65 de euro pentru ce?

Chiar aş fi interesată să îmi răspundă cei care au mai mers cu avionul sau merg frecvent. Vă atrag atenția însă că acesta este un "post nervos" în parte din cauza stării mele (despre care vă voi povesti mai târziu) în parte din cauza revoltei care mă cuprinde când mi se iau bani din buzunar fără să îmi explic de ce.
În mare e aşa. Vreau să ajung în România şi singura şi cea mai avantajoasă metodă e cu avionul. Cea mai ieftină metodă e cu Wizz Air. Fiind companie low-cost eu chiar mă aștept la low-cost. Numai că în momentul în care îmi iau bilet la ei mă aștept ca avionul să întârzie dacă e, să fim preluați mai târziu la procesarea pașapoartelor, ba chiar să se anuleze cursa fără nici o explicație. Aia e low-cost în capul meu: îţi asumi nişte riscuri, dar plăteşti mai puţin. Următorul zbor ca preț e Lufthansa care pentru a ajunge la 160 de euro face trei escale. Mai simplu îi e să mă ducă de la Bruxelles la Amsterdam şi apoi la Budapesta decât să mă ducă direct Bruxelles-Bucureşti.
Revenind la Wizz, v-am spus îmi asum riscuri, deşi este o opțiune acolo pentru care plăteşti 10 euro şi îţi garantează că ajungi la timp. Şi dacă restul nu plătesc şi nu ajungi la timp îţi dă 10 euro înapoi sau care e ideea? Mă aștept ca în 10-20 la sută din cazuri treaba să meargă prost şi sper să nu fiu eu printre acele procente.
Numai că biletul meu e 100 de euro, iar la final plătesc 165. Pentru ce acei 65?
20 de euro i-am identificat ca fiind bagajul de mână. La companiile normale acest bagaj nu se plătește, dar trecem peste. Prețul biletului a ajuns la 120 euro.
Apoi e Wizz discount club, care deşi conține cuvântul discount se adaugă peste prețul meu. Discountul mai pune la prețul meu încă 29 de euro. Biletul a ajuns la 149.
Apoi plătești 8 euro dacă alegi să plăteşti cu cardul, indiferent de care e el Visa sau Mastercard. Sincer aş vrea să plătesc cu bani gheață, vin ei de 8 euro până în Arlon să îţi ia banii? Prețul biletului a ajuns la 157 euro.
Apoi booking fee e 16 euro. Ce e aia booking fee? cumva că am îndrăznit să iau biletul de la ei de pe site? Că un calculator şi-a chinuit circuitele să mă lase să apăs next până ajung la prețul ăsta? Ce e aia booking fee? şi de ce e 16 euro?
Şi astfel biletul meu ajunge la fabuloasa sumă de 165 de euro. Nu este mult, realizez că e mai puţin decât la alte companii, dar mi se pare că pentru aceşti 65 de euro mi se bagă mâna în buzunar cam degeaba. Mai cinstit şi sănătos era ca cei de la Wizz (care trebuie să spun că sunt cam cu un cap peste Blue Air) să spună că zborul e 165 de euro? Plăteam liniștită şi îmi vedeam de drum. Aşa ei s-au chinuit să găsească denumiri pompoase care să sune bine, eu mă chinui să înțeleg ce înseamnă şi tot aşa. Şi totul ca să ce? Să aibă ei cel mai ieftin bilet?
Şi dacă pui la astea şi stresul că e totuși low cost şi că pot apărea probleme? E cel mai ieftin bilet?
Raluca

Cu batista pe trombon

Ce ne mai place, nouă românilor să criticăm, ceva de speriat. Ce ne mai place să ne lansăm în lungi discuții fără formă şi fără fond, doar de dragul argumentelor, de cele mai multe ori proaste. Ce ne mai place să parlamentăm...suntem aşi la discuții, la vorbit vorbe. Când vine vorba de fapte, toţi suntem pe schema, la război înapoi, dar de vorbit...nu ne întrece nimeni.
În aceeaşi notă noi românii parcă am avea ochelari de cal. Nu ne place să fim criticați, iar când se întâmplă, să te ferească Dumnezeu de lăturile ce îţi sunt vărsate în cap. Ba mai mult conștientizăm greșeală şi încercăm să o acoperim, să nu o mai vadă lumea. Şi cum de cele mai multe ori nu se poate reface o greșeală, o acoperim din nou cu lături.
De la ce m-am luat?
De la articolul lui Adelin Petrişor despre Iaşi. Îl găsiţi pe blogul lui.
De ani de zile îmi aud prietenii din Iaşi criticând drumurile şi nesfârșitele lucrări şi drumurile la service şi biletele scumpe de avion Bucureşti-Iaşi, da să te ferească Dumnezeu să vină cineva din afară să critice. Păi ajunge știre în ziarele din Iaşi, e criticat pe bloguri, cum îndrăznește el să spună ceva, a venit el la Iaşi să îşi lanseze o carte? a venit. A fost bine primit? a fost. I-a cumpărat lumea cartea cu poze, aşa scumpă cum era? i-a cumpărat-o. L-a ascultat lumea? l-a ascultat. Acum să plece acasă şi să îşi vadă de treabă, că știm noi mai bine.
Asta e mentalitatea. Să acoperim ca mâțele rahatul fără a ne trece măcar prin minte că îl putem lua cu o pungă şi duce la gunoi.
Şi ce mă intrigă e că primarul, președintele consiliului local, PSD-ul tot sau PDL-ul nu au spus nimic. Ăştia micii sunt cei mai vocali în apărarea Iașului. Tot ăștia care îşi rup mașinile în gropi, tot ăştia care plătesc 250 de euro pe un bilet Iaşi-Bucureşti şi nu îşi pot cumpăra o tartină din aeroport, tot ei se revoltă, tot ei critică demersul lui Adelin.
Un prieten spunea cândva că moldovenii sunt ca negri. Numai negri între ei au voie să îşi spună, negrule. La fel şi moldovenii, doar ei au voie să critice, doar ei au voie să se lamenteze, restul să îşi vadă de treabă...
Raluca

M-am săturat de frustraţi

Nu mi s-a întâmplat mie nimic, scriu această postare pornind de la o ştire care a apărut azi şi de la reacţiile pe care le-a stârnit pe facebook. Ştirea e în mare asta: Maşinile înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 zile într-un an. Termenul este calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii, potrivit unei decizii adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului.Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi şi reţinerea plăcuţei de înmatriculare, informează Mediafax. Prin luarea cestei decizii, autorităţile vor să evite cazurile în care, prin înmatricularea maşinilor în alte state, este evitată plata în România a taxei de înmatriculare.În România, circulă în prezent aproximativ 19.800 maşini înmatriculate în Bulgaria. În total, peste 45.000 autovehicule sunt înregistrate în alte state, incluzând Italia, Spania, Marea Britanie.
Decizia mi se pare una corectă şi în Irlanda nu poţi circula cu maşina înmatriculată în alt stat decât 90 de zile după care trebuie să o declari şi să demonstrezi cumva că stai provizoriu, dacă nu eşti provizoriu în Irlanda, trebuie să plătești un impozit sau măcar taxa de drum. Deci decizia nu este singulară în Europa şi nu aş spune neapărat că e o decizie proastă. În România, însă, mulţi şi-au înmatriculat maşinile în Bulgaria pentru a scăpa de taxe. Să vă dau un exemplu: eu am un Logan vechi de 7 ani. Dacă ar fi să îl vând acum aş lua pe el cu indulgență 1500 de euro. Taxa de înmatriculare pe care ar trebui să o plătesc ajunge aproape de 2000 de euro. Deci unde e treaba? Mai bine îmi cumpăr alta şi pe asta o las să putrezească în faţa blocului, în loc să o vând cuiva care să se folosească de ea. La asta mă obligă statul român, dar asta e deja o altă discuţie.
Revenind la ştire, ce m-a deranjat au fost reacţiile, aşa cum am mai spus. Mă enervează de nu mai pot ofticații, cei pe care nu i-a dus capul să îşi înmatriculeze maşina în Bulgaria. Ăia se bucură cel mai tare de această decizie a guvernului. Se bucură practic de răul altuia.
Sunt frustraţii care nu au reuşit într-un domeniu şi se bucură că acel domeniu are pierderi şi tot aşa. Cred că e în natura noastră de români proşti să ne bucurăm de răul altuia, în loc să ne revoltăm de răul care ni se face nouă. Plătim ca proştii biruri de nu ne mai ajunge salariul pe lună, dar ne bucurăm când şi alţii sunt traşi în mocirla noastră.
Nu, reacţia logică ar fi fost să nu mai plătim taxele de înmatriculare, de drum, de degeaba pe care le plătim. Reacţia normală ar fi fost revolta, nici măcar încercarea de a eluda legea, revolta şi atât. Demonstrații în pieţele din marile oraşe, mii de oameni care să iasă în stradă pentru drepturile lor. Mii de oameni care să scrie plângeri la ministerul mediului pentru că percepe o taxă de mediu, din care nu se vede nimic. Mii de petiţii, mii de reclamaţii... 
Asta e reacţia normală. Până vom ajunge acolo ne mocirlim care cum putem şi fugim cu coada între picioare spre statele mai dezvoltate...
Raluca

Nu te implici, nu comenta...

OK e un post nervos şi a plecat de la remarca unui prieten..."da eşti cam activă pe facebook"...aşa şi? Nu sunt dintre cei care nu publică nimic şi cred că într-o oarecare măsură facebook-ul te poate ajuta să te afirmi, să te faci cunoscut, să promovezi ceva, dacă ai ce promova, să îţi întâlneşti vechi prieteni şi să menţii legătura cu cei de la distanţă... Aşa şi ce e rău în asta?
Şi mi-am amintit cum a fost la început cu blogul..."aoleu ţii un blog?...vezi să nu scrii nimic despre mine" m-a avertizat o prietenă când am început... "Da la ce îţi trebuie ţie blog" am fost întrebată? Uite îmi trebuie, uite stau pe blog şi pe facebook şi tot nu văd ce e rău în asta?
Că mulţi după ce au comentat şi-au făcut blog şi cont pe facebook şi au şi ferme şi frontiere şi toate prostiile pe care ţi le oferă platforma de comunicare...asta nu mai spun, dar cred că suntem numărul 1 la bârfe, la cleveteli, la răutăţi...
"Uite ce a făcut aia?" mi s-a spus că am fost comentată mai peste tot... Păi proasto dacă nu voiam să se afle nu făceam public, ce zici de asta? Dacă tu nu înţelegi, nu înseamnă că e ceva greşit ci că tu eşti greşită, ca să nu te fac din nou proastă. Şi nu greşesc când mă adresez la genul feminin, pentru că de obicei de la femei vin bârfele şi clevetelile şi vorbele răutăcioase...
Asta e prezentul, bloguri şi facebook şi skype şi internet şi site-uri...nu e greşit şi dacă ştii să le foloseşti îţi vor aduce baneficii. Şi cât tu stai în colţul tău întunecat şi dai din gură, alţii fac milioane pe net. Nu eu, dar sunt cazuri de bloggeri cunoscuţi şi sponsorizaţi, care trăiesc din asta...care folosesc facebook-ul pentru promovare gratis şi care nu se uită la de astea ca tine...ceea ce pe viitor voi face şi eu:D

Slăbeala

De când am anunţat public că ţin o dietă (nici măcar nu ştiu dacă verbul e corect) toată lumea îmi împărtăşeşte părerile legate de slăbit. Şi am observat că slăbeala ori e o modă, ori e un of ascuns al tuturor femeilor şi chiar şi al unor bărbaţi. Numai că vedeţi voi pe mine mă doare fix în cot de slăbeală. Nu mă interesează că vrei, ai vrut sau vei vrea să slăbeşti. Nu mă interesează câte şi pe unde ai kilogramele în plus. Nu mă interesează diete, nu mă interesează subiectul. PUNCT. Este o percepţie greşită că o femeie plinuţă are singur scop în viaţă să slăbească. Uite eu nu am şi nici nu aveam acest scop. Dacă slăbesc cât mi-am propus şi mă menţin cu atât mai bine, dar eram împăcată şi cu kilogramele de dinainte. Practic toţi cei care mă văd recunosc că am mai slăbit şi vor să dezbatem subiectul. Şi nu e nimic de dezbătut. Merg la un nutriţionist. Am slăbit puţin şi sper să mai slăbesc. Şi atât. Nu mă interesează săli de sport. Nu mă interesează diete. Nu mă interesează acest subiect. Este un subiect colateral vieţii mele. Adică inainte de dietă nu aveam subiecte de conversaţie? Adică înainte eram respingătoare, dar nu îndrăzneaţi să o spuneţi sau ce? Am slăbit totuşi puţin şi acele kilograme pot fi puse foarte uşor înapoi şi să revin la cum eram. Ce e aşa tragic? Mi se rupe de acest subiect. Şi dacă expresia feţei nu o trădează mi se pare un subiect banal de telenoveliste nefutute. Deci vă rog insistent...fără slăbeală... Spuse ea şi mai lua o gură de iaurt cu cereale:D

Dintre nervii unei viitoare șoferițe

Asta cu viitoarea șoferiță mă pune rău pe gânduri în sensul în care mă îndoiesc că voi face parte din această categorie prea curând. Și nu pentru că nu aș ști să conduc o mașină ci din cauza birocrației. În fine, pe scurt, după ce mi-am retras dosarul de la Iași pentru că mă programaseră undeva pe la jumătatea lui decembrie am venit în București. Am scăpat rapid de o taxă de 60 de lei și aș mai avea una de aproaximativ 10 lei. Ei fraților, ba se plătește la poștă, ba la administrația financiară, ba iar la poștă. Și uite așa am făcut eu ieri drumuri prin cartierul Titan de ajunsesem să cunosc străzi, scurtături și alte alea de ziceai că viețuiesc acolo de o viață. Și la final nu am reușit să dau amărâții ăia de 10 lei. Fraților nimeni nu îi vrea, iar fără taxa aia nu mă înscriu ăștia la examen. E frustrant. Am căutat pe net. Nimic. Pe nimeni nu revoltă starea asta din România. Nimănui nu-i pasă că pierde zile pentru achitarea unei taxe. Pentru că stați liniștiți că nu sunt singura. Va veni și rândul vostru... Ieri eram așa nervoasă că aș fi plâns în stația de autobuz, care normal că a venit plin. De ce acceptăm să fim tratați perecum cartofii. De ce ne înghesuim, de ce nu o punem de o grevă spontată contra condițiilor de călătorie în mijloacele de transport în comun? De ce acceptăm...asta eu nu pot să o înțeleg. Oare românii vor adopta poziția ghiocel toată viața lor?

Laptop pentru femei

Cochetam de mult cu ideea de a achiziționa un laptop doar al meu, vorba lui Alin, să nu mai moștenesc hăinuțele vechi de la frații mai mari, adică el. Voiam un laptop al cărui prim proprietar să fiu eu. Știu e un pic egoistă chestiunea și un pic deplasată pentru că fie aveam laptopul vechi al lui Alin, fie aveam desktopul, fie nu erau bani, fie nu era momentul...în fine motive mai bune sau mai puțin bune. Și în definitiv nici acum dacă mă luați la bani mărunți nu aveam musai nevoie de un laptop, dar mi-l doream.

Și cum după cinci luni foștii angajatori s-au îndurat să ne vireze salariile pe trei luni aveam mai mulți bani grămadă. Și ce să fac cu ei, că parcă mă ardeau buzunarele...așa că am fost la shopping virtual pentru început de laptop-uri. Și am descoperit o problemă: absența de pe piață a laptop-urilor pentru femei...

Desigur există cele colorate de la orice producător, dar fie sunt mai slabe ca și configurație, fie sunt grele și cumva nefinisate, fie sunt mai scumpe decât cele negre cu fix aceeași configurație... Bine apoi mai sunt cele speciale pentru femei, unele chiar de designer, despre care am scris și aici, dar au o mică problemă...nu se găsesc în România sau dacă se găsesc sunt cu mult mai scumpe decât pe amazon, de exemplu... Pur și simplu lipsesc și vă rog să mă credeți că am intrat pe zeci de site-uri și am dat muuulte telefoane. Bine nu mai spun că la noi site-urile nu sunt updatate și vezi că un produs e în stoc pe site și când vrei să îl comanzi afli că nu mai e de luni bune, ba nici nu se mai importă că e model din 2008...

Așa că vrând-nevrând am fost introdusă în lumea notebook-urilor...adică laptop-uri mai mici. Datorită designului au fost asimilate ca fiind destinate femeilor și le găsiți și colorate sau unele chiar cu modele...

Eu mi-am luat un Dell roz...așa am găsit și era musai să îmi iau azi, dar dacă cauți găsești și alte culori și alte configurații. Alin zice că este foarte bun „pentru ce îmi trebuie mie” și ca și componente e decent. Mie îmi place că se mișcă repede, pot să scriu blogul de pe el, pot să conversez cu Alin pe skype, pot să intru pe facebook și pot chiar să editez și fotografii. Hardul extern s-a adaptat fără probleme, tastatura are aproximativ aceleași dimensiuni ca la laptop, deci mi se pare ok.

Aceasta nu este o pledoarie pentru notebook-uri, ci este doar semnalarea unei scăpări a importatorilor de componente IT din România... Importați laptop-uri pentru femei...la prețuri decente totuși...

Din experienţele unei viitoare şoferiţe

E greu să devii şoferiţă. Când mă gândesc că în alte ţări într-o săptămâna ai carnetul îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. La noi e dificil şi dacă esti un exemplar aparte, dai tot sistemul peste cap. Ei bine eu sunt un exemplar aparte: am făcut şcoala la Bucureşti. Aţi fi tentaţi să credeţi că e simplu, da chiar nu e. După ce am văzut pe site că programările la sală se fac zilnic între ora 8 şi 16 am rămas în Iaşi special pentru asta. Şi reuşesc printr-o minune să găsesc relativ uşor biroul unde mă programam. Şi intru. Prima treabă, nu aveam dosar cu şină şi tipa de la ghişeu se uita la minca ca şi cum eu ar fi trebuit să îmi scot de undeva din fund acel dosar. A fugit Alin într-un suflet să îmi cumpere, timp în care ea mi-a aşezat actele de 4 ori, habar nu am ce căuta, că eu le şi pusesem în ordinea de pe site, apoi mi-a făcut o poză îmbrăcată cu haina trasă până la jumătatea feţei, pentru că în Iaşi a fost frig. În fine vine Alin cu pretiosul dosar, îmi capsează ea actele şi îmi spune neinteligibil o dată. Adică peste 3 zile. Îi explic frumos că eu am făcut şcoala în Bucureşti nu pentru că sunt mai cu moţ ci pentru că acolo lucrez şi mi-ar fi imposibil să mai stau încă trei zile în Iaşi, dacă nu mă poate programa peste 2 săptămâni când avem să revin. Răspuns scurt:NU.

Aşa că m-am dus să dau sala. Ideea era să pic pentru că nu avem cum să vin peste trei zile la stradă şi pentru că mi se explicase că daca îl pic sau daca îl iau şi nu vin la traseu e fix acelaşi lucru. Aşa că am intrat şi l-am picat cu 20 din 26. Ghinion curat ar spune unii, pentru mine a fost un noroc şi parcă şi lucrurile s-au aşezat după asta.

Am să vin peste 16 zile am să mă programez din nou, am să stau în Iaşi o săptămâna şi asta e.

Ce mă oftică pe mine este lipsa de flexibilitate. Nu toţi ne încadrăm în nişte căsuţe pe calculator şi fiecare dintre noi este o excepţie. Adică pe tipa aia plictisită de la progamări o durea fix în pix că eu nu pot să mă plimb o dată la două zile la Iaşi. Ce vină avea ea că eu m-am mutat sau că sistemul nu mă lasă să dau examenul în Bucureşti?

Aşa că tot viitoare şoferiţă am rămas...

Nervii zilei...

De fapt ce zic eu ai zilei, că ziua de azi a fost chiar senină, nervii serii. Ei bine nervii mei din acest moment se îndreaptă spre Monica Tatoiu, şefa de la Oriflame. A fost în emisiune la Gâdea şi l-a întrebat pe Marius Manole, un actor al Teatrului Naţional din Bucureşti şi fost coleg de liceu cu mine, care nu se mai descurcă cu salariul din Românica, de ce nu îşi mai ia al doilea job. Mă oftic în primul rând că Gâdea nu a avut replică. Da deloc. Uneori mă întreb dacă Gâdea a ajuns cunoscut doar printr-un noroc chior, din ala de mâncat câcat de mic, sau chiar se pricepe la ce face? Pentru că uneori pare un novice cu întrebări scrise dinainte pe foaie. A nu se înţelege că e manipulat sau ceva, ci doar că îşi pregăteşte întrebările dinainte şi nu se abate de la ele indiferent ce turnură ia interviul. O greşeală copilărească, de jurnalist începător şi temător, nu de moderator de talk-show din prime time... A doua chestie e lipsa de reacţie a oricui din studioul ăla şi a treia e nesimţirea madamei Tatoiu. Şi acum: auzi madam când ai milioane şi case cu etaje şi îţi etalezi casele şi bănetul şi funcţia pe oriunde ţi se cere normal că nu înţelegi că un tânăr de 32 de ani nu mai poate supravieţui în Românica în care tu îţi permiţi să iei apărarea puterii pe la televizor. Dar măcar gândeşte cinci secunde înainte de a deschide gura-ţi cu botox. De ce să îşi ia Marius Manole o a doua slujbă şi de ce nu donezi tu din onorariile de la tv teatrului naţional. De ce nu sponsorizezi tu un tânăr actor? De ce tinerii să fie "de sacrificiu" şi tu o îmbuibată cu banii din produse proaste şi de cele mai multe ori ineficiente nu taci dracu din gură? Cum îţi permiţi madam să sugerezi aşa ceva? Mi-a plăcut răspunsul lui Marius, care întâmplător ştiam că are un al doilea job, că munceşte până la epuizare de a ajuns să îl ia cu salvarea de la teatru. La 32 de ani madam. Ştii tu ce e aia epuizare? Eu ştiu că în alte ţări, mai calde, se obişnuieşte să îţi iei al doilea job, dar dacă: vrei să pleci în vacanţă în Tibet, dacă vrei o maşină nouă, dacă vrei să îţi schimbi toate electrocasnicele. Luxuri madam, nu ca să îţi permiţi să plăteşti rata la un amărât de apartament cu două camere în Bucureşti. Nu ca să supravieţuieşti. Ai auzit madat Tatoiu? Manole are al doilea job pentru că rata e mai mare decât salariul din primul job. Şi ştii ce madam? Nu e vina lui. Singura lui vină e că a îndrăznit să spere că se va integra în Bucureşti şi că va trăi decent în Românica. Păcat, mare păcat. Ei uite eu de asta refuz să mai fiu "de sacrificiu"... P.S. Văd că oamenii reacţionează...mai târziu, mai bine decât niciodată...

Găurirea blocurilor

Totul a început cu reţelele de cablu. Atunci am auzit prima dată bormaşinile cum sfârtecau din corpul blocului. La noi la Iaşi, un bloc cu 10 etaje, a fost găurit într-o săptămână. La mine la etaj se vedea armătura şi copil fiind mă fascina. Nu înţelegeam de ce mama se agita şi de ce fierătaniile alea nu ar fi trebuit descoperite niciodată. Aveam televizor color, aveam cablu. Evoluam. Apoi apometrele, da acolo s-au schimbat doar ţevi şi rar vreun vecin mai găurea blocul. Apoi a dat masiv strechea în toată lumea...iarna aer condiţionat, vara centrale de apartament. Găuri şi iar găuri, bormaşini şi zgomot cât cuprinde. Apoi uşi de fier să adăpostească toată avuţia, iar găuri şi la uşi de fier ce merge? TERMOPANE, iar găuri. Acum chipurile peticim exteriorul ca să avem căldură în casă şi să consumăm mai puţin. E cumva ok, evoluăm...da cu ce costuri???

Afară toate hoaştele din CEC

Întâmplarea a făcut că m-am nimerit în două zile de luni la CEC-ul mare din Iaşi. Am avut de plătit nişte taxe şi cum CEC-ul deţine monopolul nu am avut unde să le plătesc decât la ghişeu. După ce am trecut de frustrarea că în secolul vitezei şi al internetului eu trebuie să stau la coadă pentru o taxă de 5 lei am început să analizez situaţia. Nu ştiu câti dintre cei care citesc această postare sunt familiari cu CEC-ul din Iaşi, dar problema este una generalizată. Pe scurt este un sediu mare cu ghişee multe din care doar două încasează taxe, celelalte fac orice altceva care nu necesită coadă. La CEC-ul din Iaşi celelalte ghişee se ocupau de persoane juridice, iar unul de atragerea fondurilor europene...

În prima luni, acum două săptămâni, la persoanele juridice era gol, două paprude dezbăteau telenovela din week-end, iar la persoane fizice am stat 30 de minute la coadă. Repet 30 de minute din viaţa mea mi le-am pierdut la o coadă, la CEC-ul din Iaşi. Nu este mult, dar când CEC-ul are un site şi are internet banking de ce dracu trebuie să plăteşti taxe la ghişeu? De ce în momentele de îmbulzeală nu trec paparudele de la persoane juridice la încasat taxe? De ce cele care totuşi încasează taxe sunt nişte cheaguri care tastează cu un singur deget şi îşi schimbă ochelarii ca să vadă fişierele din calculator?

Lunea asta eram a treia la coadă şi tot am stat 20 de minute. Eu înţeleg că şi oamenii apropiaţi de pensie trebuie să muncească, dar nu înţeleg de ce trebuie să stea la ghişeele cu cel mai mare vad? Păi cea care era ma ghişeul meu nu ştia cum să îmi încadreze taxa şi pentru asta s-a fâstâcit 5 minute, timp în care se puteau face o mie de alte treburi...

Şi evident cel mai tare m-a enervat tipa de la fonduri europene. Stătea singură la un ghişeu şi se juca pe calculator. Cine dracu venea la ea să atragă fonduri europene? Este cea blondă din stânga pozei, în dreapta este una care consilia pe cineva pentru un credit. A consiliat respectiva persoana 30 de minute pe ceas. Practic îi zicea aceleaşi chestii şi anume că nu se încadrează pentru un credit...30 de minute...

Acum iar mă iau de presa din Iaşi. Fraţilor TREZIREA. Ce mama voastră faceţi? Ce subiecte vă fac vouă cu ochiul? Uite un pont: staţi două ore într-o instituţie publică. Lăsaţi CEC-ul, mergeţi la Direcţia Finanţelor Publice din spatele Primăriei. Era o nefutută acolo care luni la ora 9 ţipa cât o ţinea gura că ea nu e pusă acolo să ofere informaţii. Ghişeu de informaţii nu era şi pe o tablă erau scrise alandala nişte legi. Mie sincer îmi e frică să o văd vinerea la ora 16 când îşi termină programul... Repet staţi acolo două ore, înregistraţi, faceţi poze şi daţi la ziar. Vă garantez că veţi deveni cunoscuţi şi citiţi... Faceţi presă, nu plecaţi capul...

Este necesară o plecare în masa din România

Sunt din ce în ce mai convinsă de acest fapt, eu cea care mă băteam cu pumnul în piept că ţara se reformează din interior... Ei bine m-am sucit, că am văzut că se poartă... Cred în continuare că în România sunt şi oameni buni şi cred că oamenii ăştia merită mai mult. Merită conducători mai buni care nu coboară din merţane cu tricouri de câteva milioane şi vorbesc de ţăţisme, merită servicii mai bune, merită să fie trataţi cu respect şi să ducă o viaţă normală, da normalul ăla din alte ţări nu ce ştim noi că e normalitatea...

Ar fi interesant de văzut ce ar face Băsel şi gaşca lui fără români proşti la care să se stropşească, pentru că e din ce în ce mai clar că puterea de la Bucureşti a pierdut legătura cu realitatea din ţară. Cum să întrebi tu nişte amărâţi dacă şi-au asigurat casa, când ei abia îşi asigură o masă pe zi? Cum să îi trimiţi tu pe unii să îşi cureţe casele cînd casele lor poate nu mai sunt? Cum să îndrăzneşti să spui că ai nişte bani prin buzunare, când o amărâtă îţi cere ajutorul?

Dispreţ şi nepăsare aşa ar putea fi caracterizată atitudinea miniştrilor şi a preşedintelui. Mai bine nu se duceau în Moldova la inundaţii că mai mult rău au făcut decât bine...

Pungi cu pişat merită în cap toţi, nu ouă stricate şi roşii...oare ei nu văd că nu se mai poate aşa? De aceea propun o plecare în masă din România...undeva unde e muuult mai bine:(...astept sugestii...

Nesimţire cât casa la Banca Transilvania

Mai am câteva ore şi plec din Bucureşti pentru a începe concediul şi eu fierb de nervi. Nu ştiu dacă am mai scris aici sau pe facebook că am încercat să îmi fac o descoperire de cont pe cardul de salariu la Banca Transilvania. Descoperirea era foarte necesară pentru că la modul în care iau eu salariul erau nişte bani de care te puteai lega, mai ales într-o vacanţă. Mi-am făcut actele de la serviciu înca de acum o lună, le-am depus la banca sub promisiunea fermă că până pe 2 iulie voi avea decoperitul şi deci bani de concediu... După vreo două zile au descoperit ei că din mormanul de acte pe care le-am depus (inclusiv un al doilea act de identitate, copie...la ce le-o fi folosind nu stiu) lipsesc cele legate de drepturile de autor. Aparent aceste drepturi nu sunt legale până nu sunt inregistrate la fisc şi până nu plăteşti impozit pe ele. Şi cum să dovedeşti altfel decât cu ajutorul declaraţiei 200, care se depune undeva prin mai. M-am dat eu peste cap şi am găsit copia declaraţiei 200 care rămâne la mine. Am depus-o şi pe aia la bancă şi după două zile aflu că nu e bună. De ce? pentru că în Bucureşti când îţi depui declaraţia ti-o ştampilează cu o ştampilă rotundă, o semnează şi ţi-o dă înapoi, la Iaşi îţi dă număr de înregistrare şi o ştampilă pătrată cu data. Şi că dacă nu e ca la Bucureşti nu e bun. Iar m-am dat peste cap şi am obţinut o adeverinţă cu ştampilă rotundă, timbru, număr de înregistrare, semnătură şi tot ce mi-a trecut prin cap că ar dori domnii de la bancă. Am depus-o şi pe aia cam săptămâna trecută şi din nou am întrebat dacă până azi e gata. Mi s-a răspuns că da. Şi azi cum am văzut că nu mă sună nimeni am sunat eu...Alo, descoperitu meu unde e? După ce am trecut printr-o groază de proceduri că cea care analizează dosarul are audit pe cap şi acum se uită (că parcă dacă la Realitatea e ANAF-ul de vreo 6 luni noi nu mai dăm ştiri), că cel care se ocupă de carduri era într-o prelungită şedinţă, ca era la o întâlnire, că mă sună el într-o jumătate de oră, după o altă oră sun tot eu, o pizdesc pe una şi într-un final ajung la el. Care el îmi spune că nu ţine de el că ţine de tipa cu auditul şi că chiar dacă se uită ea pe dosar azi eu voi avea banii undeva pe săptămâna viitoare... M-am simţit ca într-un dialog al surzilor...păi bine domnule da aşa ne-a fost vorba? Să sun eu să mă dau eu peste cap şi voi să nu faceţi nimic. Păi cum rămâne cu reclamele alea idioalte cu bărbatul sărit de 40 de ani cu fustiţă de balerină? Nici măcar bunul simţ să sunaţi la Iaşi să întrebaţi dacă sunt înregistrată sau nu? Nimic. Păi cum puii mei să nu se ducă toate de râpă dacă unui puţoi de la un ghişeu amărât de bancă i se urcă aerele şi fiţele la cap de cum e urcat pe scaunul de după ghişeu? Nu domnilor de la banci, care v-aţi umflat curul pe spinarea oamenilor, nu îţi faceţi mie nici o favoare, vă faceţi singuri favoruri că dacă nu aş fi eu şi altul care să ceară cerdite aţi muri de foame... Ideea e că am renunţat la descoperit şi i-am zis şi eu ăluia tot ce am avut pe suflet, inclusiv să îşi bage actele în cur şi să dea faliment banca... Şi uite aşa m-a ferit Dumnezeu de un eventual credit...

Oamenii de azi

Eu una militez pentru interzicerea dreptului la reproducere, problema e că nu cred că există cineva nepărtinitor care să decreteze cine se poate reproduce şi cine nu. Nu ştiu dacă aţi văzut Idiocracy, dar cred sincer că aşa sau undeva pe aproape vom ajunge, iar explicaţia din film e perfect plauzibilă... De pildă astăzi...da ca să va povestesc trebuie să vă explic vreo două treburi: deşi stăm într-o zonă mai verde, cu destule parcuri, eu nu prea am unde să o plimb pe Dea. Să încep cu locul logic, parcul de câini. Conceput special pentru treaba asta a fost transformat în adăpost pentru maidanezi, în plus e o mizerie acolo de Dea nu vrea să mai pună şi produşii ei. Aşa că rămâne parcul Titus Ozon sau peticele de verdeaţă din spatele blocului. Cum în spate ţărăncile coborâte în capitală încă mai usucă rufe, deşi au balcon, îmi e cumva ruşine ca Dea să se cace sub cerşafurile lor...deşi sincer tare mi-ar plăcea să o facă... Aşa că rămâne parcul Titus Ozon, unde accesul câinilor pe spaţiul verde e interzis. Dar sunt locuri mai neumblate pe care Dea le preferă, da ne chinuim un pic, adică ieşim seara târziu sau căutăm zonele cel mai puţin populate. Ei într-o astfel de zonă am dus-o eu pe Dea azi la prânz. Să explic şi de ce la prânz, pentru că după ce sâmbătă spre duminică a vomitat din jumătate în jumătate de oră, acum de câte ori îmi arată ca vrea afară o duc... Aşadar ora 18 în parcul Titus Ozon. Îşi face Dea nevoile şi apoi se plimbă să miroasă floricele... Şi cum tocmai venea Alin şi nu eram chiar atentă la ea, observ cu coada ochiului cum un dobitoc se apleacă, ia o piartă şi vrea să arunce în ea. Moment în care încep să ţip la el şi evident el la mine. Că ce se pişă (dacă ar fi ştiut că se şi căcase...) Dea pe iarbă în parc? Ca şi cum ăsta era motiv să arunce cu pietre...în timp ce plodul lui urlător devasta un copăcel... Aoleu... chiar nu ştia cu cine s-a pus...am ajuns chiar să îl conving că la vârsta mea am o chită mai bună şi cum capul copilului lui e mai mare să vedem cine are şanse mai mari să nimerească... Normal că nu aveam de gând să arunc cu pietre în copil, chiar dacă va ajunge un dobitoc care va şti să tragă mâţele de coadă şi să arunce cu pietre în câini...dar spre deosebire de mine, dobitocul senior chiar vroia să arunce cu pietre în Dea... Totul s-a terminat când a intervenit Alin. Habar nu am de ce...poate dobitocul era şi bădăran şi considera că se poate pune cu o femeie, dar cu un un bărbat nu... Nu ştiu. Ideea e că parcul, cartierul şi oraşul sunt pline de dobitoci din ăştia producători de plozi urlători, dobitoci în devenire... şi cum iarna a fost lungă...

Fool me once, shame on you; fool me twice, shame on me

Vă povestesc o mică întâmplare din care trageţi voi ce învăţături vreţi. Ştiţi că eu merg destul de des cu taxiul şi într-una din călătoriile mele de la Piaţa Romană la Gara Obor am întâlnit un taximetrist tânăr şi plin de amărăciune. Tatăl tocmai îi fusese internat în spital, trebuia să facă rost de bani pentru medicamente, la stradă nu mai ajunsese şi deci bani nu mai făcuse, fusese undeva să împrumute bani, dar respectiva persoană nu a vrut sau nu a avut... Toate astea le-am aflat trăgând cu urechea la conversaţia lui telefonică cu o tipă Corina, probabil soţia. Nu mi-a cerut nimic, nu am discutat în nici un fel situaţia lui financiară, m-a dus pe cel mai scurt traseu, iar când am ajuns acasă i-am dat două milioane. Repet fără să îmi ceară. Tocmai luasem salariul şi sincer el avea nevoie de alea două milioane mai mult decât aş fi avut eu. Plus că m-am gândit că fac o faptă bună şi că ajut un om aflat în nevoie...un om mult mai tânăr decât mine. Acum de ce am pus acest titlu e uşor de ghicit şi nu aş fi povestit nimic public dacă nu mi-aş fi dat seama că este o nouă înşelătorie. Cum? Păi joi am luat din nou taxiul din Romană, dar mergeam pe Călăraşi la o pizzerie. Acelaşi taximetrist, doar că nu într-un logan ci într-un renault. Nu am să spun nici firma şi nici indicativul, deşi dacă se va dovedi că într-adevăr omul ăsta înşeală alţi oameni voi face chiar plângere la poliţie. Aşadar nu era acelaşi traseu, eu nu purtam pardesiul, ci haina de blana, deci nu m-a recunoscut. Cum l-am recunoscut eu? păi după poveste, uşor nuanţată. Acum copilul era internat la spital, aceeaşi Corina la telefon, deşi am ascultat atent şi nu se auzea nici o voce de la capătul celălalt al telefonului, aceeaşi poveste cu avocata de la care ceruse bani şi care nu a vrut să îi dea... Repet nici de această dată nu mi-a cerut nimic. Nu am discutat, m-a lăsat la destinaţie, iar eu în loc să mă apuce mila m-au apucat nervii. Am notat indicativul şi firma, am reţinut cât mai multe detalii ale maşinii şi aia e... Dacă aţi păţit la fel sau aţi auzit pe cineva care a făcut astfel de gesturi caritabile vă rog să mă contactaţi. Mulţumesc!

Shopping-ul clar nu e pasiunea mea

Pentru că mi s-a decalat niţel programul acum nu mai adorm cu Mircea Badea aşa că mă chinuiam cu nişte documentare. Numai că ieri am nimerit pe Euforia TV (nu râdeţi că am şi astfel de programe în grilă) la emisiunea Shopping-ul pasiunea mea. Interesant concept. Cinci concurenţi au o oră la dispoziţie şi un anumit buget să îşi pregătească o ţinută pe o temă dată. Ieri am prins ceva cu o ţinută de MC. Surprinzător mai toţi concurenţii au ştiut ce e ală un MC şi cu ce se îmbracă el. Apoi au avut o temă purple heart, adică inimă mov. Numai că aici am adormit şi sincer tare mi-ar fi plăcut să văd ce scot concurenţii din magazine gen departament store, cum ar fi House of Art. Faină emisiunea pentru scopul meu. M-am enervat iniţial că in "juriu" erau nişte designeri şi nişte hair stilişti de care nu auzise nimeni care îi cereau uneia să poarte o rochie aşa cum a purtat nu ştiu ce vedetă la nu ştiu ce premii...cu oglinzi ataşate... Alo TREZIREA...suntem în România, unde mărimile nu au mai fost calculate de 40 de ani şi unde dacă ai un defect de ascuns mai bine mergi în fundul gol pe stradă, ca să nu mai spun că o oră pentru o ţinută decentă este foarte puţin indiferent de buget sau de cum araţi, că la noi rar găseşti o ţinută în acelaşi magazin...şi mă puteţi crede pe mine că am căutat o rochiţă pentru o nuntă şi pantofi asortaţi de mi-au sărit capacele... Bine la capitolul pantofi una tot vroia pantofi albastru metalizat la orice chiar şi la tricou şi blugi... Şi tare îmi e teamă că ajunge un Botezatu şi impune "tendinţele în materie de modă" în vreo doi-trei ani...de parcă cineva le ia minţile designerilor ăştia şi nu mai circulă prin lumea reală... Mi-ar fi plăcut să aflu cine a câştigat, că era şi un tip pasionat de shopping, dar din păcate nu am găsit nicăieri...

Cel mai mare mall, după cel mai mare mall

Staţi niţel să ne lămurim: cel mai mare mall din prea-frumoasa capitală nu e cel din Cotroceni? sau nu mai e cel din Cotroceni acum e cel din Berceni? Sincer sunt nelămurită şi vreau să îmi duc dependenţa de shopping la cel mai mare mall... Altfel nu cred că au gândit românaşii pe care i-am văzut îmbulzindu-se în noul mall. Ce mama măsii găseau ei acolo? Aceleaşi magazine împuţite, aceleaşi vânzătoare ofilite, aceeaşi aglomeraţie mai rău ca la metrou... Şi cică ţara e în criză... Am ajuns să avem mai multe malluri decât pieţe de fructe...o fi normal?

În România medicina veterinară se face după ureche

Eventual pe modelul, doi-trei absolvenţi de medicină veterinară adună bani de la părinţi şi prieteni şi îşi deschid un cabinet. Experienţa se face pe animalul meu, al tău şi al altora dispuşi sau nevoiţi să apeleze la cabinetele respective. În experienţa mea de aproape 10 ani de crescător de câini nu am întâlnit un veterinar care să nu încerce să mă ducă de nas, care să îmi explice clar şi sincer ce are câinele meu şi care să nu încerce să îmi vândă cele mai scumpe produse. Nu neg, cu siguranţă există astfel de oameni, doar că eu nu i-am întâlnit. Ultima treabă, Dea are colesterolul mărit. E cumva normal că e grasă. Nu e mare, dar e destul de mare cât să necesite o dietă. Numai că medicul nu mi-a recomandat să o plimb-alerg mai mult sau să renunţ să îi mai scap câte o guriţă din mâncarea noastră, mi-a recomandat un fel de mâncare de peste 30 de lei kilogramul. Mâncarea minune. Păi dacă e pe aşa vreau doi saci şi ne punem amândouă pe mâncat numai mâncare din aia, că nici eu nu stau bine la capitolul colesterol. Probabil că mâncarea este una bună, dar abordarea şi siguranţa cu care mi-a fost recomandată mi-a dat de gândit. Şi asta e ultima întâmplare. Castrarea fără un minim de analize, tunsul când nu e neapărat necesar, medicamente scumpe şi ineficiente, masajul cu raze... pentru o simpla lovitura şi alte chestii mă fac să cred că merită să creşti un câine oriunde numai nu în România...

O ştire care a trecut neobservată...oare de ce?

Primarul general, Sorin Oprescu face o semi asflatare de ochii presei şi plănuişte cu firmele responsabile de această chestiune cum să mai tragă nişte bani din buzunarul contribuabililor. Toată povestea este pe hotnews şi e mai pe înţelesul tuturor pe realitatea. Aparent ştirea e peste tot, da dezbaterile, da deschiderile de jurnal, da fatuci cu microfonul în mână în jurul groilor, astea unde sunt??? Normal ca Oprescu spune că toată povestea este scoasă din context...ce avea să spună? Nu bagă nimeni de seamă?

Blogul de guerrilla

Am observat un fenoment în blogosfera românească. Fiecare pentru el, da totuşi împreună. Să mă explic. Un oarecare îşi face blog. Îşi publică acolo nişte textuleţe pe diferite teme. Dacă are noroc oamenii îl comentează. Până aici nimic neobişnuit. Neobişnuit e că atunci când comentariile nu îi sunt pe plac contraatacă cu alte comentarii de genul eu am totdeana dreptate. Iar argumentul suprem e: frate e blogul meu scriu ce vreau pe el. Ştiu că uneori şi eu am atitudinea asta, dar eu am avut războaiele mele şi în plus blogul meu nu e unul obişnuit, cu trafic, cu loc fruntaş în zelist şi cu alte chestii specifice blogului. Ce vroiam să spun e că şi blogul e tot o reţea de socializare. Nu îţi place să fii contrazis şi totul e doar cum vrei tu nu mai scrie bloguri. Sfatul meu, pierzi şi timp şi nervi pe o chestie cu care cu siguranţă îţi era mai bine fără... Cazul al doilea de guerrilla l-am observat la site-urile cu ştiri. Ăia sar pe tine dacă le comentezi o ştire, dacă le contrazici o ştire. Bine teoretic dacă poate fi contrazisă înseamnă că ştirea măcar parţial e falsă. Da oamenii ăia se crucifică pentru o idee şi dacă totuşi se dovedeşte că au dat o ştire falsă nu au bunul simţ să recunoască, o regulă esenţială, zic eu, atunci când îţi faci blog de ştiri... Exemple mai sunt dar mă grăbesc la serviciu...