Translate

October 1, 2010

Poze părinţi?

V-am mai spus că primesc săptămânal nişte statistici de la google. Cine a mai intrat pe pagina mea, cât a stat, ce a citit, de unde a intrat...dintr-astea. Una dintre statistici imi arata cum s-a ajuns pe pagina mea de pe google sau mai corect ce aţi căutat pe google şi aţi ajuns pe pagina mea. Şi bine sunt unele haioase, dar au devenit nesuferite cele cu tentă personală. Adică ştiu că atunci când scrii un blog ca al meu îţi cam expui viaţa, dar mi se pare destul cât pun eu pe blog, de ce aţi vrea mai mult? O căutare care m-a deranjat a fost: "raluca caranfil poze părinţi". Cât mai clar sau mai personal decât asta? Adică cele 5 persoane sau poate aceeaşi de 5 ori au vrut să ştie cum arată părinţii mei... Dacă vă recunoaşteţi vă rog să nu mă condamnaţi, dar eu consider că sunt nişte aspecte care pot fi puse pe blog şi altele care nu. Părinţii mei, deşi sunt principalii adresanţi ai acestui blog sau poate tocmai de aia, sunt ai mei. Nu sunt publici. Dacă vroiaţi să ştiţi dacă semăn sau nu cu ei, aflaţi că semăn. Cu tata la figură, la calcul, la atitudine, cu mama la fizic, la gesturi, la trăiri. Asta e tot. Nu vă condamn, dar mi se pare puţin ciudat că vreţi mai mult decât vă pot eu da. La urma urmei nu sunt vreo vedetă care incită la aflarea vieţii personale prin tabloide...şi promit că atunci când voi avea o poză decentă sau când voi simţi că trebuie vă voi arăta mai mult. Acum enough is enough!

No comments:

There was an error in this gadget