Translate

March 26, 2013

My Monday DIY project - Proiectul meu DIY de luni

Pentru proiectul de astăzi vă trebuie  imaginație pentru că aşa ca toate colțurile din casa mea e work in progress. Trebuie să vă imaginați că pe lângă proiectul de azi ar mai veni niște postere la bere, în aproximativ aceeași ramă. Doar că postere am doar două şi nu le-am găsit ramă pe măsură.
De fapt visez la aşa o oglindă de vreo doi ani de când am văzut un apartament de închiriat în Bucureşti şi pe un perete trona o astfel de oglindă albastră. Atunci încă nu eram în perioada albastră, dar oglinda m-a atras tocmai prin culoarea contrastantă cu tot ce se afla în respectiva casă. Aşa că am căutat şi eu una identică. În Bucureşti am găsit ceva asemănător, dar era peste bugetul meu. Aşa că am decis să o confecționez singură. Am căutat zile întregi ferestre vechi pe la depozite de materiale de construcții second hand, da nu am găsit. Am abandonat proiectul când am plecat în Irlanda, numai că acolo pe la geamuri mai toţi aveau obloane şi mai au şi o grămadă de depozite de materiale de construcții vechi, care mai au şi site pe internet. Practic din fotoliu cu laptopul în mână mi-am căutat câteva luni fereastra visurilor ce avea să fie transformată în oglindă cu obloane. Nu a fost să fie.
În Arlonia am mers şi mai departe. Am ajuns la un Brico şi eram cât pe ce să îmi cumpăr o ramă, o oglindă şi două treburi ce semănau cu obloanele, dar erau de fapt uşi de șifonier. Complicat a fost când am ajuns la balamale şi la modul de prindere a "obloanelor" pe ramă. Noroc că atunci nu m-am indurat să cumpăr rama, oglinda şi ușile fără balamale şi bine am făcut pentru că într-un magazin alăturat am descoperit oglinda. Era mare şi frumoasă, dar era singura şi obloanele nu se închideau perfect. Şi mai avea un mare minus, costa 60 de euro. Aş fi dat în secunda 1, dar știam că toate materialele şi munca mea şi nu ajungeam la așa un preț. Şi apoi unde mai e mândria de a meșteri tu ceva? Nu am cumpărat-o. De atunci de câte ori aveam drum în Brico eram gata, gata să cumpăr tot ce îmi trebuia, numai că nimeni de pe acolo nu știa engleza şi eu aveam nevoie de o garanție că balamalele alese de mine, fără nici un pic de experiență, aveau să prindă ușile de ramă. 
Totul până săptămâna trecută când printre zecile de reclame am primit una la un magazin de decorațiuni interioare. Unde din interior îmi surâdea oglinda visurilor la fabulosul preț de doar 20 de euro. Era chiar mai ieftină decât materialele la un loc aşa că în week-end, cu sufletul la gură am mers în căutarea magazinului şi a oglinzii. Şi odată ajunsă acolo şi eliberată cumva că aveam oglinda în mână, am cumpărat două :)
Pe a doua vreau să o fac albastră, dar ar mai fi ceva de cercetat, că nu vreau să îmi iau o cutie de vopsea, când eu am nevoie doar pentru o oglindă. Şi apoi ar mai fi de găsit locul ăla magic în casă, unde să se potrivească la marele fix o oglindă albastră. 
Aceasta fiind povestea să trecem la proiectul de azi: 
Se ia oglinda, poate fi cu obloane, poate să nu fie (site-ul magazinului de unde am luat eu oglinda e asta) şi se bate în cuie pe perete. Unde vreți voi şi unde se potrivește în casa voastră.
Apoi se iau vederi sau poze sau bilete de intrare sau orice ați mai adunat voi de prin călătorii şi se lipesc de oglindă. Eu am folosit bandă de aia de mascat, care se dezlipește foarte repede şi nu lasă urme. Ar mai fi un fel de plastilină cu care am văzut că mai lipesc oamenii postere la expoziții sau dacă marginile oglinzii vă permit puteți doar să le prindeți de margine. 
Şi asta e oglinda cu obloane şi vederi. Şi are dublu sau chiar triplu scop. E oglindă, îmi mai așez freza în ea, îmi aduce aminte de călătorii şi de locurile frumoase pe care le-am vizitat şi îmi şi etalez vederile sau amintirile şi tot ce trebuie să fac e să ridic ochii din tastatură şi sunt în Irlanda sau România, nu mai depun efortul de a căuta pe rafturi, prin albume amintirile prețioase adunate din călătorii. 
Şi ce loc mai nimerit pentru oglinda mea călătoare decât deasupra biroului, unde cred că m-am lipit de scaun, nu altceva :)
***
It all started about two years ago when I saw a mirror just like that in the pictures presenting a apartment to rent in Bucharest. It was blue and although I wasn't in my blue period I liked it a lot. From that moment on I start searching for a mirror just like that or shatters that I could transform into a mirror. My searches brought me to second hand construction materials, I've searched in Bucharest, Dublin and now in Arlon. I didn't find anything good but in Arlon I happened to enter into a store like Brico. I found there a frame, the mirror and two things that looked like shutters but were in fact closet doors. The problem was I didn't know what kind of hinges to buy that will stick my closet doors to the frame so at that time I didn't buy nothing. Few weeks after, in a store I found my dream mirror, but it was the only one and it was expensive, 60 euros. All the materials together and my work were about 25 euros so I hesitated. I waited a little more and last week in a flyer I found my dream mirror at 20 euro. So during the week-end I bought not one but two mirrors with shutters.
So to make a travelling mirror you will need the mirror (I got from this store) and postcards, tickets or anything that you got from a trip. Install the mirror on a wall, wherever it fits in your house and then stick everything on to it. I used masking tape rolled and stick on the back of my postcards, but there are a lot of methods to put something on a mirror.
And that is all. The mirror has three functions: as a mirror, you could make your hair looking at it, as a reminder of the beautiful places you visited and as a place where you could put your memories and all you have to do is rise your eyes and be transported into a new place, instead of having to search intro shelf's or books or wherever you put your memories from your journeys.
I've placed my mirror above my desk because that is the place where I spend all of my time, it's like I am glued to it or something.
***
Raluca

2 comments:

alicee said...

La mama aveam si eu un carton plin ochi e bilete, vederi, poze, harti etccc...
Intre timp l-am desfiintat, nu mai imi zicea nimic peretele ala

Acuma am boala picturilor pe perete aduse din vacanta. Imi place
Sper sa ma tina mai mult

Raluk said...

Ce idee intersanta asta cu picturile. Si unde le gasesti, adica sunt in magazinele de suveniruri? Eu mi-am luat un mic tablouas de la Sapanta, ca era pictat naiv asa si il am cu mine peste tot. Asta cu oglinda mi-a venit cand am vazut ce teanc de amintiri am adunat din Dublin si cum stateau pe un raft intr-o mapa si prindeau praf. Praf prind si pe oglinda, dar macar ma uit eu la ele toata ziua.

There was an error in this gadget