Luxembourg - Visit at RTL City

I am a journalist and no matter how my career path has derailed now, I will always be a journalist. I can't put it in words, but I guess it's like any other job. There was a saying that if you wake up a surgeon he will know how to perform a surgery or something like that. For me, wherever I will be in life and whatever I will do, I can always read the news, know exactly what deserves to be breaking news, what is the order in a news bulletin and how the mixing console (I'm sorry I don't know other term, we called it mixer) works. A little self promotion, never  hurt anyone!

Unfortunately in Luxembourg because of the language problem, I can be just a communicator, but of course that once I've moved here I've researched possible working places, especially in radio. RTL was of course on the list, but because it would take me ages to learn Luxembourgish at such a level as to freely speak it on the radio I've given up. So when my friend invited me to visit the new RTL City in Luxembourg with her MBA colleagues I did not hesitate for a second.

I was eager to grasp it all, I've liked the Luxembourgish radio history and the presentation of the RTL Group offered to us by one of the CEO's and was sad that little by little radio is dying, although the new RTL City in Luxembourg has 18 radio studios and only 3 TV studios. We visited three or four studios and we had the opportunity to take pictures and ask questions and we had a very nice dinner so all in all a good evening in Luxembourg City. For a moment I was back in time and I was where I was supposed to be, in a radio studio.

If nothing happened after this visit, I know now that journalism has to be back in my life. I miss it so much and no matter how much knowledge I've accumulated in the past few years, my heart will forever be in radio.

That being said, thank you so, so much, Clara for this opportunity! I don't know if you will ever read this, but it really helped.

I'll leave you with some pictures.

Hope you liked my little article. If you did, please share it. You can find me at fb. page: Dichisuri.ro

Raluca

Călătorie în istoria radioului

Vine week-end-ul şi vreau să vă propun o călătorie pentru care nu trebuie să vă ridicați nici măcar din scaune, o călătorie în istoria radioului. Nu mai e nici un secret pentru cititorii acestui blog că sunt îndrăgostită de radio. Nu pot să explic sentimentul, de aceea folosesc cuvântul îndrăgostită. Şi vă asigur că e de ceva vreme.
Nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în alte timpuri decât cele de azi. Nu m-am imaginat nici cu rochii mari până în pământ, nici cu fuste pană, nici cu rochii mini, în nici un fel. În schimb mă bucur că am ajuns în radio în 1999 şi că am lucrat cu benzi şi nu cu ajutorul calculatorului şi că am ascultat fascinată poveștile colegilor mei de radio. Da recunosc şi eu urăsc cheagurile care stau în scaunele confortabile ale unor emisiuni săptămânale pentru care nu trebuie decât să apară acolo. Nici mie nu îmi plac nepotismele, care din păcate abundă în radioul românesc. Şi eu consider că dacă ești depășit poate ar trebui să încerci să te perfecționezi şi nu să folosești aceleași sisteme ca în anii 90.
Să vă explic puţin. Eu am ajuns în radio între anul I şi anul II de facultate, la practică. M-am dus cu gloata, nu am gândit deloc problema şi am ajuns într-un univers care m-a fascinat. Recunosc eram în perioada în care înregistram casete de la radio, ştiam piesele, eram fan Michael Jackson, apoi Metallica şi Jon Bon Jovi. Pentru mine radioul era o necunoscută, o himeră pe care nu îndrăzneam să o ating. Era acolo undeva. Ei când am ajuns în radio eram fascinată, deşi în aerele adolescenței nu am lăsat să se vadă chestia asta. Luam de-a gata tot ce colegii mai vechi acceptau să toarne în creierii mei. Aşa am aflat de o cameră din care se poate emite şi pe timp de război. Aşa am aflat cum au apărat cei din radio, radioul Iaşi în timpul Revoluţiei, cum erau păziți de un tanc, deşi nu îi ataca nimeni. Cum au dormit acolo şi încet, încet în 1990, ianuarie, au ieşit din emisie. Tot aşa m-a minunat când la prima înregistrare mi-am auzit glasul pe bandă, când cuvântul "când" pronunțat greșit a trebuit tăiat cu foarfecul şi banda respectivă avea vreo 2 cm. Am aflat că toate materialele de la radio Iaşi stau la arhivele naționale un număr de ani. Am fost recunoscătoare omului care stătea cu noi nopțile învățându-ne să pronunțăm corect. Apoi oamenilor care doar văzându-ne voiau să ne ajute. Ţin minte că făceam o emisiune de tip circuit, cu toate studiourile teritoriale din România. Se şi chema "Radio Circuit". Stăteam în emisie şi la un moment dat a venit o doamnă care mă văzuse prin geam să îmi aranjeze postura. Stăteam cocoșată şi sunetele nu ieșeau corect. Nu ştiam cine era, aveam să aflu mai târziu. Până în ziua de azi în emisie zici că am un bât în spate.
Mi-a fost greu să ies din lumea aia şi ţin minte că o vară întreagă nu mă puteam decide să fac pasul spre un radio comercial şi deci spre un salariu (la Radio Iaşi deşi am lucrat 3 ani eram plătită tot pe bază de material).
Mi-am amintit toate astea pentru că pe facebook circulă site-ul acesta. Oamenii din poze au aceeaşi pasiune în priviri pe care, vă asigur, o am şi eu când vorbesc despre radio. Istoria mea cu radioul poate nu s-a încheiat, poate va continua, dar în aceste week-end dați un ochi şi Istoriei Radioului Românesc.
Week-end informativ, vă doresc!!!!
Raluca

La radio

Radio din Dublin nu se compară cu radio din București, bine de fapt ce fac eu la radio în Dublin nu se compară cu ce făceam în București. 

De multișor vreau să scriu acest articol, da pur şi simplu nu am găsit timpul necesar. Nici acum nu ar fi, dar decât să fac treabă prin casă, mai bine scriu :)

Ei bine în Dublin radiourile sunt de două feluri sau cel puţin două feluri am identificat eu până acum: comerciale şi comunitare. Cele comerciale sunt aproape identice cu cele din România, au muzică de toate felurile, ştiri la fix şi se întrețin din reclame. Aici am văzut radiouri comerciale care găsesc tot felul de metode ingenioase de promovare. Ştiu vreo două care au autobuze din care emit la câte vreo manifestare, unul chiar şi-a dus autobuzul la Euro 2012. Apoi pe unde te aştepţi mai puţin vine câte cineva şi te întreabă dacă asculți radioul X şi îţi dă un obiect promoțional. Mi s-a întâmplat o dată când o plimbam pe Dea pe promenadă şi a doua oară în timp ce așteptam autobuzul în centru. Sunt tot felul de metode de a atrage ascultători, deci ei clar trăiesc din rating şi reclame. Între aceste radiouri comerciale există şi unul de ştiri. L-am ascultat de câteva ori şi seamănă cu cele unde am lucrat eu în România :)

Acestea sunt radiourile comerciale. În schimb cele comunitare poate se aseamănă cu cele de stat, din România...la modul de finanțare mă refer aici. Şi poate şi la programe. În schimb la radiourile comunitare mai toţi realizatorii fac voluntariat. E o foarte bună rampă de lansare, dacă eşti student la jurnalism, pentru că, aşa cum am făcut şi eu cu Radio Iaşi, deşi luam bani de o cola în centru, am ieșit după 3 ani de "practică", cu experiență de mi-am putut depune CV-ul la un radio comercial. Nu ştiu la celelalte radiouri comunitare, dar la cel unde prestez eu realizatorii sunt în proporție de 90 la sută pensionari sau oricum oameni care nu prea au ce face acasă. Din această cauză emisiunile nu sună bune de vândut, dar pe de altă parte nici standardele nu sunt foarte ridicate şi nu prea are cine să spună că sună într-un fel sau altul. La cel de care vă vorbesc știrile erau înregistrate o dată pe săptămână şi se difuzau în fiecare zi deşi erau clar expirate. Apoi există emisiuni realizate de oameni pentru care engleza nu e prima limbă şi aici mă includ şi pe mine. Abia când m-am auzit la radio în engleză mi-am dat seama că nu voi vorbi limba asta cum o vorbește un nativ, fie el şi irlandez, niciodată. Deşi am câștigat fluență şi cumva am învățat să nu mai gândesc atât de mult înainte de a deschide gura, se cunoaște că nu vorbesc engleza acasă. Cuvinte banale sunt greu de pronunțat, iar a citi știri în engleză este extrem de dificil. Nici o regulă de dicție din română nu se aplică, nici frazarea nu e la fel şi nici intonația. Practic dacă ar fi să dau vreodată știri la nivelul din București mi-ar trebui un an jumătate de cursuri de dicție.

De asta e bine că există astfel de radiouri, comunitare. Acum îmi dau seama că tot spun comunitare, da nu vă explic ce înseamnă. Sunt posturi de radio finanțate de către o comunitate şi în consecință se axează pe problemele sau pe subiectele de interes pentru acea comunitate. Desigur se tratează şi subiecte de interes general, dar în mare ar trebui să fie radioul comunității. 

Pentru mine, ca român care o iau de la 0 sau poate şi de mai jos, e bine că există o astfel de portiță de intrare în lumea asta. Ar mai fi o variantă să fac niște cursuri sau un master sau chiar facultatea din nou, numai că toate costă foarte scump. Un master, la o facultate aproape anonimă, nu spun la Trinity sau DCU (acolo suma e de două ori mai mare), e 6000 de euro. E o sumă mare, dar devine şi mai mare când trebuie să o dai pe toată înainte de începerea anului universitar... Cândva existau şi granturi, care mai acopereau o parte sau total suma şi era cumva mai ușor, dar acum nu există. De asta tot spun eu că îi admir, măcar din punct de vedere financiar, pe cei care au o facultate sau alte studii făcute în Dublin, în ultimii ani. Practic din 2008-2009 nu se mai acordă astfel de granturi totale sau cel puțin aşa am auzit şi tind să cred. Adică sunt oameni care au preferat, dacă au avut această sumă de bani să studieze şi nu să îşi cumpere merţane second-hand sau vile prin România.

Da am deviat de la subiect. Așadar pentru mine e o mare chestie că pot să fac radio în continuare. În acest moment am o emisiune în limba engleză de o oră şi una în română de o jumătate de oră, pe care le realizez alături de colegul meu şi de la televiziune. Practic el e cel care m-a introdus în lumea asta şi căruia  îi mulțumesc. E un om super şi e unul dintre românii care mi-au zdruncinat grav concepțiile cu care am plecat din România. 

Cam asta ar fi despre radio. În prima poză sunt cu David Murtagh, irlandezul care face o emisiune după emisiunea în limba română. Este unul dintre puținii irlandezi care mai ştiu o limbă străină, în cazul lui franceza şi este fascinat de limba română, ba chiar a prins câteva cuvinte :) În a doua poză sunt acasă la o familie specială români cu care am făcut un material pentru TV. Ei sunt vegani, da nu despre asta am vorbit la TV, deşi sper să facem şi acest subiect în curând, şi cultivă tot felul de plante. În poză e o tăviță cu semințe de floarea soarelui încolțite. Nu prea are legătură cu subiectul acestei postări, decât tangențial, pentru că e tot parte din ce fac eu în Dublin, dar mi-a plăcut poza foarte mult, mai ales că mă machiasem singura :)

Raluca

La radio, vreau sa ajung la radio :D

Cred că toată viaţa mea a fost ghidată de acest vers. Ba nu prindeam autobuzul, ba lucram in TV şi voiam la radio, ba emigram şi puneam radio în cui, ca apoi să tânjesc la zilele petrecute în radio... În fine prindeţi voi ideea. Şi când te gândeşti că aş fi ajuns traducătoare sau profesoară de română dacă nu aş fi îndrăznit să visez şi dacă nu aş fi pus întrebările bune la timpul potrivit. Nu că traducătorii sau profesorii sunt nişte oameni mici, ci pentru că mie nu mi se potriveau aceste meserii, deşi judecând din anumite puncte de vedere jurnalismul are tangenţă şi cu aceste două meserii. Aşa am ajuns la jurnalism şi apoi printr-o serie de coincidenţe fericite în radio şi din radio în radio până în ziua de azi, când plecarea din România a însemnat Adio Radio.
A fost o opţiune asumată şi pentru câteva luni am tot visat cum mă voi PR-iza eu, cum voi organiza evenimente...în fine cum îmi voi pune eu calităţile pe câmpul forţei de muncă irlandez şi cum voi avea un job, dacă nu în radio, măcar în comunicare...
Numai că viaţa nu e cum vrei tu, e cum vrea ea şi radio avea să îmi iasă din nou în cale. De fapt era lângă mine tot timpul, doar că eu nu ştiam. Aşa se face că după 6 sau cred că de acum 7 luni de Irlanda am aflat că pot să intru la radio.
Aici există posturi de radio ale unor comunităţi, cum ar veni sectoarele din Bucureşti, doar că nu se aud fix doar într-un sector ci evident pe o arie mai largă, în fine, un fel de radiouri de stat, unde poţi face voluntariat.
În capul meu, mă întorceam în perioada facultăţii când practica la Radio Iaşi s-a transformat într-un job mai mult sau mai puţin permanent şi a dus la "cariera" mea de după. Pe scurt e muncă neplătită, o dată pe săptămână. Nu e mult, dar nici puţin având în vedere că timiditatea sau prostia mă ţin în frâu şi cuvintele nu ies în engleză şi frazele nu se editează decât în minte şi nu mai ajung pe limbă şi decât să spun prostii mai bine tac şi în radio nimeni nu tace... Unii i-ar spune trac, după 12 ani de vorbit la radio, nu prea mai ai cum să ai trac, e doar mintea mea care îmi spune: eşti nebună? nu poţi face asta...
Ştiu pentru cei care vorbesc engleza cursiv în excursii probabil că ce spun eu acum sunt prostii, dar ceva mă împiedică să vorbesc în engleză, deşi ştiu că aş avea ceva de spus.
Sper să fie o etapă scurtă şi să îmi revin. Mă tot cramponez de ideea că nu am reportofonul, lăsat acasă, şi că de aia... când de fapt ştiu că e doar în mintea mea...
Oricum va trebui să îmi revin pentru că cei de la radio se aşteaptă ca undeva pe la mijlocul lui aprilie să pot face o emisiune de o oră şi jumătate singură, în engleză. Cum nu pot nu este cuvântul meu de ordine, trebuie să fac ceva.
În scurt timp cică voi da şi ştiri şi deci treaba se încheagă. Acum e voluntariat, dar peste un timp mă pot duce cu CV-ul în dinţi la orice post de radio comercial şi să spun că am experienţă în engleză... pentru că altfel, am văzut că nu dau nici mucii pe tine, iar irlandezi cu limbariţă se găsesc oricând...
Cam asta e cu radio. La acelaşi post puteţi asculta miercurea de la 11.30 emisiunea românilor, Actualitatea IRL, realizată de Viorel şi Simona. Miercurea asta Simona a fost pe teren aşa că am venit eu în studio. Şi ce bine a mai fost şi cum veneau ele cuvintele în graiul meu moldovenesc, de ziceai că sunt Andreea Marin :D
Dacă ascultaţi, aici, emisiunea din 28 martie o să vedeţi/auziţi ce surprize vă mai pregătesc, dar despre ele într-o postare viitoare, când chiar voi avea ceva de spus, când voi posta fotografii şi toate cele.
Până atunci, m-am întors la radio :D
Raluca
P.S. Vă rog să scuzaţi calitatea proastă a fotografiilor, aparatul era setat fără blitz, iar celui care ne făcea pozele i-a tremurat mâna. Voi mai face poze, dar nu vor fi din prima zi :D

De viaţă

Orice blogger îţi va spune că dacă nu scrii constant pierzi cititori. Numai că e un pariu aici. Eu am blog personal şi nu toată ziua fac lucruri extraordinare de să le pun pe blog, nu toată ziua am dispoziția necesară să scriu pe blog, nu tot timpul găsesc un moment liber să scriu pe blog. Aşa că ce să fac? Să scriu articole de umplutură (ca acesta :D) sau să las câteva zile să treacă fără să mai scriu? Şi dacă nu scriu primesc mailuri de la prietene: eşti bine? nu ai mai scris nimic pe blog...
În afară de o răceală pe care i-am pasat-o lui Alin sunt bine.
Azi am fost după multe luni într-un studio de radio, la emisiunea românilor şi am citit un text de la ambasadă şi am pus întrebări... în fine. Faza nasoală e că am citit execrabil. Că îmi venea să plâng în timp ce citeam. Şi nu vă panicaţi, că citeam în română. Mă întreb în engleză ce voi face?
Da era la prima vedere. Da era un text de o pagină, pe care îl citeam, iar altcineva mişca textul pe monitor. Nu erau condiţii optime. Dar au fost de ajuns ca iar să mă retrag în carapace, unde ştiu că e cald şi bine. Iar mi-am făcut milioane de procese de conştiinţă. Iar m-am depresat. Şi acum chiar nu aş avea de ce...
Sper să îmi treacă şi sper să nu vă fi întristat şi pe voi, în încercarea de a scrie o postare pe zi :D
Veşti bine am totuşi: voi face o emisiune la radio şi o emisiune la TV. Ambele sunt în faza de proiect, dar vreau să mă implic cu tot sufletul şi toată puterea mea de muncă.
Cam asta ar fi. Îmi e prea ruşine să ataşez link-ul, dar promit că prima ieşire decentă pe radio o voi posta mândră aici.
Raluca

Am mai închis un radio de ştiri

Probabil că deja ştiţi, de la 1 septembrie 2010 postul de radio Realitatea FM va retransmite Realitatea TV. Ca să traduc se va renunţa la producţiile proprii şi tot ce veţi auzi pe 90.2 va fi televiziunea. Acum nu are sens să ne lamentăm în faze de genul dacă vindeau frecvenţa mai aveam un loc de muncă, dacă făcea cineva promovare poate nu se închidea, dacă retransmite înseamnă că nu se închide. Din punctul meu de vedere se închide şi asta e. Este al treilea post de radio de ştiri pe care îl închid în ultimii 6 ani. Cred că ar trebui să îmi deschid o firmă de închis şi deschis radiouri (pentru că şi la Mix şi la News am participat şi la deschidere), că ştiu unde s-a greşit mai peste tot, dar din păcate nu sunt în poziţia în care aş putea schimba ceva. Celor care se bucură şi spun că înainte era mai bine (mă refer aici la nostalgicii după perioada de dinainte de noiembrie 2008) le transmit că Realitatea FM a luat postul în noiembrie 2008 de la 9000 de ascultători pe zi şi a ajuns la măsurătorile din primăvara acestui an la 45.000 de ascultători pe zi, fiind primul post din trust la numărul de ascultători, deci peste Guerrila care abia a reuşit să ajungă la 20.000 de ascultători pe zi în condiţiile în care Guerrila este un post generalist. Nu înţelegeţi greşit nu am nimic cu Guerilla, doar ca e singurul post de radio care a mai rămas în trustul Realitatea. Acesta este singurul criteriu de comparaţie pentru că pe piaţa din România nu a mai rămas nici un post de ştiri cu care să compar. Să explic 45 de mii de ascultători pe zi este o cifră rezonabilă pentru un radio de nişă. Probabil că veţi spune că şi Europa FM e tot de nişă, ei bine nu. Ei tind spre un post generalist, spre o reţea de radiouri cu ştiri din oră în oră şi cu jurnale mari la anumite intervale. Că au mai multe ştiri decât Radio ZU de exemplu e doar meritul lor. Unde s-a greşit? În primul rând lipsa promovării de orice fel, în afară de un video timid pe Realitatea TV nu a apărut nimic nicărieri. Apoi oameni puşi în funcţii cheie care nu ştiu nici acum cu ce se mănâncă radioul. Şi nu mă refer aici la şefii mei direcţi, ci la cei de mai de sus, care consideră că 20 de mii de euro este o economie într-un trust în care înainte de criză un realizator TV avea 19 mii de euro salariul pe lună. Apoi presiunile salariale puse pe capul angajaţilor, de exemplu mie mi-a scăzut salariul de două ori în ultimul an şi urmează a treia pentru că încă nu ştiu care e treaba cu drepturile de autor, intrată în vigoare la 1 iulie. Plus neplata salariilor la timp, eu am luat ultimii bani pe 20 iulie şi aceea erau banii pe mai.... Dacă toate aceste componente erau în regulă radioul rezista crizei. Încep şi eu cu "dacă" dar poate se nimereşte pe aici cineva care vrea să deschidă un radio de ştiri şi să ştie ce are de făcut. Nu mai vorbesc că pentru un radio de nişă, aşa cum e cel de ştiri, e nevoie de mult mai mult: de echipamente tehnice performante, de oameni mulţi şi bine plătiţi, de oameni foarte bine pregătiţi, de un spate gen un trust de presă şi de multe altele, dar în principal de bani, mulţi bani. Ce se poate face cu un radio de ştiri? Păi în primul rând o informare corectă şi concisă. Apoi obţinerea unui loc meritoru pe piaţa radiourilor. Apoi bani, destul de mulţi bani dacă ştii cum să îl manageriezi. Şi la final influenţă. Cât despre mine...numai de bine...sunt niţel depresată acum, dar îmi revin rapid şi mă apuc să îmi caut de lucru. Unde? Cum? Când? habar nu am. Nu ştiu dacă voi mai lucra într-un radio sau daca voi face compromisul cu TV-ul sau online. Totul depinde de o toană până la urmă. Acum, adică după 1 septembrie, am să mă concentrez să iau carnetul de şofer. Ce va fi după...