Translate

September 10, 2016

Croația - Sfaturi, prețuri, comentarii

Dragilor,

v-a fost dor de o astfel de postare? Nu am mai scris asa ceva din 2012 de la Barcelona, dar am văzut de pe pagina de fb ca astfel de postări merg bine și am zis să îmi mai încerc mâna cu încă una, deși mi-am cam pierdut îndemânarea, iar vacanța noastră a fost una atipică.

Croația - Sfaturi, prețuri, comentarii pentru o vacanță atipică

Să vă explic. Noi am plecat în Croația cu mașina (până aici ok pentru că și din România se ajunge ușor în Croația cu mașina), apoi noi am luat cazare pe o insulă (din greșeală, dar a fost super până la urmă), apoi noi am făcut aproape tot litoralul Croației în doar o săptămână (o nebunie, dar ne-a ieșit).
Așadar, noi am intrat în Croația dinspre Slovenia, mai exact dinspre Liubliana, așa că am ocolit Zagreb-ul și partea de litoral cunoscută românilor în special pentru denumirea unei anumite localități. Totul a fost dictat de poziția noastră pe hartă, dacă voi veniți din România probabil (adică sigur) aveți alt traseu. 
După cum vedeți pe hartă prima noastră oprire a fost la Zadar, a urmat Split și apoi Dubrovnik, evident cu escală pe Insula Brac, cea mai mare insulă a Croației. Acolo nu am stat în Bol, cel mai mare orășel de pe insulă ci în Postira, o localitate mai mică, dar pe care v-o recomand cu cele mai bune intenții. De fapt primul sfat ar fi în Croația să încercați să vă cazați departe de orașele mari. Sunt scumpe, aglomerate, murdare și pline de buruieni, cam ca litoralul românesc. De aceea cred că nu sunt mulți români care să prefere Croația, dar voi detalia acest subiect într-o postare viitoare. Însă sfatul e de fapt să nu vă cazați în orașele mari, dar să le vizitați totuși, pentru că sunt altceva. O combinație între Italia (cele mai multe orașe croate au aparținut venețienilor și se vede influența lor chiar și acum), Grecia și chiar Turcia. Mie mi-au plăcut mult și aș fi regretat acum dacă nu le vizitam.
Al doilea sfat e să nu plecați în Croația cu gândul că veți face plajă, cel puțin nu în sensul de plajă pe care îl știu românii, cu șezlong, apă, porumb, banane, bere și repetat. Sunt și plaje cu nisip, sunt și plaje cu șezlonguri, dar cele mai multe sunt pietroase, iar al treilea sfat e să vă cumpărați încălțări speciale de înotat. Sunt scumpe și veți zice că inutile, dar pe noi ne-au ajutat să venim întregi din Croația. Practic în afară că plaja e pietroasă și pietrele se întind până în apă, cele din apă sunt alunecoase, mari, dar și colțuroase în același timp. Eu în apă, înotam și am dat cu piciorul de o piatră, un bolovan subacvatic pe care nu îl văzusem, m-am dezechilibrat și mi-am zdrelit piciorul, dar nu mi l-am rupt, pentru că celălalt a stat fix pe sol datorită încălțărilor. 
Ca prețuri, eu una nu mai am foarte bine în cap proporțiile din România așa că am să le compar cu ce e aici. Și pentru că stau aici, mie Croația mi s-a părut super ieftină. 
Cazarea:
În Croația este foarte comună cazarea la om acasă. La pensiune am spune noi, în România, dar deosebirea e că uneori proprietarul chiar stă cu tine în aceeași casă. Mă dezobișnuisem de asta și mi s-a părut foarte ciudat la început. Aceste apartamente (pentru că sunt apartamente și nu camere) se găsesc și pe booking.com, nu am încercat airbnb.com, dar mă gândesc că acolo chiar stai în apartament cu omul. Nu știu.
Așadar cazarea, apartamente în care puteau încăpea lejer 4 persoane, dar se închiriau ca fiind pentru două, costă în jur de 30-60 de euro pe noapte. Aici zic ca nu mai știu proporțiile, dar pentru zona asta sunt chiar ok. Evident cu cât stai mai multe nopți, cu atât prețul scade. Noi am plătit 230 euro pe 5 nopți cu un supliment de 20 de euro pentru vedere la mare, dar nu regret nimic. Cum eu sunt sensibilă la soare, balconașul ăla a fost salvarea mea în timpul zilei când evident nu puteam sta pe plajă, plus că diminețile cu cafeaua aburindă în mână priveam marea... o încântare! 
Ce a fost nasol a fost că nu am știut că deși apartament, în afară de prosoape, săpun și gel de duș nu ai nimic și când spun nimic mă refer la mâncare. Puține sunt aceste apartamente care oferă și mic dejun. Așa că noi ne-am gătit singuri. Bine gătit înseamnă o salată și niște tartine, dar tragedia a fost cafeaua. Cazarea noastră nu avea decât un încălzitor de apă, nu și o cafetieră. Bine avea aragaz, așa că eu am reînvățat să fac cafea la ibric. Așa că noi ne-am cumpărat de toate, chiar și ulei, sare, zahar. Ar fi fost util să știm de acasă, nu le mai cumpăram de acolo. Deci al patrulea sfat e să vă interesați pe cât posibil dacă aveți aceste mici chestii necesare sau pur și simplu să le puneți în bagaj. Croații sunt o nație tare primitoare și vă vor răspunde la orice întrebări aveți.
Că am vorbit de bani, în Croația nu sunt euro, ci kuna. Paritatea ar fi 7 kuna la un euro sau câteodată 7.4 kuna la euro, nu știu cum e cu leii. Însă deși nu au euro, cei mai mulți acceptă și euro și vă dau rest în kuna, pe autostradă, pe feribot, la cazare sau chiar și la unele restaurante. Apoi încă o treabă cel puțin ciudată, mulți nu acceptau plata cu cardul. La cazare nici nu cred că și-au pus problema, dar nici în restaurante câteodată nu primeau carduri, nici muzeele, dar lucrul ăsta era era specificat la intrare.
Prețuri: cazare 5 nopți - 230 euro
motorină - 1.20 euro litrul, în comparație cu Luxemburg unde e 0.99 euro.
o masă pentru două persoane plus băuturi pe insulă 35-50 euro
o masă pentru două persoane plus băuturi în Dubrovnik 50-75 euro
încălțări pentru apă - aprox. 6 euro (50 kuna)
intrări la muzee/biserici 2-5 euro
intrare pe zidul ce înconjoară Dubrovnik-ul 16 euro, peste tot sunt reduceri pentru studenți și sunt substanțiale. De ex. pe zidurile din Dubrovnik Alin a plătit 120 kuna (aproximativ 16 euro), eu am plătit 30 kuna (4 euro).
feribot Split - Supetar (Insula Brac) - 23 euro un drum Se plătește pentru mașină și pentru oameni, deci dacă aveți mașină socotiți ca preț mașina plus 2 oameni. 
autostradă Dubrovnik-granița cu Slovenia - 31 euro
vederi 1-2 euro
magneți 3-5 euro
Al cincilea sfat, dacă faceți și voi o vacanță cu mașina pe litoralul croat e să mergeți pe autostradă. E mai scump, dar mai eficient. Noi din Split în Dubrovnik am greșit drumul și am mers pe șoseaua lor dintre stațiuni și a durat cam 7 ore, pe când pe autostradă la întoarcere a fost vreo 3-4 ore. 
În rest, sunt sigură că mă veți contacta dacă aveți nelămuriri sau nu am atins eu vreun punct care vă interesa. Trebuie să vă spun că noi am mers în plin sezon turistic, deci e posibil ca prețurile să mai scadă sau să mai crească în funcție de perioada în care mergeți. De pe ghiduri am înțeles că în Croația e indicat să mergeți în Mai sau în Septembrie când nu sunt căldurile așa mari, dar și August a fost suportabil, pentru că m-am ferit eu de căldură.
Să nu vă lipsească crema de protecție solară, pe mine m-a salvat și m-am înnegrit, dar nu m-am ars, și apa. Să aveți apă cu voi peste tot, mai ales în mașină, iar mașina musai cu aer condiționat, că altfel vă coaceți în suc propriu.
Sfaturi pentru cei cu câini

Luna mea este o bomboană de cățel. Ne-am făcut mii de griji în legătură cu ea, dar a fost totul super. În primul rând câinii sunt acceptați peste tot. Aici mă refer la cazare, restaurante, feriboturi sau funiculare și de cele mai multe ori nu plătiți suplimentar. Noi la cazare nu am plătit nimic în plus pentru Luna, dar sunt cazuri.
În primul rând dacă mergeți în vacanță cu mașina și vă luați și câinele, sub nici o forma și pentru nici o perioadă de timp câinele NU trebuie lăsat singur în mașină. V-am spus că este acceptat peste tot (mai puțin în biserici și muzee), deci nu aveți nici o scuză. Oricum dacă aveți câine deja știți treaba asta, dar simt nevoia să o spun. Și dacă opriți la benzinărie și spuneți că veți sta doar 5 minute și îi crăpați toate geamurile și îi lăsați apă, pur și simplu NU. Din experiență vă spun că o vizită la o benzinărie nu durează 5 minute, de cele mai multe ori eu am prins cozi la toaletă, cozi la casă și la mâncare. Așa că luați-l cu voi în benzinărie, chiar și la toaletă dacă nu aveți cu cine să îl lăsați.
Apoi câinele trebuie să aibă în permanență acces la apă potabilă. Noi în mașină i-am pus apă în vasul ei obișnuit, dar avem și un vas de călătorii din fâș dublu prin care nu curge apa. Chiar și când eram noi în mașină și conduceam, Luna avea apa sub bot.
Apoi, dacă e soare, ungeți trufa câinelui cu cremă de protecție solară. Nu o să îi placă sau o să îi placă așa de mult că o să o lingă, dar îl va proteja de soare.
Pe plajă, atenție la pietre. Pe insulă exista o așa zisă plajă pentru cei cu câini. În realitate nu exista așa ceva, iar câinii erau interziși pe plajele amenajate. Însă la capătul stațiunii erau golfulețe cu plajă mai puțin amenajată, dar mai liberă, unde era voie cu câine. Acolo, de cum intram noi o lăsam pe Luna semi liberă, pentru că erau pietre, iar ea trebuia să meargă pe unde credea ea că e mai bine, nu pe unde voiam noi. Luna a mers lângă noi și nu a deranjat alte persoane.
Luna, fiind ciobănesc, nu e o rasă care să prefere apa. Dacă nu e piscină și nu vine de la un furtun, Luna nu dorește să se bage în apă. Am încercat, știe să înoate, dar nu preferă apa. Dacă sunteți în aceeași situație, nu forțați câinele să intre în apă. Știe el mai bine ce e bine pentru el, decât voi.
Dacă totuși îi place în apă, când iese, uscați câinele pe cât posibil cu un prosop și nu lăsați sarea din apă să se usuce pe blana și pielea câinelui. Sunt câini sensibili care pot face un fel de alergie de la sare.
Croația e o țară muntoasă, iar plajele și drumurile sunt pline de mărăcini și scaieți. Încercați să pieptănați sau măcar să curățați câinele (mai ales rasele cu blană lungă) de scaieți. Zilnic! Nu cred că trebuie să vă spun eu că odată ajunși în blană se încurcă, iar dacă ajung la piele animalul poate fi rănit. În cazul Lunei, scaieții afurisiți intrau între pernuțele de la picioare. Oribil!
Și la final, fiți atenți la orice schimbare de comportament a câinelui. Noi am stat cu frica-n sân pentru că am citit că prin 2014, fix pe aceeași insulă, unui cuplu i-a murit câinele otrăvit. Nici vorbă de veterinari pe insulă (sau dacă sunt nu sunt la vedere ca pe aici). Așa că nu lăsați câinele să mănânce de pe jos! Și fiți atenți, pentru că de obicei câinele vă „spune” dacă e ceva în neregulă. De ex. noi habar nu aveam că și Luna e sensibilă la soare. O fi pentru că în zona noastră zilele cu soare sunt numărate și de aceea e mai sensibilă sau pur și simplu e ea sensibilă. Așa că după o zi călduroasă, nu a mai vrut să meargă. S-a așezat în drum și nu am mai urnit-o. S-a odihnit cât a avut nevoie, i-am dat apă și am dus-o la umbră și totul a fost ok. Am stat cu ochii pe ea apoi, a fost somnoroasă și a vomitat (fix simptomele mele în relația cu soarele), așa că am știut că s-a insolat. 
În astfel de cazuri păstrați-vă calmul! Nu țipați la câine și nu îl obligați să facă ce nu ar vrea să facă. Noi avem totuși noroc că Luna e la jumătatea dimensiunilor Deei și o putem lua în brațe. Nu a fost nevoie. Și-a revenit, dar de acum știm că nici Lunei nu îi place soarele. Așa stăpân, așa câine!
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments: