5 DIY earring stands

If you are new here, maybe you don't know that I'm a crafty person and that some time ago I used to publish DIY posts. Unfortunately the existence of Etsy and my lack of time put an end to my DIY career.

Today I'm going to talk about earring stands. I do not have that many jewellery, but I do have a lot of earrings. I usually keep them in a drawer in boxes, but I don't see them and I don't wear them. That is why I need an "in my face" earring stand, so I could easily see what earrings I have and wear them.

I will post pictures and links from Etsy, because maybe there are people out there who are not so crafty, but also I will write how I think the stands are made.

1. Fabric stud earrings organiser

What you will need is a box preferably one that is not that high. It can be a chocolate box left after Christmas, it can be a wooden box, doesn't matter. Then, I imagine you will need some fabric and some straws and a glue gun. You put each straw in the fabric and stick with the help of the glue gun, covering the straw in fabric. After you cover one straw, in the same fabric you stick the next straw until you have enough for the whole box. Then stick the fabric with the straws inside the box and that's it. This one is good for stud earrings and I like it because you don't have to part the earring from the back holder, I usually lose them this way. If you are not a crafty person you can find the one in the picture here.

Cât ar trebui să coste o ie?

Dragilor,

acesta este un subiect fierbinte. De ce fierbinte? Pentru că părerile sunt împărţite. Să vă spun părerea mea.
Cred că suntem cu toţii conştienţi că iile nu mai sunt ce erau. Erau nişte obiecte de valoare, unice, dar mai ales nu erau de vânzare. În zilele noastre primează din păcate al treilea atribut al iilor. Sunt de vânzare? E prima întrebare pe care o văd pusă pe orice site ce publică pe fb. o poză cu o ie. Cele mai multe sunt de vânzare şi de aici începe complicaţia. Pentru că sunt ii vechi şi ii noi. Iile vechi, părerea mea, sunt inestimabile. Eu una nu le pot pune un preţ. Şi asta pentru că iile vechi spun mai toate o poveste. Povestea celei care le-a cusut. Pentru că vedeţi voi mitul spune că fiecare fată îşi cosea ia singură, în serile de iarnă la gura sobei, folosea ce model dorea şi în ce combinație dorea, o ținea ascunsă şi ieșea la horă în sat să fie cea mai frumoasă. De aceea nu există două ii vechi la fel şi de aceea iile vechi sunt foarte bogat brodate. Atât de bogat brodate, încât eu una nu prea ştiu la ce să le port. Le iubesc şi le-aş avea pe toate, dar de purtat...mai puţin.
Însă deja știați asta despre mine. Eu am multe ii noi, cumpărate în ultimii ani de te miri pe unde: artizanat, târguri, tarabe prin munți sau de pe net. Am şi primite cadou. Însă trendul acum nu mai e să cumperi ii, ci chiar să încerci să îţi faci singură ia. Se vrea o reluare a tradiţiei şi deja sunt grupuri pe fb. de fete care îşi cos singure iile. Mie una mi se pare super, însă nu ştiu dacă şi când aş putea coase o ie.
Aşa că am luat-o cu paşi mărunți. Mi-am cumpărat materiale şi aţe, am încercat, nu am reuşit, am schimbat materialul, iar ce vedeţi în poză este prima mea garofiţă. Am pornit să refac o ie văzută pe net, brodată cu garofiţe albastre, însă am calculat greşit materialul. Şi în plus e material un pic mai fin decât cel de goblen, deci un material mai teapăn. Aşa că eu zic că s-ar potrivi mai bine la o rochiţă. Umflată, brodată, cu buzunare albastre asimetrice. Asta vreau acum, însă în urmă cu două zile pornisem să brodez o ie.
Să ne întoarcem aşadar de unde pornisem. Cât ar trebui să coste o ie? Am postat şi eu foarte recent o ie de pe fb. şi acolo se născuse o adevărată dezbatere. Ia costa 500 de lei, iar cineva zicea că era prea scumpă. Aşadar 500 RON în euro, la cursul de azi, fac 113.31 euro.
Deci după prima garofiţă care mi-a luat cam 3 ore, cu tot cu pauze, deci cap la cap cam o oră. Am sa calculez în euro pentru că eu locuiesc într-o ţară ce are această monedă şi pentru că toate preţurile sunt în euro.
O oră de muncă per garofiţă, poate în timp îmi îmbunătățesc timpul, însă o oră este o cifră rotundă. O oră în Luxemburg se plăteşte cu 11.19 euro pentru lucrătorul necalificat. Aş vrea ca pe ia mea să fie 50 de garofiţe. 50 X 11.19 = 559.5 euro Nu mai pun la socoteală că ia trebuie croită şi apoi asamblată, că deja 500 de euro mi se pare enorm. Repet între timp e posibil ca într-o oră să fac şi trei garofiţe, însă deocamdată eu pot broda o garofiţă pe oră.
Materialul a fost 44 euro per metru dublu de lat. De asta spun că am luat prea mult pentru că într-un metru jumătate intram, însă eu mi-am cumpărat doi metri. 44X2 = 88 euro
Aţa costă 2.35 euro per bucată. am cumpărat aţă din aceea de goblen, pentru că am înţeles că ar fi cea mai bună. Eu mi-am cumpărat 6 bucăţi, am văzut pe net că ar fi necesare cam 10. 6X2.35=14.1 euro
Ace aveam în casă, deci nu le-am mai cumpărat, însă mi-am cumpărat un gherghef, mare, 7.40 euro.
Aşadar ia mea, dacă o voi termina vreodată va fi:
559,5 euro mâna de lucru + 88 euro materialul + 14.1 euro aţele + 7.40 euro ghergheful (da ghergheful l-aş mai putea folosi, dar e posibil să nu îl mai folosesc niciodată, de aceea îl socotesc aici) = 669 euro
Acum ne întoarcem. Ia de pe net era 113.31 euro, ia mea ar fi 669 euro. Ce ziceți, se merită?
E foarte posibil ca în România cineva să termine o ie cum vreau eu şi într-o săptămână, adică în 40 de ore. Cu siguranţă materialele în România sunt mai ieftine. Deci preţul scade. Şi tot cu siguranţă mâna de lucru, chiar şi calificată, este mai ieftină în România. De aceea este posibil ca preţul să ajungă la 113.31 euro, însă mie mi se pare un preţ corect.
Ştiu nu sunt multi oameni nici în Luxemburg care să dea pe o bluză mai mult de 50 de euro şi nu pentru că nu şi-ar permite, ci pentru că nu ar vrea. În România schema e invers, însă o ie e o ie.
Aşadar doamnelor, dacă îndrăzniţi să vă faceţi singure o ie, aveţi felicitările mele şi eterna mea invidie. Dacă vreţi să cumpăraţi o ie, aveţi în vedere şi cele scrise de mine aici. E scumpă, însă te ţine mult şi te scoate în faţă. Şi apoi nu toate oţi fi nebune ca mine să aveţi o mie de ii. Una şi bună :)

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

DIY - Cum mi-am spălat bluza gen ie cu Domestos

Dragilor,

bluza nu era orice bluză ci una gen ie cumpărată la impuls de la Mango şi niciodată regretat că am cumpărat-o. Bluză dintr-un fel de vâscoză, brodată cu albastru, răcoroasă şi frumoasă pe căldurile astea.
Se făcea că era într-o joi, joia trecută. Eu ieșeam ca o floricică de la radio. Mai aveam vreo 10 minute de omorât până ma culegea Alin aşa că am zis să îmi cumpăr o îngheţată din centru, pentru că e rece şi bună şi pentru că afară la 6 seara te coceai de cald.
Ajung la standul de îngheţată şi dintr-o dată doresc două cupe. Una era clar cu pepene galben însă văd eu ceva care îmi surâde şi încă tare. O îngheţată vișinie. Aflu de la vânzător că e de coacăze negre.
Evident că vreau cornet ce să mai dau banii pe un coșuleț când am doar două cupe? În plus şi cornetul se mănâncă, nu-i aşa?
Vânzătorul (pentru că e doar vina lui :D) se lasă amăgit de 50 de cenţi ăia bacșiș şi îmi pune mult mai mult decât două cupe perfect rotunde cum pune colega lui.
Şi plec eu spre locul de întâlnire cu Alin, casc gura la vitrine şi în faţa uneia îmi doresc să nu fi avut înghețata pentru că erau chestii faine şi din cauza înghețatei nu pot intra. Oricum trec zilnic pe acolo, deci nu-i bai!
Nu fac nici 2 paşi şi ditamai înghețata îmi cade pe mine. Instinctul m-a făcut să încerc să o prind. Am prins-o în bluză, am luat-o cu mâna şi am pus-o pe cornet şi uitându-mă cu jale la bluza mea gen ie din vâscoză brodată cu albastru mi-am continuat drumul.
La statuia de unde ma culege Alin era un grup de asiatici şi toţi şi-au făcut poze cu nebuna care mănâncă îngheţată cu o pată enormă de sânge pe bluză şi pe mânecă.
Eu încleiată toată lingeam înghețata mai mult de nervi decât de altceva. Aveam aşa o ciudă că mi-am pătat bluza, dar ce mai aveam să fac acum?
Ajunge Alin şi în maşină găsesc gelul acela de curățat mâini. Gel care surprinzător curăță şi acrilicele rămase pe birou şi uscate acolo, deci nu m-ar fi mirat dacă putea curăța şi pata enormă de îngheţată de coacăze negre.
Nu a curățat-o. Era într-adevăr din roşu sângeriu în roz, dar nu era curățată.
Ajung acasă şi nici nu am așteptat să mă descalț, m-am dus glonț în baie să spăl bluza. Am udat-o şi am dat-o cu săpun de casă cu lămâie şi pata mea roz s-a făcut albastră. Măcar dacă nu o curățam pata se asorta cu modelul brodat.
Numai că oricât m-aş fi chinuit eu nu ieșea. Era din ce în ce mai bleu, dar nimic.
Şi analizez eu bluza. Era murdară pe mânecă, unde nu prea e model şi pe faţă unde pata era cumva între râurile brodate, adică era doar materialul alb.
Şi îmi vine o idee. Ce ar fi dacă aş avea nişte clor în casă? Şi chiar aveam, clor sub formă de Domestos.

Bluza oricum era ruinată, dacă tăiam pata cu foarfecul sau încercam să o curăț cu clor era aceeași chestie. Bluza oricum nu o mai purtam. Aşa că după ce am calculat eu că nu aş avea nimic de pierdut am pus încet şi cu grijă Domestos întâi pe pata de pe mânecă.
Surprinzător s-a curățat şi materialul nu a părut a fi deteriorat. Aşa că am prins avânt am clătit bine mâneca şi am trecut la faţa bluzei.
Încet şi cu grijă să nu dau pe broderie am curățat şi faţa, am clătit-o şi apoi am pus bluza la uscat.
E ca nouă! Am examinat materialul şi nu pare rărit sau deteriorat, dar ca să fiu sigură nu am să bag bluza la o viteză mare de spălare.
Şi spuneți şi voi, mai vedeţi vreo pată? Ba chiar dacă îmi spune cineva unde a fost pata îi dau un euro :).
Şi uite aşa mi-am refăcut bluza gen ie din vâscoză, brodată cu fir albastru. Acum mi-a venit o idee. Că tot mi-am spălat iile recent, să scriu o postare despre cum se spală iile. Evident că nu se spală cu Domestos, dar totuşi cum se spală iile?
Am multe ii, cumpărate din diferite surse. Chiar am să caut dacă vreuna are instrucțiuni de păstrare şi spălare. Dacă mă lămuresc, vă spun şi vouă!

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

DIY - Compot de coacaze roşii

Dragilor,

vă anunț din prima că nu am fotografii din timpul preparării pentru că surprinzător compotul se face foarte repede. Acum nu ştiu dacă asta numiți şi voi compot, dar în capul meu e compot. Aşa că am fotografii de înainte şi după şi e foarte posibil să le fi văzut deja pe fb.
Aşadar anul acesta ne-am deșteptat. V-am mai spus că cine a proiectat curtea casei în care stăm acum e fix pe gustul meu. Adică am liliac în curte, am iarbă să îmi ajungă, am şi mentă sălbatică, am lavandă. Ce altceva mi-aş mai putea dori? Totuși în spatele curții, mai la umbră am nişte boscheţi. I-am îngrijit noi anul trecut, i-am toaletat, dar atât. Făceau fructe faine roșii, faine la modul că arătau bine, dar cum vecinii mei nu mănâncă şi nu culeg nimic din curțile lor am zis că sunt plante decorative. 
Până anul acesta când au venit la noi în vizită nişte români şi m-au luminat. Şi m-am întrebat de ce nu? De ce să nu culeg coacăzele şi căpșunele şi de ce să nu le mâncăm? 
Vedeți voi, când eram eu mică să nu ai bunici la ţară era un titlu de noblețe. Eram orășeancă sută la sută. Acum cu noblețea te poţi șterge la cur şi uite pentru că nu am avut bunici la ţară am stat un an cu coacăzele în curte şi nu am profitat de ele.
Despre vecini ce să zic? Oricum ăştia de pe aici sunt ceea ce eu numesc snobi. Aşa că nu-i de mirare că mărul e pom decorativ pe care îl toaletează vecinul mai ceva ca un bonsai, da nu mănâncă merele. 

Pentru că totdeauna verific din două surse :D am pus această poză pe fb. şi mi s-a confirmat că fructele roşii sunt de mâncat. Aşa că am trecut la ceea ce eu numesc "trăim din roadele pământului" pe care recunosc nu eu le-am cultivat.

Decizia a fost una simplă. Am avut de ales între dulceață sau gem şi compot de coacăze roșii, că am şi albastre sau negre, da încă nu s-au făcut. Am ales compotul că noi dulceață mâncăm doar pe clătite şi nu mâncăm chiar aşa de multe clătite. Pe când compotul, cum e acum cald şi bine, merge ca uns.

După ce am decis că facem compot, am apelat la google să găsim reţeta.

Prima apărută era clar pentru cunoscători. Venea de aici şi suna aşa: 

Se spala coacazele cu tot cu crengute si se lasa sa se usuce; Se pun intr-o cratita, se toarna siropul deasupra si se da in clocot; Se iau de pe foc se adauga sarea de lamaie si se mai dau o data in clocot; Se toarna in borcane si se setrilizeaza.

Nici o problemă. Pare simplă. O facem. Însă ce e ăla sirop şi unde se găseşte el? Cu coacăzele a fost uşor, da siropul crește în natură? Nu dragilor. Siropul l-am găsit aici, iar reţeta completă de această dată este aceasta:

Se spală fructele şi se lasă să se usuce. Se pun într-o cratiţă, se toarnă siropul (preparat în prealabil din 700 g zahăr la 1 litru de apă) deasupra şi se dă în clocot. Se iau de pe foc, se adaugă sa­rea de lămâie şi se mai dă o dată în clocot. Se toarnă în borcane şi se sterilizează.

Partea cu sterilizantul am sărit-o pentru că mie îmi sună ca ceva ce făcea mama pentru a pune diferitele produse la păstrat pentru iarnă. Ori noi am dat gata deja jumătate din compot, ce să mai păstrăm până la iarnă? Şi ce am mai făcut, am înlocuit sarea de lămâie cu zeamă de lămâie. Acum nu ştiu dacă am făcut bine, da sarea de lămâie ne lipsește din casă, în schimb avem totdeauna lămâi.

Aşa arată produsul final, după ce am mânjit eu toată bucătăria încercând să torn în sticle fără nici un dispozitiv de ajutor. Eu îi spun leică (pâlnie), dar după ce am aflat că nici scrânciob nu ştie lumea ce este, m-am lăsat de regionalisme. Într-un final, după două sticle mi-a venit mintea şi am tăiat o sticlă de plastic şi am improvizat o leică.

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

DIY - Cutiile roşii din ratan

Dragilor,

am pus pe fb. acum vreo două zile poza cu cutiile roșii. Sincer nici nu ştiu ce m-a apucat. Doar stăm în Arlonia de aproape doi ani şi de atunci avem etajera cu televizorul şi de atunci am vrut să cumpărăm nişte cutii, să le vopsim (dacă nu găsim roșii) şi să mai ascundem în ele diverse. În Bucureşti aveam astfel de cutii, tot de la IKEA, dar nu le-am mai cărat în Arlon. Bine tot sper eu că vreodată îmi voi aduce bibliotecile cu mine şi deci şi cutiile.

În fine spuneam că de vreo doi ani aceste cutii erau pe listă, doar că nu le venise rândul. Şi când le-a venit am fost aşa de entuziasmată că le-am terminat într-o zi cu soare. Nici nu am făcut poze intermediare, aşa de repede m-am mișcat şi aşa de prinsă am fost de acest nou proiect DIY. 

De ce musai roşii? Pentru că mi se pare mie că roşu e culoarea predominantă în sufragerie. Poate datorită draperiilor roşii? Nu ştiu.

Acum pentru cei care au ceva experienţă în meștereli procesul e simplu. Pentru ceilalți am să vă vând câteva ponturi :)

Cutiile-coşuri se vând la IKEA în culoarea lor naturală, ca în poza de mai sus, dar la IKEA de aici le-am găsit şi colorate deja în alb. Am cumpărat unul aşa şi unul alb şi am experimentat.

După cum vedeţi la final nu prea e o mare deosebire între cel galben şi cel alb, ambele s-au colorat aproape la fel. 

Însă pentru coșul galben a trebuit să muncesc eu mai mult. Pentru că era deja lăcuit, l-am şmirgheluit niţel. Atenţie la etapa asta! Coşurile cică sunt din ratan. Acum nu ştiu sincer ce e ratanul în capul celor de la IKEA, dar clar nu e acelaşi lucru cu ce e în capul meu. Coşurile sunt din fâşii subţiri de lemn. Aşa că la şmirgheluire unele s-au crăpat un pic şi când am dat cu vopsea s-au rupt de tot. Apoi le-am dat cu un grund. Apoi le-am vopsit cu spray-uri cu vopsea roșie.  Ca spray eu nu am găsit mari, ci doar mici de 75. Unul acoperă un coș, dar dacă nu aveți experienţă şi nu acoperiți cu un strat uniform din prima s-ar putea să aveți locuri goale. Aşa că pentru siguranța mea eu am cumpărat 3 spray-uri şi mi-au ajuns ba mi-a şi rămas aproape jumătate din unul. 

Coşurile albe însă am zis eu că nu necesită primele două etape. Am zis că vopseaua albă va acționa ca un grund. Acum dacă am dreptate sau nu, doar timpul o va demonstra. De vopsit s-au vopsit aproape identic ca cele galbene, adică nu am realizat dacă a intrat mai multă sau mai puţină vopsea.

Cantitățile de vopsea pe care vi le-am spus mai sus sunt valabile pentru vopsirea coșurilor doar pe exterior. Ştiu lenea e cuvânt de lege la mine, da nu am înţeles de ce le-aş vopsi şi pe interior. Important e cum se vad din bibliotecă, pentru că presupun că în afară de noi nu va umbla multa lume la coşurile respective.

Acesta este locul coșurilor. 

Acum realizez că şi carpeta de pe perete e cu roşu şi am şi nişte suporturi de pahare, din Turcia, tot cu roşu.

Coşurile evident că nu au ieşit uniform, da nici nu îmi doream un produs perfect. E totuşi un produs rearanjat în casă.

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

DYI - Colierul international

Dragilor,
de mult nu am mai pus ceva facut de mine, insa azi m-a inspirat Anca si am facut un colier. Cred ca toate componentele colierului (si al cerceilor asortati) au asteptat mai bine de doi ani sa ajunga un obiect, dar niciodata nu e prea tarziu. Azi a fost o zi tare ciudata, am crezut ca vom pleca in Olanda sa facem poze lanurilor de lalele. Ne-am inselat, ba am mai si stat in casa cu o migrena nasoala cauzata de presiunea scazuta. Spre seara a plouat cu tunete si fulgere si mi-a revenit si mie cheful de viata. Asa ca ce e mai nimerit decat sa creez ceva?
Asa a aparut colierul si cerceii. Margelele mari sunt din sidef, iar cele rosii sunt corali, la cercei am folosit margele de nisip rosii.
De ce international? Pentru ca margelele mari le-am cumparat din Luxemburg, cele rosii din Istanbul, accesoriile le-am cumparat din Dublin, margelele mici rosii din Arlon, iar eu sunt romanca. Bine e posibil sa fi venit toate dintr-un depozit din China, dar eu le-am cumparat de peste tot :).
Daca maine ajung la lalele poate le vedeti si in poze mai clare.
Seara faina, dragilor!
Raluca

DIY - Brăţară împletită din mărgele

Dragilor,

sunt ceva de speriat. Cred că am 100 de îndeletniciri şi nici una nu îmi rămâne. M-am apucat de şerveţelit şi pictat în România, când am ajuns în Dublin şi nu am găsit materiale, m-am lăsat. M-am apucat de montat bijuterii, că asta se făcea în Dublin, m-am mutat. Am ajuns aproape de patria şerveţelitului şi găsesc materiale şi tot ce îmi trebuie, mă trăzneşte altceva, brăţările din mărgele.
Ştiu că sunt la modă anul acesta, dar nu asta m-a mânat în luptă, ci faptul că la magazinele artizanat din Bucureşti o astfel de brățară se vinde cu 75 de lei. Bine poate am şi găsit eu artizanatele nepotrivite. E unul la Romană scump de tot şi cam nejustificat aşa.
Pentru un lucru făcut de mână cu migală şi răbdare, 75 de lei este puţin. Pentru o brățară care la H&M e şi mai complicată şi mai ieftină, 75 de lei pare mult. Şi de cele mai multe ori preferăm variantele de la magazine decât cele hand-made pentru că ni se par mai ieftine. Însă avem un produs de serie pe care îl mai poarta şi alte 100 de femei din țara asta şi alte mii din toată lumea. În acest context 75 de lei e puţin. Raportat la salariul mediu e totuşi mult. În fine discuția e lungă. În mare sunt doua tabere, depinde în care vrei sau poţi să te încadrezi.
Bine acum să o spun pe-a aia dreaptă, eu voiam să țes covoare, da m-am învârtit după ustensile pe net şi sunt scumpe şi nu prea poţi face încercări, mi-ar trebui un profesor, dar aici nu am găsit... în fine. Am găsit the next best thing, să împletesc mărgele. Nu ştiu dacă aşa îi zice îndeletnicirii ăsteia, dar am descoperit că îmi place. Bine cât o să îmi mai placă, pentru că văd că e un patern să mă las de tot ce încep.
Deși pare complicat şi scump chiar nu e. Dispozitivul, un fel de kit ce conține ace, aţă şi mărgele m-a costat 14 euro, borcanul cu mărgele 1 euro, iar firele vreo 3 euro. Acum după prima brățară pot spune că am învăţat multe. Că nu se folosește ața pe care am folosit-o eu, că nici mărgelele nu sunt dintre cele mai bune, că se lucrează cu ac, că îţi trebuie multă răbdare şi mai ales ochi buni. Şi dacă toate condițiile sunt îndeplinite poţi face o brățară ca cea pe care am făcut-o eu într-o oră. Mie mi-a luat vreo trei ore, da la început nu ma prindeam cum se prind mărgelele pe fire, apoi țineam dispozitivul în brațe şi nu ieșea, apoi uitam să prind firele de dedesubt. Bine eu am încercat din prima să împletesc 14 fire după un model de pe Semne cusute, dar m-am liniștit repede pentru că e destul de dificil. Şi prima brățară are o grămadă de greșeli, dar din fericire, din greșeli se învață. Acum vreau să mai fac una cu firele potrivite, apoi să încerc modelul acela tradițional cu floare care se găsește peste tot, apoi să introduc mărgele mai mari în model şi abia apoi să trec la modelul cu 14 fire. Sper să mă ţină cheful de împletit să le pot face pe toate.

Şi ca să vedeţi că de mult mă apucase pe mine asta cu mărgelele, vă arat şi două perechi de cercei pe care le-am făcut prin toamnă. Cred că se vede din poză că nu ştiam cum să le prind de codiță şi că nici nu sunt foarte drepte. Probabil nu am folosit nici acolo ața potrivită. Boală grea meșteritul ăsta :)
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

DIY - Colierul folcloric

Ca materiale eu am cumpărat aţă de croșetat roșie,
mărgele albe şi colorate, lanț şi pamblică

Dragilor,

cei care sunt la curent cu pagina de facebook a acestui blog au aflat deja că eu mă chinui de vreo săptămână să îmi fac un colier folcloric. Nu greșesc deloc aici când spun că de o săptămână, pentru că fix acum o săptămână am cumpărat materialele şi m-am pus pe împletit. Mi-am dat seama că am cumpărat mai puţine mărgele şi m-am întors la magazin, mi-am dat seama că tutorialul e greşit sau l-am înţeles eu greşit şi am improvizat. Aşa se face că ideea de la care a pornit totul nu mai seamănă, da deloc cu ce mi-a ieşit mie.
Mai am ațe şi destule materiale cât să fac un altul, dar mă gândesc dacă merită? La H&M am văzut unul aproximativ la fel, o împletitură între mai multe lanțuri şi cu materiale diferite şi costa doar 12 euro. Nu ştiu din ce trăiesc cei care fac hand made, dar îi admir sincer. Bine eu nu am făcut colierul pentru vânzare, dar realizez şi eu acum cât de multă muncă implică un astfel de produs şi cât de puţin se poate cere ca şi preț.

Aşa arată ațele tăiate şi împletite. Se vede şi din
această imagine că a ieşit prea lung.

În fine mă lamentez în explicații. Așadar totul a pornit de aici am văzut colierul, mi s-a părut ușor de realizat şi am zis să încerc. Faza e că am şi nimerit magazinul potrivit şi avea aţe ca cele din tutorial, că probabil s-ar fi ales praful înainte de a începe. Numai că după ce mi-am cumpărat tot ce credeam eu că îmi trebuie m-am apucat de cercetat tutorialul şi ceva nu se lega.
Deci întinzi ața pe un suport, când zici tu că e gata o legi la un capăt, întorci planșa sau suportul şi tai. Apoi împletești. Şi din poze se vede că şi cu toată strângerea materialului la împletire, colierul iese mai lung. Aşa că m-am pus iarăşi pe căutat. Am găsit site-ul original, adică ăsta, dar tot nu m-a lămurit. Aşa că am zis că poate dacă întind ațele pe suport îmi vine ideea şi descopăr cum îl fac mai mic, dar nu. În ciuda faptului că eu am întins aţele pe un suport mai mic, colierul, chiar şi după împletire a ieşit mare, atât de mare cât să îl înfășor destul de bine de două ori în jurul gâtului.
Nu semăna cu ce era în tutorial aşa că am trecut la improvizat. Îmi părea rău să arunc jumătate de colier, iar să fac două coliere în momentul ăla nu mi-a venit în minte. În schimb m-am gândit să tai în două împletitura şi să cos două împletituri între ele.
 Încă o precizare. Dacă puteţi sau dacă aveți răbdare întindeți aţele pe suport de sus în jos şi nu unele peste altele. Eu pur şi simplu am înfășurat suportul cu aţă cum mi-a venit mai ușor. Numai că la împletire aţele s-au încurcat. Aşa că am apelat la pieptănul Deei (pe care nu l-am folosit niciodată până acum pentru că nu îi place să fie pieptănată cu pieptănul ci doar cu peria şi nu orice perie, un anumit tip de perie. Cei care au collie sau ştiu câte ceva despre această rasă ştiu că nu e tipul potrivit de pieptăne pentru ea.) şi am pieptănat aţele să nu se mai încurce. Dacă nu aveți vreun ajutor prin casă vă recomand să lipiți aţele de o masă aşa cum am făcut eu pentru că altfel se vor încurca.

Aşa cum v-am spus după împletire colierul ar fi ieşit prea lung. Aşa că l-am tăiat în două şi am cusut cele două părți una de alta. La final arăta ca în poza din dreapta. Apoi am ataşat lanţul. Cum colierul meu, chiar şi în două era mai mare decât ce vedeam eu în poze (sau gâtul meu e mai mic, deşi mă cam îndoiesc) am micșorat lanțul.
Încă o chestie aici. Va trebui să coaseți fiecare zală de colier. Am încercat să cos din când în când şi lanţul se învârtea ciudat pe colier, deşi ziceam eu că stă fix.
Practic la acest colier cred că am cusut cât nu am cusut toată viața mea. Apropo de cusut să nu întindeți toată ața pe suport pentru că veţi avea foarte mult de cusut. Sau uite o idee, puteţi face toate cusăturile cu o altă culoare de aţă. Sunt sigură că efectul va fi unul fain.

 Când am terminat de cusut cele două bucăţi de împletitură între ele şi lanţul de una din ele a venit vremea mărgelelor. Inițial am vrut să mă țin cât mai aproape de modelul din tutorial, da socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la magazinul de mărgele. În plus fiind dublu ca dimensiune colierul meu avea destul spațiu cât să fie decorat. Numai că am socotit greşit şi am cumpărat mai puţine mărgele. Le-am cusut pe colier şi mi-am dat seama că e cam gol. Am mers încă o dată la magazin, numai că nu la același magazin şi evident am găsit alt tip de mărgele. Apoi am zărit mărgele din lut de diferite culori şi nu am rezistat. Cumva colierul folcloric trebuia să aibă mărgele de lut. Am cumpărat albe, roșii, negre, verzi şi albastre.

Numai că acum aveam prea multe mărgele. Aşa că v-am rugat pe facebook să mă ajutați. Şi DA m-aţi ajutat şi vă mulţumesc din suflet. Cele mai multe voturi au fost pentru colierul colorat, adică decorat cu mărgele colorate. Şi deşi mie îmi plăcea mai mult cel cu alb nu m-am grăbit, (tot la sfatul bun de pe facebook) am lăsat colierul la pritocit vreo două zile. Între timp în cap mi se învârteau doar ştergare de tipul acesta. Am crescut cu astfel de ştergare în casă şi în plus mi se părea că modelul se potriveşte cu colierul meu şi cu tipul de mărgele pe care îl aveam. Aşa că am vrut să fac un fel de brăduți din o mărgică neagră şi două albe în formă de inimă. Nu a ieşit perfect şi nici nu cred că poate ieşi din prima ceva perfect din mâna unui om. Şi tocmai asta îi dă perfecțiune. Da poate reuşeam să cos motivul perfect aliniat cu mijlocul, da mie îmi place şi aşa. Şi la urma urmei eu îl voi purta, deci mie trebuie să îmi placă.

Acum vine partea nasoală, deşi aţi crede că să coși un astfel de colier e greu, ei bine să îţi faci poze singura e al naibii de greu. Nu am reușit şi nici nu am avut răbdare să îl rog pe Alin să mă pozeze. Şi mai mult ca sigur nici el nu ar fi avut răbdare să facă un shooting ca la carte, deci m-am lăsat pe mâna mea şi am făcut poze cu telefonul. Ştiu e urât şi au ieşit urâte, da pur şi simplu aparatul Nikon e prea greu ca să fac selfie (că tot e cel mai uzitat cuvânt în 2013).

Acest colier îl văd purtat la bluze cu decolteu, poate negre, poate roșii, poate colorate ca în tutorial. Eventual un decolteu pe pătrat ca în tutorial, dar după cum vedeţi din poză merge şi pe un tricou. Eu am folosit un tricou negru fără cine știe ce decolteu şi a mers.

Adică mie îmi place cum se așează. Şi în plus a trebuit să ies din casă în seara când am făcut pozele şi fiind gros ține şi de cald :D deşi sunt sigură că nu acesta este scopul lui. 

Apoi am căutat de am înnebunit cămașa la care ziceam eu că se potriveşte. Nu am găsit-o aşa că am improvizat cu o cămașă de-a lui Alin, albă. Cum e cu guler tip tunică, colierul arată cam nasol pe deasupra gulerului, iar pe dedesubt nu se vede în totalitate. 

Aşa că la o astfel de cămașă l-am transformat în brâu. Special i-am lăsat pamblica mai lungă să îl pot purta şi ca brâu. Din nou îmi cer scuze pentru calitatea pozelor. Sunt făcute cu telefonul într-o seară... 

Dar m-am revanșat ieri când am prins o jumătate de oră de soare şi am scos colierul în curte. I-am făcut multe poze. L-am atârnat de gardul şi pomii vecinilor, l-am aruncat în iarbă, l-am suspendat de aţele de rufe... Numai că nu mi-au plăcut. Aceasta e cea mai reușită. 

Şi evident nu putea să lipsească Dea din shootingul colierului. M-am gândit să îl prind ca zgardă, dar din păcate Dea năpârlește, iar pe colier se prinde părul şi praful ceva de speriat. Şi de depozitat probabil că îl voi depozita într-un sertar, deşi mi-ar plăcea să îl pun la vedere prin casă...

Acesta este colierul meu şi un alt fel de tutorial. Nu am făcut poze tuturor etapelor pentru că le vedeţi în tutorialul de pe net. Şi dacă vă uitați la tutorialul original poate vă daţi seama cum e făcut colierul fără a fi prea lung. Poate în tutorial se arată cum se obține doar o parte din cele trei necesare pentru o împletitură. Poate după ce se îndepărtează de pe panou se taie din nou aţele şi se repoziţionează în trei. Nu ştiu şi nici nu îmi dau seama. Poate mă ajutați voi. 

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

DIY - Şosetele mele nu au mirosit niciodată mai bine

Dragilor,

da ştiu e luni. Şi când am deschis pagina asta albă pe care o înnegresc eu acum voiam să vă spun o mulțime de lucruri. Subiectele mi se învârteau în creier cam cum i se învârteau păsărelele în jurul capului lui Tom când îl pocnea Jerry. Da faza e că aveam titlul ăsta superb în minte de vreo trei zile, da ce spun eu trei...de vreo săptămână, în timp ce cu o șapcă pe cap, primită şi aia la un târg că mie nu îmi stă bine cu șepci, recoltam primele tufe de lavandă.
Pentru că eu în faţa casei am o fâșie de grădină pe care încap fix patru tufe de lavandă. Nu am plantat-o eu şi cu siguranţă dacă aş fi îngrijit-o eu ar fi murit de mult. Da nu a murit, a înflorit şi a mirosit magnific vreo lună. Nu m-am îndurat să o tund (vorbesc de lavanda, care în capul meu e de genul feminin) ci doar am admirat-o de la distanță. Numai că la un moment dat a început să se scuture şi m-am gândit decât pe jos mai bine la mine în șosete.
Bine ca să fiu sinceră şosetele au apărut mult mai târziu. Întâi am făcut rost de un foarfec mare. Apoi am studiat pe internet cum să o tund totuşi ca să mai facă flori şi la anu. Apoi am stat în soare, cu o șapcă pe cap şi am tuns-o, apoi am admirat-o vreo trei zile într-un castron şi din când în când mi-am mai trecut mâna prin ea şi am mirosit-o. Apoi am fost la un magazin de țesături să caut un material frumos să fac săculeți...poate aveam noroc şi găseam chiar săculeți... Apoi am pus poze pe facebook. Apoi un prieten mi-a dat ideea cu şosetele. Apoi tot week-end-ul m-am plâns de dureri de spate (că vedeţi voi să tunzi patru tufișuri de lavandă nu e chiar ușor). Apoi am găsit nişte șosete, nu foarte arătoase, dacă era după mine cumpăram unele frumoase, colorate şi noi. Apoi am pus lavanda în șosete şi într-un borcănel de la bomboane (pe care nu le-am mâncat ci le-am pus într-o pungă). Apoi am făcut poze şi abia apoi am început să scriu aici, acum.
Ştiu nu totul are un fir logic, da cine mai e logic zilele astea?
Șosetele mele (de fapt ale lui Alin) nu au mirosit niciodată aşa de fain şi mai că le-aş ține pe birou fix la nasul meu şi nu în dulap.
Vă las cu poze cu toate etapele.

Raluca

P.S. Ştiu că din lavandă se pot face o mulțime de lucruri şi chiar se poate găti. Am găsit în Arlon ciocolată cu lavandă şi pot spune că nu m-am omorât după ea. Eu zic că pentru primul an e bine chiar şi aşa cu două șosete şi un borcănel. La o adică pot scoate de acolo şi transforma lavanda în tot ce doresc. 

DIY - Cercei cu Bufniţe

 Nu v-am mai stresat de multicel cu ce am mai meșterit eu, nu pentru că eu de fapt meșteresc zilnic şi nu vreau să arat ci pentru că nu am mai deschis cutia cu minuni de cel puţin o lună. Ieri însă am pierdut autobuzul şi deci am avut 20 de minute de așteptat în stație.
Lume multă, nu foarte ok, nu îmi prea surâdea să stau 20 de minute degeaba aşa că am plecat spre magazinele de lângă gară. În Luxembourg acum sunt reduceri aşa că am căscat şi eu gura prin magazine, da tot cu ochii pe ceas. Şi am dat de bufnițele verzi. Am o prietenă care e cu bufniţele cum sunt eu cu țestoasele, plus că parcă am văzut-o cu multe lucruri verzi aşa că am luat o pereche pentru ea. Eu nu am nici o bijuterie pe argintiu, deci ziceam că nu are sens să îmi iau şi eu o pereche, mai ales că în raft era doar una. Am căutat bufnițe albastre da nu am găsit aşa că m-am dus să plătesc. Şi la casă vânzătoarea a scăpat din mână cerceii şi unul s-a ciobit (sunt dintr-un fel de porţelan). Probabil mi-a văzut faţa şi ca să mă liniștească a zis că mai are în depozit sau cam aşa ceva. Şi când a revenit a adus două perechi. Era un semn, aşa că le-am luat pe amândouă.
Am plătit, am ieşit şi magazinul următor era ceva cu ciorapi. Colorați şi foarte veseli. Am intrat ca undeva în fundul magazinului să observ mărgele. Totdeauna îmi sare în ochi vreo mărgică pe care să o pot transforma în ceva aşa că m-am apropiat. Şi bine am făcut că aveau bufnițe, fix la fel cu cele pe care tocmai le cumpărasem.
Logic că am mai cumpărat, ştiam chiar cum aveam să le transform şi mi-am şi găsit posibili cumpărători printre colegele de la franceză.

Seara pe la 11-12 când am ajuns acasă m-am şi apucat de meșterit. Asta a ieşit. Cei verzi sunt cei cumpărați.

Aceștia sunt preferații mei. Acum îmi trebuie mărgeluțe mici negre să încerc modelul şi pe negru :)

Şi totul de la o pereche de cercei la reducere :D

Raluca

DIY - cum să îţi faci cercei

Fraților m-a apucat şi pe mine asta cu cerceii în Arlonia. Nu m-ar fi apucat în Dublin unde știam cel puţin 3 magazine cu mărgele şi ustensile şi tot ce îţi mai trebuie pentru a face bijuterii, m-a apucat aici unde moda e cu decorarea cutiilor, decoupage, cu scrapbooking si alte treburi, de care dacă mă mai apuc ajung să nu mai fac altceva. Ce e bun şi ce am descoperit în Arlon, e că a fost un mare centru de olărit, iar ceramica de aici seamănă izbitor cu cea din Olanda (am fost la muzeu, în Arlon, vă povestesc eu). Deci dacă a fost, poate mai există olari. Că prea văd la Andreea o grămadă de minunații din ceramică. Bine ea e o artistă pe care o admir de multă vreme, nici nu îndrăznesc să mă ridic la nivelul ei, dar pare interesant şi o urmăresc pe facebook de câte ori pune ceva la cuptorul cu ceramică. Revenind în Arlonia, am văzut că în Luxemburg la magazinul de hobby există posibilitatea de a arde obiectele din ceramică, deci dacă există această posibilitate există şi cineva care face respectiva ceramică. Mi se pare o împletire firească a originii mele cu actualul mod de viață şi mă bate gândul să iau câteva cursuri de olărit. Păi fraților să le arat eu ăstora ce tradiție de ceramică avem noi şi ce motive şi ce obiecte, cred că ar rămâne cu gura căscată.

Revenind (se vede că sunt nevorbită şi mă încurc în detalii) m-am apucat să îmi fac cercei. Mai aveam câteva mărgele din Dublin, pe care le cumpărasem pentru cine ştie ce, aşa că am început. Şi aparent nu m-am mai oprit. Ba la un moment dat am rămas fără tortiţe pentru cercei. Aşa că am bătut internetul (ca mi-a fost rușine să întreb în stânga şi în dreapta) după tortiţe. Ele se găsesc şi în Arlonia, (da ce nu are Arlonia asta?) dar am descoperit eu că pe net cu preţul a 10 tortiţe din Arlon, iei 200. Păi stai frate, că aşa facem afaceri. Şi pe lângă 200 de tortițe mi-am mai luat şi 200 de cheiţe de prins lanțurile sau brăţările şi nişte verigi mari că îmi trebuiau la cerceii din mărţişoare şi nişte mărgeluțe mici aurii care să vină între cele mari colorate. Şi pe toate minunile am dat doar 20 de euro cu tot cu transport din Canada. Care transport a ajuns în 3 zile lucrătoare, spre deosebire de un pachet din România trimis la începutul lui martie şi care s-a pierdut pe traseu.

Apoi cam în perioada asta în Cora este un fel de târg creativ. Sincer dacă ar veni arlonezii să vadă târgurile noastre de hand made ar crăpa pe loc. Da na, românii noștri sunt pricepuți şi mari meșteri. Ei şi de la târgul creativ mi-am luat perle. Sunt naturale, da la ce preț au probabil că sunt de crescătorie. Faza dură a fost că un șirag de perle din sticlă, rotunde şi în culori nu foarte naturale costa 16 euro, cel din perle naturale, da care mi s-a atras atenția că nu sunt uniforme, era 6 euro. Bun aşa, dă două. Şi în cele două am descoperit o perlă în formă de inimă. M-am bucurat ca un copil...
Şi după ce am avut toate materialele am apelat iar la net după idei şi după tutoriale. Am învăţat cu cleștele în mână şi cu youtube deschis cum se face o buclă corectă, cum se pun mărgelele în funcție de mărime şi ce tijă trebuie folosită. Greu cu mărgelitul ăsta.

Deocamdată vedeți şi voi că formele sunt simple. Adică e super simplu să înşiri trei mărgele pe o tijă să îi pui o cheiţă şi să o denumești cercel. Nici nu cred că mă voi apuca de modele complicate pentru că răbdarea mea e limitată şi deşi îmi place să bibilesc, mă plictisesc repede, mai ales dacă nu iese din prima. Mă bucur totuşi că tortileţe sunt din ceva aurit care nu îmi fac stricăciuni în urechi, că am descoperit că sunt sensibilă la orice altceva în afară de aur. Numa haur, numa haur!!!

Acum problema nu e să le fac, că de făcut e relativ simplu, problema e ce fac cu ei? Că eu am cercei de nu îmi ajunge o viaţă să îi port şi să îi schimb în fiecare zi. Şi ce a pornit ca o nevoie de a avea o anumită culoare de cercei, acum s-a transformat în ceva monstruos. Am o cutie de metal cu ustensile şi materiale, am cercei înșirați prin toată casa, acum i-am atârnat de oglinda... ceva trebuie făcut, doar că nu ştiu ce. De vândut nu încape vorbă pentru că nici nu aş şti de unde să încep, plus că nu am încredere că ar fi de calitate... Cred că am să rămân cu întrebarea şi cu tonele de cercei :)

Raluca

My Monday DIY project - Proiectul meu DIY de luni

Pentru proiectul de astăzi vă trebuie  imaginație pentru că aşa ca toate colțurile din casa mea e work in progress. Trebuie să vă imaginați că pe lângă proiectul de azi ar mai veni niște postere la bere, în aproximativ aceeași ramă. Doar că postere am doar două şi nu le-am găsit ramă pe măsură.

De fapt visez la aşa o oglindă de vreo doi ani de când am văzut un apartament de închiriat în Bucureşti şi pe un perete trona o astfel de oglindă albastră. Atunci încă nu eram în perioada albastră, dar oglinda m-a atras tocmai prin culoarea contrastantă cu tot ce se afla în respectiva casă. Aşa că am căutat şi eu una identică. În Bucureşti am găsit ceva asemănător, dar era peste bugetul meu. Aşa că am decis să o confecționez singură. Am căutat zile întregi ferestre vechi pe la depozite de materiale de construcții second hand, da nu am găsit. Am abandonat proiectul când am plecat în Irlanda, numai că acolo pe la geamuri mai toţi aveau obloane şi mai au şi o grămadă de depozite de materiale de construcții vechi, care mai au şi site pe internet. Practic din fotoliu cu laptopul în mână mi-am căutat câteva luni fereastra visurilor ce avea să fie transformată în oglindă cu obloane. Nu a fost să fie.

În Arlonia am mers şi mai departe. Am ajuns la un Brico şi eram cât pe ce să îmi cumpăr o ramă, o oglindă şi două treburi ce semănau cu obloanele, dar erau de fapt uşi de șifonier. Complicat a fost când am ajuns la balamale şi la modul de prindere a "obloanelor" pe ramă. Noroc că atunci nu m-am indurat să cumpăr rama, oglinda şi ușile fără balamale şi bine am făcut pentru că într-un magazin alăturat am descoperit oglinda. Era mare şi frumoasă, dar era singura şi obloanele nu se închideau perfect. Şi mai avea un mare minus, costa 60 de euro. Aş fi dat în secunda 1, dar știam că toate materialele şi munca mea şi nu ajungeam la așa un preț. Şi apoi unde mai e mândria de a meșteri tu ceva? Nu am cumpărat-o. De atunci de câte ori aveam drum în Brico eram gata, gata să cumpăr tot ce îmi trebuia, numai că nimeni de pe acolo nu știa engleza şi eu aveam nevoie de o garanție că balamalele alese de mine, fără nici un pic de experiență, aveau să prindă ușile de ramă. 

Totul până săptămâna trecută când printre zecile de reclame am primit una la un magazin de decorațiuni interioare. Unde din interior îmi surâdea oglinda visurilor la fabulosul preț de doar 20 de euro. Era chiar mai ieftină decât materialele la un loc aşa că în week-end, cu sufletul la gură am mers în căutarea magazinului şi a oglinzii. Şi odată ajunsă acolo şi eliberată cumva că aveam oglinda în mână, am cumpărat două :)

Pe a doua vreau să o fac albastră, dar ar mai fi ceva de cercetat, că nu vreau să îmi iau o cutie de vopsea, când eu am nevoie doar pentru o oglindă. Şi apoi ar mai fi de găsit locul ăla magic în casă, unde să se potrivească la marele fix o oglindă albastră. 

Aceasta fiind povestea să trecem la proiectul de azi: 

Se ia oglinda, poate fi cu obloane, poate să nu fie (site-ul magazinului de unde am luat eu oglinda e asta) şi se bate în cuie pe perete. Unde vreți voi şi unde se potrivește în casa voastră.

Apoi se iau vederi sau poze sau bilete de intrare sau orice ați mai adunat voi de prin călătorii şi se lipesc de oglindă. Eu am folosit bandă de aia de mascat, care se dezlipește foarte repede şi nu lasă urme. Ar mai fi un fel de plastilină cu care am văzut că mai lipesc oamenii postere la expoziții sau dacă marginile oglinzii vă permit puteți doar să le prindeți de margine. 

Şi asta e oglinda cu obloane şi vederi. Şi are dublu sau chiar triplu scop. E oglindă, îmi mai așez freza în ea, îmi aduce aminte de călătorii şi de locurile frumoase pe care le-am vizitat şi îmi şi etalez vederile sau amintirile şi tot ce trebuie să fac e să ridic ochii din tastatură şi sunt în Irlanda sau România, nu mai depun efortul de a căuta pe rafturi, prin albume amintirile prețioase adunate din călătorii. 

Şi ce loc mai nimerit pentru oglinda mea călătoare decât deasupra biroului, unde cred că m-am lipit de scaun, nu altceva :)

***

It all started about two years ago when I saw a mirror just like that in the pictures presenting a apartment to rent in Bucharest. It was blue and although I wasn't in my blue period I liked it a lot. From that moment on I start searching for a mirror just like that or shatters that I could transform into a mirror. My searches brought me to second hand construction materials, I've searched in Bucharest, Dublin and now in Arlon. I didn't find anything good but in Arlon I happened to enter into a store like Brico. I found there a frame, the mirror and two things that looked like shutters but were in fact closet doors. The problem was I didn't know what kind of hinges to buy that will stick my closet doors to the frame so at that time I didn't buy nothing. Few weeks after, in a store I found my dream mirror, but it was the only one and it was expensive, 60 euros. All the materials together and my work were about 25 euros so I hesitated. I waited a little more and last week in a flyer I found my dream mirror at 20 euro. So during the week-end I bought not one but two mirrors with shutters.
So to make a travelling mirror you will need the mirror (I got from this store) and postcards, tickets or anything that you got from a trip. Install the mirror on a wall, wherever it fits in your house and then stick everything on to it. I used masking tape rolled and stick on the back of my postcards, but there are a lot of methods to put something on a mirror.
And that is all. The mirror has three functions: as a mirror, you could make your hair looking at it, as a reminder of the beautiful places you visited and as a place where you could put your memories and all you have to do is rise your eyes and be transported into a new place, instead of having to search intro shelf's or books or wherever you put your memories from your journeys.
I've placed my mirror above my desk because that is the place where I spend all of my time, it's like I am glued to it or something.
***
Raluca

DIY - Cercei din mărţişoare

Am văzut o discuție pe Facebook cum că mărțișoarele sunt niște lucruri inutile şi că în timp mărțișorul va dispărea şi va fi înlocuit de bijuterii hand made, de dulciuri, flori sau felicitări şi simbolul ăla al primăverii pe care ţi-l agățai în piept va fi uitat.
Lucrurile sunt cât se poate de adevărate. Numai dacă mă gândesc că ce știam eu despre mărțișor şi ce făceam eu de mărțișor când eram mică şi ce se întâmplă acum sunt două lucruri total diferite şi deja cred că românii vor înlocui în scurt timp mărțișoarele. Ba chiar am fost la vreo două târguri şi am văzut că mărțișoarele nici nu mai sunt făcute să fie puse în piept sunt niște chestiuni lipite pe niște cartoane. Nici simbolurile alea cunoscute nu mai sunt la modă. Aşa că întâi vă propun să vedem ce zice wiki despre mărțișoare.
De Mărțișor românii celebrează venirea primăverii, luna martie fiind prima lună a acestui anotimp. Tradiția Mărțișorului se extinde pe tot teritoriul locuit cândva de români şi este regăsit schimbat şi la bulgari şi albanezi. Numele mărțișor este diminutivul de la luna Martie şi pe lângă mărțișor mai este întâlnit ca marţ sau mărţiguş. Se crede că cel care va purta mărțișorul pe toate perioada lunii martie va fi puternic şi sănătos tot anul. Mărțișorul este purtat şi de femei şi de bărbați, iar la finalul lunii Martie este agățat într-un pom fructifer pentru a asigura rodul acestuia. În unele regiuni mărțișorul era o monedă de aur sau argint ce era purtată la gât. La finalul lunii Martie cu respectivul ban se cumpăra vin roșu şi brânză albă ca fețele să le rămână frumoase şi albe ca brânza, dar cu obraji roșii. Treptat, la orașe, mărțișorul a început să simbolizeze prietenia, dragostea, aprecierea sau respectul. Inițial sfoara de care era legat mărţişorul era alb cu negru, aceasta simbolizând cele 365 de zile ale anului. Albul şi negrul reprezentau contrariile care făceau întregul: lumina şi întunericul, frigul şi căldura, viața şi moartea. Potrivit tradiției romane Martie era timpul perfect pentru începerea campaniilor de cucerire. În acest context se crede că roșul din mărțișor semnifică viața, iar albul victoria. Roșu este culoarea sângelui, simbolul vieții, asociat cu pasiunea femeilor, iar albul este zăpada, norii sau înțelepciunea bărbaților. Așadar sfoara mărțișorului reprezintă unitatea celor două. Albul şi roșul sunt culori complementare prezente în multe tradiții dacice.
***
Mărţişor is a Romanian tradition related with Spring. It is believed that first of March is the beginning of Spring in Romania. The tradition is authentic in Romania, Moldova, and all territories inhabited by Romanians and Aromanians. Alike though not identical customs can be found in Bulgaria, while similar ones exist in Albania, Greece and Italy. The name Mărțișor is the diminutive of marț, the old folk name for March (Martie, in modern Romanian), and thus literally means "little March". It is also the folk name for this month. Mărțișor, marț and mărțiguș are all names for the red and white string from which a small decoration is tied, and which is offered by people on the 1st day of March. The string can also be black and white, or blue and white. Giving this talisman to people is an old custom, and it is believed that the one who wears the red and white string will be strong and healthy for the year to come. It is also a symbol of the coming spring. Usually, both women and men wear it pinned to their clothes, close to the heart, until the last day of March, when they tie it to the branches of a fruit-tree. In some regions, a gold or silver coin hangs on the string, which is worn around the neck. After wearing it for a certain period of time, they buy red wine and sweet cheese with the coin, according to a belief that their faces would remain beautiful and white as cheese, and rubicund as the red wine, for the entire year. In modern times, and especially in urban areas, the Mărțișor lost most of its talisman properties and became more of a symbol of friendship or love, appreciation and respect. Initially, the Mărțișor string used to be made by black and white wool threads, representing the 365 days of the year. ‘'The Year's Rope'’ was the link between summer and winter, black and white representing the opposition but also the unity of the contraries: light and dark, warm and cold, life and death. According to ancient Roman tradition, the ides of March was the perfect time to embark on military campaigns. In this context, it is believed that the red string of Mărțișor signifies vitality, while the white one is the symbol of victory. Red is the colour of fire, blood, and a symbol of life, associated with the passion of women. Meanwhile, white is the colour of snow, clouds, and the wisdom of men. In this interpretation, the thread of a Mărțișor represents the union of the feminine and the masculine principles, the vital forces which give birth to the eternal cycle of the nature. Red and white are also complementary colours present in many key traditions of Daco-Romanian folklore.

Am cumpărat aceste mărţişoare de la un târg din Iaşi. Îmi place că artiștii hand made au început şi în România să lucreze în ceramică. Mi se pare un real progres față de fimo. Nu că la fimo nu muncești foarte mult, dar îmi place mie aşa ceramica. 

Am întrebat-o pe fata care le vindea de ce nu face şi cercei sau pandantive. A zis că nu s-a gândit încă. I-am cerut permisiunea să îmi fac eu cercei, ba chiar cred că a avut ea o bănuială când am insistat să cumpăr două mărţişoare la fel. 

Aşadar mi se pare o continuitate a acestor mărţişoare care altfel ar fi stat aruncate într-un sertar până anul viitor sau cine ştie până când, ar fi fost găsite, considerate inutile şi aruncate la gunoi. Aşa pot fi purtate o viaţă.

Ce vă trebuie: cleștele pentru bijuterii, agățători pentru urechi şi zale de lanţ. În acest caz nu am avut zale aşa de mari şi le-am confecționat singură. Se găsesc de cumpărat aşa că în scurt timp voi reface cerceii. 

***

I bought these mărţişoare from a market in Iaşi. I like the fact that Romanian hand made artists started to work with ceramic. I think it is a real progress from fimo, because I like ceramic. I've asked the girl that was selling these that she could make earrings or pendants and the answer was that she didn't think that yet. Maybe I've given her the idea. I've told her that I want to make earrings out of them, but that fact was obvious when I insisted to give me two of a kind. To make earrings from these mărţişoare, you will need some hooks that go in the ear, jump rings and jewellery pliers. 

Practic se prinde o zală mai mare de mărţişor, apoi una mică între zala mare şi agățătoare. Şi uite aşa mi-am făcut cercei din mărţişoare. Sper să vă placă şi să ştiţi că nici nu e foarte mult de migălit la ei. Şi am cercei din ceramică românească pe care îi pot purta tot anul. Desigur am fotografiat cerceii pe cana mea cu România, proaspăt achiziţionată de la Starbucks. 

***

To make the earrings you will put the bigger jump ring through the mărţişor, than the small jump ring through the bigger one and the hook through the smaller chain mail. You will need some dexterity with this. 

I hope you find my tutorial useful. It is a way of reusing the mărţişoare instead of throwing them in the garbage after a while.  

Of course I've photographed them hanging on my new Romania cup from Starbucks. 

Raluca

DIY - Cercei din mărgele ceramice

Niciodată nu pot avea prea mulţi cercei. Inele, coliere, brățări am în cantitățile optime pentru că nu mă atrag. Aşa că eu cumpăr cercei. În ultima perioadă am renunțat la a mai cumpăra, pentru că am descoperit magazinele cu materiale şi ustensile pentru bijuterii şi îmi fac singură. De acord că cerceii sunt rudimentari şi nu au cine ştie ce tehnică. De fapt nici nu am cumpărat vreodată o carte cu tutoriale despre bijuterii, nu am urmărit tutoriale nici pe youtube, pur şi simplu îndoi sârmele alea cum îmi vine mie. Sigur că greșesc. Sigur că stric o grămadă, dar în timp mi-am dezvoltat o tehnică şi cumva instinctual ştiu cum să prind o cheiță ca cercelul să se vadă bine pe ureche sau în ce direcție să îndoi ca mărgelele să se alinieze. În fine. 

Mărgelele din ceramică le-am luat din Arlon. Nu ştiu dacă se găsesc şi unde stați voi, dar având în vedere că modelele sunt oarecum universale puteţi face acești cercei indiferent de modelul mărgelei şi indiferent de materialul din care e făcută.

***

You could never have too many earnings or at least I can't. I seem to have enough rings, bracelets or necklaces because I am not attracted to buy them. But lately I have given up on buying them because I found stores with jewellery crafting materials and utensils and I can make them myself. I agree they are rudimentary and they don't require that much work. Actually I have never bought I book about jewellery making and never watched tutorials on this subject on youtube. I simply bend the wire like I feel and of course I make mistakes. But in time I developed my technique and It seems to work. 

The ceramic beads I bought from a shop in Arlon. I don't know if you could find some identical, but there are beads the same shapes from many materials. 

Aveţi nevoie de nişte ace cu gămălie, altfel nu ştiu să le spun. Cei care au mai meșterit bijuterii ştiu la ce mă refer. Eu am folosit unele cu gămălia în formă rotundă, dar am văzut şi în formă de cub şi de floare sau pur şi simplu ca un fel de cui. Apoi agățători, din acelea ce se bagă în urechi, mărgelele şi zale de lanț. Pentru că mă fascinează combinația negru cu auriu în ultima perioadă cam doar cercei aşa mi-am făcut. Acum că sunt în perioada albastră caut numai mărgele albastre. Din păcate cele albastre ceramice nu erau pe modelele astea. Aşa că deocamdată am cumpărat doar albe sidefate şi negre. 

***

You will need some pins, some hooks that go in the ear, jump rings and of course the beads. You will also need a jewellery pliers. Because I am fascinated with black and gold combination I only create earrings like that. Now I am in a blue phase so I am looking for blue beads but I couldn't find any. Next time, maybe. 

Nu ştiu să vă explic exact ce am făcut şi nici nu am fotografii intermediare pentru că e foarte simplu. Cu ajutorul cleștelui pentru făcut bucle (evident că nu îi ştiu denumirea) am îndoit acul prin gaura mărgelei până s-a format o buclă care a cuprins mărgeaua. Apoi am mai făcut o buclă şi pentru că am observat că cheița care vine în ureche era poziționată greșit am mai introdus o za între cele două. La final bucla cu mărgea şi cea a cheiței trebuie să fie pe aceeaşi direcție.

***

It is difficult to explain without any experience but I will try. With the help of the pliers I've made a loop in witch I introduced the bead. Then another loop for the hook and because the earring didn't alight right with the face I introduced a jump ring. At the end the loop with the bead and the hook must be on the same direction. 

Ei sunt cerceii. 

Şi unde e mai nimerit să îi fotografiez decât pe cana mea de cafea alături de tastatură?

Sper că vă plac.

***

As simple as that, they are the earrings.

And what place is more appropriate for presenting them to you than my cup of coffee and the keyboard?

Hope you like them

Raluca