România mea

Dragilor,

tot "concediul" m-am gândit la cum sa scriu acest text, ce formă să îi dau, ce să scriu, de fapt. Am multe chestii în minte şi toate se cer scoase, însă nu toate sunt frumoase, aşa că am decis să vă vorbesc despre România mea. România pe care am experimentat-o şi redescoperit-o timp de aproape două săptămâni. Da probabil că nu mai e treaba mea să scriu acest text, însă cineva trebuie să îl scrie.
Am să încep cu lucrurile negative ca să le terminăm repede şi să ne bucurăm de ce avem frumos.

Negativ în primul rând sunt drumurile. Venită de aici unde 50 de km se fac într-o jumătate de oră, iar distanțe de 400 de km nu mai sperie pe nimeni, să faci 12 km într-o oră jumătate pe o șosea goală mi se pare o mizerie. Mi se pare că cineva trebuie să plătească. Vorbesc de drumul spre Plaiul Foii din Zărnești. Bine am văzut maşini care mergeau cu viteză pe acolo nu toate erau Logan sau de teren, însă noi pe maşină (chiar şi închiriată) am plătit bani pe care nu am vrea să îi aruncam pe fereastră. Aşa că cu ocolit gropi, cu adevărate strategii de cum să abordăm un pietroi mai mare sau o groapă, noi am făcut 12 km întro oră şi un pic spre o oră şi jumătate. E drept că la capătul drumului cabana Plaiul Foii şi tot ce mai e acolo e mirific, e din altă lume, însă drumul e sub orice critică. Nu mă prind de ce proprietarii de pensiuni nu pun presiune pe autorități să le refacă drumul, iar temerea că zona ar putea deveni a doua Valea Prahovei dacă drumul se reabilitează e pur și simplu o prostie. Gherţoii şi maneliștii se duc pe Valea Prahovei pentru că acolo găsesc ce caută. Da probabil vor ajunge o dată în Piatra Craiului, vor vedea că nu e pe bază de burți scoase din maieu, de grătare sfârâind şi peturi azvârlite pe te miri unde şi vor pleca. Însă starea drumului ține departe şi pe cei pasionați de natură şi frumos, pe cei care ar fi interesați de un peisaj frumos, de aer curat, pe oamenii civilizați. Şi nu e singurul exemplu. De la Făgăraş la Rupea e la fel, de la Galaţi la Vaslui e la fel. Drumuri nu proaste, foarte proaste. Mi se pare o adevărată crimă. Alături de apă potabilă şi vc în casă, drumuri bune sunt nu o necesitate, un bun natural, de care cei de pe aici se bucură fără probleme. Sunt lucruri de bun simţ.
Alt lucru negativ, politica. O prietenă bună m-a sfătuit să nu vorbesc de politică şi religie în România pentru că acolo toţi sunt experţi şi televiziunile au spălat la propriu creiere. Credeți că am ascultat-o? Am încercat, dar am fost atrasă în astfel de discuţii şi m-am supărat groaznic când oameni apropiaţi ne-au urlat că nu mai suntem cetăţeni români şi că nu mai avem nici un drept. Şi eu mă uit la Antena 3 şi îl ascult pe Mircea Badea, dar de aia avem creiere, ca să judecăm, să trecem prin filtrul personal ce auzim acolo. Nu suntem în stare, căutăm şi partea cealalătă, gen Realitatea sau care or mai fi, şi vedem ce zic şi ceilalţi. Am fost şocată să îl aud pe Mircea Badea vorbind din gura unor apropiaţi, la punct şi virgulă, fără să realizeze că ne jignesc, că ne supărăm. Încrâncenarea asta e extrem de periculoasă şi ne va duce de râpă. Acu nu vă închipuiţi că respectivii au ajuns măcar la vot sau că au fost cumva pro-activi în vreo campanie electorală. Nu, însă datul cu meliţa e ușor şi le e simplu. Hai că m-am enervat!

Şi apropo de bârfe. Frate mari bârfitori mai sunt românii! Am colege din Balcani şi toate îmi spun că şi grecii sunt bârfitori şi bulgarii şi turcii şi chiar şi ucrainienii (știu ca Ucraina nu e in Balcani), însă noi cred că i-am întrecut. Ca să nu mai alimentez bârfele transmit şi pe această cale că suntem bine, că eu am serviciu, că am şi salariu, că suntem sănătoși şi frumoși. Întrebări legate de serviciu, de salariu, de viaţa privată mi se par o mizerie. Şi nu ar fi nimic, dacă ar rămâne acolo, dar nu. Întrebările duc la interpretări, la dus vorba mai departe, la bârfă. Ne roade dacă cel de lângă o duce bine. Se vedea frustrarea pe faţa unora când le spuneam că o ducem bine. Nu ne scăldăm în bani, dar trăim decent. Ei nu. Ştiu ei mai bine câţi bani avem noi, ce facem cu ei, cum de ne permitem atâtea călătorii că pare că o frecăm prin Luxemburg. Nu dragilor, muncim. De la 9 la 7 câteodată şi mai târziu, însă pentru că muncim, timpul liber este extrem de prețios şi nu îl petrecem la TV, ne distrăm, încercăm mâncăruri noi, vizităm, călătorim, ca doar de aia stăm în centrul Europei. Şi nu mă laud şi nu vreau să par superioară, dar dacă am învăţat ceva aici am învăţat asta, că viaţa trebuie trăită, că trebuie să faci ce îţi place, că dacă vrei să călătorești nu ai nevoie de mii de euro ci doar de voie bună, o sticlă cu apă şi un sanviş. Numai din Iaşi câte călătorii aş fi făcut dacă ne permitea timpul. Călătorii ce nu durează mult şi nu costă mult. O zi în natură la Cucuteni sau Cotnari, o vizită la Piatra Neamţ sau Suceava. Sunt excursii ce se pot face într-o zi şi sunt la îndemâna tuturor. Nu mai zic de Bucureşti care e aproape şi de mare şi de munte.
Apoi mirajul străinătății tot nu s-a spulberat. Acum, dacă citiți de ceva timp acest blog, ştiţi că noi nu am plecat din motive de bani, de neajunsuri ci ne-am urmat serviciul, cariera dacă vreţi să o numiți aşa. Şi DA, aici am făcut performanță şi am evoluat, însă totul cu mari, foarte mari sacrificii. Nu era loc pe unde să mergem unde să nu fim luaţi la întrebări şi să ni se mărturisească că lumea vrea să plece. Dragilor, plecați că nu vă ține nimeni, însă una e să fii turist în străinătate, să vezi o anume faţă şi alta e să trăiești acolo. Am promis şi noi că vom ajuta cum se poate, dacă hotărârea e una de neclintit, însă părerea mea, dacă aveți familia aproape (atât de aproape încât vă îngrijeşte copii şi vă face mâncare caldă), dacă aveţi amândoi servicii, dacă aveţi prieteni şi o viaţă socială, dacă mai aveţi şi casa voastră şi eventual un credit, nu aveţi de ce să plecați. Viața din străinătate nu e cu nimic mai presus. Nu avem nimic în plus, ba din contră, avem multe lipsuri. Şi să o iei de la 0 nu e uşor niciodată. Pentru că DA, dragilor, o iei de la 0. Dacă nu vă închipuiți ce e 0, atunci daţi-vă demisia, vindeți casa, nu luați legătura cu prietenii şi familia, vindeți tot ce aveţi în casă şi abia atunci aţi ajuns la 0. Da, bunurile materiale se fac repede şi dacă aveţi o calificare la modă şi un job se găsește repede, însă familia, prietenii... Ştiţi ce greu îţi faci prieteni în străinătate? Nu prieteni de ieşit o dată la o cină, nu prieteni de un grătar, prieteni care să îţi intre în casă, care să te ajute şi să te asculte când te plângi. Şi apoi limba. Vai cât îi compătimesc pe cei din cupluri mixte. Să nu îţi poţi vorbi tu limba în casă mi se pare groaznic. Cum să îi spun celui de lângă mine că îl iubesc în alt limbă? Cum să ne certăm mai duios şi mai frumos decât în română? Cum să ne facem planuri şi să ne povestim ce facem la serviciu? Mi se pare un efort maxim de care m-a ferit Dumnezeu.
Cam astea sunt părțile negative. Însă vă garantez că pozitive sunt mult mai multe. Am cunoscut în astea două săptămâni oameni aşa de faini, ne-am revăzut prietenii, am aflat că se poate să trăieşti frumos chiar şi în România. Mă încântă curentul ăsta tradiţional care a cuprins România în ultima vreme. Am încercat toate produsele tradiţionale marketate în acest fel în supermarketuri. Visul meu a fost să merg într-un supermarket, să merg printre rafturi şi să pun în coș tot ce mi-a fost dor şi poftă în ultimii 5 ani. Şi aşa am făcut. Caşcavalul afumat împletit a fost primul, apoi prăjiturile de la cofetărie, dulceţuri de nuci verzi sau de cireşe amare, iaurt-uri şi lapte bătut, toată gama Rom, pufarini, pufuleţi, halva, nuga, bomboane bucuria, bere Moldovenească, muștar Românesc, apoi am mâncat ciorbă rădăuţeană, bulz, sarmale, salată de vinete, cârnăciori şi mici. Am încercat mici în toate variantele şi chiar dacă mi-a fost extrem de rău de la carnea de oaie, i-am încercat şi pe cei cu carne de oaie. Cred că în România mai mult am mâncat decât am făcut orice altceva.
Apoi, m-am bucurat că lumea poartă ii, că au început să se găsească ii, chiar dacă nu sunt foarte reușite. M-am bucurat că iile au devenit accesibile ca preț şi că se găsesc peste tot de la tonete, la artizanate, magazine de suveniruri, anticariate şi până la mall-uri şi supermarketuri. Chiar la Carrefour era o promoție ceva cu steaguri şi obiecte în trei culori. Mi s-a părut fantastic! Şi nu mi se pare că îi copiem pe americani deloc şi chiar dacă i-am copia, e bine să împrumutăm şi ce e bun de la alte nații, nu doar ce e rău.
Un alt lucru pozitiv sunt câinii maidanezi sau mai bine zis lipsa lor. Nu am fost de acord cu metodele barbare prin care au fost eliminați, însă sper că unii au fost eliminați şi pe carea normală, adică castrări şi închiderea în padocuri şi adopția. M-am bucurat când am văzut mulţi câini maidanezi în lesă la plimbare prin parc. M-am bucurat că pe drumurile naţionale nu am mai văzut atâtea leșuri ca în alţi ani. M-am bucurat că la mine la bloc câinii vagabonzi erau închiși pe timpul nopții, hrăniți şi mângâiaţi, de parcă erau câinii comunității. Toți castrați şi cuminți. Unii bătrâni de când stăteam eu în Iaşi, alții mai tineri, însă nu i-am văzut în stradă, nu deranjau pe nimeni. Şi parcă şi atitudinea oamenilor faţă de ei s-a schimbat. Când nu mai sunt haite întregi, parcă unul-doi pe lângă bloc îşi pot trăi viaţa liniștit.
În schimb cărţile sunt scumpe şi aş zice eu, proaste. Am fost în Cărtureşti Carousel în Bucureşti şi pe lângă că e prost amenajat şi nu găsești ceva decât dacă întrebi, cărţi la peste 40 de lei mi se par mult. Bine 40 de lei nu sunt nici măcar 10 euro, dar pentru un român 40 de lei e mult şi nu oricine îşi permite un reader de cărţi electronice gratuite şi ce e tragic nu oricine îşi permite cărţi. Nu am fost eu un fan mare al cititului cât am fost copil, dar am auzit discuții pe care nu le mai auzisem de prin şcoală, cu lecturi suplimentare de vacanță care fie nu se găsesc fie sunt foarte scumpe. Apoi la Muzeul Satului am găsit o expoziţie de ii şi am intrat în vorbă cu cea care o păzea. Am aflat că Ministerul Culturii le-a alocat prea puțini bani, că salariile sunt mici şi că în condițiile în care se trage de fiecare bănuț, nu îţi permiți să fii creativ, să gândești expoziții şi apoi să le faci itinerante, să se bucure şi românii din străinătate de ele. Asta mi se pare iarăşi o crimă. Dacă nu se investește în învățământ şi în cultură, în ce mama dracu se investește? Profesori care fac naveta 2 ore să participe la BAC şi sunt plătiţi cu doi lei, salarii mici, mită, lucruri făcute de mântuială. E tragic! Iar m-am enervat! Spirit balcanic, ce vreți! :)
Să revenim la lucrurile pozitive. Se construiește, se reface şi se recondiționează. Asta e semn că bani sunt şi că lucrurile merg într-o direcție. M-am plimbat într-o sâmbătă dimineaţă prin Centrul Vechi din Bucureşti şi e o plăcere. Cu cafeaua în mână am admirat vitrine, am făcut poze. M-a încântat numărul mare de străini. La orice terasă se auzeau toate limbile pământului şi nu mă refer acum doar la Bucureşti. În schimb serviciile mi se par de tot rahatul. Chelneri preocupați de rezervări mai mult decât de clienții care le stăteau deja la masă, cozi la ghișee de două ori într-o zi, o dată pentru luat bon de ordine şi apoi pentru predat acte. Discriminare de toate felurile. Oameni răi şi ciudoşi. Fac ce fac şi iar o dau în lucruri rele...
În schimb, am găsit magazinaşe faine, afaceri familiale prospere, pensiuni frumoase cum nu am eu acasă, locuri curate, oameni frumoși. M-am simţit aşa de bine şi ne-am reîncărcat pentru alţi 5 ani. Am râs alături de prieteni vechi şi dragi de ne dureau burțile, am mers pe marginea drumului cu lanterna, am fost la foc de tabără, am ajuns la munte, am vizitat castele şi cetăți, am văzut Dunărea. Asta e România mea şi faptul că am găsit-o tot acolo în ciuda neajunsurilor de care am vorbit la început, m-a făcut să nu îmi pierd speranța.

România mea e România unde lucrurile se mișcă, unde oamenii se bucură de viaţă, unde totul este frumos, doar pentru că e al meu. Prin comparație, civilizația, curățenia şi salariile mari ale ăstora de aici sunt nişte mici chestii. Nu cred că voi înceta vreodată să mă simt româncă, indiferent de ce transformări vor mai avea loc în viaţa mea şi indiferent de ce păreri au unii sau alții.

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Aş pleca din România, ieri...

Aşa mi-a zis un amic pe facebook, când m-am plâns că îmi e dor de România, chiar şi de drumuri pietruite, dar mai ales de munţi, de Moeciu, de casa Dorinei, de tot ce e acolo. Îmi e dor şi de Balcic, chiar şi de grădina cu trandafiri şi aleile umbroase proiectate la indicațiile Reginei Maria. Nu mai spun că vorbeam cu cineva ieri de Iaşi şi de Palatul Culturii şi de Palas şi aproape că mi se umpluseră ochii de lacrimi.
Aşa că dragilor, veniți aici să vedeţi că nu umblă câinii cu covrigi în coadă, că oricât de curat şi ordine ar fi îţi e dor de locurile pe unde ai crescut, îţi e dor mai ales de oameni.
Cred că dorul de ţară ar face şi pe cel mai pricinos să vadă lucrurile în roz.
Nu mă plâng şi nu vreau să vă întristez, mai ales că pentru mine azi va fi o zi veselă: insulă-cumpărături-film şi poate pub.
Poate dacă plecam din România de greu...dar am cunoscut oameni care au plecat de greu şi care acum muncesc 16 ore pe zi ca să nu le mai fie greu niciodată, oameni care vin la întâlnirile noastre cu palmele pline de silicon (pentru că nu se curăță decât în vreo două zile) şi totuşi oameni care se bucură şi așteaptă ca nişte copii mici vacanță de o săptămână în România, chiar dacă acum ar avea bani să meargă şi o lună întreagă în Bahamas...
Poate dacă plecam de mică...nu ştiu, am cunoscut copii care nu s-au născut în România, dar care o văd ca pe un tărâm de vis, povestit desigur de părinți cu aceleași sentimente pe care le aștern şi eu acum pe blog.
Am ajuns să cred că oricât de înverșunat ai fi plecat din România, tot e o fibră din tine care simte dorul. Trebuie să fie. Toţi o avem.
Week-end plăcut!
Raluca

În Bucureşti de Revelion

The Boston Globe publică fotografii cu începutul lui 2012 peste tot în lumea asta. Prima e chiar din Bucureşti. Sunt bune şi ceasurile lui Oprescu la ceva: dau bine în poză. Deşi am încercat o grămadă să prind unul bine şi nu mi-a ieşit, poza asta este foarte faină. M-am hotărât ca în 2012 să mai trec cu vederea aspectele negative legate de România şi să promovez o Românie mai altfel. Sper să îmi iasă. Nu sunt adepta planurilor la fiecare început de an, spun doar că încerc şi sper să îmi amintesc la final să fac un bilanţ :)
Raluca
P.S. Fotografia îi aparţine lui Vadim Ghirda de la Associated Press.

Muzeele virtuale ale Bucureştiului

Pentru că acest articol apare pe blog fix în momentul în care eu voi fi în avionul către Dublin m-am gândit să nu vă prezint astăzi un muzeu ci trei muzee. Vorbesc despre muzeele virtuale ale Bucureştiului. Ele nu sunt virtuale în sensul că nu există şi în realitate ci în sensul că muzeul real poate fi vizitat şi pe internet, deci virtual. Eu am descoperit în Bucureşti trei astfel de muzee, dintre care am vizitat doar două. Pentru al treilea aveam nevoie de un progrămel pe care nu l-am mai instalat. Aşadar astăzi am să vă vorbesc despre Muzeul Antipa, Muzeul Tăranului Român şi Muzeul Municipiului Bucureşti. Pe acesta din urmă nu am reuşit să îl vizitez, aşa cum a fost o dezamagire şi în realitate... În schimb celelalte două le recomand spre vizitare virtuală şi reală oricând...

Muzeul de Istorie Naţurală - Grigore Antipa prezintă un paradox...este închis în realitate, dar îl puteţi totuşi vizita online. Am înţeles că după restaurarea de aproape 3 ani muzeul va fi la fel ca cele din străinătate cu săli interactive, cu exponate prezentate profesionist şi fără praful specific muzeelor româneşti. Cică s-ar redeschide în aprilie 2011, adică în mai puţin de o lună, dar nu am văzut nimic în presă despre asta. Turul virtual vă plimbă printre colecţiile vechi ale muzeului.

În fotografia de sus este un schelet de broască ţestoasă, care m-a impresionat şi când am vizitat muzeul real. De altfel toate imaginile care însoţesc acest articol prezintă lucrurile care m-au impresionat pe mine atunci când am vizitat muzeul.

Un alt loc din Muzeul Antipa care mi-a plăcut a fost reproducerea unei peşteri.

Despre turul virtual în sine nu vă pot spune prea multe, la modul cu ce program rulează, ştiu doar că eu am deschis pagina de internet şi am început să mă plimb. La început mouse-ul mergea un pic mai repede, dar după câteva mişcări m-am obişnuit...totul e pe principiul drag and drop...

Muzeul Ţăranului Român în schimb este un muzeu european în adevăratul sens al cuvântului. Nu am vizitat eu multe muzee etnografice în Europa, dar muzee am vizitat. Şi cam ştiu ce vorbesc când afirm că este un muzeu european. Deşi ar părea că face concurenţă Muzeului Satului, cele două se completează perfect. Dacă vreţi, mai ţărăneşte aşa, Muzeul Satului vă arată felul în care trăia ţăranul român, diferitele tipuri de case în funcţie de regiuni şi alte dependinţe folosite de ţărani, în timp ce Muzeul Ţăranului vă arată casele pe interior, lucru posibil în Muzeul Satului doar în cazul câtorva case. Astfel în Muzeul Ţăranului este reconstruită o biserică din lemn, o casă sau interioare de case cu obiectele folosite de ţărani, de preoţi sau de profesori. Turul virtual începe cu imaginea pe care o vedeţi mai sus.

Vizitarea muzeului virtual este uşurată de controlerele pe care le aveţi în josul ecranului precum şi de planul muzeului din dreapta sus. Dacă apăsaţi pe punctele roşii puteţi sări de la o cameră la alta şi puteţi crea un tur al muzeului aşa cum îl vreţi voi. În imaginea de sus puteţi vedea peretele decorat cu farfurii despre care vă vorbeam aici. Având în vedere că pentru a face poze în muzeu trebuie să plătiţi 50 de lei eu zic că turul virtual vă satisface toate cerinţele. Pentru că mie mi s-a întâmplat să povestesc despre ce am văzut într-un muzeu fără a putea descrie exact... Ei acum am această şansă...

Vizitare plăcută!

P.S. Când am povestit prietenilor despre ce voiam să vorbesc azi mi s-a spus că ar mai fi tururi virtuale ale muzeelor, cum ar fi cel de la Cotroceni. Având în vedere că pentru a vizita Cotroceiul aveşi nevoie de programare poate că turul virtual este de preferat. Îl puteţi accesa chiar de pe pagina principală. Cât despre celelalte muzee virtuale nu îmi rămâne decât să scot ediţia a doua a acestui articol revizuită şi adăugită...

Promovăm România

Pentru că de multe ori am comentat pe blog şi nu numai că nu există pliante sau materiale promoţionale bine realizate care să promoveze România, mi s-a demonstrat contrariul. Mai exact am primit printr-un curier un pachet care conţinea nişte materiale promoţionale. Mai târziu, când deja bănuielile mele luaseră proporţii epocale am desluşit misterul şi de aceea le pun şi pe blog.

Pe scurt e aşa, există materiale promoţionale, doar că nu sunt realizate de Ministerul Turismului, aşa cum probabil ne-am închipui ci de o firmă privată care intră mai greu în magazinele muzeelor, acolo unde recunosc am căutat eu aceste materiale. Deocamdată se găsesc într-un mic magazinaş din Pasajul de la Universitate şi în alte câteva locaţii.

În fotografia de mai sus sunt două pliante cu Mănăstiri şi cu Palate, Castele Cetăţi şi un pachet cu cărţi de joc. Nu am să critic alegerea imaginilor şi nici a locurilor pentru că aceasta nu va fi o postare critică, e bine că ceva începe să se mişte.

Atât cărţile de joc cât şi pliantele sunt realizate în condiţii grafice destul de bune. Ce pot spune...Baftă în promovarea României!

Muzeul de Artă Veche Apuseană din Bucureşti

Nu ştiu dacă v-aţi prins sau nu, dar încerc ca în fiecare sâmbătă să vă prezint un monument sau un loc frumos de vizitat. Am început cu Biserica Bucur, care deşi apare că ar fi postată vineri a fost postată vineri spre sâmbătă...în fine e un pic mai complicat, când scrii o postare se înregistrează data la care ai început să o scrii şi nu data când ai finalizat-o. În fine. Am continuat cu Muzeul Unirii din Iaşi şi sper să îmi iasă în fiecare sâmbătă...am deja material pentru câteva săptămâni... Astăzi despre Muzeul de Artă Veche Apuseană, Dumitru Furnică Minovici:

Cred că toţi cei care au stat măcar o dată în coloană la Fântâna Mioriţa au admirat această clădire. Este Muzeul de Artă Populară Românească, închis pentru renovare de vreo trei ani. Cum puteţi vedea nu despre acest muzeu vă vorbesc astăzi, deşi mi-ar fi plăcut să îl vizitez, dar în afară de doi paznici şi un câine simpatic nu e nimic de văzut. Muzeul de Artă Veche Apuseană se află în spatele clădirii pe care o vedeţi în fotografie, cum mergi spre Gara Băneasa...

Muzeul are un blog, ce nu a mai fost updatat de prin luna iunie şi probabil este cunoscut datorită emisiunilor realizate acolo de H.R. Patapievici.

Eu l-am descoperit pe internet şi l-am vizitat acum ceva timp, într-o zi cu o ninsoare năprasnică:D

Am descoperit pe o plăcuţă ataşată muzeului că este contruit în stilul Tudor de arhitectul Enzo Canella şi a aparţinut familiei Minovici. În muzeu veţi descoperi multe exponate interesante, dar poate cele mai interesante sunt vitraliile şi clădirea per anasamblu. Desigur că nu se fotografiază interiorul decât cu aprobarea specială a Academiei Române, care patronează muzeul. Cred că ar fi fain de vizitat primăvara când curtea se umple de flori, iar bazinul din spatele casei de nuferi.

După cum vedeţi muzeul se vizitează de joi până duminică, iar eu vă spun că nu există taxă de intrare ci doar se fac donaţii.

În curte am descoperit aceeasi statuie ca cea din faţa Bisericii pe care v-am arătat-o aici. Bun stilul arhitectonic este acelaşi, da care este treaba cu statuia?

Eu vă invit să vizitaţi muzeul şi să descoperiţi singuri ce nu am scris eu aici...merită

Muzeul Unirii din Iaşi

Spuneam şi cu alte ocazii că în Iaşi începe să se mişte ceva şi poate cel mai bun exemplu este finalizarea restaurării Muzeului Unirii, restaurare ce a durat 11 ani. Mi-ar fi părut rău să nu îl vizitez şi cum am avut o jumătate de zi liberă am plecat prin Oraş. Ce am vizitat şi ce am fotografiat veţi vedea şi în alte postări şi poate într-o rubricuţă. Vedem. Deocamdată de Muzeul Unirii:

Clădirea muzeului a fost construită la începutul secolului al XIX-lea în stil neoclasic şi a aparţinut mai multor familii nobiliare ale vremii până în 1859 când i-a fost încredinţată domnitorului Principatelor Unite - Alexandru Ioan Cuza. Nu cred că are sens să caut şi să postez un link cu cine a fost Cuza, ideea este că a locuit în acea clădire timp de patru ani până în 1862. În timpul primului război mondial clădirea l-a găzduit şi pe Regele Ferdinand, care şi-a stabilit acolo cartierul general, iar în 1937 clădirea ajunge Muzeu, dar nu muzeul Cuza ci Muzeul Unirii. Îmi amintesc foarte puţin din aranjarea muzeului dinaintea restaurării, dar mi s-a spus că mare parte a obiectelor prezente atunci în expoziţie se regăsesc la parter, unde este amenajată o expoziţie cu tematica unirii.

Despre etaj voiam eu să vă vorbesc pentru că sincer pe mine etajul m-a impresionat cel mai mult. Am fost la Hofburg şi la Shonbrunn şi vă pot spune că apartamentele familiei Cuza nu erau cu nimic mai prejos. Deşi ca şi dimensiuni cele trei clădiri nu suportă comparaţie, că număr de obiecte, aranjare şi grija pentru detalii etajul Muzeului Unirii este unul deosebit, ce merită vizitat. Etajul cuprinde: cabinetele de lucru ale Domnitorului şi Doamnei Elena Cuza, sufrageria, salonul, camera de biliard, salonul Elenei Cuza şi un dormitor.

Pentru că, din nu ştiu ce motive, nu am putut face fotografii şi nu am cum să vă arat cât de fain este de fapt muzeul am să vă las cu un link.

Acum sunt curioasă cum arată Palatul de la Ruginoasa...

Când eram mică credeam că Muzeul Unirii este singura clădire cu cariatide din Iaşi. Nu ştiu dacă în Iaşi există clădiri cu cariatide, dar conform cercetărilor actuale cele de pe muzeu nu sunt tocmai cariatide. Cu toate acestea sculpturile sunt spectaculoase şi dau un anumit aer clădirii de pe Strada Lăpuşneanu.

Preţul unui bilet de intrare este 12 lei pentru un adult, v-am spus că nu se prea fac poze, dar bănuiesc că totul ţine de ce muzeografe întâlniţi pe parcursul vizitării sau de cât de gol sau de plin este muzeul.

Acum minusurile pentru că din păcate nu se poate fără:

La parter există o sală destinată expoziţiilor temporare. Dacă aveţi neşansa să găsiţi o expoziţie proastă, aşa cum am găsit eu vă cam piere cheful de vizitat. Acum este o expoziţie despre Grigore Gafencu, cum numele mi-a zis prea puţine am fost curioasă să aflu mai multe. Numai că într-o sală decorată cu pereţi negri şi împărţită în trei spaţii mai mici era ceva ce voia să aducă a expoziţie contemporană. Pe scurt în primul spaţiu rula un video de vreo 5 minute, iar dacă nu citeai o explicaţie de pe un perete, în română, doar în română, habar nu aveai ce era acolo. În al doilea spaţiu se voia a fi un alt video, doar că eu am dat peste un gen de "ecran albastru", iar în al treilea spaţiu era un radio vechi cu 6 perechi de căşti. Presupun că puteai asculta transmisiunile de la Europa Liberă ale lui Gafencu, dar cum nu m-a interesat, nu am ascultat, deci nu bag mâna în foc. Acum expoziţia poate o fi actuală şi interesantă, dar după ce vizitezi Memorialul de la Sighet, orice încercare de acelaşi gen trebuie să fie măreaţă sau să nu mai fie...

Apoi un alt minus al muzeului este lipsa vizitatorilor, lucru ce nu mi-l pot explica decât printr-un alt minus, prezenţa insistentă a muzeografelor care în afară de a te urmări cu atenţie nu te ajutau cu nimic. Cum Palatul Culturii este închis pentru renovare, mă aşteptam să mai găsesc vizitatori că doar nu eram singura care umbla de nebună prin Iaşi... Oricum am fost singura care umbla prin muzeu...eu şi muzeografele...

Apoi fiecare cameră are cumva la intrare explicaţii, succinte, dar totuşi mult de citit. Eu una aş fi vrut explicaţii ale fiecărui obiect sau dacă nu, măcar ale obiectelor mari. Sunt sigură că măsuţele de cafea, cuferele sau chiar obiectele persoanle aveau o poveste... Pe de altă parte existau audio-ghiduri care costau 10 lei şi poate acolo ţi se ofereau mai multe explicaţii...nu ştiu...

Şi last but not least lipsa suvenirurilor sau proasta calitate a acestora... Eu caut de multă vreme suveniruri din România. Nu ceşcuţe şi ţărănisme ci magneţi, vederi, ghiduri şi astea ne cam lipsesc. Acum recunosc sunt un pic nereală, pentru că mi-am luat un magnet cu 4 lei, o poză scoasă prost la imprimantă lipită pe o bucată de plută şi de aceeaşi plută lipit un magnet... Repet este aproape singurul muzeu de istorie ce poate fi vizitat la ora actuală în Iaşi, era chiar foarte greu de comandat nişte magneţi care să merite?

Ştiu m-am cam abătut de la menirea iniţială a acestei postări şi anume aceea de a vă tenta să vizitaţi sau să revizitaţi Muzeul Unirii, dar în ciuda tuturor defectelor enumerate pe final muzeul merită vizitat, dacă ajungeţi la Iaşi. Vă spun eu:D