Translate

August 8, 2010

În oraşul de rahat nici preoţii nu mai sunt ce erau...

Bine recunosc că nu prea le am cu preoţii, cu religia, cu obiceiurile...nu spăl şi nu fac curăţenie de sărbători, da nu ţin posturi, nu respect decât sărbătorile mari şi intru doar în bisericile care îmi spun ceva... Ok deci nu sunt credincioasă...
Acestea fiind spuse evident că nu ştiam că se apropie Postul Sfintei Maria şi că umblă preotul prin blocuri... Am aflat însă azi când exact când era căldura mai mare şi noi eşuaţi ca balenele pe canapea sună cineva la uşă. Mă uit pe vizor, nu văd pe nimeni, plec de la uşă. Sună din nou, întreb cine e, mi se răspunde preotul. Dacă e preotul decid să răspund că doar eram toţi acasă, plus că o avem şi pe Dea...nu de alta dar dacă oraşul ăsta devine unul în care nu mai poţi deschide uşa e cam grav. Iese Dea şi pe lângă ea intră preotul. Nu tu întrebări dacă are voie în casă, nu tu explicaţii ce vroia să facă (nu de alta da la Iaşi am avut o pată de la o astfel de vizită pe tapet vreo 20 de ani), nimic. Intră în casă, feşteleşte ceva, pupă nişte icoane, intră în dormitor fără nici o jenă, feşteleşte şi pe acolo, intră şi în baie, la fel, îi dă Alin nişte bani şi pleacă...
Aşa o fi obiceiul, nu zic nu, ba chiar am un pic convingerea că e aşa că vecina mea era disperată că să intre preotul şi la ea în casă, doar că am rămas un pic mască...
După ce în primul an de Bucureşti m-a fraierit unul că a deratizat şi mi-a şutit 50 de lei, după ce m-a fraierit un taximetrist şi după ce am auzit că s-a mărit numărul jafurilor din locuinţe, întreb şi eu ce garanţie am că preotul e preot? Ce garanţie am că după ce a văzut tot ce am în casă şi a văzut că Dea e blândă ca un mieluşel nu vine cineva să îmi salte televizorul şi cele câteva bijuterii?

No comments:

There was an error in this gadget