşti iarna e mai greu să găseşti un loc unde să te întâlneşti cu prietenii. Eu am identificat câteva, şi din start vă spun că am exclus mall-urile şi hipermarketurile pentru că alea nu mi se par locuri de înâlnire... În fine, ar fi restaurantele sau ceainăriile despre care am povestit deja pe aici, dar am găsit şi locuri noi.
Primul ar fi ciocolateria din pasajul universităţii. Nu am poze de acolo, dar este un loc fain unde să aştepţi pe cineva. Pentru că este mai mereu aglomerat nu prea ar fi un loc unde să îţi petreci mai mult de o oră...
Apoi, sub Cărtureştiul de pe Magheru s-a deschis o ceainărie faină. Bine Cărtureştiul merită să îţi petreci acolo câteva ore, pentru că eu am intrat pentru o carte şi am ieşit după 4 ore. Şi nu am stat în ceainărie...
Dacă nu ştiaţi deja Cărtureştiul este foarte fain şi cu gust amenajat. Mie una îmi place bucătăria de la subsol...
Tot de acolo puteţi cumpăra vinuri...bine în general preţurile în Cărtureşti, la orice, sunt mai mari decât în altă parte, dar decorul merită să zăboveşti...
O fostă sobă sau oricum ceva care mergea pe bază de cărbuni, tot în subsol la Cărtureşti
Dacă suportaţi un pic frigul, în centrul vechi s-a deschis un mic târg. Găsiţi acolo şi vin fiert care cred că o să vă încălzească...
Târgul este ca un târg, cu nimicuri...eu am prins aici nişte figurine acoperite de zăpadă
Aşa arată o căsuţă cu dulciuri
Şi tot în centrul vechi s-a deschis acest local. Nu am intrat şi nici nu am cumpărat nimic, dar în frigul de afară îţi dădea o stare bună.
Tot fain de stat niţel este şi fast food-ul Divan. Îi zic fast food pentru că nu prea poţi sta acolo, dar de un ceai şi un humus la lipie...

December 16, 2010

La plimbare prin Dragonul Roşu

Nu am fost niciodată în standurile din Bucureşti, nici când era Europa, nici la Niro, nici nicăieri. Acum am aflat că toate s-au desfiinţat şi că mai există doar Dragonul Roşu. Şi acest "centru comercial" are site unde pare civilizat şi unde am decis cu Eliza să mergem sâmbătă. Eu voiam să fac poze, multe poze, Eliza voia condimente chinezeşti aşa că am plecat. Cam cu noaptea în cap aş zice eu (adică la 9 dimineaţa), dar standurile sunt deschise încă de la ora 4. Taximetristul s-a uitat la mine şi m-a întrebat direct "Da ce căutaţi domnişoară acolo?". Eu i-am spus sinceră că vreau să fac poze, aşa că el m-a îndrumat spre clădirea principală unde chiar puteam poza ceva că celelalte sunt standuri, da chiar standuri, ca cele din Siraj de la Iaşi sau cum a spus Eliza ca în nu ştiu ce bazar în Suceava. Standuri cu de toate, grupate cumva pe categorii. Aşa că am mers spre corpul central care se cheamă Mega Store şi care de la intrare arată ca un mall invadat de buticari. Are chiar şi lifturi cu geamuri ca la Unirea şi scări rulante, iar produsele sunt fix cele din Unirea, Cocor sau mall-uri. Da identice, doar că la preţuri muuult mai mici. Bine totul e să treci de şocul iniţial şi apoi să ai un al 6-lea simţ al orintării în spaţiu, pentru că nu vei gasi niciodată din prima ce cauţi. Aşa că noi după ce şi-a luat Eliza condimente, am urcat la al doilea etaj al clădirii principale şi am mâncat chinezării, despre care Eliza spune că sunt foarte bune. Eu nu mă omor cu mâncarea chinezească, dar puiul pe plită încinsă cu orez simplu mi-a plăcut. Şi apoi ne-am decis cam ce am vrea să cumpărăm. Eu una căutam cutii din lemn să le pictez şi Eliza voia cam tot acelaşi lucru aşa că îndrumate de chelner ne-am dus în Dragonul 8. Acum nu ştiu dacă sunt 8 hale cu standuri, dar aşa se chema hala în care am intrat noi. Nici urmă de cutii sau alte articole de papetărie aşa că ne-am orientat şi noi spre jucării. Am cumpărat tot felul de nimicuri şi am plecat acasă. Acum eu am înţeles aşa. Nu veniţi cu maşina în Dragonul Roşu decât daca aveţi nervii mai tari ca ai lui Alin (şi cunoscătorii ştiu despe ce vorbesc) la ora 9 nu era loc să mişti un ac în parcare. Cu greu găseai unde să parchezi, deşi parcarea părea uriaşă. Erau cozi la intrare, dar şi la ieşire şi totuşi nu erau locuri de parcare. Pe mine taxiul m-a costat 15 lei şi la dus şi la întors. Bine dacă plănuiţi să luaţi tot Dragonul acasă poate e mai bine să veniţi cu maşina proprie sau poate e mai bine să nu mergeţi în week-end. Că eu chiar nu ştiu cum e atmosfera în timpul săptămânii... Apoi nu mergeţi la Dragonul Roşu ca la "pomul lăudat". Deşi lucrurile sunt mai ieftine decât în mall-uri sau hipermarketuri mie mi s-a părut că sunt şi de o mai proastă calitate. E doar părerea mea. Bine eu sunt influenţată şi de faptul că nu puteai proba nimic, rar găseai mărfuri la bucată şi marea majoritate avea mărimi universale... Deci haine eu una nu mi-am luat. Prefer Debenhams...poate touşi nu or fi toate din Dragon, că mărfuri cu etichetă Zara am văzut... Din Dragonul Roşu merită să iei jucării (în dragonul 7) că sunt ieftine şi sunt exact cele pe care le-am văzut pe Disney Channel, merită să iei condimente sau mâncăruri chinezeşti şi dacă te încântă, să mănânci chinezării. Mai merită decoraţiunile de pom (o instalaţie tip perdea care în Cora este 50 de lei în Dragon e 10), eventual mici cadouri, mici decoraţiuni de casă, farfurii (am văzut unele chiar faine), lenjerii de pat sau pilote (este un stand la primul etaj în clădirea principală unde am văzut nişte lucruri drăguţe şi de bun gust) şi eventual covoare... Astea sunt concluziile mele...acum vă las şi cu cele câteva fotografii...
O scenă tipică de Crăciun, doar că mi se părea că pruncul era ataşat de gâtul Mariei şi nu de mâinile ei...
Decoraţiunile scării rulente
Zahăr pentru rockeri - zahăr din trestie
Vin din orez
Pudră pentru picioare puturoase
Toate produsele astea se găsesc într-un gen de supermarket cu produse chinezeşti de unde Eliza şi-a cumpărat condimente. Magazinul este la primul etaj al coprului central
Decoraţiuni de Crăciun
Din păcate nu am fotografiat standurile, dar erau standuri obişnuite...
Spor la cumpărături:D

November 17, 2010

Plimbare prin Centrul Vechi

Ştiu că este un subiect pe care l-am mai abordat aici, pentru că practic de câte ori trec prin centrul vechi simt nevoia să fac poze pe care să le pun aici. Nici plimbarea de zilele trecute nu poate face excepţie, numai că eu una aş cam vrea ca acest Centru Vechi să fie extins şi să fie renovat în totalitate, ba mai mult să fie renovate toate clădirile vechi din jurul centrului până aproape de Gara Obor, care de asemenea ar merita o atenţie deosebită... Până atunci Centru Vechi, aşa cum e el...
Un căţel se odihneşte într-o piaţă proaspăt amenajată
Biserica Rusă sau Biserica Studenţilor
Clădirea în care au funcţionat Tipografiile Gobl
Hanul cu Tei
O stradă încă aflată în construcţie
Curtea Berarilor
Redacţia Ziarului Timpul