Translate

August 31, 2010

Statistici

Mi-am pus o chestie şmecheră care imi oferă tot felul de statistici despre blogul meu. Astfel am aflat eu că cu cât scriu mai mult cu atât am mai mulţi vizitatori. Am aflat că cei mai multi vizitatori îmi vin încă de la Andrei, care nu a mai scris ceva de muuuuulta vreme şi de la Ciprian. Pentru asta vă mulţumesc. Am mai aflat că cele mai citite postări sunt fix cele care credeam eu că vor fi, adică cel cu preturi din concediu, o medie de 96 de oameni zilnic citesc acea postare, şi cel cu cheltuirea banului public, zilnic cam 25 de oameni trec pe acolo. Încet, dar sigur vine din urmă cel cu închiderea Realităţii FM, dar şi cel cu 80 de locuri de vizitat în România cu câte 16 vizitatori unici pe zi. De asemenea am aflat surprinzător că din Ungaria (şi aici bănuiesc că e Andrei şi cei care vin de pe pagina lui) mă citesc săptămânal 280 de oameni, dar şi mai surpinzător e că din America mă citesc săptămânal 189 de oameni sau aceeaşi oameni de 189 de ori. Cei care ajung pe blogul meu de pe google caută de cele mai multe ori Caranfil şi ajung la mine, deşi regizorul Nae Caranfil şi un fotograf cu acelaşi nume sunt listaţi primii. Tot de pe google îmi mai vin oameni care cauta magazine de cristal în praga sau preţuri concediu. Ideea e că de oriunde aţi veni şi ajungeţi pe pagina mea şi zăboviţi în medie între 5 şi 7 minute zilnic vă mulţumesc. Cândva credeam că prin comentarii îmi vine feedback-ul de la voi şi chiar voriam să închid blogul, dar acum m-am mai calmat. Sunt totuşi citită de 30 de vizitatori unici zilnic şi de 500 de oameni pe zi. Vă mulţumesc!

August 28, 2010

Un week-end fericit sa aveţi!

Aş fi vrut să ajung la mare să stau cu picioarele în apă şi să îngheţ pe mal în aşteptarea răsăritului. Nu se poate. Sper ca măcar o dată să mai văd marea anul ăsta. Cei care sunt deja la mare, şi mi-au făcut poftă cu fotografiile postate pe facebook, cred că sunt deja fericiţi, celorlalţi, aşa ca mine, le urez ca orice fac astăzi şi mâine să îi facă mai buni şi mai fericiţi. Uneori fericirea nu ţine de câţi bani ai în buzunar, ţine de prieteni, ţine de clipe frumoase, ţine de amintiri. Un week-end fericit sa aveţi!

August 27, 2010

Ouă ochiuri la grătar

Din seria "dezastre culinare" azi vă prezentăm nu tocmai un dezastru: ochiuri la grătar. Aşa cum am mai spus pe aici eu în bucătărie sunt o pacoste, dar pentru că uneori mă mai ia foamea mai pătrund şi în bucătărie. Deşi am jurat că nu o voi mai face, uneori în cazul meu foamea provoacă nişte reacţii ciudate aşa că îndrăznesc să păşesc pe "tărâmul lui Alin". Şi ca orice bărbat nu s-a chinuit să avem oareşce mâncare în frigider, aşa că astăzi singura chestie care mi-a venit în cap a fost să fac ochiuri. Cât de greu poate să fie. Încălzeşti tigaia, spargi oul, îl trînteşti acolo, laşi un pic şi gata. OK poate mai pui şi sare, habar nu am... Ei asta am făcut eu azi dimineaţă, când disperată că nu se mai trezeşte Alin m-am decis să fac ouă ochiuri. Totul era bine, mirosea bine, arăta bine, până vine Alin care bufneşte într-un râs de mine. Şi cui îi place să fie de râs? ...normal că m-am ofticat. Şi de ce credeţi că râdea? Că am decis să fac ochiuri pe grătar. OK grătar îi spune el, eu îi zic tigaie. Are teflon, are punct din ala de se înroşeşte, are margini, are şi coadă...de ce nu e tigaie? Dacă voi sesizaţi o problemă cu aceste ochiuri, din care evident că a mâncat şi Alin, vă rog să o semnalaţi...

Suntem cel puţin două...

Acum câteva zile scriam articolul ăsta. Evident reacţiile prietenelor mele cu copii au fost cele la care mă aşteptam. Azi mi-a trimis Eliza un articol publicat pe un site. Eu nu am ajuns asa pentru că am noroc ca măcar prietenii apropiaţi să aibă copii care îmi plac şi ei să nu fie prinşi în "vorbitul doar de pamperşi". Încă mai putem purta o conversaţie normală şi încă ne mai suportăm reciproc, eu cu câinele, ei cu copii şi întâlnirea de cele mai multe ori furtunoasă dintre cele două. La modul, după cum e stăpânul aşa e şi câinele, Dea stă timpul minim cu un copil, apoi fuge. Prin timp minim înţeleg 1 minut. Aşa e ea, când era mai tânără se juca cu copii din spatele blocului de la Iaşi, se fugăreau reciproc. Acum nu ştiu ce are şi nici nu o forţez. Ştie ea mai bine... Revenind, după ce am citit primul articol l-am găsit pe al doilea. Şi de unde eram vehementă împotriva femeilor care au uitat că sunt în primul rând femei, acum mi-am îndulcit versiunea. Dar totul depinde de gradul de conştientizare a mamei. Nu neg, maternitatea te schimbă nu doar fizic ci mai ales psihic. Văd eu că te schimbă un câine, da un copil. Clar viata ta e alta, dar sunt încă de părere că o mamă dezinvoltă şi mai puţin panicată e mai de dorit chiar şi pentru copil...

August 26, 2010

Ochelarii prin care lumea se vede colorată

I-am cumpărt de la Debenhams şi nu cred că am dat o avere pe ei. Dar sunt într-adevăr altceva. Şi vă pot spune eu, care mai am vreo 10 perechi de ochelari întregi şi încă vreo sută rupte şi aruncate de-a lungul timpului. Prin ei lumea se vede altfel, mai clară, mai frumoasă şi mai colorată. Alin zice că au un filtru de vivid (cei care mai au habar de fotografie ştiu despre ce vorbesc), deci o explicaţie ştiinţifică există. Norii sunt rotunzi şi pufoşi, casele sunt revopsite şi noi şi surprinzător şi oamenii arată acceptabil chiar şi în dimineţile când văd doar oameni urâţi. Vă spun eu ochelarii ăştia sunt deosebiţi. Sper doar să nu îi rup prea curând...

August 25, 2010

80 de locuri de văzut înainte de a pleca din România

Cochetez cu plecatul din România de când au anunţat guvernanţii scăderea salariilor cu 25 la sută. Cred că am şi spus-o până acum aici. Normal că la cât de balanţă sunt nu voi pleca nicăieri cu capul înainte, nu voi merge la spălat moşi la cur şi nici la cules de căpşuni. Dacă se poate să plec pe domeniul meu e ok, oricum nu mă dă nimeni afară din ţară. Cu toate astea în cap am zâmbit când am dat de un grup pe facebook intitulat "80 de locuri de văzut înainte de a pleca din România". Cele mai multe locuri îmi sunt familiare, dar am rău de recuperat. Şi în timp ce căutam eu sponsori care să îmi finanţeze o călătorie la toate frumuseţile alea (5 sunt chiar în judeţul Iaşi) desigur cu scopul de a scoate o carte, îmi spune un prieten: păi fato, tu pleci din ţară şi concediile unde ţi le faci? Răspunsul meu: păi dacă plec din ţară îmi fac concediile în Egipt sau Caribe că doar o să am bani. Fii serioasă fato că tot în Românica ai să te întorci. O fi având dreptate. Nu ştiu. Ideea e că iar vreau să plec undeva. Vreau desigur Bucegi că nu am apucat să vad Babele şi Sfinxul, da aş vrea şi Hunedoara sau Braşov, aş vrea şi Deltă, aş vrea şi Cazane...aş vrea multe eu...

August 24, 2010

Roşu intens

Am o nouă obsesie: rujul sau oja roşu intens. Se poartă masiv vara asta, e imposibil să nu fi dat peste culoarea asta. Este o combinaţie între roşu şi portocaliu. Îmi vine în cap corai, da nici nu ştiu unde aş putea începe să o caut. În fine dacă vă prindeţi despre ce este vorba bine, dacă nu...încerc să caut o poză. Ei bine această culoare mă obsedează şi se pare că doar eu văd în ce hal arată. Nu pe toată lumea, da sunt unele persoane, sunt unele culori de piele, sunt unele feţe sau unghii care nu merg cu culoarea asta. Da se pare că româncele încă nu au constientizat că sunt unele sezoane în modă care nu li se potrivesc. De ce să arătăm ca maimuţele la zoo, când sunt o mie de alte culori, care sigur sunt mai bune... Bine acum daca deschid capitolul "lipsa acută a stiliştilor din România" mă iau cu mâinile de cap şi urlu... P.S. Cam asta ar fi culoarea...desigur cu variatiuni mai inchisa sau mai deschisa... domnisoarei intamplator ii sta acceptabil (desi cred ca a sesizat ce culoare nasoala e, a refuzat să fie rujata asa şi i s-a pus rujul in photoshop...)...deci daca nu aveti tenul alb si ochii albastri mai bine nu vă daţi cu acest ruj...

August 21, 2010

Am fost la iarba verde şi surprinzător nu m-am insolat...

Maşina cu porumbel

Cred că toată lumea ştie deja relaţia mea cu păsările. Le tolerez într-o oarecare măsură, dar îmi e frică de ele de cele mai multe ori. Nu ştiu de unde a pornit fobia asta, poate de la rândunelele care şi-au făcut cuib la fereastra mea încă de când eram mică şi care uneori mai greşeau drumul şi intrau la mine în cameră. Poate de la porumbelul care s-a lovit de parbrizul nostru odată în drum spre Iaşi. Lucruri pe care cei mai mulţi dintre voi nu le-aţi trăit niciodată. Habar nu am. Cert este că păsările mă urmăresc peste tot. Nu e chiar ca în filmul Păsările da e totuşi o relaţie ciudată. Aşa că nu m-am mirat când acum două zile un porumbel nu mai vroia să coboare de pe maşina lui Alin. Am zis că odată pornită maşina va zbura. Ei bine nu. Mergeam cu porumbelul pe capotă. După vreo 10 metri am oprit şi l-am forţat să coboare. Mie îmi era milă că e rănit şi că o să moară. Ei bine nu. Zbura perfect, cum de altfel a făcut-o pentru a se refugia într-un pom din apropiere. O fi fost domesticit?... nu ştiu...ideea e că doar mie mi se putea întâmpla...

August 19, 2010

Hăituire

Am asistat recent la o întâlnire de copii cu mame. Copii până în 2 ani, mamele până în 30 de ani. Cum mie nu îmi plac nici copii, nici poveştile despre copii, nici nimic am zis că va fi o după-amiază nasoală şi poate de asta văd lucrurile aşa de gri. Practic totul s-a rezumat la "Marius nu te urca acolo că o să cazi", "lasă aia jos că te murdăreşti", "hai dă-i şi ei jucăria..." sau mai urlatele "ţi-am zis să nu te dai în topogan că te loveşti"... Şi ca şi cum nu ar fi fost de ajuns au urmat poveştile cu ce mănâncă micuţii, ce cacă micuţii, ce produse bio folosesc micuţii, unii merg într-un fel, alţii în alt fel... Brusc m-a luat o frică de am zis că nu mai scap. Erau femei tinere, femei cu o oareşce carieră în faţă, femei cu care aveai cândva ce discuta, femei reduse acum la stadiul de şters copilul la cur şi mânuit cratiţa cu lapte. Şi cum una dintre ele a făcut prostia să mă întrebe ce am făcut în week-end şi le-am povestit de Moieciu am simţit că toate vor să mă înghită, că toate vor să îmi facă rău. Toate erau invidioase pe amărâtul meu de week-end la Moieciu, pe faptul că am o viaţă care nu presupune 4 pereţi şi un plod urlător. Una chiar plângea şi zicea că nu a mai ieşit altundeva decât în parc de 8 luni de zile... Mi-a părut rău, dar totuşi unde e veselia aia că ai copil, unde e sentimentul de bine, unde e fericirea? Ceva nu e în regulă. Ori criza a făcut ca soţii lor să faca doar drumul serviciu-acasă şi retur, ori copilul mănâncă tot venitul familiei, ori ceva e putred. Le-am întrebat de ce nu se întorc la serviciu şi părea decizia lor să nu o facă, nu erau constrânse de lipsa unui job sau de lipsa unui loc unde să îşi lase copii. Atunci de ce erau prinse în lanţul ăsta fără ieşire? Pentru psihicul meu fragil în perioada asta am să sper că viaţa alături de un copil mic este cu totul altfel şi doar negativismul meu m-a făcut să o văd aşa...

August 18, 2010

Asta nu e jurnalism, e discuţie ca la uşa cortului

A critica mi-e mult mai lesne şi recunosc treaba asta. De asemenea recunosc că decât să mai fac teren la vârsta asta mai bine stau acasă. Însă cred că am mai spus-o şi o repet ce vedem noi la televizor nu este jurnalism. Am asistat astăzi la conferinţa ministrului sănătăţii pe tema incendiului de la Maternitatea Giuleşti. Şi am auzit cum un reporter de la o televiziune insista cu demisia, ba chiar a ajuns să îl întrebe ceva de genul:"ce tragedie trebuie să se mai întâmple ca să vă daţi demisia?" Desigur întrebarea este foarte pertinentă şi probabil stătea pe buzele tuturor celor de acolo, doar că e o întrebare de ţaţă supărată şi nu de reporter profesionist. Poate formularea "aţi luat vreodată în considerare demisia după tragedia de la Giuleşti?" mi se pare mai în regulă. Poate o informare prealabilă pentru a vedea că maternitatea nu aparţine ministerului ci autorităţilor locale. Poate mai puţină încrâncenare şi mai mult bun simţ. Poate toate la un loc m-ar satisface. Nu ştiu, dar ce a ajuns presa din ziua de azi sigur nu îmi place. Şi totuşi continui să fac presă...

Cartierele dormitor

Eu am norocul să nu stau într-un astfel de cartier, dar am experimentat şi treaba asta. Cartierele dormitor (Domane ce urat sună) sunt cartierele construite în timpul regimului comunist în mai toate oraşele României şi nu numai. Aşa cum vă spuneam când am fost la Praga, cei de acolo au renunţat la construirea blocurilor pe înălţime şi au decis ca blocurile noi e musai să aibă maximum 4 etaje. În România nici măcar asta nu este o garanţie şi foarte bine blocuri de patru etaje pot popula cartierele dormitor. Deşi iniţial gândite ca cei care le locuiesc să nu iasă de acolo decât pentru a merge la muncă, aceste cartiere s-au transformat de-a lungul vremii în unităţi arhitectonice disfuncţionale, unde e greu să găseşti un loc de parcare, de unde ajungi greu la hipermarket sau la serviciu şi unde e musai să te obişnuieşti să te uiţi şi să fii privit de vecin în timp ce îţi duci viaţa cotidiană. Şi ce e mai trist e că "noile ansambluri rezidenţiale" sunt fix la fel dacă nu şi mai rău. Eu vâd zilnic unele între Baicului şi Colentina, cinci blocuri de peste 10 etaje îngrămădite în mai puţin de jumătate de kilometru pătrat. Sunt frumos ornate, dar atât. Şi totuşi tinerii se înghesuie să îşi achiziţioneze locuinţe acolo şi să producă noile generaţii de sacrificiu sau "copii cu cheia de gât". Viaţa într-un astfel de cartier e întotdeauna uniformă. Toţi au aproximativ aceleaşi mobile aşezate în aproximativ aceleaşi locuri. Până nu demult toţi aveau vitrina cu bibelouri şi peştele cu mileu de pe televizor. Acum probabil că IKEA rulez şi toată lumea a bricolat mai mult sau mai puţin în funcţie de posibilităţi. Şi pentru că de cutiile de chibrituri nu poţi ascunde nimic, toată lumea ştie cine e cu cine, cine şi-a cumpărat ce, ce face copilul lu ăla de la 5, cine a mai murit, cine s-a mai născut, cine a mai plecat, cine s-a mai întors şi tot aşa... Despre frumuseţea vieţii într-un cartier dormitor am să vorbesc altă dată, pentru că de cele mai multe ori acolo se leagă prietenii ce durează o viaţă, cu vecina care îţi împrumută zahărul sau cu copilul care îţi dă o tură bicla. Şi dacă blocurile comunistice sunt grupate în cartiere dormitor, casele democratice în ce sunt grupate? în ansambluri rezidenţiale?

Asta se întâmplă când tai salariile

Nu vreau să sun ca Mircea Badea, dar prevăd vremuri tulburi pentru România. Azi se întorc rromii din Franţa şi ce credeţi că vor face ei aici? ce ştiu mai bine şi dacă s-ar rezuma la cerşit am ieşi ieftin. Eu una deja caut uşă de fier cu 10 încuietori nu că aş avea cine ştie ce în casă, dar am înţeles că hoţii te caută şi în sertarul cu chiloţi şi ca şi cum nu ar fi umilitor poliţiştii iau amprente tot de acolo. De prins...vise...că doar şi poliţistul are un salariu mai mic cu 30 la sută pentru că poate nu aţi ştiut da reducerea de 25 s-a făcut la salariul mare (net sau brut că le încurc totdeauna) deci ajunge în unele cazuri la 30 la sută. Plus că am cunoscut eu cazuri când salariul unui bugetar a ajuns la puţin peste 4 milioane. Credeţi voi aşa că omul ăla va veni cu chef de muncă la serviciu? Şi să revenim de la ce am plecat, de la Maternitatea Giuleşti. Acolo au fost un cumul de factori, toţi izvărâţi din lipsa de bani.
1. Aerul condiţionat instalat de cineva care nu era pregătit să facă aşa ceva - spitalul a făcut o economie şi nu a angajat o firmă specializată sau la firma respectivă s-a angajat un om fără pregătire pe domeniul ăla, probabil la un al doilea job pentru că probabil din primul nu se descurca. Nu e vorba că a făcut o treabă de mântuială, poate pur şi simplu nu era pregătit. Dacă şi-a băgat picioarele este deja grav.
2. Asistenta sau hai să nu generalizăm, cadrul medical, că din câte ştiu eu nu doar asistentele sunt responsabile de tot răul din lume şi mai ales la copii cu probleme, că doar de aia erau în incubatoare, trebuia să existe măcar un medic. Ei bine cadrul medical are şi el salariul scăzut cu 30 la sută. Credeţi că îşi mai dă interesul? Şi să presupunem că e un om devotat care îşi lasă grijile la poarta spitalului, da la noi e o criză de cadre medicale, la Giuleşti era unul la 40 de copii. O fi fost un copil care a avut o problemă şi a trebuit mutat altundeva sau cine ştie ce i s-a întâmplat omului ăluia. Da e de condamnat că timp de o oră nu a intrat nimeni în camera cu copii, da scuze sunt.
3. Pompierul. Ce credeţi? are şi el salariul tăiat. În acest caz nu a fost aşa - primii pompieri au ajuns în 6 minute, dar dacă pompierul şi-ar lua grijile cu el la serviciu, credeţi că îi mai ardea să spargă uşa cu piciorul, să rupă cu dinţii furtunele copiilor şi să salveze trei odată? Bravo lui.
Vedeţi sunt trei oameni de care a depins succesul sau insuccesul cazului de la Giuleşti, toţi afectaţi de criză. Unii au ştiut să fie profesionişti, şi mobilizarea de după incendiu mă face să cred că nu suntem chiar aşa de în rahat cum credeam, alţii au apelat la subterfugii şi s-au salvat. Mă întreb câţi medici vor fi sancţionaţi în acest caz. Şi ajung la o chestie veşnică: sunt bugetari în România care trebuie plătiţi în aur, nu toţi sunt feţele acre din spatele ghişeului pe care eu una le-aş plăti cu 5 la sută. Sunt oameni de care depind vieţi, oameni care nu îşi pot permite să se gândească că acasă le plâng copii, că nu au ce să pună pe masă, că s-a scumpit pâinea, că li s-a redus salariul. Aceste categorii meritau dublarea salariului şi încă 25 la sută, nu scăderea lui....

August 17, 2010

Am mai închis un radio de ştiri

Probabil că deja ştiţi, de la 1 septembrie 2010 postul de radio Realitatea FM va retransmite Realitatea TV. Ca să traduc se va renunţa la producţiile proprii şi tot ce veţi auzi pe 90.2 va fi televiziunea. Acum nu are sens să ne lamentăm în faze de genul dacă vindeau frecvenţa mai aveam un loc de muncă, dacă făcea cineva promovare poate nu se închidea, dacă retransmite înseamnă că nu se închide. Din punctul meu de vedere se închide şi asta e. Este al treilea post de radio de ştiri pe care îl închid în ultimii 6 ani. Cred că ar trebui să îmi deschid o firmă de închis şi deschis radiouri (pentru că şi la Mix şi la News am participat şi la deschidere), că ştiu unde s-a greşit mai peste tot, dar din păcate nu sunt în poziţia în care aş putea schimba ceva. Celor care se bucură şi spun că înainte era mai bine (mă refer aici la nostalgicii după perioada de dinainte de noiembrie 2008) le transmit că Realitatea FM a luat postul în noiembrie 2008 de la 9000 de ascultători pe zi şi a ajuns la măsurătorile din primăvara acestui an la 45.000 de ascultători pe zi, fiind primul post din trust la numărul de ascultători, deci peste Guerrila care abia a reuşit să ajungă la 20.000 de ascultători pe zi în condiţiile în care Guerrila este un post generalist. Nu înţelegeţi greşit nu am nimic cu Guerilla, doar ca e singurul post de radio care a mai rămas în trustul Realitatea. Acesta este singurul criteriu de comparaţie pentru că pe piaţa din România nu a mai rămas nici un post de ştiri cu care să compar. Să explic 45 de mii de ascultători pe zi este o cifră rezonabilă pentru un radio de nişă. Probabil că veţi spune că şi Europa FM e tot de nişă, ei bine nu. Ei tind spre un post generalist, spre o reţea de radiouri cu ştiri din oră în oră şi cu jurnale mari la anumite intervale. Că au mai multe ştiri decât Radio ZU de exemplu e doar meritul lor. Unde s-a greşit? În primul rând lipsa promovării de orice fel, în afară de un video timid pe Realitatea TV nu a apărut nimic nicărieri. Apoi oameni puşi în funcţii cheie care nu ştiu nici acum cu ce se mănâncă radioul. Şi nu mă refer aici la şefii mei direcţi, ci la cei de mai de sus, care consideră că 20 de mii de euro este o economie într-un trust în care înainte de criză un realizator TV avea 19 mii de euro salariul pe lună. Apoi presiunile salariale puse pe capul angajaţilor, de exemplu mie mi-a scăzut salariul de două ori în ultimul an şi urmează a treia pentru că încă nu ştiu care e treaba cu drepturile de autor, intrată în vigoare la 1 iulie. Plus neplata salariilor la timp, eu am luat ultimii bani pe 20 iulie şi aceea erau banii pe mai.... Dacă toate aceste componente erau în regulă radioul rezista crizei. Încep şi eu cu "dacă" dar poate se nimereşte pe aici cineva care vrea să deschidă un radio de ştiri şi să ştie ce are de făcut. Nu mai vorbesc că pentru un radio de nişă, aşa cum e cel de ştiri, e nevoie de mult mai mult: de echipamente tehnice performante, de oameni mulţi şi bine plătiţi, de oameni foarte bine pregătiţi, de un spate gen un trust de presă şi de multe altele, dar în principal de bani, mulţi bani. Ce se poate face cu un radio de ştiri? Păi în primul rând o informare corectă şi concisă. Apoi obţinerea unui loc meritoru pe piaţa radiourilor. Apoi bani, destul de mulţi bani dacă ştii cum să îl manageriezi. Şi la final influenţă. Cât despre mine...numai de bine...sunt niţel depresată acum, dar îmi revin rapid şi mă apuc să îmi caut de lucru. Unde? Cum? Când? habar nu am. Nu ştiu dacă voi mai lucra într-un radio sau daca voi face compromisul cu TV-ul sau online. Totul depinde de o toană până la urmă. Acum, adică după 1 septembrie, am să mă concentrez să iau carnetul de şofer. Ce va fi după...

August 16, 2010

Castelul Bran - al doilea castel în inima Reginei Maria

V-am urat un week-end aventuros tocmai pentru că şi eu urma să am un week-end aventuros. Că nu prea am avut şi că începutul de săptămână a fost muuuult mai aventuros, o să aflaţi probabil mâine, tot de la mine. Azi vă povestesc de Bran şi de Moieciu, locuri în care am ajuns la sfârşitul săptămânii. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte deloc cu cea din târg, nici socoteala de la Bucureşti nu se potriveşte cu cea de la munte. Eu aş fi vrut ca vineri să vizităm Castelul Bran pentru că a fost retrocedat si din câte am înţeles redecorat. Sâmbătă urma să mergem la Buşteni şi de acolo cu telecabina la Babele şi Sfinxul din Bucegi. Duminică pentru a nu ne prinde aglomeraţia ar fi trebuit să vizităm centrul Braşovului. Ce am făcut din toate astea? Nimic. Da nu mă oftic prea tare pentru că a fost totuşi o ieşire, o întâlnire cu prieteni vechi, o odihnire şi o liniştire.
Am descoperit că aglomeraţia de pe Valea Prahovei poate fi foarte uşor evitată pe autostradă, apoi prin Câmpulung şi apoi prin Rucăr. Am văzut muntele mai greu decât dacă am fi mers pe DN1, dar vă asigur că peisajul face toţi banii...
Din ciclul: avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită, episodul 1: evitarea căruţelor pe serpentine
Episodul 2: evitarea cailor lăsaţi liberi pe şosea
Episodul 3: evitarea vacilor care umblau libere pe şosea
Şi în final Episodul 4: unitatea arhitectonică a caselor din regiune, nici una nu seamănă cu alta...
Într-un final am ajuns la Bran doar ca să aflăm că am ajuns prea târziu. La 18 se închidea, noi am ajuns la 18.15. Ghinion. Intrarea costa 20 de lei şi dacă interiorul a fost modernizat precum exteriorul totul e de bine. În afara domeniului a fost instalat un panou electronic de unde te putei foarte uşor informa în legătură cu ce poţi vizita în regiune. Şi ciudat după ce l-au folosit nişte "neîndemânatici" încă mai funcţiona.
Astea ar fi lucrurile mai puţin plăcute. Lucrurile frumoase au fost mirosul de brad, de aer curat şi de munte, faptul că tremuram de frig noaptea, de peisaj nici nu mai spun...
Habar nu am cum se cheamă florile astea, dar am descoperit că de cîte ori mergem la munte nu ratez un macro cu ele. Nu am ratat nici de această dată.
Acesta este macro cu clopoţeii mov.
Cu Dea în Cheile Dâmbovicioarei
Apropo de chei, sunt spectaculoase, intrarea costa 2 lei pentru doi oameni, preţ care mie mi s-a părut că ar trebui să fie prohibitiv tocmai pentru a nu permite intrarea tuturor idioţilor. În această categorie se includ toţi, da absolut toţi şoferii de Braşov şi în special cel care dintr-un Chevrolet roşu şi-a permis să ne depăşească pe linia continuă ca mai apoi să oprească în curbă şi să ne determine să îl ocolim tot în curbă. Apoi ar mai fi toţi grăbiţii care depăşeau anapoda şi te forţau să te dai la o parte, evident toţi din Braşov. Ori acolo se dau permise pe bază de şpagă ori sunt teribilişti care în week-end au împrumutat maşina părinţilor ori sunt extrem de familiarizaţi cu locul şi li se pare că lor nu li se poate întâmpla nimic... Nu am răspuns, ideea era că dacă în străinătate recunoşti românii după proasta creştere, în Chelile Dâmbovicioarei dacă vedeţi un şofer care conduce agresiv cu siguranţă este din Braşov. Şi vă rog nu vă inflamaţi ştiu că ne aflam în judeţul Braşov şi că probabilitatea ca cei cu numere de BV să fie majoritari. Imaginaţi-vă ce masacru era acolo...
Aşa cum v-am spus peisajul îşi merita toţi banii. Special pentru poză m-am cocoţat şi eu pe o mică creastă...
Moieciu de Jos
Alin şi Dea
Dea a găsit un alt căţel şi ne trăgea să mergem să îl cunoaștem...
Eu cu Dea, iar în spate este Moieciu. Eram într-un loc de unde se vedea destul de bine şi de frumos localitatea. Mi-a părut rău că nu doar noi am descoperit locul ăla. De ce spun asta? Pentru că pentru a face pozele la care vă uitaţi acum a trebuit să coborâm nepermis de mult şi chiar şi aşa mai apoi am descoperit că stăteam lângă nişte pamperşi folosiţi evident...
Poză frumoasă cu Dea
Trebuie să spun că pensiunea la care am stat era şi frumoasă şi curată şi bine amplasată şi extrem de ieftină. Diminețile ni le începeam în leagăn la cafea. Era o plăcere să vezi, să miroşi şi să simţi roua în timp ce savurai cafeaua.
Chiar şi pânza de păianjen era ceva de fotografiat:D
Per total a fost un week-end reuşit, dar data viitoare nu mă mai abat de la plan...

August 13, 2010

Un week-end aventuros să aveţi!

Oricât de liniştitor şi odihnitor ar fi un week-end pe canapea la briza aerului condiţionat eu vă urez un week-end aventuros. Plecaţi undeva, schimbaţi peisajul, schimbaţi atmosfera, schimbaţi cercul de prieteni. Orice este o aventură.

August 12, 2010

Mojito

După recentul eşec culinar am jurat că nu mai produc nimic în bucătărie. Am declarat-o "camera lui Alin" şi am folosit-o doar pentru a scoate apă minerală de la frigider şi dimineaţa pentru cafea. Însă nu totul este albastru în lumea mea şi întâmplări recente m-au făcut să îmi reconsider poziţia. Aşa că am preparat mojito. Totul a plecat din concediu când la Viena pe orice terasă stăteai era cumva imposibil să nu vezi sau să nu auzi vorbindu-se despre această licoare. Eu sincer am băut mojito la lansarea Sex and the city şi nu mi se părea cine ştie ce. Am încercat şi la Viena şi iarăşi nu mi s-a părut vreo mare nebunie. După o discuţie în redacţie am căutat pe google şi am găsit că se prepară cam cum prepar eu limonada doar că îi adaugi puţin rom alb. Cum în afară de rom şi de zahar din trestie aveam şi lime şi mentă proaspăte în casă am achiziţionat ingredientele lipsă de la Carrefour şi în primele zile numai într-un mojito am ţinut-o. Vă daţi seama că nu e o mare scofală prepararea lui. E zahar amestecat cu suc de lime până se topeşte, apoi pus mentă strivită deasupra, apoi un pic de rom şi apă minerală sau tonică după gust. Ok nu e reţeta originală, e reţeta mea şi iese destul de bine. Poate fi mai tare dacă îi pui mai mult rom, poate fi mai dulce dacă îi pui mai mult zahar şi asta e. Pe căldurile astea gheaţa este foarte necesară în prepararea unui mojito. Şi pentru că nu am blender nu o pisez ci doar o las să plutească prin pahar. Dacă aş prepara în cantităţi industriale probabil că l-aş ţine la frigider. Asta e tot despre mojito. Şi P.S. Pastele i-au plăcut Deei a doua zi, dacă o întrebaţi şi acum îşi aduce aminte de ele:D

Demitizarea H&M-ului

Fetelor cochetelor care nu aţi intrat niciodată într-un H&M uite că de anul viitor veţi avea ocazia. Chiar în ţărişoara noastră prea-minunată. Firma deschide nu unul ci cinci magazine în Bucureşti, primul în primăvara lui 2011 în Mall Cotroceni. O să fie o feerie pentru toate shopaholicele din Românica, care până acum doar visau excursii la Milano sau Viena pentru a merge în raiul H&M. Părerea mea o ştiţi deja: de fiecare dată când am ajuns în acel magazin nu m-a încântat nimic. Părerea mea e că e un mit care va fi spulberat întocmai ca Zara odată adus în România. Şi dacă Zara din Spania e total diferită de Zara din România, ca produse, ca preţuri, ca şi calitate a produselor, H&M din Viena era fix ca Zara din România, deci mai rău nu cred că se poate. Bine dacă îţi doreşti firma şi nu te uiţi că genţile sunt din muşama, că hainele au o calitate îndoielnică şi că măsurile nu se potrivesc, atunci probabil că sari într-un picior de bucurie acum şi că acest articol nu ţi se adresează. Aşa că te rog nu îţi stresa căpuşorul cu ce scriu eu aici. Pup. PA!

August 11, 2010

V-am spus eu!

O să vă şochez niţel şi contrar părerii întregii prese am să judec la rece accidentul de ieri de la Bistriţa. Da este îngrozitor şi da şoferul este vinovat. Numai că într-o proporţie de 70 la sută. Restul e de vină femeia cu copilul. Aşa cum spuneam când făceam şcoala de şoferi, trecerea de pietoni nu este protejată cu ziduri de beton atunci când trece un pieton. Sunt nişte dungi pe asfalt şi dacă vreţi îţi asigură un singur lucru: că la un eventual proces tu ca pieton vei câştiga. Da atât. Şi când îţi pierzi copilul (ştiu nu a fost cazul acum) sau când rămâi mutilat pe viaţă te mai consolează dacă ai câştigat procesul sau nu?
Taximetristul, domnule fix taximetrist, se grăbea probabil la o comandă. Şi în Bucureşti am văzut taximetrişti nebuni şi sincer părerea mea e că femeia l-a văzut. Da probabil e o dintr-aia care zice ca dacă a fătat pe lumea asta şi-a atins scopul şi că nu i se mai poate întâmpla nimic. Altfel nu îmi explic de ce bagi copilul primul pe trecere fără o minimă asigurare. Pentru că da doamenlor şi domnilor care vă pregătiţi să îi luaţi apărarea, femeia a trecut de primele benzi, a trecut de porţiunea cu flori şi s-a avântat pe trecere. Nu s-a asigurat deloc. Priviţi filmarea. Deloc. Atunci cum să îi iei apărarea unui astfel de om?
Şi dacă sunteţi şofer şi dacă judecaţi la rece îmi veţi da dreptate. V-am spus eu!

August 10, 2010

Nu va bazaţi pe google translate

Pe Facebook m-am imprietenit cu o italiancă. Şi cum făceam schimb de cadouri pe Farmville mi-a zis că mi-a descoperit blogul şi că îl citeşte cu ajutorul google translate. Şi am făcut şi eu un exerciţiu să văd cam ce înţelege ea din ce scriu eu. Am luat textul anterior şi l-am tradus: Acesta este textul în romană: Bănuiam eu ceva când am fugit de cusut şi tricotat când eram mică, nu zic că nu ştiam, doar că nu îmi plăcea. Apoi am avut nişte confirmări când ajunsa la casa mea nu consideram bucătăria ca făcând parte din casă, am martori că atunci când ne-am mutat am împachetat tot mai puţin bucătăria sau că nici acum nu am utilat-o măcar mediu. Însă toate bănuielile s-au confirmat azi când am realizat că nici măcar nişte paste decente nu ştiu să fac. Povestea e oarecum comună: muream de foame, am găsit o reţetă simplă pe net, am descoperit că am toate ingredientele şi m-am apucat să o fac. Am respectat cu stricteţe reţeta, am gustat pe alocuri şi la final nimic. Arăta de îţi venea să mănânci şi castronul(cred că de aceea nici nu m-am oprit să imortalizez momentul) şi totuşi nu avea nici un gust, da niciunul. Am pus sare, desi pusesem şi în timpul pregătirii, nimic. Avea gust de paste parţial fierte cu suc de roşii de la frigider. Şi eu am pus roşii şi cât m-am chinuit să le decojesc. Am tinut totul la foc vreo 20 de minute. Nimic. Aşa că anunţ pe această cale oficială că deşi mama găteşte foarte bine şi mama lui Alin, pe lângă care am stat o perioadă, găteşte bine eu nu am această genă. Aşa că mă limitez la sandviciuri şi cafea. Şi hai ca să fiu drăguţă nişte cartofi prăjiţi plini de ulei şi fără nici o formă şi bine hai şi omletă dacă o prepară Alin... Am zis. Acum textul în italiană: Ho sospettato qualcosa quando ho eseguito il cucito e maglieria, quando ero piccolo, non dire che sapevo non solo che mi piaceva. Poi ho avuto qualche conferma arrivata alla mia casa quando noi non consideriamo la cucina come parte della casa, mi testimoniato che quando ci siamo left packed più than or la cucina che nessuno noi non hanno nemmeno equipped ambiente. Ma tutti i dubbi sono stati confermati oggi quando mi sono reso conto che anche un piatto di pasta decente non lo so. La storia è piuttosto comune: muore di fame, ho trovato una ricetta semplice sulla rete, ho scoperto che ho tutti gli ingredienti e ho cominciato a farlo. Ho seguito da vicino la ricetta, ho assaggiato alcuni luoghi e, infine, nulla. Mostra si voleva mangiare e la ciotola (non pensate che ho smesso di catturare il momento), eppure non ha avuto il gusto, quindi nessuno. Ho messo il sale, e ha fissato la sua, anche se durante la preparazione, niente. Gusto parzialmente cotto la pasta con salsa di pomodoro da frigorifero. E ho messo rosso e, come ho faticato a buccia. Continuavo a tutti il fuoco circa 20 minuti. Niente. Quindi, questo significa comunicazione ufficiale che, anche se i cuochi madre di mia madre molto bene e Alin, al quale sono rimasto per un po ', beh non mi cuoca questo gene. Così ho limitato a panini e caffè. E che il chip ad essere piuttosto piena di olio e non andare oltre e se preparato frittata ... paragrafi Ho detto. Şi pentru că italiana mea e de baltă iată textul în engleză, la urma urmei e de circulaţie internaţională, google e din america, deci măcar traducerea romană-engleză ar trebui să fie în regulă. Nu e. I suspected something when I ran the sewing and knitting when I was little, do not say that I knew not only that I liked. Then I had some confirmation arrived at my house when we do not consider cooking as part of the house, I witnessed that when we moved I packed more than cooking or that I still do not even equipped a medium. But all doubts were confirmed today when I realized that even some decent pasta I do not know. The story is somewhat common: dying of hunger, I found a simple recipe on the net, I discovered that I have all the ingredients and I started to do it. I have followed closely the recipe, I tasted some places and finally nothing. Show you wanted to eat and bowl (do not think that I stopped to capture the moment) and yet had no taste, so none. I put salt, although had put in during training, nothing. Taste partly cooked pasta with tomato sauce from refrigerator. And I put red and as I struggled to peel. I kept all the fire about 20 minutes. Nothing. So this means official notice that although my mother's mother cooks very well and Alin, to which I stayed for a while, well I did not cook this gene. So I confine myself to sandwiches and coffee. And let the chips to be some pretty full of oil and no go as well and if prepared omelette ... Paragraphs I said.

Nu am gena gospodinei

Bănuiam eu ceva când am fugit de cusut şi tricotat când eram mică, nu zic că nu ştiam, doar că nu îmi plăcea. Apoi am avut nişte confirmări când ajunsa la casa mea nu consideram bucătăria ca făcând parte din casă, am martori că atunci când ne-am mutat am împachetat tot mai puţin bucătăria sau că nici acum nu am utilat-o măcar mediu. Însă toate bănuielile s-au confirmat azi când am realizat că nici măcar nişte paste decente nu ştiu să fac. Povestea e oarecum comună: muream de foame, am găsit o reţetă simplă pe net, am descoperit că am toate ingredientele şi m-am apucat să o fac. Am respectat cu stricteţe reţeta, am gustat pe alocuri şi la final nimic. Arăta de îţi venea să mănânci şi castronul(cred că de aceea nici nu m-am oprit să imortalizez momentul) şi totuşi nu avea nici un gust, da niciunul. Am pus sare, desi pusesem şi în timpul pregătirii, nimic. Avea gust de paste parţial fierte cu suc de roşii de la frigider. Şi eu am pus roşii şi cât m-am chinuit să le decojesc. Am tinut totul la foc vreo 20 de minute. Nimic. Aşa că anunţ pe această cale oficială că deşi mama găteşte foarte bine şi mama lui Alin, pe lângă care am stat o perioadă, găteşte bine eu nu am această genă. Aşa că mă limitez la sandviciuri şi cafea. Şi hai ca să fiu drăguţă nişte cartofi prăjiţi plini de ulei şi fără nici o formă şi bine hai şi omletă dacă o prepară Alin... Am zis.

August 9, 2010

Regatul ţestoaselor cu Dea preşedinte

Ştiu că regatul presupune o regina şi un rege, deci hai să nu ne cramponăm pe chestia asta. Dea e preşedinte pentru simplul motiv că aparţine altei specii. Aşadar...
Iniţial acestă postare era una în care doream eu să ma laud cu noua mea lenjerie, apoi am zis că dacă tot am casa plină de testoase să le popularizez şi pe restul, apoi am vrut să caut semnificaţia testoasei în diferite culturi şi religii, apoi am găsit exact aceeaşi treabă făcută de cei de la wikipedia aşa că articolul a ieşit fix ce citiţi voi acum. Este doar o scuză să vă arat noua mea achiziţie şi să mă laud cu colecţia de broaşte şi să vă arat că Dea e frumoasă în continuare...
Aşadar să mă laud că de vineri dorm într-o lenjerie cu broaşte ţestoase.... Normal că după ce am pus-o pe pat Dea a venit şi ea cu pernuţa şi ciudat a luat-o pe cea care se potriveşte cel mai bine...
Lenjeria am găsit-o aici, iar creatoarea a fost foarte drăguţă să o confecţioneze pe dimensiunile patului meu.
Aşa se face nu doar că am casa plină de ţestoase, că le port cu mine sub forma de pandantive, dar că şi dorm între ţestoase...
Vânzătorii de articole feng shui tot îmi spun să cumpăr ţestoase că îmi aduc noroc... Acum nu ştiu cât de norocoasă sunt datorită broaştelor, da cert e că judecând după numărul lor ar trebui să nu mai am nici o grijă toată viaţa...
Lenjeria a fost iniţial una pentru copii numai că a fost transformată într-una pentru adulţi. Dacă vi se pare ciudat că am o astfel de lenjerie întrebaţi-vă cu ce este diferită de una cu modele de la IKEA de exemplu?
Şi acum colecţia de ţestoase. Recunosc înainte de a face pozele le-am şters de praf şi curăţat şi am pus într-o cutie frumoasă vreo 10 că nu mai aveam loc mai ales că ultimele achiziţii sunt mărişoare...
Şi apropo de ultimele achiziţii, aceasta este ţestoasa pe care am cumpărat-o de la Bratislava. Vă povesteam despre ea într-un post anterior.
O altă broască intrată recent în colecţie este de la Dănuţ şi mi-a adus-o tocmai de la Cracovia
Pentru că suntem o familie de colecţionari, Alin are armata lui de personaje Disney, deşi recunosc eu le-am cumpărat cam jumătate... În spatele lor este o faianţă cu o ţestoasa în relief pe care am cumpărat-o de la Istanbul. Am găsit-o doar într-un magazin de producător şi ţin minte că a fost scumpă. Bine datorită talentului de negociator al lui Alin am luat două faianţe, una cu ţestoasă şi una cu un căţel la acelaşi preţ cât am fi dat doar pe o singură faianţă. Cum eu credeam că negustorul a ieşit în pierdere îmi era puţin ruşine, doar că am aflat mai apoi că în Istanbul negustorul nu iese niciodată în pierdere şi că de cele mai multe ori tu ca turist dai preţul cel mai mare posibil oricât te chinui tu să neociezi...
Probabil că deja vă întrebaţi care e treaba cu obsesia mea pentru ţestoase. Sincer nici eu nu ştiu. Nu ştiu nici cum a început, nici cum a continuat şi nici cum se va sfârşi. Am o colegă care a avut aceeaşi pasiune, dar cică cu trecerea timpului a zis că e o pierdere de vreme şi evident de bani. Poate ăsta va fi sfârşitul...eu am noroc că am un om înţelegător lângă mine care nu numai că nu se supără de refturile pline cu ţestoase, ci când a văzut lenjeria chiar s-a bucurat. De unde vine pasiunea? Habar nu am. Aş fi tentată să spun că din vitrinele cu bibelouri de pe vremuri, dar mama abia dacă are 3 bibelouri în toată casa şi vă rog să mă credeţi că nu am ajutat la împuţinarea lor...
E o pasiune şi trebuie luată ca atare. Oricum prietenii mei deja ştiu ce să îmi aducă din călătorii sau de ziua mea şi mi se pare o uşurare pentru ei. Dacă i-aţi vedea în apropierea datei de 27 septembrie cum roiesc în jurul rafturilor cu ţestoase ca să nu cumpere una pe care deja să o am...
Nu vă întreb voi ce pasiuni aveţi sau dacă mai colecţionaţi ceva pentru că nu prea aveţi cum să răspundeţi, aşa că vă las să îmi admiraţi mie colecţia.

August 8, 2010

Week-end

Am uitat să vă urez un week-end liniştit şi răcoros? Cred că da. Ei bine asta vă urez, deşi e deja duminică. În mare week-end-ul meu a constat în zăcut pe canapea la aer condiţionat toată ziua, eventul jucat un joc pe calculator sau văzut un film, ca seara să fac curăţenie să spăl rufe şi să dau cu aspiratorul... În plus aseară pe la 22 am ieşit în parc şi era plin şi terasele erau pline, de unde am dedus că mai toată lumea a petrecut week-end-ul într-un mod similar cu al meu. Doar că eu am avut Coca Cola cu cireşe şi ciocolată cu marţipan. Chiar nu există o petiţie online ceva pentru a determina compania Coca Cola să producă Cherry Cola şi în România? Este şi în Ungaria şi în Bulgaria, de ce nu şi la noi?

În oraşul de rahat nici preoţii nu mai sunt ce erau...

Bine recunosc că nu prea le am cu preoţii, cu religia, cu obiceiurile...nu spăl şi nu fac curăţenie de sărbători, da nu ţin posturi, nu respect decât sărbătorile mari şi intru doar în bisericile care îmi spun ceva... Ok deci nu sunt credincioasă...
Acestea fiind spuse evident că nu ştiam că se apropie Postul Sfintei Maria şi că umblă preotul prin blocuri... Am aflat însă azi când exact când era căldura mai mare şi noi eşuaţi ca balenele pe canapea sună cineva la uşă. Mă uit pe vizor, nu văd pe nimeni, plec de la uşă. Sună din nou, întreb cine e, mi se răspunde preotul. Dacă e preotul decid să răspund că doar eram toţi acasă, plus că o avem şi pe Dea...nu de alta dar dacă oraşul ăsta devine unul în care nu mai poţi deschide uşa e cam grav. Iese Dea şi pe lângă ea intră preotul. Nu tu întrebări dacă are voie în casă, nu tu explicaţii ce vroia să facă (nu de alta da la Iaşi am avut o pată de la o astfel de vizită pe tapet vreo 20 de ani), nimic. Intră în casă, feşteleşte ceva, pupă nişte icoane, intră în dormitor fără nici o jenă, feşteleşte şi pe acolo, intră şi în baie, la fel, îi dă Alin nişte bani şi pleacă...
Aşa o fi obiceiul, nu zic nu, ba chiar am un pic convingerea că e aşa că vecina mea era disperată că să intre preotul şi la ea în casă, doar că am rămas un pic mască...
După ce în primul an de Bucureşti m-a fraierit unul că a deratizat şi mi-a şutit 50 de lei, după ce m-a fraierit un taximetrist şi după ce am auzit că s-a mărit numărul jafurilor din locuinţe, întreb şi eu ce garanţie am că preotul e preot? Ce garanţie am că după ce a văzut tot ce am în casă şi a văzut că Dea e blândă ca un mieluşel nu vine cineva să îmi salte televizorul şi cele câteva bijuterii?

Vintage nu e second hand

Asta ar trebui să ştie toţi cei care îşi propun să vândă lucruri vintage. Pentru că în ultima perioadă am căutat un anume lucru, am intrat cred că pe zeci de site-uri care vând lucruri vintage şi toate, dar toate sunt second hand. Greşit. Profund greşit. La Londra am intrat într-un magazin vintage şi nici nu mirosea a second hand, nici lucrurile nu erau purtate. Totul era nou, dar făcut în stilul anumitor ani. Pentru că da doamnelor şi domnilor comercianți, vintage nu e neapărat de pe vremea buncii, dar nici nu poţi spune că haine din 1990 sunt vintage. Plus că mai toate produsele, chiar dacă am trece peste faptul că sunt purtate, sunt stricate. Au culorile şterse, sunt boţite, accesoriile şi-au pierdut luciul şi pe alocuri şi vopseaua... Nu am căutat pe site-urile din străinătate, dar sunt sigură că cu puţin efort găsiţi lucruri vintage, noi, care sunt livrate şi în România. Noroc la cumpărături vintage!

August 6, 2010

La mare, la soare...

Nu vă speriaţi nu am plecat şi week-end-ul ăsta la mare, deşi propuneri ar fi fost. Numai că pe mine mă deprimă numai gândul de a pierde două nopţi pe "Litoralul românesc" când clar la bulgari e de zece ori mai bine. Şi apoi ce să fac eu cu insolaţiile mele şi cu alergiile la soare? Plus că niciodata nu am înţeles fascinaţia asta pentru bronzat. Da chiar niciodată, nici măcar pe vremea când eram la mare în fiecare an. Nu văd de ce aş pierde timpul pe blajă, cu nisip în ochi şi în alte zone, cu soarele în cap, cu vecini de cerşaf nepoliticoşi şi nesimţiţi, cu nervi şi tot tacâmul. OK merg la mare pentru apă, dar şi aia a devenit împuţită. Şi să ştiţi că nu sunt frustrările unui om care nu a ajuns la mare, dar de ce ai vrea la mare la noi după ce ai văzut Grecia sau Turcia sau după ce ai văzut Bulgaria? Nu înţeleg şi pace, de aceea am să ma duc cu prima ocazie la munte. Uite aşa...

August 3, 2010

Cum ar fi...

Cum ar fi o zi în care toate ceasurile s-ar defecta, o zi în care nu ai mai avea obligaţii, o zi în care ai putea la 9 să ieşi în parc, la 12 să mănânci Almette cu cele mai bune roşii, la 15 să dansezi prin casă de fericire, iar seara să ţi-o petreci pe plajă? Şi toate astea sub umbrela unui larg confort financiar... Chiar cum ar fi să nu existe bani şi să cumperi cea mai frumoasă rochie de la Debenhams doar pe un zâmbet? Ar învăţa tot omul să zâmbească...şi ce frumos ar fi...

August 1, 2010

Balcic

UPDATE: am publicat articolul cu preţuri şi sfaturi îl găsiţi două posturi mai jos...
Ştiu sunt o neserioasă, v-am promis un post cu sfaturi şi preţuri din concediu şi nu l-am postat nici până acum. Ştiu că v-ar fi de folos în eventualitatea în care aţi ajunge în Viena, Bratislava sau Praga, ştiu că v-am amăgit cu postul cu ciocolata şi încerc acelaşi lucru cu articolul de faţă, mea culpa...
Aşadar în week-end am fost la Balcic. Ne-am prelungit concediul, dar de fapt cred că ne-am prelungit amărăciunea că concediul s-a terminat şi că următorul e abia peste un an. Balcicul e aşa cum îl ştiam: paşnic, liniştit, încărcător de baterii, un loc unde mă voi întoarce totdeauna cu plăcere.
Poate ar trebui să spun din nou că cei care caută distracţie la modul discoteci până dimineaţa şi dormit ziua pe plajă ar face bine să meargă în celelalte staţiuni pentru două motive simple: în Balcic nu sunt discoteci, dar nici plaje...
Pe toţi ceilalţi vă las cu câteva pozişoare:
Cum am ajuns vineri seara, ne-am dus să mâncăm la una dintre numeroasele terase de pe faleză. La El Simpatico bucătăria era deschisă până la 2 noaptea...numai bine... De acolo se vedea foarte frumos portul...
Dimineaţa după o scurtă vizită pe net ne pregăteam de cutreierat sub atenta supraveghere a Deei
Primul contact vizual cu marea pe zi...
Castelul Reginei Maria - detaliu
Pe Puntea Suspinelor
Pe un scaun din piatră...
Dea a fost mai tot timpul supărată din cauza soarelui aşa că până i-am căutat noi o pălărie de pensionar lui Alin a pus stăpânie pe standul cu pălării...
În fugă spre umbră...
Alin şi noua achiziţie...la pălărie mă refer...
Marea
Noi trei...
Alin cu Dea pe dig
Eu cu Dea pe dig
Dea şi Balcicul
Un pescăcuş
Peisaj marin cu Castelul în depărtare...
There was an error in this gadget