Translate

October 17, 2010

Greu cu hand made-ul ăsta...

De atâta pictat mi s-au terminat culorile aşa că la sugestia lui Sebastian am mers să îmi iau altele noi. El m-a avertizat că e oarecum un magazin de profesionişti, dar că e cel mai ieftin din Bucureşti. Magazinele, că sunt două, dar eu am prins deschis doar unul, sunt în zona Gării de Nord. Deci sâmbătă pe la 11 am plecat să căutăm magazinele. Le-am găsit relativ uşor, pentru că spre deosebire de mine Alin a înţeles exact cam unde sunt. Prima impresie a fost faină. Un magazin colorat, foarte bine aporvizionat. M-am învârtit eu pe acolo, am ochit culori acrilice intocmai ca cele pe care le folosesc eu, dar în tuburi mai mari şi m-am îndreptat spre vânzătoare. Noroc că a ajuns o domnişoară înainte şi a început să comande. Am rămas mască... Ştia tipa denumiri de culori, ştia tipuri de pensoane, ştia o groază de chestii şi cumpăra o groază de chestii. Mie una sincer mi se făcuse ruşine... Eu căutam nişte tubuleţe mici ca cele de la Cora şi un penson mai mic de 1. Şi când să mă întorc şi să ies aud cum comandă un tip. Trecut de 50 de ani cu o pălărie de aia de cowboy din târg. El căuta o vopsea gri metalizat să pulverizeze pe o zgârietură la maşină. Răbdătoare, vânzătoarea a ieşit cu el din magazin, s-a uitat la maşina (era una decapotabila cu 2 locuri), a intrat inapoi, a scos un recipient cu vopsea, i l-a dat, omul l-a plătit şi a ieşit afară. Pe geam îl vedeam ce satisfăcut îşi colora maşina. Şi mai eram doar eu. Da acum prinsesem glas. Şi să mă vedeţi ce frumos am comandat eu vopsea acrilică roşu da nu roşu aprins ci un roşu mai spre mov şi albastru normal şi galbenul ala care e mai pal aşa şi movul ăla spre roz şi maroul normal şi verde la fel. Vânzătoarea m-a înţeles şi chiar mi-a urat "Spor la lucru!" aşa că în curând veţi vedea creaţiile mele cu noile culori... Mulţumesc Sebastian, chiar că sunt mai ieftine:D

2 comments:

Eliza said...

trebe musai sa ma duci si pe mine aici...

Raluk said...

te duc ca nu e greu de ajuns